Noutati la "Naturalia"
Intampinati primavara cu "Naturalia"
Ca in fiecare an, medicii homeopati Maria si Pavel Chirila ne ofera si in primavara aceasta preparate naturale de calitate. Obtinute cu grija si rabdarea cercetatorului care protejeaza plantele medicinale, innobilandu-le la rang de... elixire, produsele laboratorului "Naturalia" intaresc sistemul imunitar, revigoreaza organismul sau se constituie ca adjuvante in tratarea unor boli. Iata care sunt cele mai noi produse ale celor doi medici, ajutati de un colectiv inimos de specialisti: Vin tonic Corylus - extract de muguri de alun in vin, indicat in tratarea asteniei fizice si intelectuale. Digest Vin - extract de plante in vin, recomandat bolnavilor colitici.
Vin digestiv cu efecte antiparazitare - extract obtinut prin macerarea de plante, indicat in parazitoze digestive, ca si in anorexie, astenie si anemie.
Tonic 3 - bautura alimentara pe baza de extracte hidroalcoolice din plante; are o actiune tonica generala, stimuleaza functiile hepatice. Recomandat ca adjuvant in hepatite cronice. Tonic 4 - bautura alimentara pe baza de extracte hidroalcoolice din plante; are actiune tonica-cardiaca, diuretica, spasmolitica, sedativa, hipotensiva, anxiolitica. Este recomandat ca adjuvant bolnavilor cu cardiopatie ischemica. Tonic 5 - bautura alimentara pe baza de extracte hidroalcoolice din plante; actioneaza astringent, antidiareic, cicatrizant, antiseptic, antispastic. Se recomanda ca adjuvant terapeutic in patologia digestiva, mai ales in enteropatia cronica, balonari si tranzit intestinal accelerat. Tonic 6 - bautura alimentara pe baza de extracte hidroalcoolice din plante; are actiune tonica-aperitiva, imunostimulenta, antimicrobiana, diuretica. Recomandat ca adjuvant terapeutic in infectii urinare. Tonic 7 - bautura alimentara pe baza de extracte hidroalcoolice din plante; are actiune tonica-aperitiva, imunostimulenta, antiinflamatoare, cicatrizanta si se recomanda ca adjuvant terapeutic in afectiuni respiratorii cu procese inflamatorii cronice de natura alergica sau infectioasa. Arnisalv - lotiune pentru uz extern, recomandata in reumatism articular si abarticular, celulita, entorse, dureri post-traumatice, tulburari de circulatie periferica. Calmyplant - supliment nutritiv din pulberi de plante uscate. Se recomanda bolnavilor de gastrita si ulcer. Inula M - supliment nutritiv pe baza de miere de albine. Se recomanda ca mineralizant in hepatite cronice si dischinezii biliare. Aceste preparate, ca si multe alte produse, pot fi procurate de la magazinul "Naturalia", aflat in Calea Floreasca nr. 25A, tel. 01/231.04.21 (vizavi de Spitalul de Urgenta "Floreasca"), dar chiar si de la cei care le produc - Laboratorul "Naturalia" - str. Erou Mircea Marinescu nr. 8, comuna Voluntari, S.A.I. (unde puteti beneficia si de consultul dr. Maria si Pavel Chirila, bineinteles dupa o prealabila programare telefonica), tel. 01/491.51.33; 491.51.36 si 491.60.52. Ruxandra Constantinescu
Leacuri De La Cititori
Cum se vindeca incontinenta urinara:
Gimnastica invizibilaDesi cauzele incontinentei urinare sunt foarte numeroase si din aceasta cauza si tratamentul incontinentei foarte divers, eu am sa va prezint un tratament nemedicamentos, care urmareste intarirea si punerea sub control a nervului tuturor muschilor care provoaca evacuarea urinei, astfel ca ea sa se faca sub control constient. Metoda se numeste Gimnastica Invizibila si se desfasoara dupa urmatorul program: in momentele de relaxare, inainte de culcare sau in timpul noptii, cand "ne sare" somnul, dupa masa sau in mijloacele de transport cand stam pe scaun (e bine sa ne alegem trei reprize pe zi), practicam urmatorul exercitiu de gimnastica: A. Strangem in mod voluntar muschii sfincterului anal, in mod ritmic, pana observam ca oboseste zona anala. In prima zi de gimnastica numaram de cate ori am contractat ritmic acesti muschi. In ziua urmatoare, trebuie sa gasim in noi atata vointa, incat sa-i contractam de trei-cinci ori mai mult. In zilele urmatoare, este bine sa crestem numarul de reprize de gimnastica, in paralel cu cresterea numarului de contractii in fiecare repriza. B. Dupa trei saptamani de exercitii, introducem un tip nou de gimnastica, cu contractii prelungite ale sfincterului anal (contractii izotonice), adica contractam o data sfincterul anal si prelungim contractia cat putem. E bine sa cronometram cu secundarul si minutarul cat putem prelungi contractia ca apoi, in zilele urmatoare, sa prelungim cat mai mult durata ei. Exercitiile A si tipul B pot dura sase saptamani. C. Cele doua tipuri de gimnastica se pot desfasura alternativ, in functie de timpul liber, ca apoi sa introducem ultimul tip de gimnastica, care consta in urmatoarele: cand ne vine senzatia de a urina, dam drumul la jetul de urina, il oprim voluntar imediat si-l tinem oprit cat putem. La urmatoarele urinari procedam la fel, urmarind ca oprirea voluntara sa dureze mai mult decat cea anterioara si tot asa, pana ajungem sa tinem sub control (arestat) jetul de urina cat dorim noi. Acest sistem de gimnastica dureaza circa trei luni. Dar asa cum atunci cand doresti sa ajungi undeva trebuie sa faci primul pas, dupa care urmeaza ceilalti, tot asa trebuie sa incepem cu primele exercitii, pana ajungem la final. Un element decisiv: trebuie eliminat alcoolul si tutunul care, pe langa faptul ca spala organismul de vitamine, slabeste in mod direct nervii, inclusiv nervii ce raspund de cele doua orificii prin care eliminam resturile nefolositoare din organism. Tratamentul trebuie completat cu vitamine, in special din complexul B. Pentru alte aspecte ale tratamentului, rog sa va adresati in scris autorului acestor randuri, mentionand toate aspectele bolii. Apreciati ce este mai usor si mai ieftin: gimnastica sau medicamentele? Eu am apreciat si am scapat. Enciu Nicanor (biolog) -
Str. Baisoara nr. 9, sc. 2, ap. 83, Cluj-Napoca, cod 3400, tel. 064/14.19.57 (seara)Cititorii Intreaba
"Sotul meu sufera de poliglobulie primara"Va scriu cu speranta ca cineva il poate ajuta pe sotul meu, caruia i s-a pus diagnosticul de poliglobulie primara, iar sangele ii este foarte gros. Daca cineva a mai suferit de aceasta boala si cunoaste vreun remediu naturist, il rog sa ma ajute prin intermediul revistei. Va multumesc din suflet,Ioana Ariton - Curtea de Arges"De patru ani sufar de colita colagenoasa"Am 41 de ani si de aproximativ patru ani ma chinui cu o colita colagenoasa. Am facut analize peste analize, inclusiv doua biopsii (pentru a fi sigura ca nu este cancer), insa raspunsurile au fost de la toti doctorii aceleasi: este o boala careia nu i se cunosc cauzele si se pare ca va trebui sa ma chinuiesc cu ea toata viata. Boala se manifesta prin scaune foarte dese (aproximativ 15 pe zi, uneori insotite de crampe), cu un continut foarte apos, iar mancarea nu se digera complet. Am incercat, la sfatul medicilor, un tratament medicamentos, regim alimentar si tratament cu produse naturiste, insa degeaba, fiindca boala se amelioreaza pentru scurt timp, dupa care revine la forma initiala. Am marea rugaminte la cei ce citesc aceste randuri si care poate s-au lovit de un astfel de caz, sa-mi dea un sfat sau sa-mi indice un tratament pentru a scapa de aceste stari total neplacute. Cu mii de multumiri,Mihaela Paunescu - Bucuresti"Nepotelul meu are la baza gatului un por deschis care supureaza"Sunt bunica unui baietel de 3 ani, care din nastere are la baza gatului un por minuscul, deschis. Periodic se scurge din el un lichid incolor ca o miere de stup (parca ai trage un fir de ata). Apoi, timp de doua-trei saptamani, e curat. Nu doare la apasat, doar ca e neplacut. L-am dus la un medic chirurg si a zis ca trebuie sa-i "sudeze" porul, ca sa nu mai supureze. Noi nu stim ce sa facem. Oare e bine sa se intervina chirurgical? Daca stiti un leac naturist, va rog sa ne ajutati.Nastasia Cordos - Bistrita"Sufar de sindrom Kumell-Verneville"Sufar de sindrom Kumell-Verneville (fractura tasare D12 cu hernie de disc traumatica D12-L1) operat, parapareza spastica reziduala si de sindrom de instabilitate vertebrala. Am fost operata acum un an si jumatate. Desi am facut fizioterapie, am inceput sa am dureri intercostale in ambele parti ale coloanei vertebrale. Ii rog pe cititorii revistei care cunosc un tratament naturist sa mi-l transmita prin intermediul revistei. Astept o raza de speranta.H.V. - loc. Breazu, jud. Iasi"Imi doresc un copil, insa am nivelul de progesteron foarte scazut"Datorita nivelului scazut de progesteron nu reusesc sa fac un copil, desi mi-l doresc foarte mult. Din punct de vedere medical sunt perfect sanatoasa - asta este concluzia medicului. Am facut trei luni tratament cu Clostibegyt, insa nivelul progesteronului a crescut foarte putin, insuficient pentru a avea loc ovulatia. Mentionez ca mai continuu tratamentul cu Clostibegyt (cu doza maxima de 3 tablete/zi) sub supraveghere medicala, dar as dori foarte mult sa urmez si un tratament naturist. Cu multumiri,Anemonne Mihali - Medias"Tata sufera de pseudo-dementa"Ma adresez tuturor cititorilor revistei in speranta ca ma veti putea ajuta in rezolvarea situatiei in care se afla tatal meu, in varsta de 63 de ani. In urma unui control medical efectuat la Spitalul Militar din Craiova, i s-a pus diagnosticul pseudo-dementa. Daca stie cineva un tratament naturist de ameliorare a acestei boli, il rog sa-mi raspunda cat mai repede. Va multumesc,Ghinea Elisabeta - Targu-Jiu"Am exces de histamina"Am 22 de ani si in urma cu patru luni mi s-a depistat o mare cantitate de histamina. Nu pot manca orice, mi se umfla in special buzele si ochii la orice aliment ce contine proteine animale (oua, lapte, carne) si nu pot manca decat mere, orez si cartofi fierti. Medicii nu ma pot ajuta cu nimic si sunt disperata. Va rog din tot sufletul sa ma ajutati in gasirea unui tratament naturist. Multumesc tuturor!Stanciu Silvia - Roman"Nepotica mea se leagana in somn"Stimez revista "Formula As" si va doresc sa fiti alaturi de noi cat mai mult timp. Am si eu o mare neliniste pe suflet. Nepotica mea, in varsta de 16 ani, se leagana in somn si uneori isi canta. Se leagana de micuta, de la varsta de 3 ani. Am fost cu ea la mai multi medici, a urmat diferite tratamente, dar degeaba. Am fost si la preot, nu mai stim ce sa facem. Va rog din suflet sa ne ajutati si pe noi cu un sfat sau cu un tratament. Astept raspunsurile cititorilor cu multa speranta. Va multumesc,Muresan Carolina - Dej"Cum se poate absorbi un chist porencefalic?"Va scriu cu lacrimi in ochi despre problema fiului meu care are varsta de 21 de ani. Are un chist porencefalic frontal stang cu diametrul de 3,5 cm. Doctorii de la Spitalul nr. 9 au spus ca il are din nastere, dar abia la varsta de 14 ani a fost depistat, cand de fapt au aparut si primele semne ale bolii (i se inmuiau picioarele si cadea). Acest chist ii apasa pe centrii motori. I s-a prescris medicamentul Convulex dar acesta nu a rezolvat mare lucru. Va rog din suflet daca stie cineva un leac pentru absorbirea acestui chist, fara operatie, sa ni-l transmita si noua prin intermediul revistei. Va multumesc!P.A. - Targoviste"Fetita mea sufera de hipertrofie de cornet inferior"Va scriu cu rugamintea de a ma ajuta intr-o problema de sanatate a fetitei mele in varsta de 12 ani. Ea sufera de hipertrofie de cornet inferior. Are nasul infundat in special noaptea, nu poate respira si foloseste in permanenta picaturi. Am consultat mai multi medici Orl, insa fara nici un rezultat. Daca cineva cunoaste vreun medicament sau tratament naturist, as dori sa ma ajute. Cu multumiri sincere,Camelia Ene - Ramnicu-Valcea"Baietelului meu i s-a pus diagnosticul hipogonadism"Va scriu pentru a va cere ajutor dvs. si cititorilor deoarece sunteti unica speranta pentru insanatosirea copilului meu. Am un baiat in varsta de opt ani si jumatate pe care l-am nascut cu criptohidrie dreapta. La sase ani l-am operat de hernie si totodata i-a fost coborat si testiculul drept. Mi s-a spus ca dupa aceasta interventie baietelul se va dezvolta normal din punct de vedere genital. Vara trecuta (dupa doi ani) am revenit la Clinica din Targu-Mures, la medicul chirurg care l-a operat, deoarece baiatul, din punct de vedere genital nu a evoluat deloc (mai precis, arata aproape ca la nastere, cu un penis de 1,5 cm). Medicul a spus ca e cam tarziu, ca diagnosticul este hipogonadism si i-a prescris tratament cu Pregnyl - 12 fiole. Acest tratament nu poate fi insa urmat, deoarece baietelul meu are in antecedente un mal convulsiv si face permanent tratament cu Convulex, iar medicul neurolog a exclus orice tratament medicamentos pentru hipogonadism. Rog din tot sufletul cititorii acestei reviste care cunosc un remediu naturist pentru baietelul meu, sa incerce sa ma ajute, poate nu este totusi "prea tarziu".Mitran Ana - Craiova"Nepotica mea sufera de sindromul Rett" Sunt o bunica disperata si ma adresez dvs. in speranta ca prin intermediul revistei voi gasi persoane care sa ma ajute in tratarea bolii de care sufera nepotica mea, in varsta de trei ani si jumatate. Dupa mai multe investigatii medicale i s-a pus diagnosticul: sindrom Rett, o boala foarte rar intalnita, careia nu i s-a gasit nici un remediu. Despre nepotica mea, va pot spune ca la varsta asta nu merge in picioare, nu scoate decat cateva vorbe, nu este interesata de nici o jucarie, are momente de nervozitate, cand isi musca mainile si se trage de par. Ii place in schimb sa se uite la televizor. Daca cineva s-a confruntat cu aceasta boala, il rog din suflet sa ajute un suflet nevinovat sa se insanatoseasca. Cu mii de multumiri si cu speranta in suflet.Manescu Maria - Bucuresti"Sotia mea nu retine potasiul, sodiul, magneziul si clorul in organism"Sotia mea nu retine potasiul, sodiul, magneziul si clorul in organism. Daca cineva a fost in aceasta situatie si a gasit un remediu medicamentos sau naturist il rugam sa ne ajute.Busuioc Costel - Focsani"Sufar de proctita cronica"Anul trecut am facut niste analize mai aprofundate (biopsie din flora intestinala a colonului) si mi s-a pus diagnosticul proctita cronica (colita ulceroasa a colonului), fara hemoragii, cu epiteliile ingrosate. Ma doare foarte tare colonul ascedent, transversal si descendent (mai ales in partea dreapta). Tot timpul am diaree si sunt balonat permanent. Digestia este foarte greoaie, tin regim strict, nu mananc decat carne de pui fiarta, cartofi fierti cu branza de vaci, altceva nici nu pot manca. Am facut tratament medicamentos, dar am rezolvat doar problema scaunului. Va rog sa ma ajutati cu un tratament naturist, poate reusesc sa scap de aceasta suferinta. Cu stima,Balan Gheorghe - Iasi
Cititorii Raspund
"Am ramas cu urme de varsat de vant pe fata"
(Raspuns pentru Furdui Alina - Alba-Iulia, F. As nr. 373)1. Va recomand o reteta pentru uz extern: faceti un decoct din doua lingurite de pulbere de radacina de Amareala (Polygala vulgaris) pe care le fierbeti intr-o cana de lapte dulce (200 ml). Se fierbe vreme de 5 minute, la foc mic. Se ia de pe foc si se lasa sa se infuzeze 10-15 minute. Se strecoara. Se ung partile afectate de mai multe ori pe zi, folosindu-se un tampon de vata curata.Cornelia C. - Constanta2. Procurati-va urmatoarele plante: pelin, rostopasca, galbenele, salvie, foi de dafin, rasina de brad, 2 grame de radacina de stanjenel, frunze de nuc, cimbrisor, tataneasa, papadie, patlagina. In total sa insumeze 100 g de plante, care se amesteca bine si se pun intr-un borcan. Se toarna deasupra un litru si jumatate de vodca si se lasa la macerat 15 zile. (Se amesteca zilnic, cu o lingura de lemn.) Borcanul sa fie legat cu o folie. Dupa 15 zile, se strecoara si se pun in sticle mai mici. Tamponati-va fata cu acest extract de trei-patru ori pe zi. Seara, tamponati-va cu extract de sunatoare. Tamponul sa fie din pansament steril (doua foite). Rezultatul se vede in doua-trei saptamani. Pentru amanunte, sunati la tel. 064/22.44.90.Balasa Maria - Sat Gageni, com. Paulesti, str. Garii nr. 399, jud. Prahova3. In cartea "Sanatate din farmacia Domnului", Maria Treben recomanda contra semnelor si cicatricelor, oricat de vechi ar fi, folosirea bitterului suedez. Se umezesc zilnic (dimineata si seara, inainte de culcare) locurile afectate, timp de 40 de zile, dupa care semnele dispar. Incercati, poate ca veti rezolva problema.Mihail Maria - Bucuresti
"Din cauza unor ovare polichistice, sufar de hirsutism"
(Raspuns pentru Tita - Bucuresti, F. As nr. 373)Orice tratament hormonal veti face, nu veti scapa de pilozitatile care va supara decat prin operatie. Aceasta consta in curatirea ovarelor de chisturile prezente pe ele. Dupa operatie, ovarele isi vor relua activitatea si rezultatele vor fi spectaculoase. Bineinteles ca dupa aceea va trebui sa fiti supravegheata de un endocrinolog.Dr. Elena Vintila - B-dul Dimitrie Cantemir nr. 18, bl. 7, ap. 42, sector 4, Bucuresti, tel. 335.90.98
(Raspuns pentru Pardu Ion - Ploiesti, F. As nr. 373)In gonartroza de care suferiti, in afara tratamentului medicamentos recomandat de medicul reumatolog (infiltratii cu Diprofos, tratamente cu antibiotice sau cu medicamente antireumatice), trebuie sa tineti si o dieta alimentara. Dvs. nu trebuie sa consumati mezeluri, conserve, ciorba sau supa de carne, lapte dulce si smantana. Carne, cat mai rar. Trebuie sa mergeti pe joc cat mai mult si sa faceti exercitii cu picioarele. Beti trei-patru cani de infuzie de urzica pe zi, care spala sangele si usureaza articulatiile. Sa stiti ca si eu am suferit cumplit de gonartroza si acum, band zilnic ceai de urzica, ma simt bine (dar anterior am facut un tratament medicamentos). In prezent, regimul alimentar si ceaiul ma tin pe linia de plutire.Dr. Elena Vintila - Bucuresti"Am dureri mari de cap, care nu cedeaza la tratamente"
(Raspuns pentru Panzaru Lucian - Sibiu, F. As nr. 373)1. Daca in Sibiu exista un cabinet de reflexologie, adreseaza-te imediat reflexologului. Tehnicile respective permit depistarea si diagnosticarea oricaror boli, chiar cu mult timp inainte ca acestea sa se manifeste. In cazul tau, exista in mod cert un blocaj energetic pe un meridian sau pe un vas central. De obicei, aceste blocaje genereaza probleme majore ale coloanei vertebrale si ale capului, lipsa de vigoare fizica, instabilitate psihica etc. In cazul in care nu gasesti un reflexolog in orasul tau, contacteaza-ma telefonic. Voi incerca sa te ajut fara nici un fel de obligatii. Iti doresc sanatate.C. Stanciu - Bucuresti (tel. 01/772.29.01)2. Peste o lingurita de scoarta uscata de salcie (recoltata la mijlocul lunii mai) si maruntita (in piulita) se toarna o ceasca de apa rece si se pune la foc mic, circa 5 minute (sa nu fiarba). Se strecoara si se beau zilnic cinci cesti de lichid indulcit cu o lingurita de miere. De asemenea, se aplica tarate calde (amestec cu apa) pe vertebrele T1-T2. Cat timp faceti acest tratament, se bea doar apa de piramida.Rista Cornelia - com. Costeiu nr. 65, jud. Timis, cod 18443. Stiu o reteta in aparenta banala, dar care a dat rezultate neasteptate in cazul meu (desi nu am avut dureri asa de mari ca dvs.) si al unei rude apropiate. Iat-o: se da drumul la apa fierbinte in cada (trebuie sa intrati in ea de la inceput, pentru ca sa se obisnuiasca mai usor corpul cu fierbinteala) si se lasa pana la nivelul in care sa nu acopere zona inimii, ci doar pe aceea a rinichilor. Apa trebuie sa fie fierbinte la limita de sus a suportabilitatii. Se sta intre 10-20 de minute, in functie de cat rezistati. (Mentineti temperatura fierbinte.) In tot acest timp, este necesar sa transpirati permanent. Eu am uitat de dureri. Procedeul se repeta doar la nevoie, iar rezultatul este uimitor. Atentie insa: baile fierbinti nu le sunt recomandate cardiacilor!Aninoiu Luminita - loc. Culcereasa, jud. Arges"Am doi polipi pe colon"
(Raspuns pentru Lavinia - Orsova, F. As nr. 373)Cumnata mea, care avea acelasi diagnostic, s-a salvat cu tinctura de propolis (procurata de la apicultori sau magazinele Apicola), dupa cum urmeaza: prima zi - o lingurita ceai + o picatura propolis; a doua zi - o lingurita ceai + doua picaturi de propolis. Se creste zilnic doza cu o picatura, vreme de 25 de zile. Incepand cu ziua a 26-a, luati ceai + 24 picaturi de propolis, descrescand pana la o picatura. Se tine pauza o saptamana, dupa care tratamentul se reia. Desi medicii voiau sa o opereze, s-a vindecat, dar pe propria ei raspundere. Propolisul n-are efecte secundare. Va doresc multa sanatate.M. Lovin - Str. Stefan cel Mare, bl. 8, ap. 12, Focsani, cod 5300"Am doi copii bolnavi de bronsita astmatiforma"
(Raspuns pentru Vasilescu Alexandru - Bucuresti, F. As nr. 406)As vrea sa va pot ajuta cu un tratament naturist pentru tratarea copiilor dvs. In urma cu multi ani, unul dintre copiii mei (atunci, in varsta de 5 ani) a suferit de aceeasi boala. Ca tratament, am folosit urmatoarea reteta naturista: intr-o sticla inchisa ermetic se pun la macerat, timp de o luna, 100 g propolis in stare solida si 250 g de alcool pur (de 90). Se lasa la intuneric, iar din cand in cand se agita sticla. Dupa o luna se poate folosi continutul obtinut, astfel: in fiecare dimineata (timp de o luna), inainte de masa, se freaca (foarte bine) un galbenus de ou fiert cu o lingurita din amestec, dupa care se inghite. Rezultatele poate vor intarzia sa apara. In acest caz, se poate repeta reteta, dar cu o pauza de o luna intre tratamente. Va doresc multa sanatate. Mentionez ca baiatul meu este acum in varsta de 18 ani si nu a mai avut probleme de sanatate (in aceasta privinta).Condurache Aura - Str. Canta nr. 60, Iasi"Exista un tratament naturist pentru cataracta?"
(Raspuns pentru Joe Blank - Montreal, Canada, F. As nr. 406) Fara indoiala, cataracta poate fi combatuta apiterapeutic. Dimineata, se pun in ochi cate una-doua picaturi de Mipromat (o solutie obtinuta din miere, laptisor de matca si extract moale de propolis), apoi se clipeste de mai multe ori. De cateva ori pe zi, pleoapele (bine inchise) si putin imprejurul ochilor se umecteaza, folosind vata imbibata cu o solutie obtinuta din doua lingurite de otet de mere cu miere + doua lingurite de apa (sau, mai bine, infuzie de galbenele si coada-calului) + doua lingurite de miere cu laptisor de matca. Seara, la culcare, pleoapele inchise se ung cu alifia Forteviz (preparata pe baza de produse apicole). Tinand cont de varsta rudei d-lui Joe Blank, este necesara si o cura de revitalizare. Zilnic, se bea minimum un litru din infuzie de coada-calului (40%), urzica (30%), galbenele (20%) si ventrilica (10%). In plus, va manca 30 g polen sau 15 pastile de pastura, va lua trei lingurite de miere cu laptisor de matca pe zi, patru lingurite de miere propolizata si tot atata miere cu germeni de grau.
"Mama sufera de Zona Zoster oftalmica"
(Raspuns pentru Carare Margareta, F. As nr. 406)Mama dvs. nu mai poate fi operata la varsta de 92 de ani. Sanse reale de ameliorare a afectiunii ii ofera practicarea regimului propus mai sus, in raspunsul la intrebarea: "Exista un tratament naturist pentru cataracta?"
"La 39 de ani, medicii nu i-au mai dat mamei nici o speranta"
(Raspuns pentru Dobrean Mihaela - Deva, F. As nr. 406) Dumnezeule, cata suferinta! Cu reteta pe care o propun, am intors la viata oameni suferinzi de aceeasi boala: astrocitom cu epilepsie secundara (tip de tumora maligna). Dintre produsele apicole, laptisorul de matca si propolisul au certe calitati antitumorale, apilarnilul este antiepileptic, iar polenul si pastura au efecte benefice asupra sistemului nervos. Daca se actioneaza repede, sunt sperante ca mama Mihaelei sa fie salvata. Iata programul ce trebuie urmat.
A. Inaintea celor trei mese zilnice: a) se iau cate doua lingurite de polen sau cinci pastile de pastura; b) se bea un amestec din 40 de picaturi de tinctura de propolis si 60 picaturi de apa; c) se iau cate doua lingurite de miere cu laptisor de matca si cate o lingurita de miere cu apilarnil (produsele se pot cumpara de la magazinele Apicola sau din farmacii). Drajeurile cu laptisor de matca si cele cu apilarnil se iau conform indicatiilor de pe prospect, dar in prima luna se dubleaza doza recomandata, apoi - dupa trei luni de administrare - se face o pauza de o luna, pentru a nu provoca dezechilibre hormonale.
B. Dupa fiecare masa se iau cate doua lingurite de miere propolizata si cate trei lingurite de miere cu germeni de grau.
C. In fiecare zi: a) se va bea un litru de apa, in care se pun zece lingurite de otet de mere cu miere, indulcit dupa gust cu putina miere poliflora; b) se beau 1,5-2 litri de ceai din: tataneasa, macese, patlagina, roinita, galbenele, urzica si coada-calului (se pregateste dimineata, pentru toata ziua, se indulceste cu miere poliflora, iar pentru gust se poate condimente cu putina menta); c) separat, in fiecare dimineata, pe stomacul gol, se bea o cana de ceai de busuioc.
D. In plus, mama bolnava va tine cu grija regimul alimentar prescris de medic, excluzand total din alimentatie zaharul sub orice forma, otetul de stat, conservele, mezelurile, grasimile animale, preparatele din faina alba, inclusiv painea, alcoolul, cafeaua. Va consuma multe salate de cruditati (varza, sfecla rosie, morcov, telina etc.) de fiecare data, adaugand si cate un cartof crud, de marime medie. Legumele crude si curatate se dau pe razatoare, se adauga ulei (preferabil din porumb) si putin otet din mere cu miere, precum si alimente care contin un coeficient insemnat de coenzima Q10 - mei, alune dulci, spanac, peste oceanic, sardine, scrumbii (daca este posibil sa fie uscate), cartofi copti in coaja, grau, orz si ovaz germinate, care se pot pune dupa germinare in lapte, indulcit eventual cu putina miere. E. Se face masajul reflexogen al talpilor picioarelor timp de 30 de minute, dimineata si seara, fie mergand descult pe prundis sau pe alt teren cu denivelari marunte, fie calcand pe boabe de porumb sau fasole, asezate pe podeaua camerei (in acest caz, cu sosete in picioare). Sanatate si mult curaj!
"De zece ani sufar de sinuzita cronica"
(Raspuns pentru Ioan Murariu, F. As nr. 406)Sinuzita afecteaza tot mai multi oameni, iar vindecarea ei este posibila cu ajutorul apiterapiei. De cate ori apar dureri prea puternice, se bea cate un pahar de apa, de marimea celui de vin, in care se dilueaza doua lingurite de otet de mere cu miere (se bea incet, ca o cafea).
- Dimineata, imediat ce v-ati sculat, frictionati fruntea, partea superioara a nasului si pometii obrajilor cu otet de mere si miere.
- De sase ori pe zi, mestecati indelung, ca pe o guma (circa 20 de minute), cate doua lingurite de capaceala (e mai eficienta daca este propolizata).
- De doua ori pe zi (indeosebi seara), masati indelung cu unguentul Nikeprop aceeasi zona ca cea frictionata cu otet de mere cu miere.
- In fiecare seara, se fac inhalatii cu infuzie de galbenele, in care se adauga un baton de propolis natural si o lingura de miere. Lichidul poate fi folosit timp de 15 zile. Se pastreaza in frigider. Se adauga zilnic atata infuzie de galbenele, cat sa acopere dunga de propolis format pe peretii vasului, precum si cate un centimetru dintr-un baton de propolis si cate o lingurita de miere.
- In fiecare seara, se pun in nas cate una-doua picaturi de miere propolizata (stand intins pe spate, pana ajung in gura - ustura putin, dar este extrem de eficient).
- De doua ori pe zi, se bea un amestec din: 30 picaturi tinctura de propolis si 30 picaturi de apa. (Pentru sindromul Nethverton, veti gasi o reteta in numarul viitor al revistei.)Prof. Vasile Andritoiu
Str. Unirii, bl. 4, sc. 3, ap. 45, Targu-Jiu, cod 1400, jud. Gorj