Elogiul pustnicieiProf. Costan Mandrila"Fara sacrificiul si rugaciunea sihastrilor, am fi ca pulberea pamantului"
- In presa romaneasca preocupata de viata spirituala, tema pustniciei ocupa un loc important. Din pacate, cei ce au trait aceasta mare experienta - sihastrii - evita sa faca marturisiri despre ea. In calitatea dvs. de specialist al problemei (sunteti profesor de istoria religiei si bun cunoscator al vietii monahale bucovinene) ati putea sa ne spuneti de ce?
- Din motiv de smerenie. In ceea ce faci, trebuie sa fii anonim, sa nu te trufesti nici macar pe patul mortii. Iata de ce marii sihastri cer sa fie ingropati in carare, sa fie calcati de toata lumea in picioare. Conditia de sfant, de om imbunatatit este de un dramatism formidabil, cu multe ispitiri, dar si cu multa fericire daruita de Dumnezeu - fericirea rugaciunii inimii. Nu e la indemana oricui sa traiasca pe cele mai desertice piscuri, acolo unde pana si lupii se intorc din drumul lor. Sa traiesti ca sfantul Ilie, hranit de corbi si, in acelasi timp, sa faci o gradina din piatra golasa - asa ceva nu se poate implini, decat cu forta pe care ti-o da Dumnezeu. Parintele Cleopa, atunci cand a plecat in pustnicie la Stinca Corbului, a starnit multa zarva in manastire, cata vreme - se zicea - nu ceruse dupa tipic, binecuvantarea a trei persoane: staretul, preotul si duhovnicul manastirii. A plecat, deci, luand cu sine doi saci cu pesmeti, si staretul a adunat imediat obstea zicand: "Cleopa a innebunit. A plecat fara binecuvantare". Revenind sase luni mai tarziu in manastire, parintele va fi judecat aspru de frati si pus la canon, drept pedeapsa. Dupa ani si ani, cand staretul isi va simti sfarsitul, va recunoaste in fata obstii ca parintele Cleopa plecase in pustnicie cu aprobare, adaugand apoi: "Daca v-as fi spus adevarul, faceati din el un sfant si pierdea totul". Iata de ce parintele refuza laudele, zicand despre sine ca e Mos Putregai. Iata de ce suspecta articolele inaltatoare din presa, considerand ca sunt o mare ispitire. Cu cat te inalti, cu atat ai de unde cadea. Drama sfintilor este ca pot pierde totul, chiar in ultima clipa a existentei lor. Pierzi o intreaga viata de privatiuni, trufindu-te fie si in gand. Cand a intrat prima data in manastire, parintele Cleopa a fost pus sa stea la intrare si sa izbeasca intr-un trunchi de copac. A stat asa cateva zile, faraca cineva sa-l intrebe daca ii este foame sau sete. Chemat fiind de staret, acesta i-a zis: "Cat ai stat acolo, trunchiul ti-a cerut de mancare? S-a plans el de ceva? Ei bine, daca vrei sa ramai in manastire, asa sa faci si tu". Neascultarea duce la trufie si, mai departe, la nemantuire. Se povesteste ca un frate a fost pus de catre staret sa planteze in gradina morcovii cu varful in sus. Seara, l-a gasit cu morcovii neplantati. "Parinte", i-a zis el staretului. "Morcovii nu cresc cu varful in sus." Staretul l-a privit cu mila si l-a alungat din manastire, zicand: "Stiu si eu asta, dar nu morcovii, ci tu trebuia sa cresti".
- De ce este nevoie de toate aceste incercari? De ce toti calugarii spun ca au venit la manastire pentru ca au avut semn?
- Venind la manastire, intri intr-o lupta teribila. Saracia, dezamagirea in iubire si alte asemenea motive nu dau temei adevarat deciziei tale. De aceea, prima data esti refuzat, pus la incercari. Mie, cand am vrut sa intru in Manastirea Rarau, parintele Baican Temelie mi-a zis: "Vinde-ti familia si vino". "Cum sa-mi vand familia?", am intrebat. "Nu pot face asa ceva." "Atunci nu veni." Era limpede ca misiunea mea era in alta parte. De fapt, darul celibatului e ca cel al casatoriei. Nu oricui ii este dat. Pana si marele nostru parinte Staniloae zice: "Nu sunt liturghist. Fiecare cu harul sau".
- Imi amintesc de o intamplare din Pateric, cand cineva a intalnit dupa multe cautari un schivnic si, intrebandu-l care ar fi marele secret al vietii descoperit de el in pustie, acesta a raspuns: "Sa taci, fiule". De ce este atat de importanta tacerea?
- Daca faptele tale stau in vorbarie, nu mai poti asculta ce-ti spune Dumnezeu. Trebuie sa inveti a asculta. Numai asa a invatat parintele Cleopa, in pustia de la Piatra Taieturii, sa vorbeasca cu pasarile, cu pomii. Numai asa a reusit sfantul Francisc sa increstineze, cum se zice, un lup. Marele parinte Paisie Olaru, de la Sihastria, cel care pustnicise sase ani in munti, statea pe prispa chiliei si auzea cum in departare un taran isi batea boul cu o tapina, pentru a scoate carul dintr-un sant. Atat de mare mila i-a provocat bataia animalului, incat parintele, desi era batran de 90 de ani, a inceput sa se roage si sa impinga asemenea vitei stalpul pridvorului. Atat de tare impingea, incat monahii au navalit din casa ingroziti, crezand ca e cutremur. In clipa aceea, si caruta a iesit din sant, si parintele a revenit la linistea de dinainte, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Patericul e plin de asemenea intamplari, unele si mai uimitoare, cum ar fi vederea in duh sau levitatia, asa cum facea sfanta Maria Egipteanca. Toate acestea trebuie sa stea sub pecetea tacerii smerite. Daca, din cand in cand, Dumnezeu ingaduie sa se vorbeasca, asta e pentru intarirea noastra in credinta si nadejde. Celui care crede, toate ii sunt cu putinta.
- Nordul Moldovei este Capitala spiritualitatii noastre ortodoxe. O intrebare persista: cum se explica numarul mare de manastiri din aceasta zona? Ce are Bucovina in plus fata de alte locuri din tara?
- Se vorbeste mult despre spiritul mistic si profund religios al moldoveanului, despre sensibilitatea si smerenia sa innascute. In realitate, lucrurile sunt mult mai complicate. De fapt, ar trebui sa vorbim despre un spatiu care nu poate fi localizat geografic. El este un areal plin de spiritualitate, despre care profesorul I.D. Stefanescu afirma ca ar fi fost un stravechi centru de cult daco-getic. Autor a numeroase carti publicate in Franta si profesor de istoria artei bizantine la Sorbona, I.D. Stefanescu era convins ca legendele cu sageata lui Stefan cel Mare care lasa hazardul sa aleaga locul de manastire ocultau adevarul. Realitatea, se pare, e alta. Manastirile din Moldova au la temelie un inceput pierdut in negura timpului. Ele continua si nu initiaza sacralitatea locului. Printre altele, I.D. Stefanescu aducea ca argument in sprijinul teorieisale faptul ca in apropiere de Agapia, in inima padurii, asistase la un ritual ciudat, prin care un grup de monahi dezgropau un tub metalic ce continea statueta lui Iisus - gest mistic, insotit de rugaciuni si invocari rostite intr-o limba necunoscuta, probabil de origine egipteana. Si alti autori, precum Alexandru Busuioceanu (emigrat in Spania) sau Matila Cositescu Ghika (profesor la Oxford) sau Eugen Lozovan din Danemarca vorbesc despre marea asemanare dintre cultul monoteist al lui Zamolxe si esenieni. Asa se explica usurinta cu care s-a implantat crestinismul in Dacia abia romanizata, teorie intarita de Vasile Lovinescu, cel care a sustinut ca majoritatea colonistilor romani din Dacia erau cei pedepsiti pe motive religioase. Deci, crestini. Vreau sa fiu bine inteles - in discutie nu e vorba de paganism, ci de acele elemente arhaice de credinta, preluate de crestinismul nostru incipient. Din pacate, noi nu avem nici pana acum o istorie a inceputului crestinismului romanesc, ci elemente disparate, desi sapaturile arheologice mai noi au adus la lumina informatii extrem de pretioase. Sa luam, de pilda, mormantul lui Stefan cel Mare. Cercetarile efectuate de arheologul Puscasu de la Iasi au aratat ca adevaratul mormant nu este in pridvorul bisericii de la Putna - cum se credea - ci intr-o camera mortuara aflata la 8 metri adancime sub fundatia manastirii. Explicatia acestei tainuiri e relativ simpla: dublul mormant este o practica a mesterilor elvetieni, care au ajutat la ridicarea manastirilor si, peste toate, mormantul lui Stefan a atras mereu lacomia oamenilor. Nu intamplator presupusul loc de veci al domnitorului a fost pradat de-a lungul timpului de aproape 35 de ori.
- Revenind la pustnicie, nu credeti ca si-a pierdut actualitatea? Mai e posibila izolarea intr-o lume globalizata si controlata tehnologic?
- Au fost perioade cand - spun cronicile - muntii si padurile Moldovei fosneau de pustnici. Ei au creat, prin experienta lor, adevarate scoli duhovnicesti, transmise fata catre fata, de la avva catre ucenic, asa cum s-a intamplat cu Daniil, Vasile de la Poiana Marului sau Paisie de la Neamt. Intr-adevar, astazi sunt tot mai putini sihastri. E un semn de racire a credintei, dar nu trebuie sa ne ingrijoram. Asa putini cum sunt, pustnicii se roaga in grote si in crapaturile pamantului pentru salvarea noastra, smeriti si nestiuti de nimeni decat de bunul Dumnezeu. Fara sacrificiul si rugaciunea lor, am fi ca pulberea pamantului. Sa mai lasam, cand si cand, lumea cu globalismul si tehnologia ei si sa ne gandim la ce scrie pe crucea parintelui Paisie Olaru: "Ce esti tu astazi, am fost noi ieri. Ce suntem noi astazi, vei fi tu maine". Sorin Preda
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
