Tara Hategului
Situata in partea vestica a tarii, Tara Hategului este o depresiune inconjurata de munti: Poiana Ruscai, Retezat si Sureanu. Pe langa faptul ca reprezinta o poarta de acces catre minunatiile Masivului Retezat - unul dintre cele mai mari si mai vechi parcuri nationale din Romania -, aceasta zona are un potential turistic deosebit, bazat pe triunghiul natura-istorie-credinta. Bisericile din Tara Hategului (Densus, Strei, Santamaria Orlea si celebra manastire Prislop) sunt vestite in lume datorita vechimii si frumusetii lor, urmele romane sunt deosebit de puternice (in Hateg se afla capitala Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa), iar splendoarea vailor si a dealurilor impadurite, talazuind sub lantul de munti cu crestele acoperite pana tarziu de zapezi, nu mai are nevoie de prezentare. Atractii turistice
- Rezervatia de Zimbri Hateg-Slivut se intinde pe o suprafata de 50 de hectare, aflate in stapanirea padurii de carpeni, stejari si brazi. O oaza a aerului curat si a linistii, un loc in care natura iti ofera ce are mai bun. (In rezervatie traiesc liber caprioare si lupi.) Din pacate, din adevarata fala a rezervatiei - zimbrii - n-au mai ramas decat doi veterani: Roman si Romanova, ultimii locatari ai Rezervatiei din Hateg. Nu este momentul sa discutam "grija deosebita" a autoritatilor fata de aceste adevarate simboluri ale Hategului,insa, daca treceti prin rezervatie, indulciti-le batranetea cu un stiulete sau o mana de porumb. (Vreo reactie a organizatiilor sau a partidelor ecologiste n-a fost pana in prezent semnalata.)
- Barajul Raul Mare - Retezat. Se afla la 45 de kilometri de orasul Hateg, la capatul unui drum (acces auto) ce trece printre stanci uriase si pante abrupte. (Nerecomandat pe vreme rea cu vanturi puternice si ploi.) Daca drumul prin salbatica Vale a Raului Mare nu v-a taiat respiratia, privelistea de la baraj are toate sansele sa o faca. Inalta de 168 metri, constructia are o baza de aproape un kilometru si, ca fundal, inaltimile Muntilor Retezat.
- Sarmizegetusa. Vestita capitala a Daciei romane se intindea odinioara pe o suprafata de aproximativ 32 hectare, inconjurata cu ziduri, si avea o populatie de 25.000-30.000 de oameni. Vestigiile scoase la lumina de arheologi au fost fie adapostite in muzeul din apropiere, fie pastrate pe locul unde se inalta orasul antic. Muzeul prezinta in salile sale altare inchinate zeitatilor, coloane si obiecte pentru constructii, monumente si statui funerare. Se apreciaza ca arheologii mai au de lucru cel putin 100 de ani, pentru a da la iveala restul marturiilor vechiului oras. Deocamdata, puteti vizita ruinele Forumului (centrul civic si politico-administrativ), ale Amfiteatrului si Templului Mare, cele ale sanctuarului dedicat zeilor medicinii, Aesculapus si Hygia, sau ruinele Templului Zeitei norocului si a sortii, Nemesis.
- Biserica din Densus. Considerata cea mai veche biserica din Romania, a fost inaltata pe ruinele unui edificiu antic, cu materiale de constructii provenind de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. In interiorul lacasului se gasesc si obiecte de cult ale romanilor. Unicitatea acestei biserici este data si de o straveche pictura, ce-l infatiseaza pe pruncul Iisus in costum popular romanesc. Este "fara pereche in toata romanimea", spunea Iorga despre aceasta biserica, aflata acum in grija unui parinte, Daniel, care stie sa primeasca cu inima deschisa pe cei care-i trec pragul.
- Rezervatia paleontologica Sanpetru. Este cunoscuta in intreaga lume datorita descoperirii unor fosile si chiar a unor oua dedinozauri pitici, ce traiau acum mai bine de 65 de milioane de ani in Insula Hateg. Colectii cuprinzand fosile din aceasta rezervatie se afla atat la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane din Deva, cat si la celebrul British Museum din Londra.
- Castelul Corvinestilor. Daca tot sunteti in Tara Hategului, puteti face o excursie de 20 de kilometri pana la "vecinii" din nord, in Hunedoara, pentru a admira cel mai important monument laic de arhitectura gotica din Romania. Un castel grandios, in care poti respira in voie parfumul medieval, pasind pe urmele vitejilor cavaleri si ale frumoaselor domnite. Castelul este ctitoria lui Iancu de Hunedoara, care a transformat (la mijlocul secolului al Xv-lea) o cetate de aparare intr-un palat. Pana in luna iunie, castelul gazduieste o importanta expozitie de fosile de dinozauri si de alte specii, la care participa muzee din toata lumea. Posibilitati de cazare
- Orasul Hateg. Se poate ajunge cu trenul (gara Subcetate) sau cu masina (mai indicata in aceasta zona) prin Valea Jiului. Puteti innopta la una dintre cele 13 camere ale Castelului Santamaria Orlea (125.000 lei/patul). O alta alegere este cabanuta inconjurata de padure din Rezervatia de Zimbri. Trei camere cu doua paturi, soba, dus, apa calda (pretul 60.000 lei).
Dintre cele sase pensiuni ale Antrec-ului, cea mai eleganta este Vila Bunea Teodora, cu camere mobilate modern (la etaj - un dormitor cu pat dublu, unul cu doua paturi separate, aparatura audio de calitate, birou, o baie), la parter - fax international, televizor, un living si o bucatarie cu tot ce trebuie unei gospodine. Garaj, loc pentru camping, terasa. Inchirierea intregii vile (capacitatea este de sase persoane): 700.000 lei/zi.
Un farmec rustic il are pensiunea Ronai Istvan, cu o curte extrem de verde si de cocheta, o colectie de mai bine de 200 de cactusi, opere de arta realizate din radacini de copaci si plante. Pensiunea ofera doua camere - una de iarna (doua paturi, soba) si una de vara. Greu de gasit un loc mai romantic si gazde atat de amabile!
- Bucium. La 7 kilometri de Hateg se afla pensiunea Danciu Petru, la care sunteti primiti ca niste membri ai familiei. Pensiuneaare 5 camere, o singura baie si o masa lunga-lunga, la umbra merilor. In fata casei este o pajiste mare (loc pentru corturi, teren de sport), dupa care incepe padurea de fag si de mesteacan.
- Sarmizegetusa. Chiar la intrarea in complexul arheologic, la marginea soselei, se afla trei casute, fiecare cu doua paturi. Pret: 100.000 lei/casuta.
- Cabana Gura Zlatnei. Pe drumul spre baraj, la cateva minute de Cabana Academiei, de unde incepe urcusul spre Parcul National Retezat. Un amplasament ideal, terasa, restaurant, 5 camere (cu 2,3 si 4 paturi), doua grupuri sanitare. Pret: 75.000 lei/patul.
- Hategel. La intoarcerea de la Biserica Densus, in satul Hategel, va gazduiesc doua pensiuni Antrec: Vasilon Cornel (2 camere spatioase, una mica si o baie) si Valeanu Eugen. Cea din urma are jos doua camere, iar la etaj camera "matrimoniala", cu un pat imens, televizor si balconas, plus trei saloane spatioase ce te imbie la tuica si la taclale. Cifre
Preturile de cazare la pensiunile Antrec:
- O persoana: 100.000 lei; doua persoane: 150.000 lei; grupuri studenti, elevi: 50.000 lei/zi.
Puteti alege sa mancati la gazdele dvs: mic dejun - 35.000 lei; pranz - 50.000 lei; cina - 50.000 lei. Iulian Ignat
(Fotografiile autorului) Telefoane utile: Antrec (Asociatia Nationala A Turismului Rural Ecologic Si Cultural)
- Bucuresti: 01/223.70.24 si 01/311.28.45
- Hateg: 054/77.07.96