Conexiuni
"Mai ramai putin"
In 1983, la Casa Studenteasca a orasului de sub Tampa, Brasov, trei brasoveni (Marcel Boca - chitara, Florian Stoica - vocal si Victor Lenghel - tobe) pun bazele unei trupe rock. Numele grupului (Conexiuni) il propune Marcel. Doi ani mai tarziu, isi iau inima in dinti si participa la Festivalul Constelatii Rock 85 de la Ramnicu-Valcea. Alaturi de ei, mai canta acum Ramiro Junger - clape, Mihai Pascu - chitara si Stelian Pavel - bas. O formula ce-i va duce neintarziat spre culmea succesului. Incununati cu premiul I la Interpretare si cu diploma obtinuta de Florian Stoica pentru Cel Mai Bun Solist Rock al festivalului, studentii de la Conexiuni sunt invitati in studiourile Radiodifuziunii Romane sa imprime doua piese. Astfel ies la rampa cele doua viitoare hit-uri: "Fosta iubire" si "Invins pentru o clipa".
In vara anului 1986, Stelian Pavel e nevoit sa paraseasca grupul. Trupa devine mai omogena, basul fiind preluat acum de Mihai Pascu. Conexiuni castiga tot mai multa popularitate, iar compozitiile lor sunt adevarate succese.
Cand trupa gasise in sfarsit drumul gloriei si cand normal ar fi fost ca eforturile si implinirile a doi ani de zile de activitate sa se concretizeze intr-o aparitie pe disc de vinil, legile lui Murphy isi arata, insa, inca o data valabilitatea. Trupa se "sparge" din motive firesti in vremurile acelea. Terminand facultatea, Florian si Marcel sunt repartizati la mari distante de Brasov.
Mai "harnic", Ramiro paraseste Romania si se stabileste definitiv in Germania. Mihai, mezinul, e admis la facultate si pleaca militar, iar Victor Lenghel, din "dragoste de invatatura", ramane in Brasov sa "bata" cartea in continuare. Fiind un student longeviv, anul 1989 il prinde tot student.
Doar trei intalniri ale grupului in perioada 87-90 sunt suficiente ca sa "arunce in aer" spectatorii si sa-i faca pe membrii lui sa regrete si mai mult legile unui sistem retrograd care le-au impus, intr-un fel, destinul.
In primavara anului 90, grupul se reface intr-o formula usor schimbata, iar in martie 93 lansarea albumului "Tot ce-as vrea sa-ti spun" e urmata de un turneu national in 28 de orase, alaturi de Compact. Participa la seria festivalurilor internationale Rock 92, 93, 94 si filmeaza 5 videoclipuri la Tvr. Dupa cateva neintelegeri de ordin muzical intre membrii grupului, in 1996 apare totusi un nou material Conexiuni, "Viata de rocker". Acest album are un merit deosebit, stabilind formula concertistica la cvartet: Gabi Isac - bas, Florian Stoica - vocal, Victor Lenghel - tobe, Victor Solomon - chitara.
Anul trecut, pe 1 mai, s-a lansat oficial albumul "Lumea marionetelor" pe Cd si caseta, iar anul acesta, pe 8 martie, adica exact la 16 ani de la prima aparitie in public a grupului, alaturi de Ramiro Junger (medic stomatolog in Germania) si Marcel (acum prosper om de afaceri) se naste o noua compozitie ce inseamna o provocare atat pentru public, cat si pentru... Conexiuni.
"Mai ramai putin, te rog/ Este cea din urma seara/ Efemera ca un nor/ Vraja n-o lasa sa piara/ Lasa-ti parul sa-l alint/ Sa-mi insire-n mana salbe/ Zbor de vise ce nu mint/ In plutiri de aripi calde."
Cu versuri ce ajung la inima, cu o linie melodica cand dura, cand melancolica, trupa Conexiuni si-a impus personalitatea in muzica romaneasca. Anul trecut, Radio Romania a clasat melodia "Mai ramai putin" pe primul loc in top.Multumire sufleteasca
Cei patru brasoveni sunt un exemplu de oameni care nu traiesc numai pentru muzica. De cand au terminat facultatea, vietile lor au fost presarate cu fel de fel de evenimente, asa incat au ales fiecare un alt drum, o alta cariera. Victor Lenghel, student nedisciplinat, cu rezultate haotice, a terminat de-abia in 1990 facultatea. Are 37 de ani si e inca necasatorit, se ocupa cu impresarierea muzicala; are o firma al carei sediu e propria casa, ironia sortii facand ca el insusi sa stea in alta parte, chirias. Florian locuieste acum la Urlati si lucreaza drept consilier la Consiliul Local. Pe sotia lui o cheama Florentina iar pe copilul lor Florentin, botezat asa dintr-o fantezie teribila. Cert e ca Florian, Florentina si Florentin fac o echipa grozava. Basistul Gabi Isac e cu doi ani mai mic decat Victor Lenghel si e nascut in aceeasi zodie cu el, adica e Varsator. E casatorit si el, si are un baietel. In prezent conduce o firma de editare si distribuire ainregistrarilor muzicale.
Al doilea Victor al trupei - Victor Solomon - a fost adus la Conexiuni de Florian Stoica. Nascut in zodia Racului, Victor pastreaza ceva din sensibilitatea si melancolia acestui semn. Cand nu canta, lucreaza ca producator de spoturi audio. Pentru el, muzica e importanta daca spune ceva. "Cand canti e important sa simti Dumnezeirea, sa comunici ce ti s-a dat. Unii viseaza. Eu nu visez, ci transmit. Sursa mea de inspiratie e tot ceea ce inseamna viata si spirit. Incerc sa comunic multa dragoste si sunt fericit ca pot sa-mi fac treaba."