Eveniment EditorialMuzicieni din Romania A aparut volumul al doilea (literele C-E) din monumentalul lexicon "Muzicieni din Romania", datorat eminentului muzicolog Viorel Cosma. In lume sunt putine enciclopedii care au un singur autor. Cartea, aparuta la Editura Muzicala, cuprinde biografii de compozitori, muzicologi, folcloristi, profesori, critici si bizantinologi, fiecare nume din lexicon beneficiind de cate un capitol bibliografic, discografic si filmografic (unde este cazul). "In primul volum al lexiconului, aparut chiar in 1989, nu am putut introduce asa-zisii muzicieni fugiti, nici bucovinenii, nici psaltii sau compozitorii de muzica religioasa. Volumul al doilea, in mod evident, ii include", afirma Viorel Cosma.
Pentru scrierea acestei enciclopedii, muzicologul Viorel Cosma a studiat, timp de peste 40 de ani, materiale din arhivele romanesti si din cele straine. "Muzicieni din Romania" are o importanta deosebita si pentru faptul ca reda dimensiunea in timp a culturii muzicale nationale, care dateaza de mai bine de o jumatate de mileniu. Spre exemplu, protopsaltul Evstatie, cu care se termina volumul al doilea al enciclopediei, a fost cel care a condus, in 1504, corul psaltilor la inmormantarea lui Stefan cel Mare, iar in 1511 scrie vestitul "Antologhion", punand bazele unei scoli muzicale la Putna, care a dominat ortodoxismul timp de 200 de ani.
Un alt exemplu al penetrarii culturii romane, marturie a faptului ca prin muzica ne-am sincronizat cu Apusul si am stat aproape intotdeauna in randurile din fata, este acela ca, desi poezia lui Eminescu era destul de vag cunoscuta in secolul trecut peste hotare, toti cantaretii mari de opera, incepand de la Elena Teodorini pana la Hariclea Darcle cantau romanta "Ce te legeni, codrule" in cele mai indepartate colturi ale lumii: in Franta, Spania, Italia, Argentina, Peru sau Chile. "Este foarte greu sa te descurci acum, in economia de piata, sa poti publica o carte stiintifica, pentru ca nu aduce bani. Avand in vedere ca am varsta pe care o am (aproape 77 de ani) si am 31 de titluri (in 50 de volume) in manuscris, munca mea risca sa se <<pulverizeze>>. Ma bucur ca mi-ati solicitat aceasta interventie, o data cu semnalarea volumului in <<Formula As>>, care este o revista de tiraj mare; poate voi avea sansa sa citeasca randurile acestea si oameni dornici sa investeasca in stiinta si cultura." Claudiu Ionescu Mariana Mihut
"Bucuroasa ca dupa un mare succes" Cum ma simt in primavara aceasta? Ca dupa gripa, in refacere, si ca dupa o mare bucurie: succesul spectacolului lui Silviu Purcarete - "De Sade", la teatrul din Limoges. Acolo am dat premiera, alaturi de Victor Rebengiuc, Ilie Gheorghe sipatru actori francezi si italieni. A fost o colaborare interesanta, o coproductie intre "Arena del Sole" (Teatro Stabilo di Bologna) si "Thatre de l"Union" - al carui director este, din "96, Silviu Purcarete. Am jucat mai mult in franceza la Limoges, si mai mult in italiana la Bologna - cu mult succes. Dar cea mai calda primire a acestei realizari de tinuta artistica am avut-o la Praga, unde am jucat intr-un teatru extraordinar, in aceeasi sala in care Mozart a asistat la premiera operei "Don Giovanni", in 1787. Si arhitectura teatrului, si spectatorii veniti in anul 2000 in smokinguri si rochii de seara, ca pe vremea lui Mozart, ne-au oferit un cadru deosebit pentru un spectacol deosebit, adresat unui public de elita. Respect pentru arta, o mare deschidere culturala si o sensibila intelegere pentru ceea ce aduce arta nou. Asta visam, intorsi acasa, sa existe si in teatrele noastre. Inca nu mi-am revenit din visul asta si va rog, mai lasati-ma sa intarzii in el. Acasa am gasit totul bine, fiul nostru Tudor isi pregateste licenta in arhitectura si a fost tot timpul "dadacit" de mama mea, care m-a inlocuit formidabil. Virgil Ogasanu
"O stare mai buna ca oricand" Ma simt mai bine ca oricand in primavara asta: am avut doua premiere interesante, cu doua roluri diferite, care m-au solicitat si tocmai de aceea m-au incarcat de energie. Dupa Willy din "Moartea unui comis voiajor", rolul imparatului chinez din parodia lui Gozzi - "Turandot" - mi-a picat foarte bine. Simteam nevoia, dupa o drama psihologica, sa ma relaxez cu ceva amuzant, cu un text scris cu haz, care da mare libertate actorilor sa improvizeze. Poate prea multa libertate. Se si zice in lumea noastra ca "turandotezi" atunci cand faci exces de improvizatie. In ceea ce ma priveste, eu mi-am pregatit temeinic rolurile inca din iarna, cand au inceput repetitiile, conform zicalei ca iarna sa-ti faci car si vara sanie. Asa ca succesele m-au bucurat, dar nu m-au surprins. Abia astept sa vina vremea sa fug la casa de langa Snagov si sa pun arpagicul. Acolo, nevasta-mea, Valeria, e stapana si pe gradina de zarzavat, si pe livada cu multi ciresi si caisi. Doar la pescuit ma lasa singur, insotit foarte rar de fiul nostru, Mihai, viitor actor si el, ca si noi doi. Delia Nartea
"Cea mai recenta premiera: fetita noastra, Mara-Ioana" Ma simt plina de forta, nici nu stiu de unde, pentru ca nu prea dorm noptile de trei luni, de cand am nascut-o peMara-Ioana. Dar in fiecare dimineata ma trezesc cu bateriile incarcate. Mi-a fost mai greu inainte, pentru ca a trebuit sa petrec doua luni in pat ca sa imi pot pastra copilul. Ce s-a intamplat? Probabil ca am exagerat putin jucand pana in luna a saptea, si numai in spectacole grele, care m-au solicitat fizic. Comedii in care saream si dansam - ca in "Palaria" sau in "Iluzia comica". In ultima, chiar faceam salturi periculoase si... m-am resimtit. Treptat reintru insa in scena, am reluat "Casatorie in stil olandez" si sunt pregatita si pentru celelalte. Dupa cateva mirese pe scena (cea din "Palaria", ca si cea din "Casatoria"), trebuia sa trec si prin incercarea asta de mamica. Grele au fost si cele trei zile de dupa nastere, pentru ca s-a nimerit sa-mi vina sorocul chiar pe 29 decembrie, cand deja o parte din personalul spitalului plecase in vacanta. Cei ramasi ne-au pus pruncul de o zi langa pat si ne-au lasat sa ne descurcam singure. Eram trei femei lehuze. In noaptea de Revelion a venit Liviut al meu, sotul cel foarte atent, cu o sticla de sampanie si am ciocnit pentru adorabila noastra fetita cu ochi albastri. Ne obisnuim treptat cu cel mai frumos rol - cel de tineri parinti. Alice Manoiu CarteSelectia Formula As - Felicia Mihali, "Eu, Luca si Chinezul", roman, Editura Image, 192 pag. Cel de-al treilea roman al Feliciei Mihali, aparut in mai putin de un an, demonstreaza ca e o scriitoare profesionista de cursa lunga, sortita - daca lumea ar citi mai mult la noi - unui succes popular, desi ea nu scrie ceea ce se numeste "literatura de consum". Talentul si usurinta cu care nareaza in registre diferite, faptul ca nu o face doar de dragul scrisului ci are si ceva de spus, niciodata plictisitor, fiindca ne priveste intr-un fel sau altul, ma fac sa-i prevad o cariera literara stralucita. Romanul ei de debut, "Tara branzei" si cel aparut acum, ar putea fi adaptate si pentru ecran, "ochiul" cu care autoarea surprinde chipuri, obiecte, detalii de atmosfera fiind unul cinematografic. Intr-o constructie si cu o scriitura simple, aproape reportericesti, e fixat spiritul acestor ani, din perspectiva unui tanar dezamagit pe toate planurile - profesional, sentimental, politic, social etc. - de discrepanta dintre aspiratii si realitate. Barajele impenetrabile (rutina, minciuni conventionale, arivism, neintelegere, saracie materiala si de duh...) de care se izbeste mereu tind sa-l azvarle spre cursul comun, tulbure, monoton, urat, ce-l va inghiti mai devreme sau mai tarziu. In "Eu, Luca si Chinezul", confesia la persoana I a unei tinere ziariste alterneaza viata in redactia unui cotidian de tiraj ("Evenimentul Zilei" si slujbasii sai au numele doar usor modificate, recognoscibile), cu o poveste de dragoste insolita: relatia naratoarei cu un doctor chinez, venit pentru o perioada limitata in Romania. Insatisfactia profesionala si esecul amoros sunt relatate cu o franchete baieteasca, evitandu-se cu inteligenta si satira mordanta, si sentimentalismul, iar romanul nu e pesimist-deprimant, fiindca exista un colac de salvare: prietenia, comunicarea, altruismul - valori nealterate de mizeriile tranzitiei.
- Neal Ascherson, "Marea Neagra. O calatorie printre culturi", traducere de Fraga Cusin, Editura Univers, colectia "Sagittarius", 238 pag. Am inceput lectura acestei carti cu o curiozitate legitima in privinta referirilor la istoria si cultura noastra. Ei bine, in afara unei scurte secvente despre Ovidiu la Tomis si a unei situari a Burgasului in Romania (!!), istoricul britanic n-a "calatorit" si prin spatiul nostru, care ii e, probabil, total necunoscut. Pentru el, Marea Neagra incepe la Istanbul si se termina la Odessa. Pana sa imi dau seama ca specialitatea lui e istoria Rusiei de Sud, am fost revoltata. Apoi am acceptat ca titlul e gresit ales - prea larg pentru continutul cartii - si de aceea, inselator. Pentru spatiul in care e specialist, autorul da informatii si face conexiuni pasionante, povesteste momente recente sau evoca timpuri indepartate si destine de oameni ce au marcat adanc istoria si cultura Poloniei, Ucrainei, Turciei, Abhaziei, Georgiei... Multe pagini sunt consacrate Odessei in secolul al Xix-lea - o lume extraordinara, in care ii intalnim pe Puskin, pe poetul national polonez Adam Mickiewicz si pe una dintre iubitele celor doi, aventuriera Karolina Sobanska, mai tarziu cumnata a lui Balzac. Aceasta din urma e un personaj fabulos, demn de transpus intr-un roman. Seducatoarea aristocrata, muza a celor doi geniali poeti, s-a dovedit - in documente scoase la iveala o suta de ani mai tarziu, abia in 1935 - ca era spioana a politiei politice tariste si ca isi folosea farmecele pentru... contrainformatii - cum am spune azi - in mediile de conspiratori polonezi ce doreau independenta tarii lor sau in cele ale complotistilor rusi, ce urmareau sa-l rastoarne pe tarul Alexandru I ca sa instaleze un guvern liberal si constitutional. Oricat de suparati am fi pe autorul englez ca ne ignora, cartea lui merita citita. Adriana Bittel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
