Traian Ungureanu
Redactor principal la radio Bbc - Londra"Presa romaneasca este in momentul de fata un amestec de interese financiare uriase si de campanie politica"- Lucrati la unul dintre cele mai profesioniste posturi de radio ale lumii contemporane: Bbc. Ca ziarist roman, au existat dificultati de adaptare la stilul de munca occidental?
- La fel ca multi colegi de-ai mei (cei ramasi acasa, in Romania, cred in continuare acelasi lucru), am crezut ca stiu tot si ca nu mai e nimic de invatat in gazetarie. Eram obisnuit (proasta obisnuinta a gazetarului roman) sa cred ca sunt mai mult decat talentat, ca sunt daruit de la Dumnezeu cu geniu gazetaresc si ca in afara de asta nu mai e nevoie de nimic. Din cauza asta eram obisnuit sa scriu asa cum imi trecea prin cap, "sa fac talente", cum se zice, sa cred ca revista sau ziarul imi sunt datoare cu publicarea textului de la doua-trei file in sus, atat cat imi iesea mie si asa cum imi iesea, fara modificari. Am aflat foarte rapid insa ca exista si o altfel de presa, extrem de riguroasa, de clara, de scurta, de reala si de precisa. O presa in care talentul nu este exclus, dar in care primele lucruri care conteaza sunt soliditatea informatiei si claritatea judecatii. Si asta, pe spatii scurte, pentru ca - iarasi am aflat destul de repede - cititorii nu sunt datori sa prizeze talentele pe care ne inchipuim ca le avem. Obisnuinta cu noul model de presa a durat destul de mult. Cred ca a inceput sa se realizeze de-abia dupa primul an, an in care aveam mereu impresia ca nu e bine ce fac, ca nu inteleg, ca nimic nu se potriveste cu ceea ce stiam eu. A durat cam un an si ceva pana m-am obisnuit cu presa occidentala si n-a fost usor.
- Audio-vizualul din Romania traieste o perioada de mare efervescenta, chiar daca din punct de vedere valoric, lucrurile lasa uneori de dorit. Cum se percepe mass-media romaneasca dincolo de hotarele tarii? Care-i sunt pacatele? Ce perspective se intrevad?
- In mare parte, pacatele cred ca sunt cele mostenite, desi lucrurile s-au schimbat masiv, in special in privinta numarului de titluri, a varietatii mijloacelor de informare care abunda atat in zona audio-vizuala - vorbesc de radio si televiziune - cat si, sau mai ales, in presa scrisa. In ciuda acestor schimbari, multe lucruri au ramas pe loc, cum ar fi o anumita tentatie a gazetarului de a-si demonstra teribilismul, trecand peste acuratetea informatiei, trecand peste politetea cu care gazetarul e dator cititorului sau. In al doilea rand, cred ca exista un viciu nou, desi noua e poate numai forma viciului, pentru ca e unlucru tare vechi: coruptia. Ma refer la faptul ca o mare parte a presei nu este independenta. Nu vreau sa ne facem iluzii, sa vorbim de iluzii, nu cred ca exista undeva un ziar complet independent. Din pacate, presa romaneasca este in momentul de fata un amestec de interese financiare uriase si de campanie politica ce reflecta tocmai interesele financiare de care vorbeam. Prea multe ziare sunt angajate pe o linie sau alta si pentru asta primesc bani, prea multi ziaristi - si-mi pare rau s-o spun - fac jocul asta si scriu dupa ce se inteleg pe telefonul mobil cu colegii, cu patronii, cu sponsorii si scriu si ei asa cum li se cere, la comanda. Si pentru asta primesc bani. Si mai este ceva: rolul nefast, ca sa nu spun sinistru, pe care-l joaca publicitatea in presa romaneasca de azi. Daca cineva are rabdarea sa studieze, sa urmareasca, sa compare modul in care sunt folosite paginile publicitare in ziare, adica sa vada cine si ce publicitate aduce in paginile ziarelor, o sa aiba o mare surpriza si o sa vada ca nenumarate ziare depind de forma de publicitate care le este pasata discret, dintr-un centru economic sau un centru de influenta politica ce vrea, bineinteles, dupa asta, sa fie ajutat tot discret, in paginile ziarului. Astea sunt lucrurile triste despre presa romaneasca de azi, lucruri care se ascund in spatele unei fatade teribil de colorate, de efervescente, de tentante la prima vedere. Avem o presa de serviciu, infundata, o presa care face servicii, care incearca sa influenteze publicul intr-o directie sau alta, o presa care are in spate grupari de interese economico-financiare. Sunt putine exceptii de la asta.
- Care ar trebui sa fie mesajul corect al presei?
- Problema e ce interese urmareste presa. Daca in spatele ei stau companii, anumite persoane, partide politice, lucrurile nu stau bine. Exista insa si interese legitime pe care presa le poate urmari fara sa se corupa, fara sa se degradeze. Daca presa e gata sa accepte ca interesele importante ale tarii sunt apropierea Romaniei de Occident, explicarea necesitatilor pentru care Romania trebuie sa se apropie de Uniunea Europeana, explicarea necesitatilor pentru care Romania trebuie sa se apropie de Nato, daca presa isi fixeaza interesul pe asa ceva, accepta ca acestea sunt valorile pentru care trebuie sa lupte, pe care trebuie sa le explice populatiei - atunci da, acesta-i genul de "infeudare", de "coruptie" pentru care cred ca presa nu poate fi acuzata. Vad insa ca alte interese anima presa.
- Exista, totusi, si victorii ale presei de dupa 1989?
- Cred ca da! Cred ca exista cateva episoade, putine, care au facut bine si presei romanesti si publicului roman. Cred ca primul a fost episodul Berevoiesti, apoi modul in care a fost tratata si prezentata situatia copiilor bolnavi de Sida. Altfel, e vorba mereu si mereu de acelasi gen de subiecte reluate si rastalmacite. De pilda, n-am vazut in presa romaneasca atunci cand cutare politist e denuntat ca a luat mita ori ca a amenintat pe nu stiu cine, n-am vazut ca in cuprinsul articolului, asa cum e normal, asa cum ar trebui sa faca orice ziarist, alaturi de informatie, in doua-trei randuri, sa fie explicat si cum anume trebuie inteleasa relatia intre politist si cetateanul de rand, care sunt raporturile firesti care exista intr-un stat normal. De obicei, faptul ca nu stiu care politist a fost prins cu mata-n sac e prezentat intr-un mod atat de incendiar, incat cu asta se incheie tot. Nu mai exista nimic altceva, nici context, nici invataminte, nici o idee care poate fi trimisa spre cititor pentru a-l ajuta, pentru a-l imbarbata, pentru a-l inarma cu un plus de constiinta si cu un plus de realism in relatiile lui si in pozitia lui de cetatean in tara in care traieste.
- Meseria de ziarist nu e usoara. Se pare ca ocupa locul patru in topul meseriilor periculoase din lume. Incercati sa faceti portretul unui gazetar la sfarsit de mileniu.
- Meseria e cumplita si, chiar daca pana acum am spus tot felul de lucruri rele despre presa romaneasca scrisa, cunosc, totusi, multi gazetari romani, care muncesc pe rupte, asa cum nici nu-si pot imagina cititorii lor. Dispare viata privataaproape cu desavarsire, dispar anumite sisteme de referinte prezente intr-o viata normala, intri intr-un timp, intr-un fel de turbina care nu se mai opreste, care pare ca se invarteste din ce in ce mai repede, mintea e asaltata din toate partile de presiuni, de senzatii, de situatii, de alarme, de urgente. Traiesti intr-un stres permanent, esti obligat sa judeci in fractiuni de secunda si sa iei decizii in fractiuni de secunda, sa inveti sa deosebesti cu mare abilitate zvonul si minciuna de adevar, campania interesata de faptul real. Cred ca, in continuare, lucrul cel mai important pentru un ziarist, chiar si acum, la sfarsit de mileniu, chiar si in prezenta Internetului si a unor tehnologii performante ce ajuta mult in modul de a prezenta informatia, ramane sa stapaneasca informatia, sa fie bine pregatit, sa stie despre ce vorbeste, sa nu porneasca la actiune cu lectiile pe jumatate facute. Asta presupune si o cultura temeinica, si o capacitate de a judeca bine.
- Credeti in viitorul presei scrise? Vom mai astepta oare postasul sa ne aduca ziarele la cafeaua de dimineata sau o vom bea cu ochii pe Internet?
- Indiscutabil, presa scrisa va exista mult si bine. Cred ca trebuie sa aducem la dimensiuni reale mitul Internetului. Internetul e un lucru foarte bun, poate unul dintre cele mai bune care s-au inventat in ultimii ani. Dar e si el un lucru limitat si nu cred ca trebuie sa traim in mitologia Internetului. Ziarul de dimineata, de dupa-amiaza, de seara, daca vreti, ziarul pe care-l citesti in metrou, vor ramane asa cum va ramane si cartea. S-a zis multa vreme ca o sa ajungem sa citim carti pe computer. N-am ajuns si nu vom ajunge sa citim carti pe computer. Internetul ne poate ajuta sa aflam repede ce se intampla prin lume, ne poate oferi rapid sinteze despre o problema sau alta, dar nimic nu poate inlocui lectura ziarului, cu mirosul lui crud, de cerneala, cu pagina mare, alba pe care literele se aranjeaza frumos. In fata paginii scrise, fie ca e ziar, fie ca e carte, judeci altfel, poti sa citesti printre randuri, ca sa zic asa, sa te opresti, sa te intorci la ce-ai citit inainte, sa te gandesti. O sa ziceti ca si pe ecran e tot text scris, da, dar e cu totul altceva. Lipseste acea poezie a lecturii. Nu cred ca pot sa explic foarte bine de ce. Daca, intr-adevar, ar exista o atat de mare tentatie a Internetului, dar si posibilitatea de a-l consulta frecvent, ar fi trebuit sa vedem ca ziarele dispar sau isi diminueaza tirajele, ceea ce nu se intampla, ba dimpotriva. Nu cred ca exista vreun om care sa nu-si doreasca sa citeasca macar din cand in cand cate un ziar ori o revista. Se creeaza astfel intre om si ziar un gen de comunicare ce nu se naste in fata ecranului. Acolo se naste un alt fel de comunicare, diferita.
- Cand se poate simti un jurnalist implinit profesional?
- Atunci cand incepe sa inteleaga ce se intampla cu adevarat in viata societatii despre care scrie si cand e in stare sa explice lucrul acesta celor care citesc ziarul. Atunci cand nu mai prezinta doar evenimente in desfasurarea lor stricta, pentru ca asta nu inseamna neaparat obiectivitate, ci atunci cand e in stare sa explice cititorului ce se intampla, cum se intampla si de ce se intampla un anume eveniment. Fara sa faca filosofie, fara sa fie stufos, dar scriind cu acea forta a faptei si a judecatii care iata, da, poate lamuri un om pentru tot restul zilei sau pentru tot restul vietii, dandu-i o imagine reala, despre lumea in care traieste.
- In primul rand, sa aiba curiozitate si insistenta. In al doilea rand, sa nu uite sa citeasca pentru ca, din pacate, desi librariile sunt pline de carti extraordinare, tinerii ziaristi sunt, adesea, cei mai modesti cititori de literatura. Si in al treilea rand, sa-l citeasca pe Caragiale. Asa vor invata sa scrie scurt, clar si intr-o limba romaneasca. Otilia Teposu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
