Nimanui nu-i pasa!
Putine cupluri din Romania traiesc din dragoste. Ceva mai multe mor din dragoste. Unele mor in accidente stupide, altele mor de plictiseala. Si, mai nou, unele se sinucid din disperare. Usile destinului s-au inchis in calea lor, iar la orizont nu vad decat un zid de care viata vrea sa-i striveasca. Au abandonat toate potecile care i-ar fi putut scoate din impas. Au facut imprumut la banca pentru a-si plati datoriile si la camatari pentru a plati banca, au vandut mobilierul, apoi casa pentru care au sacrificat atatea. Sotul a fost concediat pentru ca nu mai facea fata restructurarii, sotia e de mult trecuta de varsta la care se putea prezenta la concursurile pentru ocuparea postului de insotitoare. Au ajuns la varsta la care nu li se mai potriveste nici o oferta. Sunt prea speriati sa mai gaseasca ceva. Ar putea, desigur, intra in greva foamei, ar putea picheta Guvernul, ar putea cere audiente. Le este frica. Sau rusine. Cate putin din amandoua. Dorel si Daniela Negrea din Cluj au incercat zilele trecute sa se sinucida. Au plecat cu masina in apropierea Manastirii Dumbrava, au parcat intr-un loc mai greu accesibil si au inghitit cateva flacoane de medicamente. Dorel a murit, iar sotia lui e la reanimare. Intr-un biletel descoperit asupra lor, sotii Negrea isi cereau iertare pentru toate, spuneau ca se sinucid pentru ca nu mai au bani si isi rugau rudele sa aiba grija de cei doi copii pe care-i lasau in urma.
Sotii Bucura din Ploiesti au ales aceeasi cale, insa alta metoda, pentru a-si rezolva problemele. Ei au plecat intr-o vineri din localitatea unde locuiau provizoriu, dupa ce-si vandusera apartamentul din Ploiesti, si au venit in Bucuresti unde sunt scumpii nostri guvernanti. Aveau cu ei doua plase in care inghesuisera mica lor avere, cateva schimburi, papuci, prosoape, cateva batiste, periutele de dinti si cateva pachete de tigari. Cam cu atata au plecat de-acasa. Si din viata! Gheorghita Bucur avea 55 de ani, sotul - 53 de ani. Ei isi vandusera casa din Ploiesti pentru ca nu mai puteau plati intretinerea. Au stat o vreme la o ruda, apoi au decis sa se sinucida impreuna. S-au urcat la etajul zece al unui bloc din zona Garii de Nord si au sarit de acolo. In biletul gasit, intre alte documente personale din plasele celor doi, Gheorghita spune: "Nu suntem buni decat in campaniile electorale, in rest nimanui nu-i pasa ca nu poti plati cei 126.000 lei pentru intretinere, energie electrica si altele". Alte doua cupluri din Sfantul Gheorghe s-au retras in padure. Doua familii de pensionari din cartierul Ciucului s-au mutat la patru kilometri de oras pentru o perioada de trei luni. Au suspendat platile la intretinere, au renuntat la cablu si la abonamentul telefonic. Vor doar sa traiasca. Pentru a mai scoate un ban, vand gem de macese. Unul dintre barbati, fost campion judetean la popice, a improvizat o popicarie, celalalt sculpteaza in lemn linguri si pasari. Patrulele de protectie a mediului le sunt recunoscatoare ca au curatat izvoarele si pajistile de langa padure. E si acesta un mod de a renunta.
Asa ca nu e nici o exagerare sa spui ca nu-i pasa nimanui. Poate doar acum. Maine, poimaine incepe campania electorala. De regula, in discursurile electorale, nivelul de trai creste brusc!N.C. Munteanu