Mari DuhovniciParintele Arsenie Papacioc
de la Techirghiol - Poarta spre cer, cetate de calugarite in prag de mare, Manastirea "Sfanta Maria" din Techirghiol aduna zilnic intre zidurile sale de piatra multime de pelerini. Arsi de vantul si de soarele drumului, ei declara ca n-au nimic mai de pret in viata, decat linistea binefacatoare ce izvoraste din cuvantul celui mai iubit duhovnic din Romania, pastorul de suflete, parintele Arsenie Papacioc - Utrenie Am ajuns la Manastirea "Sfanta Maria" in zorii zilei de miercuri, in Saptamana Patimilor, din preajma ultimei Invieri a mileniului doi. In altarul bisericii citeste Sfanta Scriptura parintele Arsenie Papacioc, invesmantat in lumina, cu barba argintie revarsata peste patrafirul cel alb. Calugaritele canta ingenunchiate, confundandu-se cu sfintii intunecati de pe peretii negri ai bisericutei din lemn.
Iesirea parintelui de la slujba de dimineata capata pentru oamenii locului frumusetea unui ritual. O maicuta il ajuta sa coboare in graba cele cateva trepte de sub pridvorul bisericii, tinandu-l de mana dreapta, sustinandu-l ca pe un nor. Rasele lor falfaie ca doua naluci, iar cand ajung jos, monahia isi desprinde degetele, lasandu-l sa mearga singur si supraveghindu-i primii cativa pasi. Imediat, multimea se despica, oamenii cad in genunchi, cauta doar sa atinga infrigurati cu buzele mana binefacatorului lor spiritual. "Binecuvantati, parinte!", iar batranul isi continua, parca imponderabil, drumul spre chilia sa, o casuta din piatra, situata chiar in mijlocul curtii interioare a manastirii. Unii vin doar pentru a-l vedea ca este, apoi se intorc la casele lor, la sute de kilometri departare, fericiti. Vorbe Cineva imi povesteste de un drumet, caruia parintele i-a zis intr-una "nu te primesc, nu pot", iar sarmanul om a innoptat patru nopti in cerdacul chiliei, atat de mare-i era dorul de duhovnic, iar intr-a cincea zi, parintele a iesit aproape cu ochii in lacrimi, poftindu-l inauntru. Aud apoi de-un calugar care plecase fara blagoslovenie de la Sihastria si n-am inteles cu ce simt l-a privit parintele in ochi, cu ce simt si-a dat seama ca monahul facuse pacat de moarte, dar dupa multe ore, tanarul rasofor ramasese tot acolo, nemiscat, cu genunchii franti de atata osteneala, fara ca duhovnicul sa-l primeasca la spovedanie. "A pleca de la manastirea ta inseamna a nu mai fi", spune parintele Papacioc. In chilie Sedem acum amandoi pe un pat tare. Peretii odaii sunt intesati de icoane si de covoare. Un stergar rosu cade pe ecranul televizorului prafuit, iar deasupra, un ceas electronic arata 12:15. Si parintele imi raspunde la intrebari cu o voiosie neasteptata, ca de copil. Imi dau seama ca in frazele acelea neterminate, la radacina carora se ascund inexprimabile revelatii, mocneste o teologie intreaga, o teologie optimista, pentru o semintie viitoare de inimi neimpietrite. "Eu, acusi fac 86 de ani. De 50 de ani m-am lepadat de lume si sunt multumit. Ma-ntreb: <<Ce-as fi facut eu acolo, in lume?>>. Facusem sculptura in tinerete, dar ce erau astea? Satisfactii de moment. Vine unu si-mi zice: sunt amarat. Cum adica esti amarat? Cum esti amarat cand Hristos a inviat? Sfatul meu asta este: <<Sa fiti veseli!>>". Despre calugarie "Nici calugarilor nu le sunt permise deznadejdi. <<Bucurati-va ca sunteti calugari! Cuvintele care indeamna spre manastire sunt in varful Scripturii. Aici, la manastire, se vine cu dor mare, trebuie sa fii nebun pentru Hristos, sa te rastignesti pentru El, sa primesti spinii coroanei Lui si asa, poate, vei fi si tu un mic mantuitor. Si nu te duci la manastire sa gasesti manastirea, te duci sa faci tu manastirea!... Eu sunt la Techirghiol de un sfert de veac, sunt singur si mi-e greu. Vara, o tara intreaga intra in chilia asta. Spovedania, cea mai obositoare ascultare a mea... Uitati-va cata lume-i afara, dar daca Dumnezeu a hotarat asa, nu pot sa dezertez. Si tare as vrea ca la sfarsitul vietii mele sa pot spune doar asta: <<Mor fericit ca sunt calugar!>>. Nu va lasati, dragii mei, pe mine suferinta m-a tinut treaz, temnita era cea mai mare nevointa, poate ca acolo am trait cele mai mari bucurii duhovnicesti, in cei 14 ani de puscarie de la Aiud. Ajungeam sa fim curiosi cum e cand iti iese sufletul din trup de atata chin..." Parintele isi intoarce fata, cautand in adancul inimii sale ceva ce stie pe dinafara, ceva ce a mai spus. Gasirile le puncteaza cu ridicari din sprancene, si atunci zambeste ca un copil la o mare bucurie; ochii, de un verde asemanator smaraldului, mainile, mangaind usor barba lunga, alba si rarita spre pantec, parul sclipitor, intins, dar mai ales inaltarea fetei catre tine iti dau fiori si aceeasi impresie din timpul slujbei, ca parintele se lumineaza. Atat de tare, incat toate detaliile chipului sau se ascund indaratul unei cete luminoase ca argintul.
"De ce sa nu va uitati la televizor? Televizorul iti usureaza viata, te informeaza 24 de ore ce mai e prin lume. Foloseste-te de el, dar cu dibacie, fii stapan pe tine, televizorul este mersul tau pe strada. Da, duceti-va la plaja, soarele e un doctor neasemuit de bun, care ni se da gratuit. Ai vazut acolo niste scene, nu te sminti; daca te stapanesti, mai mare plata primesti decat daca n-ai vazut scenele alea si te-ai smintit. Eu sunt convins ca Apostolul Pavel ar fi deschis televizorul, daca ar fi fost atunci sa-l difuzeze pe Hristos!" Omul lui Dumnezeu Despre regimul de moarte al inchisorilor comuniste de la Aiud, parintele rosteste doar cateva franturi disparate. Nu mai vrea. "Lasa, lasa, nu trebuie sa mai vorbim de asta." Ca a stat in aceeasi celula cu Nae Ionescu sau Nichifor Crainic, ca el a fost cel care il spovedise in puscarie pe Vasile Voiculescu... Isi aminteste ("Ah, da!") si de zarca intunecata, inalta de cinci metri si ingusta ca abia incapeau el si parintele Daniil Tudor de la Antim, unul din marii traitori ai "Rugului Aprins". "Am impartit cu el aceeasi gamela. Ne dadeau doar terci, dar o singura lingura, nu doua. Si luam eu o inghititura, el o inghititura, pana ce ramanea putin, si eu ii spuneam razand: <<Ia sfintia ta, macar aici sa nu ne mai certam>>. Il cunosteam de cand era staret la Rarau. Avea la el, in clopotnita, pe pereti, doar carti straine, legate in piele si ne contraziceam mereu. Intr-o zi, el ma-ntreaba: <<Plangi?>>, eu ma mir: <<Dar sfintia voastra plangeti?>>. <<Eu plang!>>. <<Nu sunteti ortodox!>>, i-am spus eu, si era o mare indrazneala sa-i spui asta in chilia lui. <<Parinte, daca as avea jumatate de lacrima, as fi cu mare indrazneala la Dumnezeu, dar nici pe aia n-o am>>. Tare s-a mai minunat el si de atunci asa mi-a ramas porecla in manastiri: <<Arsenie, omul lui Dumnezeu>>". Un sfant Faptura parintelui Papacioc iradiaza o mireasma aparte. La inceput, credeam ca-i doar o parere, pentru ca apoi sa ma imbete si sa imi dea certitudinea ca batranul monah e ceva mai mult decat pare: un sfant. Degetele sale lungi, de portelan, unite ca pentru semnul crucii, subliniaza cuvantul de folos si totul e construit dupa niste pacalitoare silogisme, sfarsind in concluzii mult prea adanci pentru masura omeneasca: "Eu nu pot sa zic ca ma mantuiesc. Nu pot. Ca o conditie sa ma mantuiesc e sa vina harul lui Dumnezeu, iar ala vine doar daca esti smerit. Or, omul smerit nu se cunoaste niciodata ca-i smerit. Daca zici ca smerenia exista, deja nu mai esti.Dumnezeu a creat vointa libera ca sa ne taiem vointa libera, si ne trezim ca luptam pentru Dumnezeu. Si doar la manastire Il poti gasi, fiindca la manastire te poti pierde ca sa te poti gasi, te desfiintezi ca om si te infiintezi ca inger. Asta e cel mai greu lucru, asta inseamna sa fii nebun pentru Hristos! Si mai e un lucru: lui Dumnezeu Ii place mult infrangerea aceasta".
Simpla vecinatate a monahului ma umple de o placuta spaima, imi tot repet in gand ca nu poate fi asa, ca e doar un biet batran care maine-poimaine se prapadeste, iar el continua: "Orice clipa poate fi un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune. Prezenta continua, nu nevointa, nu sa te chinuiesti! Asta ma deosebea de parintele Cleopa: el recomanda nevointa, cu rugaciuni si lacrimi, eu inclinam spre trezvie continua. Daca ai simtirea aceea, nu pierzi momentele; Doamne, un moment pierdut... vine si-al doilea, si asa mereu, poti sa pierzi ziua! - care inseamna enorm de mult. Ganditi-va ca veti muri chiar azi! Eu am fost in viata mea la capataiul multor muribunzi si va spun: toti voiau sa mai traiasca inca o zi. E mult o zi, intr-o zi poti ajunge la masura dumnezeiasca. Zicea Sfantul Sisoie: <<Da-mi, Doamne, ziua aceea, nu mi-o pierde!>>. Nu te teme de moarte, dragutule, teme-te de Inviere, caci atunci va fi Judecata cea Mare!".
Mai tarziu, la plecare, aveam sa intreb pe o maica despre mirosul parintelui Papacioc si despre mainile lui, despre atingeri si binecuvantari. Mi-a raspuns: " Acum, in post, parintele e doar cin ingeresc, e de asa mare <<subtiime>>, ca-l poti ridica intr-o mana, nu mai e nimic trup in el, este doar duh". Si e convinsa ca parintele nu va putrezi dupa moarte, ca parfumul acela binecuvantat pe care-l simtisem il stie, il mai intalnise prin alte manastiri, e adevarat, foarte rar. "Acela nu-i miros de om, e miros de moaste." Bogdan Lupescu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
