EvenimentMuzeul Literaturii Romane din Bucuresti gazduieste o superba Expozitie Eminescu Intre 27 ianuarie si 1 aprilie, in Sala Mare de la parterul Muzeului Literaturii Romane, este deschisa o frumoasa si "vie" expozitie dedicata "Luceafarului" poeziei romanesti. Manuscrise de epoca eminesciene, dar si ale marilor sai contemporani, expuse si ele pentru a recrea atmosfera si spiritul vremii, apoi fotografii, obiecte memorialistice si carti - toate "montate"dupa un rafinat si discret scenariu plastic - s-au adunat sa incante ochiul si mintea vizitatorului.
Aproape ca nu-ti vine sa crezi, cititorule, cat de pasionanta, cat de tulburatoare poate fi o "simpla" alaturare de fotografii, hartii si obiecte! Dar cand, intrand in salile mari si umbroase, incepi sa dai cu ochii de scrisul lui Eminescu, scrisul lui in poeme - turnat... alaturi de pagini din "Jurnalul" lui Titu Maiorescu (pagini in care Magistrul ii scrie poetului, sfatuindu-l sa-si termine mai repede doctoratul ca sa-i poata da un post de universitar la Catedra de filosofie)... Sau daca, cititorule, ai sa vezi scrisul lui Slavici pe un text intitulat "Slabiciunile lui Eminescu"... Iar langa el, scrisorile lui Eminescu catre Slavici... Si-apoi, nu departe, o invitatie originala la banchetele Junimii... Ca sa nu mai pomenim de siragul de editii - acum rare - din versurile Poetului: editia Princeps, editia "Maiorescu", din 1884; editia "Iorga" - 1931, editia "Lovinescu" - 1929, editia "Scurtu" - 1912, editia "Murnu" - 1929 s.a. Ei, bine, plimbandu-te printre toate aceste obiecte vii, vii si atat de glorioase, obiecte cu valoare de absolut - azi ca si ieri, acum ca de-a pururi! - vei intelege, mult stimate si onorat cititor, farmecul magnetic, fiorul viu al acestei expozitii-eveniment!... O expozitie numai in aparenta: de fapt, umbra de aripa a Poetului, atingandu-ne umerii, iluminandu-ne ochii... Dar dintre toate acele numeroase marturii expuse la Muzeul Literaturii Romane, doua l-au impresionat in mod deosebit pe cronicar. Una este masca mortuara a Poetului: un chip biciuit, contorsionat de "ceva" cu mult mai chinuitor decat suferinta... Si-al doilea - ochelarii cu lupe ai lui Perpessicius... Un Perpessicius aproape orb, dar nerenuntand nici o clipa sa tot caute lumina incuiata intre manuscrisele Luceafarului.
In incheierea acestei cronici, imi face o mare placere sa consemnez aici numele celor doi muzeografi care au asigurat printr-o nevazuta, dar epuizanta truda succesul de clasa al expozitiei de la Muzeul Literaturii Romane: Viorica Ghita si plasticianul Felix Lupu. Valentin Iacob
MuzicaO seara la Opera cu
Ovidiu Lipan Tandarica Luni, 21 februarie, de la orele 20.00, fostul copil-minune al rock-ului romanesc, zeul tobelor, Ovidiu Lipan Tandarica, isi prezinta intr-un spectacol live la Opera Romana din Bucuresti cel mai nou album al sau, "Visul tobosarului". Va fi momentul de varf al unui proiect la care Lipan viseaza de ani buni, un ambitios poem muzical cu adanci radacini in folclorul romanesc, o fuziune intre sonoritatile traditionale - nai, taragot, fanfara taraneasca, solo-uri de tobe, percutie si atmosfera creata de un cor antic si o orchestra camerala. "Nu-i muzica simfonica, nu-i muzica populara, nici rock - toate aceste elemente sunt stilizate intr-un puternic simt romanesc, dand nastere unei opere etno in care se regasesc spatii muzicale pornind din Maramures si ajungand la Portile Orientului", declara Tandarica pentru "Formula As". "Cred ca ideea s-a nascut la cateva luni dupa ce am parasit tara, in 1977, din dorinta de a comunica in spirit romanesc, din durerea pricinuita de tot ce-mi era drag aici, din gandurile negre ce-mi spuneau ca nu ma voi mai putea intoarce niciodata in Romania. Am scris aceasta muzica cu dorul de a-mi vedea tara, de a simti vibratiile acestui pamant, de a respira aerul, muzica romaneasca."
Ovidiu Lipan s-a intors in tara in 1990, a reluat concertele alaturi de formatia Phoenix si dupa doua albume pop-rock proprii si-a aratat o alta fateta a personalitatii artistice, lansand in decembrie "99 acest "Vis al tobosarului". Albumul contine zece piese compuse integral de Lipan, piese ce se inlantuie intr-o fascinanta calatorie muzicala, la baza careia se afla un fir epic: visul tobosarului unei fanfare dintr-un sat pierdut in uitare de a cuceri lumea prin virtuozitatea sa.
Unul dintre atuurile "Visului tobosarului" este amprenta puternica lasata de artistii invitati sa participe la acest proiect: "Nicolae Voiculet este un talent deosebit al naiului, un luptator, Corneliu Stroe - un mare iubitor al percutiei, ce poarta in el o nebunie de care am nevoie. Pe Dumitru Farcas il cunosc de multa vreme si as putea spune ca taragotul sau este pilonul principal al acestui disc. Muzica de fanfara am iubit-o din copilarie. Fanfara aceasta din Zece Prajini are un timbru cu totul special, iar in timpul inregistrarilor s-a legat ceva deosebit intre mine si acesti oameni minunati, cu care vreau sa colaborez pe un viitor album, la care am inceput deja sa ma gandesc".
Alaturi de cei mentionati, se vor mai afla luni pe scena Operei Romane, Orchestra de Camera "Camerata Valahia" a Radiodifuziunii Romane, corul "Preludiu" (dirijor Voicu Enachescu), percutionistul Ionut Micu si George Nastis - dirijor, intr-un spectacol cu o scenografie impresionanta, organizat de Modus Production si prezentat de o personalitate a teatrului romanesc, Adrian Pintea. Iulian Ignat
CarteSelectia "Formula As"- "Nietzsche pentru stresati" - prezentare de Ursula Michels-Wenz, traducere de Nora Iuga (Editura "Universal Dalsi", tel. 420.59.04), 112 pag. Oamenii acestui sfarsit de mileniu, suprasolicitati de tensiunile unei existente care le acapareaza energia si timpul, nu mai au disponibilitatea de a zabovi asupra operelor unor mari ganditori. De aceea, editurile occidentale le pun la dispozitie, in antologii, pasaje esentiale din esafodajele filosofice care au influentat in mod hotarator conceptia despre lume a omului modern. Desigur, aceste volumase succinte nu pot substitui citirea ansamblului operei, dar deschid drumul si gustul pentru ea si au o reala valoare formativa. Selectia alcatuita de Insel Verlag din Frankfurt in 1997 si aparuta acum in romaneste a retinut din scrierile filosofice fragmentele postume si corespondenta lui Friedrich Nietzsche (1844-1900), pasajele despre bucurie, curaj si libertate, indemnurile de a indrazni sa infrunti absurditatea lumii si sa impui prin vointa o ordine haosului. Sa stabilesti o ierarhie intre diferitele iluzii si masti ale adevarului si sa-ti creezi o personalitate puternica, produs al unei vointe lucide de a trai cu toate resursele sufletesti, intelectuale, instinctuale. Invataturile despre modul in care te poti elibera de nemultumirile fata de propria fiinta si te poti regenera, bucurandu-te de viata, de exuberanta ei inepuizabila sunt foarte necesare omului de azi. Pe vremea lui Nietzsche termenul de stress nu exista, dar fiinta era expusa si atunci unor tensiuni generatoare de boala. Capitolele micii antologii vorbesc de la sine despre exigenta morala cu care filosoful credea ca se poate lupta impotriva acestui rau: Citeste-ti doar propria viata, Sa iei parte la tot ce e bun, Radacinile propriei puteri, Nu va lasati purtati pe sus, Nu exista nimic mai bun decat binele, Nu creierul gandeste, noi gandim creierul, Nu orice final este telul, Suntem experimente, asta si vrem sa fim.
- Emil Cioran, "Pe culmile disperarii" (Editura "Humanitas), 132 pag. Humanitas a publicat din 1990 incoace intreaga opera a lui Cioran, incepand cu scrierile de tinerete in limba romana, continuand cu traducerea celebrelor titluri din franceza si adaugandu-le volume de publicistica, de convorbiri, de corespondenta, precum si jurnalul - "Caietele" postume. Cartile lui Cioran (ca si ale tuturor marilor nostri scriitori) trebuie sa se gaseasca permanent in librarii, la indemana unor noi generatii de cititori si, pornind de la aceasta idee, editura a reluat publicarea lor in editii mai ieftine, de buzunar. (Hazardul face ca breviarul Nietzsche, prezentat mai sus, sa stea pe raftul cu noutati alaturi de cartea de debut din 1934, a lui Cioran cel atat de influentat de gandirea nietzscheena. Cine le va citi pe amandoua va sesiza inrudirea.) "Pe culmile disperarii" a fost scrisa la 22 de ani, la Sibiu, rod al chinuitoarelor insomnii de care suferea tanarul. "In timpul acestor nopti infernale am inteles eu desertaciunea filosofiei. Orele de veghe sunt, in fond, o interminabila respingere a gandirii prin gandire, constituie constiinta exasperata de ea insasi, o declaratie de razboi, un ultimatum infernal al spiritului dat lui insusi. Iata in ce stare de spirit am conceput aceasta carte, care a fost pentru mine un fel de eliberare, de explozie mantuitoare. Daca n-as fi scris-o, as fi pus cu siguranta capat noptilor mele" - marturisea Cioran in amurgul vietii, in 1990.
Urmarind propria clarificare a problemelor existentiale, traind cu fervoare contradictiile unor stari sufletesti distructive prin exces, Cioran experimenteaza sentimentul neantului si isi confeseaza liric disperarea intr-o carte cu efect terapeutic paradoxal.
P.S.: In timp ce imi duceam rubrica spre redactie, intrand in librarie am vazut ca zilele acestea a aparut, in aceeasi serie, si reeditarea celui de-al doilea volum romanesc al lui Cioran, din 1936, "Cartea amagirilor". Fiindca editiile din 1990 si 1991 sunt epuizate, daca nu le aveti pe acelea, ar trebui sa va grabiti sa le cumparati pe cele proaspete. Adriana Bittel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
