Cand superprofesionalismul are ochii albastri:Ada Roseti"Imi place sa cred ca ziaristii romani isi fac meseria cum trebuie"Emisiunile ei despre filme si actori aduc Pro Tv-ului o cotatie maxima, de cinci stele
101 Dalmatieni si-o ratusca "Am copilarit in Bucurestii Noi, un cartier linistit al Capitalei. Datorita parintilor, profesori universitari, in casa noastra invatatura si educatia erau sfinte. Tata e insa un mare amator de desene animate; asta era distractia noastra, sa mergem la cinematograf, la desene. Tin minte ca am stat o jumatate de zi la o coada imensa ca sa vedem <<101 Dalmatieni>>. Mai apoi, am inceput sa merg la altfel de filme, la Cinemateca; la 13 ani, am vazut prima oara <<Bonnie si Clyde>>. Eram pasionata de film si de literatura, dar nu m-am gandit nici o clipa ca voi fi atat de legata de lumea filmului. Toata viata mea a fost marcata de un puternic spirit de contradictie. Tata imi spunea: <<Tu ai mania contradictiei!>>, la care eu saream in sus: <<Ba nu!>>. Cand toti colegii mei au dat in grup la licee de matematica-fizica, eu am intrat la Liceul de filologie-istorie <<Zoia Kosmodemianskaia>>, unde am facut o pasiune pentru... chimie. Veneam acasa dupa sase ore de scoala, adormeam zece minute cu capul pe masa si apoi ma apucam de invatat. Am urmat astfel, cu mare placere, cursurile Facultatii de Chimie, devenind puiul urat de rata intr-o familie de licentiati in stiinte umaniste: mama - limba araba, tata - limba romana si sora - filologie."
- Esti telegenica, ai zambet si ochi superbi si un nume de actrita. N-ai visat niciodata sa devii un star? Nu te-a atras scena, camera de filmat?
- Am facut parte, in clasa a Xii-a, dintr-un cerc de teatru la liceu. Am avut chiar cateva reprezentatii in limba francezacu trei piese de Moliere: "Bolnavul inchipuit", "Avarul" si "Burghezul gentilom". Eu aveam in general rolul nevestei aratoase si rele. E o joaca foarte frumoasa, e foarte placut sa fii acolo pe scena, dar adevarul este ca nu am nici un talent pentru actorie, nu ma pot transpune in pielea altor personaje, nu as convinge pe nimeni.
- Ce carari au purtat o proaspata absolventa a Facultatii de Chimie spre lumea filmului si a presei?
- Bineinteles, contradictia! Tot auzind ce tampenii se spuneau la radiourile particulare, am vrut sa stiu daca si eu, pusa la randul meu in fata unui microfon, as bate la fel campii. Asa ca m-am dus la o proba. N-am fost nici acceptata, nici respinsa. Am ajuns de acolo la "vecinii" de la agentia de stiri Mediafax, unde traduceam, fascinata, stirile Reuter. Am invatat legile jurnalisticii si intr-un an - asta se intampla prin "93 - am ajuns producator de emisiuni la nou infiintatul Pro Fm. La un moment dat, a venit d-l Adrian Sarbu si m-a intrebat: "Asculta, nu vrei sa faci o emisiune de film?". Asa s-a nascut "Cine-Verite". La inceputul lui "95, mi-a repetat propunerea. De data aceasta, era vorba de o emisiune Tv pentru Canal 31, care pe-atunci nu avea decat o emisiune de moda. Am refuzat, insa la inaugurarea Pro Tv mi-a mai dat o sansa si atunci am luat taurul de coarne si am zis "da". La primele emisiuni aveam senzatia ca merg pe o pojghita subtire de gheata; daca nu ma ajutau montorii si cei cu experienta, imi rupeam gatul. Primul exercitiu in direct a fost comentarea Oscarurilor din "96, alaturi de Mihaela Radulescu si Florin Calinescu. Dupa asta, am capatat siguranta si lucrurile au intrat pe un anume fagas. Magia stelelor de cinema - Ce s-a intamplat cu spiritul tau de contradictie de care povesteai?
- S-a transformat intr-un spirit de competitie, in incercarea permanenta de a face mai mult, mai bine si mai ales de a cauta lucruri noi si de a accepta provocari. De aceea m-am implicat in proiectul revistei "Csvd". In august "99 am inceput lucrul si in octombrie am iesit pe piata. Aici am in subordine mai mult de 20 de oameni, nu detin arta de a conduce, mi se zbarleste pielea pe mine cand mi se spune "sefa", insa trebuie sa-mi asum responsabilitatile si sa rezolv problemele ce apar. Asta da provocare!
- Sunt foarte putini jurnalisti care trec atat de usor de la radio la televiziune si presa scrisa. Acum, le faci pe toate cu profesionalism si succes. Care dintre aceste domenii te implineste mai mult, in care din ele te simti in largul tau?
- Sa stii ca nu am trecut deloc usor de la una la alta. Muncesc 10-16 ore pe zi si nu am nici o clipa senzatia ca am terminat ceva, ca am dus un lucru pana la capat. Vreau sa invat in continuare, sunt o adepta a ideii de a invata in permanenta ceva in plus. La momentul actual, revista ma atrage cel mai mult, e jucaria cea noua, copilul cel mic care acum incepe samearga. Pe de alta parte, radioul este mediul cel mai generos: aici poti sa spui tot ce ai de spus, fara sa fii legat de imaginile pe care trebuie sa le prezinti. Imi plac toate cele trei domenii, insa nimic nu ma mobilizeaza mai mult ca un interviu Tv cu o personalitate. Eu sunt, cum spun americanii, "star struck", lovita, cazuta in magia stelelor, a vedetelor. Mi se pare fascinant sa te uiti in ochii unui star, sa afli cat mai multe de la el, sa "scoti" ceea ce alti ziaristi n-au reusit. Curiozitatea asta m-a impins tot timpul inainte.
- Ai avut sansa aceasta, de a intervieva personalitati marcante din lumea filmului...
- Am avut interviuri cu nume binecunoscute, ca Bill Pulman, Antonio Banderas, insa, oricat imi plac mie actorii, este mult mai interesant sa vorbesti cu regizorii, care iti dezvaluie acel "culoar" din spatele filmului, unde se petrec atatea lucruri pe care lumea nu le stie. L-am cunoscut pe Milos Forman in "97 la Hollywood si am fost fascinata de intensitatea, de concentrarea cu care face orice lucru. Terry Gilliam este iarasi un interlocutor extraordinar, un regizor si un om cu o sensibilitate deosebita. In "97, la Cannes, dupa o zi de munca, am mers cu echipa pe o terasa sa ne racorim putin. Acolo l-am vazut la o masa pe Francis Ford Coppola. Nu eram pregatita, urasc sa deranjez oamenii, dar mi-am luat inima in dinti si m-am dus la el. Coppola a fost extrem de amabil cu noi, si-a trimis sotia la plimbare si am stat de vorba 25 de minute. El are o simpatie aparte pentru Romania dupa ce a turnat "Dracula", a vorbit despre Vlad Tepes, despre originile noastre comune, latine, despre sistemul de film american pe care-l uraste. A fost extraordinar, o mare implinire pentru mine. Cred ca orice roman care iese din tara si se implica intr-un anumit domeniu, oricare ar fi el, poate fi considerat un ambasador, iar asta ma mobilizeaza foarte mult. Imi place sa cred ca ziaristii romani lasa in urma o buna impresie si-si fac meseria cum trebuie. Un drog periculos: Oscarul - Cum e, ca ziarist, dar si ca simplu cinefil, sa ajungi la Hollywood, in cetatea filmului, sa participi la decernarea premiilor Oscar?
- Ca iubitor de film, ti se taie respiratia, ai un straniu sentiment de deja vu, iti pare ca tot ce vezi isi este cunoscut, ai mai vazut o data. Ca ziarist este frustrant, pentru ca lumea isi inchipuie ca stai la cocktail-uri cu vedetele, in vreme ce tu trebuie sa te lupti cu sistemul impresarilor care guverneaza relatia cu presa. Practic, de multe ori ajungi sa vezi staruriledoar pe covorul rosu si la petreceri. Te intorci acasa cu frustrari, cu nereusite, dar, daca nu maine, precis poimaine ai lua-o de la capat, pentru ca Oscarurile sunt ca un drog, te leaga, te fac sa nu-ti doresti decat sa fii din nou acolo. Asta si pentru ca ai trait sentimentul ca faci parte dintr-o elita mondiala a ziaristilor.
- Esti mereu la curent cu noutatile, cu amanuntele din viata actorilor, din culisele filmului. Cum reusesti sa strangi atatea informatii?
- Mai mult de jumatate din munca mea consta in cautarea informatiilor. La inceput, era groaznic, mergeam la Biblioteca Engleza si ma bagam cu nasul in reviste ore intregi. Devenisem un fel de enciclopedie ambulanta de informatii disparate. Pacat ca nu mai am timp de biblioteca, ii simt lipsa. Acum, am devenit legata de computer si de Internet. Face parte din maruntele mele orgolii profesionale sa ma documentez pentru ca imi place sa cred ca, de cand am inceput aceasta meserie, sunt la curent cu tot ce s-a facut. Trebuie sa marturisesc ca nu am timp sa vad toate filmele pe care le prezint inemisiuni. Chiar daca le-as vedea, tot as avea de recuperat 90 de ani de cinematografie.
- La stilul asta de munca iti mai ramane timp si pentru tine? De unde iti tragi energiile?
- Care este relatia ta cu publicul, cu cei care te asculta, te urmaresc, te citesc?
- Am pentru public, fie el de radio, televiziune sau presa scrisa, un sentiment de respect, dar si de teama si timiditate. De fapt, simt ca pozitia mea, oarecum superioara, este nejustificata. Senzatia mea este ca stau la o cafeluta cu publicul,vorbim, le spun ce am mai aflat, ce s-a mai intamplat. Sunt mult mai apropiata de postura de spectator decat de cea de critic de film. Am simtit intotdeauna o raceala venita din partea criticilor de film. Eu nu simt nevoia sa judec, sa dau verdicte, misiunea mea este sa trimit lumea la filme, in special la filme bune. Am facut o campanie nebuna la "American Beauty", mai aveam putin si trageam de nasturi oamenii de pe strada sa-i trimit la cinematograf. Este important ca oamenii sa revina in salile de cinema, pentru ca distribuitorii sa aduca in continuare cele mai noi si bune filme si pentru ca astfel se strang bani si pentru productiile proprii, pentru trista lume a filmului romanesc.
- In ce consta, de fapt, magia filmului? De ce este el atat de important?
- Eu sunt fascinata de basme, de lucrurile fantastice. Filmul este foarte important pentru ca duce mai departe ceea ce a facut, secole la rand, literatura. Creeaza lumi noi, ne debaraseaza de povara trairii propriei noastre vieti timp de 24 de ore pe zi. Este foarte trist sa traiesti intr-o lume fara imaginatie, fara fictiune, fie ca ea vine din literatura sau din film. Iulian Ignat
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
