Despre Treptele RugaciuniiProf. Costan Mandrila"Semnul rugaciunii adevarate este smerenia. Iar semnul smereniei este apropierea de om, de animale, de plante"
"Omule, coboara-te cu mintea in camara inimii tale si atunci ai ajuns la cer"
- In lumea ortodoxa se vorbeste mult despre rugaciunea inimii, dar putini stiu cu adevarat ce inseamna ea. Mai mult chiar, pare un subiect supus unei blande interdictii. De ce textele filocalice pomenesc doar in treacat despre rugaciunea inimii? De ce calugarii si marii duhovnici evita sa vorbeasca despre aceasta rugaciune?
- Rugaciunea inimii este inabordabila. Ea este o expresie intima si transmisibila de la duhovnic la ucenic. Parintii nostri spirituali evita acest subiect din teama de a nu pierde darul smereniei si de a nu cadea - cum spune marele nostru pustnic Vasile de la Poiana Marului - in trei pacate capitale: umblarea fara rost, pierderea de timp si vorbaria goala. La asta, se adauga numeroase alte primejdii. Nu sunt putine cazuri cand, facuta fara ascultare si multa luare-aminte, rugatorii au cazut in ratacirea mintii. Iata de ce, cand venea vorba despre rugaciunea inimii, parintele Cleopa schimba subiectul, zicand: "Mai bine ti-as spune cat de albastru este albastrul Mediteranei sau cat de pustiu e pustiul". El stia primejdia. In loc sa privesti la Hristos, te uiti la cel care vorbeste despre Hristos. Darul tacerii si al rugaciunii par a izvori unul din altul. Rugaciunea inimii nu e o teorie pe care sa o inveti la scoala, ci un dar al Duhului Sfant, un dar pe care il primesc numai cei vrednici. Este stiut ca multi pustnici au ajuns la rugaciune dupa 20-30 de ani de asteptare neintrerupta, altii necunoscand-o niciodata. Noua ne apartine urcusul. Rasplata e a lui Dumnezeu.
- De fapt, in ce consta rugaciunea inimii?
- Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: "Tu cand te rogi, nu teologhisi, caci esti batjocorit de demoni. Cand te rogi, trebuie sa ai inima infranta si smerita pentru pacate. N-ai voie sa vorbesti in vremea rugaciunii nici un cuvant din Scriptura. Ci te coboara in inima cu rugaciunea de un singur cuvant, gandind numai la numele lui Hristos". Altfel spus, aceasta rugaciune inalta inseamna unirea mintii cu inima, repetand mereu numele Mantuitorului ("Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul"), pana ajungi sa nu mai ai intermediar de cuvinte. Tu insuti devii o rugaciune sau, cum frumos zicea Isaac Sirul: "Omule, coboara-te cu mintea in camara inimii tale si atunci ai ajuns la cer".
"Izvorul a toata rautatea este iubirea de sine"
- Sfantul Siluan Athonitul povesteste ca, primind rugaciunea destul de repede, a marturisit acest lucru si duhovnicul sau s-a mirat: "Daca la varsta ta ai ajuns atat de sus, unde vei fi la batranete?". In clipa aceea, Siluan s-a mandrit si a pierdut darul. 20 de ani i-au trebuit dupa aceea sa il recapete in pustie. De ce rugatorii fug de lume? Cat de important este locul in unitatea mintii cu inima?
- Locul nu este important. Nu locul sfinteste pe om, ci invers. Sa nu uitam ca fiecare loc isi are ispitele lui si oriunde trebuie sa ai rabdare. Aurul se vadeste prin foc si barbatul prin ispite. Vasile de la Poiana Marului ne-a lasat, acum 250 de ani, 58 de manuscrise in care vorbeste despre drumul anevoios al rugaciunii. "Imi aduc aminte - spunea el - ca pe vremea cand traiam in pustie ma maniam tare. Si pe un lemn prea gros sau prea subtire, si pe toporul care nu taia bine crengile, si pe cremenea care, cand eram grabit, nu da repede scanteie, din care pricina, scos din fire, blestemam nu numai faptura neinsufletita, ci si pe diavol." In curatenia lui sufleteasca, Vasile Carpatinul se simtea stingherit a-l blestema pana si pe diavol. Asa se pregateste locul, vasul inimii, ca sa poata primi nu numai rugaciunea, ci, mai ales, sa o poata pastra. Acelasi pustnic povesteste: "Eu am cunoscut oameni care petreceau in tacere, ca pasarea in colivie si care,de intristare si ciuda, carteau impotriva lor insisi, ca si cum s-ar fi aflat langa ei unul care i-ar fi amarat". Degeaba te rogi doar pentru tine si uiti sa te rogi pentru lume. Prin egoism pierzi totul. Iubirea de sine este un pacat capital. Cum zice parintele Cleopa: "Izvorul a toata rautatea este iubirea de sine, cea mai grea si mai subtire din toate patimile care robesc firea omeneasca. Din iubirea de sine se nasc: mila de sine, crutarea de sine, multumirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, indreptatirea de sine, placerea de sine si toate celelalte pacate stiute si nestiute". Iata de ce, pentru a castiga rugaciunea, trebuie sa fii despatimit, curat cu mintea si cu inima si, mai presus de toate, smerit. Smerenia este semnul rugaciunii adevarate, iar semnul smereniei este apropierea de om, de animale, de plante. Evitand sa recunoasca pe ce treapta a rugaciunii a ajuns, parintele Cleopa ofta uneori, spunand: "Cat as dori sa traiesc iarasi cu pasarelele in padure". Tot el, iesind de la biserica, spunea credinciosilor: "Vai, ce bucurie mare am avut cand m-am impartasit prima oara in pustie. A venit un stol de pasarele si mi-au cantat atat de frumos, ca un cor de ingeri". In clipa aceea, s-a pogorat asupra lui un ciopor de pasari si s-au asezat pe crestetul lui, spre uimirea celor din jur, care au inteles. Asa cum Sfantul Francisc crestinase un lup, parintele putea vorbi cu pasarile, cu copacii, cu iarba si florile.
- Grabit si nestiutor, ai zice ca rugaciunea e una singura. Sa te rogi cat mai simplu si mai fierbinte lui Dumnezeu. Sa intri in legatura cu El.
- Sunt mai multe trepte ale rugaciunii. De pilda, a sasea treapta e rugaciunea in extaz (in uimire). A cincea e rugaciunea vazatoare, iar a patra e rugaciunea de sine statatoare. A saptea treapta este rugaciunea duhovniceasca. Ea nici nu se mai cheama rugaciune, ci vedere duhovniceasca. Prin ea, ai depasit un prag si esti o fire cu Dumnezeu. Isaac Sirul socoteste ca sunt putini cei care pot practica aceasta rugaciune. Daca la rugaciunea inimii ajunge doar unul din 10.000 de imbunatatiti, la cea duhovniceasca cu greu s-ar gasi un om dintr-un neam intreg.
"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul"
- Scara spre rugaciunea adevarata pare de neurcat. Ce facem noi, crestinii de rand, care nu ajungem la ea?
- D-le profesor, de unde vine de fapt rugaciunea inimii?
- Din Vechiul Testament. Chemarea numelui lui Hristos ofera harul intruparii Sale in tot locul si peste toate fapturile: plante, pasari, pesti sau oameni. Consecinta acestei prezente continue face posibil oricarui om sa simta in inima lui prezenta lui Hristos. In Solomon (Cantarea 5,2) se spune: "Eu dorm si inima mea se roaga (vegheaza)". Mult mai tarziu, Evagrie Ponticul, preluand experienta pustniceasca din Egipt, va starui in implinirea rugaciunii prin pazirea inimii, golirea mintii, simplificarea rostirii prin pomenirea numelui lui Hristos: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". La noi, s-au creat adevarate scoli duhovnicesti ale rugaciunii prin Vasile de la Poiana Marului, prin Paisie Velicicovschi de la Neamt, prin Sfantul Calinic de la Cernica sau marele Gheorghe, de care pomeneste Dumitru Staniloae in cartea sa "Rugaciunea lui Iisus". Oricum, nu ne este ingaduit a vorbi prea mult despre acest subiect. L-am atins doar in treacat, precum intr-o celebra povestire hasidica. Se spune ca un preot se ruga intr-un anumit loc, intr-o anumita padure. Dupa moartea lui, fiii sai au vrut sa-i continue lucrarea. Fiul fiului stia rugaciunea, stia padurea, dar uitase locul. Mai departe, fiul acestui fiu stia rugaciunea, stia locul, dar uitase padurea. Eu, care istorisesc acest lucru, am uitat rugaciunea, am uitat locul si padurea, dar mai tin minte povestea.Sorin Preda
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
