Politica si obscenitate Injuram de mama focului, ceas de ceas, zi de zi, si-n proportie de masa. Si nu de azi, de ieri. Nici de pe vremea comunismului. Injuram de cand ne stim. Ne injuram dusmanii, adversarii, prietenii, neamurile, nu o data chiar si pe cei dragi. Injuram de mama cel mai adesea. Si de cele sfinte la tot pasul. La necaz, la manie, la bucurie, la bautura, la ananghie, in momente de cumpana ne slobozim in sudalme si mascari. Injuram din lehamite, din ura, din invidie, chiar admiratia ia forma injuraturii. Pentru toate situatiile, avem injuratura potrivita. Cu adanci conotatii sexuale, metafizica injuraturii la romani e drapata in faldurile grele ale obscenitatii.
Astazi, parca mai mult ca oricand, injuratura a devenit o prezenta cotidiana si familiara in peisajul sonor al strazii, la concurenta apriga cu mizeria de la rigola. Si nu numai. Injura batranii, maturii, tinerii, injura si copiii. Injuratura e semn de barbatie, insa, de la o vreme, doamnele au facut si ele progrese notabile si nu o data - ai chiar impresia ca blandele fapturi si-au schimbat sexul peste noapte.
Se injura cu temei, dar si din placere pura. Se injura in tramvai, in gara, in piata, pe strada, la carciuma, la cinema, in magazine, in texte de muzica usoara, la televizor, in talk-show-uri, in ziare, in conferinte de presa. Se injura vartos si in Parlament. Mai zilele trecute, un ales l-a facut "dobitoc" pe un alt ales al poporului. Nimeni nu s-a formalizat. Hotarat lucru, alesii intre ei nu mai rezista sa nu-si spuna pe nume. Si nu e vorba de exaltati ce au pareri superlative despre ei si care nu rezista ispitei de a-i trata pe toti ceilalti ca la usa cortului, de la tribuna Parlamentului sau in publicatiile lor imunde. Chiar si inteleptii partidelor cad in pacatul de a-si sudui colegii de parlament si adversarii politici in acest fel, cretin-democratii dand replica potrivita cretin-comunistilor.
Toti mai scapam din cand in cand cate o vorba proasta. De regula, mai facem si efortul ca macar in public sa pastramaparentele. De la o vreme insa, s-ar parea ca nu mai avem frana. Drept care, in mod firesc, injuratura a ajuns subiect de cercetare in sondaje de opinie, cu finalitate politica. In septembrie trecut, intr-un sondaj realizat de Metro Media Transilvania, viitorii alegatori au fost intrebati daca au simtit vreodata nevoia sa injure vreun politician. Rezultatul a depasit toate asteptarile, ceea ce spune multe si despre politicieni, si despre viata amarata a romanilor, dar si despre ceea ce inseamna politica in mintea multora. Nu mai putin de 57% dintre cei chestionati au simtit aceasta nevoie. Stiintific fiind, sondajul s-a avantat in profunzimi. Pe care anume politician simte romanul nevoia sa-l injure si cu ce injuraturi? Pe toti, raspund 35% dintre cei chestionati! Urmeaza, in topul injuratilor, presedintele Emil Constantinescu - 21%, Ion Iliescu - 10%, Guvernul si parlamentul - 8%. Cat despre injuraturi, cele mai frecvente sunt "la dracu" - 28%, de "mama" - 25%, urmate de "la naiba" si "de dumnezei" in procente mai putin semnificative. In treacat fie spus, sondajul fiind comandat de Pdsr, era firesc ca presedintele Emi
l Constantinescu sa fie mai injurat decat fostul presedinte Ion Iliescu. Ceea ce nu ne mai mira la un partid care si-a facut mana cu telefoanele murdare. Aici am ajuns!
Se poate insa si mai rau. Un senator aflat la varsta intelepciunii, pe deasupra si crestin, si democrat, dar cu ceva urme de ciment in trecut, a dat binisor in obscenitate. Intrebat de ce-si gazduieste progenitura pe banii contribuabililor, din crestinul nostru a tasnit mahalagiul o data cu raspunsul sec: "Ce va f... grija de banii electoratului?".
Explicatii sunt multe. De mai bine de zece ani, societatea romaneasca pare minata de o violenta continuta, mocnita, al carei prim detonator este insulta si injuratura. Democratia si libertatea cuvantului, ambele rau intelese, necazurile tranzitiei, nevolnicia oamenilor, lipsa de educatie n-au facut decat sa accentueze violenta verbala. Vorba de ocara, cuvantul indecent, expresia vulgara, invectiva, sudalma si sictirul fac parte din vocabularul obisnuit si din peisajul sonor al strazii. Si nu numai. Am devenit imuni la ele, nimeni nu se mai formalizeaza. Si nici nu mai bagam de seama ca ele imbaloseaza tot ce ating, femei, copii, flori, ganduri inalte, sentimente adanci, fiinte apropiate. Si daca si parlamentarii vorbesc, uneori si scriu, de parca n-ar avea cei sapte ani de acasa, atunci ce sa mai zicem de insul aflat la adapostul anonimatului, de derbedeul de pe strada sau de infractor?
Spune-mi cum vorbesti, ca sa-ti spun cine esti. Si s-auzim numai de bine! N.C. Munteanu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
