Pragul de 5%
Propunerea de modificare - prin Ordonanta de Urgenta - a Legii 68/1992, ce stabilea pragul electoral de 3% pentru admiterea in Parlament a unei formatiuni politice, are menirea de a simplifica viata politica romaneasca. Prin ea se urmareste deblocarea procesului de guvernare. Pragul de 3% favorizeaza accesul in Parlament al partidelor mici, partide ce puteau - in anume contexte - sa joace un rol important in mentinerea sau caderea unei coalitii de guvernare, a cabinetului propus de aceasta. Sprijinul - sau refuzul lui - presupunea, evident, unele concesii fata de formatiunile in cauza, acceptarea unor segmente ale programelor lor. Actul guvernarii devenea astfel dificil, proiectele initiale trebuind sa fie adaptate din mers, modificate. In situatii de tranzitie - cum se intampla acum in Romania - modificarile conjuncturale risca sa faca incoerenta actiunea administrativa, sa blocheze transformarile necesare mai ales in domeniul economic, fundamentul stabilitatii oricarei societati. Marirea pragului electoral de la 3% la 5% trebuia adoptata mai de mult. Daca ea ar fi functionat inainte de alegerile din 1996, actuala administratie ar fi fost scutita de o multime de necazuri, redistribuirea voturilor avand ca efect conturarea unei majoritati ferme, greu de dizlocat.
Modificarea Legii 68/1992 a fost propusa acum din motive politice. Ea convine atat partidelor aflate la guvernare, cat si principalului partid al opozitiei, Pdsr-ul. Modificarea nu a fost sustinuta multa vreme din ratiuni conjuncturale: partidele politice romanesti s-au structurat mai putin pe formule doctrinare si mai mult in jurul unor personalitati charismatice. Fiecare lider care dorea sa ajunga in Parlament era interesat in mentinerea pragului de 3%, fara de care formatiunea sa putea "sa piarda trenul". Pentru majoritatea politicienilor romani, pierderea reprezentarii parlamentare inseamna uitare sau moarte. Propunerea de ridicare a pragului electoral nu ar fi fost facuta, totusi, daca rezultatele alegerilor locale nu ar fi indicat, in subsidiar, o polarizare accentuata - intre stanga si dreapta - a ansamblului social. Dincolo de greselile grave ce i-au marcat administratia, puterea in functiune a avut meritul politizarii la maximum a optiunilor, alegerile din toamna fiind de acum percepute drept cruciale pentru continuarea efortului de integrare europeana si euro-atlantica sau pentru gasirea unor solutii locale, "originale", de depasire a crizei. Prima optiune tine, desigur, de dreapta si centru-dreapta, cea de-a doua, de centru-stanga si stanga. Prima directie este definita ideologic de un conglomerat de partide, mergand de la cele ce se vor reprezentante ale social-democratiei europene (Pd, ApR si Psdr) la cele "traditional" de dreapta (Pntcd si Pnl). Cea de-a doua este directia populist-socializanta concretizata de Pdsr si, cu accentele nationaliste de rigoare, de Prm.
Politizarea de fond a optiunilor nu ar fi fost, poate, de ajuns pentru sustinerea ridicarii pragului electoral daca in ecuatie nu ar fi intrat si calculele politice. Fiecare dintre partidele aflate in joc doresc, pe masura posibilitatilor, sa apara drept singurele reprezentante ale unei orientari sau ale alteia. Pdsr-ul sustine modificarea pragului electoral din doua motive majore. Primul este acela ca, aflat in pozitia de prezumtiv castigator al alegerilor, isi va vedea marita substantial ponderea reprezentarii in Parlament ca urmare a redistribuirii voturilor pierdute de partidele care nu au depasit pragul. Cel de-al doilea este ca, astfel, scapa de alte partide aflate la stanga, pe care - pentru a asigura preluarea administratiei - ar fi trebuit sa si le faca aliate. Dominand relativ Parlamentul, Pdsr va putea sa faca abstractie de Prm, exponentul stangismului nationalist, partener extrem de jenant in dialogul cu Occidentul de care tara are inevitabil nevoie. Pdsr va putea face, din pozitia de prim partid parlamentar, oferte de participare la guvernare oricarui partid din dreapta sa, de la ApR si Pd pana la Pnl, chiar daca, in fapt, o asemenea alianta este contra naturii. Se stie ca politicienii romani sunt gata sa renunte oricand la credinte si ideologii pentru a accede la putere. O alianta cu unele dintre reprezentantele curentului integrationist european ar da Pdsr-ului un supliment de onorabilitate in fata Occidentului, care se teme de reluarea vechii lui politici de tergiversare.
Pragul de 5% este sustinut de Pnl dintr-o motivatie asemanatoare. Conducerea liberalilor este convinsa, dupa alegerile locale, ca nu va avea probleme cu accesul in Parlament. Pnl vrea sa fie insa principalul reprezentant al dreptei si, eventual, nucleul in jurul caruia sa se structureze o alianta guvernamentala pro-europeana si euro-atlantica. Existenta unui alt partid, declarat de dreapta, Ufd-ul, devine in context stanjenitoare, mai ales ca programul acestuia este extrem de transant definit. Existenta de sine statatoare a Ufd, care nu are certitudinea atingerii pragului de 5%, afecteaza imaginea Pnl-ului, amintind alegatorilor de "glisarile" acestuia la guvernare, cand partidul condus de d-nii Quintus si Stoica a facut o multime de concesii programelor de stanga. Cu noul prag, Ufd este obligat sa accepte propunerile de fuziune ale Pnl sau sa caute o alianta la stanga acestuia fie cu Pntcd-ul, fie cu ApR-ul. Solutia reala ar fi o coalitie Pnl-Ufd pe baza programului ultimei formatiuni, ce are, in plus, si meritul de a promova o echipa tanara, mai putin compromisa de uzura guvernarii. O astfel de coalitie, marcat pro-occidentala, ar putea deveni punctul de coagulare al orientarii integrationiste la care ar adera, nu numai din motive de imagine, toate partidele sustinatoare ale proiectului, de la Pntcd si Udmr la ApR si Pd. Numai o asemenea mare alianta ar putea bloca, in momentul de fata, ascensiunea Pdsr-ului si consecintele complexe ale accederii lui la guvernare.
Dupa decesul Cdr, marirea pragului electoral a devenit foarte importanta si pentru Pntcd, partidul care a tras cele mai multe ponoase ale exercitarii administratiei. Pntcd-ul este, dupa "locale", principalul perdant al alegerilor. Cauzele au fost indelung dezbatute, reanalizarea lor nemaiavand rost. Pntcd-ul si-a pierdut aura de intransigenta ideologica si programatica, conflictele interne imprimandu-i o aparenta de fragilitate si dezorientare. Candidand in nume propriu la alegerile din toamna, el ar putea risca sa nu atinga pragul pe care il sustine. Pentru conducerea Pntcd, interesul realizarii acestuia este de aceea altul. Pntcd-ul spera la realizarea unei noi coalitii de centru-dreapta pe care sa o domine. In proiectul Ordonantei de Urgenta privind modificarea Legii 68/1992 se prevede ca, in cazul unei aliante preelectorale, pragul de 5% acordat primului partid sa fie suplimentat cu 3% pentru al doilea si, apoi, cu cate 1% pentru toate celelalte. In acest mod, Pntcd-ul ar putea reveni in Parlament, o coalizare cu Ufd-ul (in cazul esecului tratativelor acestuia cu Pnl), cu Ancd-ul si cu alte cateva partide mici - daca nu cumva, dupa 15 iulie, se va produce o revenire a defunctei Cdr - putand sa-i asigure minimul de 8%. Pntcd-ul ar trebui insa sa opereze o serie de schimbari la nivelul conducerii sale (cu multi "lideri" obtuzi si necarismatici) pentru a deveni mai credibil in fata posibililor sai aliati.
Pragul de 5% nu este foarte semnificativ pentru Pd si ApR. Pd-ul a beneficiat la "locale" de dezamagirea electoratului de centru-dreapta, care a permis - in 1996 - constituirea actualei majoritati. In lipsa unei alternative reale (dinamica Ufd trecand prea tarziu la ofensiva de conturare ferma a imaginii), el a beneficiat de o parte a voturilor Cdr, ceea ce i-a permis sa apara drept unul dintre principalii protagonisti ai viitoarelor alegeri. ApR-ul are de asemenea asigurata viitoarea reprezentare parlamentara, desi curba audientei sale a inceput sa scada. In contextul polarizarii electoratului intre integrationisti si nostalgic-izolationisti (pe fondul dificultatilor tranzitiei), pendularea lor intre o alianta cu dreapta sau stanga (Pdsr-ul) ar putea provoca insa unele (neplacute) surprize. Udmr-ul - al carui electorat este relativ stabil - nu are probleme cu noul prag, obtinand, ca de obicei, peste 6%.
Posibilele aliante, identificabile dupa acceptarea pragului electoral de 5%, sunt conditionate, desigur, si de rezolvarea altor probleme. Ce tandem (presedinte - prim-ministru) vor desemna? Cine va intra pe listele de candidati (pentru ca listele - din pacate - nu vor fi abandonate) si pe ce criterii? In ce masura vor putea ele sa-si defineasca inaintea alegerilor, pe fondul orientarilor la care adera, un program comun de guvernare? Despre toate acestea vom vorbi cu alt prilej.Toma Roman
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
