Teatru
Stefan Iordache intr-un rol epocal: Barrymore "Un muritor care, in cateva randuri a atins, cu crestetul, Stelele...", asa scria un critic din Statele Unite, incheindu-si notele, despre marele actor american Barrymore. Dar cine a fost John Barrymore? - se vor intreba cei din mai tinerele generatii. Cei ce n-au apucat sa vada filme celebre, cum ar fi "Grand Hotel", in care acest imens actor, inzestrat cu o neobisnuita frumusete aparea alaturi de nu mai putin celebra Greta Garbo, sau "Dineu la ora opt", unde facea cuplu cu fatala Jean Harlow, nu au cum sa-si faca o ideea despre personalitatea lui cu adevarat extraordinara.
Asadar, cine a fost John Barrymore? John Barrymore a fost unul dintre marii actori de teatru si de film ai lumii. S-a nascut pe 15 februarie 1882 la Philadelphia, intr-o celebra familie de artisti care au lasat o dara stralucitoare in istoria teatrului american. A fost un personaj parca desprins dintr-o legenda. I se spunea "Profilul" sau "Barbatul fatal". Avea o silueta de manechin, o inteligenta scaparatoare, multa autoironie. Distinctia lui era aceea a unui mare aristocrat care incerca sa-si mascheze aceasta calitate-defect (dupa parerea lui) innecandu-se in alcool si umbland in haine, pe cat de scumpe si de rafinate, pe atat de ponosite. A iubit, a fost iubit, a cantat, a dansat cu mult farmec. A fost un Mercutio de zile mari (in filmul lui Cukor "Romeo si Julieta"). A fost, pe scena, in 1920, cel mai fantastic "Richard al Iii-lea" pe care aveau sa-l vada generatii intregi de americani. Cu "Hamlet"-ul lui i-a naucit pana si pe englezi. Dupa turneul de la Londra, cei mai aprigi critici britanici au scris ca "acest actor american a fost cel mai aproape de intreaga creatie a lui Shakespeare". Mai aproape decat oricare altul, de orice natie, vazut de ei vreodata.
Despre acest fantastic actor (care a murit in plina glorie in 1942), prolificul scriitor american William Luce a scris o piesa intitulata simplu: "Barrymore". Piesa se joaca cu mult succes la New York, avandu-l ca protagonist pe fascinantul Christopher Plummer. Si iata ca, spre marea noastra bucurie, piesa a fost de curand prezentata in premiera si pe scena Teatrului National din Bucuresti. E o sansa multipla care-l cuprinde, in primul rand, pe autorul piesei, pe William Luce. Fara indoiala ca atunci cand s-a apucat sa scrie acest excelent text, rasfatatul - de public si de critica - dramaturg habar n-avea acolo, in America lui, ca in Romania exista o avutie nationala numita "actorii romani". Acelas Luce habar n-avea, desigur, ca una din "perlele coroanei" se cheama, in Romania, Stefan Iordache. De unde sa stie bietul om ca aici, la noi, acest imens actor a jucat - la randul lui, ca si Barrymore - in comedii muzicale, in comedii si drame de tot felul, pe ecran si pe diferite scene? De unde sa banuiasca el, Luce, ca Iordache a fost, la randul lui, un Hamlet fantastic - aclamat in tara si in turnee internationale -, ca a creat - ca si Barrymore - un "Richard al Iii-lea" devenit antologic... urmand in felul lui traiectoria artistica a marelui american? Numai ca Iordache mai are in "zestrea" lui - in plus! - un Titus Andronicus neegalat inca pe nici o scena (zic pana si cei ce l-au vazut pe Laurence Olivier!).
Si iata ca acum Iordache "al nostru" ne copleseste cu acest fascinant Barrymore al lui. Vorbeam despre o sansa multipla. O alta fateta a acestei sanse este faptul ca un foarte talentat tanar regizor (Gelu Colceag), caruia ii mai datoram si alte spectacole de exceptie - vezi "Regina mama" -, a ales acest text, l-a pus in scena, distribuindu-l pe Iordache. Dar distribuindu-se si pe sine in rolul sufleur-ului - umbra discreta si fidela a marelui actor, care-l ajuta sa-si stapaneasca si "domesticeasca" amintirile . Un alt noroc al nostru sta in faptul ca nu ne trebuie sute de dolari pentru un bilet de teatru si nici pasaport pentru America. E mare lucru sa poti lua metroul sau autobuzul ca sa te duci la Sala Amfiteatru si sa poti vedea, la tine acasa, un actor care in cateva randuri a atins cu crestetul stelele. In varianta romaneasca, actorul acesta se cheama Stefan Iordache.
Silvia Kerim Febra muzicala la TimisoaraIlie Stepan
Undeva, in Europa
"Am inceput anul lucrand de zor la noul album (sub titulatura Stepan Project) ce se va intitula<<Undeva in Europa>>. Va fi un dublu Cd, cu 20 de piese de sine statatoare, fiecare dintre ele reprezentand o impresie muzicala, acum la final de secol si de mileniu. Lucram la conceptia acestui album de mai bine de trei ani, practic de la lansarea Lp-ului <<Sensul vietii>> si, dupa ce in ianuarie am incheiat inregistrarile, suntem acum in faza de mixaj. Simt eu ca va iesi un lucru bun, pentru ca discul acumuleaza energia pozitiva, bucuria si deschiderea cu care au venit cei peste 30 de muzicieni ce participa la acest proiect. I-as aminti aici, intr-o ordine aleatorie, pe Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici, Laurentiu Cazan, Florin Barbu de la trupa Blazzaj, Horia Crisovan, Horia Stratan, vechii mei colegi de la Pro Musica, intorsi din Germania si Suedia: Doru Apreotesei, Dixie Krauser, Alex <<Boita>> Perin. La inregistrari au participat, de asemenea, doua coruri religioase, colindatori, bocitoarele de la Sapanta, o formatie de dubasi." Qvo Vadis
Succes in Ungaria "Sfarsitul anului ne-a gasit in Ungaria, la Bekescsaba, unde am cantat intr-un club de o suta si ceva de oameni. Este al doilea an in care cantam acolo, invitati de o trupa maghiara cu care ne-am imprietenit la Festivalul de la Belfort din Franta. Reactiile au fost pozitive si se pare ca la vara vom fi invitati sa cantam in mai multe locuri.
In Bucuresti nu am mai cantat din luna mai a anului trecut, iar activitatea s-a mutat in Timisoara unde exista patru cluburi in care se tin concerte: Irish Pub, Club 30, Crossroads si The Note - cluburi in care au cantat si trupe bucurestene. Pacat ca lucrurile se urnesc greu, ca nu exista un circuit, o legatura intre cluburile din Arad, Timisoara, intre club <<Phoenix>> din Constanta si cele bucurestene, legaturi ce ar facilita turnee prin toata tara.
In ceea ce priveste inregistrarile, lucram la piese noi si vrem neaparat sa intram in vara in studiouri, pentru ca in toamna sa apara pe piata un nou album Qvo Vadis. A trecut cam mult timp de la precedentul, "Connect With Me"... trei ani." Ovidiu Ioncu "Kempes" - Cargo
O zi trece, alta vine"De Craciun, am cantat intr-un spectacol cu mai multe trupe, desfasurat in aer liber la strandul din Arad. Prima noastra aparitie scenica in anul 2000 va avea loc pe 17 februarie la Cluj, intr-un concert dedicat memoriei lui Iuliu Merca. Vom fi alaturi de cele mai bune formatii rock din tara, fiecare urmand sa prezinte un cantec din repertoriul Semnal M. Noi vom canta o piesa de pe ultimul lor album, <<Vino acum>>.
Altfel, avem cateva piese noi si sper sa ne punem cat de curand pe treaba pentru un album ce ar putea fi gata in toamna. Ce mai fac eu? Bine, ce sa fac? O zi trece, alta vine..."
Iulian Ignat Arta PlasticaExpozitie Chirnoaga la Bruxelles Luna februarie a debutat cu un eveniment cultural de exceptie: deschiderea la Bruxelles a expozitiei celui mai important grafician roman, maestrul Marcel Chirnoaga. Iubitorii de arta belgieni au prilejul sa admire 60 de gravuri ale marelui artist. Lucrarile expuse fac parte din ciclurile "Apocalipsa", "Labirintul", "Viciile si virtutile crestinesti" si "Cele 10 porunci". Intr-o vizita la atelierul maestrului, facuta chiar inaintea plecarii sale in Belgia, acesta mi-a marturisit: "Eu obisnuiesc sa lucrez pe cicluri pentru ca gravurile mele sunt o poveste care nu poate fi redata simbolic intr-o singura lucrare. Daca vreti, o sa va povestesc ce si cum e cu ciclul <<Labirintul>>. Stiti povestea minotaurului inchis in labirint, ucis apoi de Tezeu, cel indragostit de Ariadna. Ei bine, cam asa e si cu societatea umana: devine un fel de labirint in care oamenii nu mai sunt multumiti si fac o revolutie. Avem mai multe exemple in secolul nostru: am avut labirintul monarhist, a venit Antonescu si s-a facut alt labirint, apoi au venit rusii si a fost facut asa-zisul labirint comunist, dar s-a terminat si cu ala, iar acum construim alt labirint, care, de asemenea, nu ne place".
Anul 2000, in care maestrul Chirnoaga a debutat cu aceasta expozitie, este anul unui eveniment deosebit, atat pentru viata personala, cat si pentru cultura romaneasca: maestrul Chirnoaga va implini, in luna august, 70 de ani.
Bineinteles ca aceste vorbe memorabile nu trebuie luate drept sloganuri, invatate pe dinafara, ci - asa cum Petre Tutea a facut intreaga sa viata - judecate cu mintea noastra, a fiecaruia, cu spirit critic si umor. Altfel nu ai cum intelege lectia modului propriu de a te raporta la lume.
Constantin Toiu, "Barbarius", roman, Editura "Allfa", 272 pag. Din 1987, de la "Caderea in lume" - cel mai bun roman al sau, dupa parerea mea, Constantin Toiu a aparut in librarii cu trei volume de publicistica si reeditari. In interviuri marturisise insa ca lucreaza la un nou roman, in revistele literare au putut fi citite incitante (si excitante) fragmente din acestea, astfel incat era asteptat cu indreptatita curiozitate. "Barbarius" confirma talentul de povestitor al lui Constantin Toiu si are o miza ambitioasa, din aparenta de roman realist si psihologic crescand sensuri simbolice subtile. Personajul central, care ocupa tot timpul scena, e un fost procuror comunist din perioada dejista, intors in tara in anii din urma, dupa doua decenii de "exil" in Italia. Acest Cezar Zdrafculescu e o personalitate scindata, pacient al psihiatrilor, fiindca e insotit mereu de un alter-ego, Rinzei - un grefier imaginar ce ii inregistreaza si comenteaza cu bun-simt comun, popular toate intamplarile vietii - dar are si un dublu indepartat, in secolul al Ii-lea, pe Philppus Barbarius, ajuns din sclav mare Pretor la Roma. Identificarea maladiva a fostului procuror ce are pe constiinta "excesul de zel" in procesele politice ale anilor Ô50 cu Barbarius, ale carui pledoarii sacrificau realitatea in favoarea aparentei, nascocind legi false, pana ce aparenta se substituia realitatii este, de fapt, un fel de justificare istorica a vinovatiei. In afara acestui fir subtil ducand spre marile teme - minciuna, vina, curajul - romanul are si o foarte accentuata (poate prea) componenta erotica, aventurile sexuale ale eroului ocupand multe pagini. Dar si in aceste episoade fierbinti arta prozatorului il fereste de trivialitate.
Yasushi Inoue, "Pusca de vanatoare", in romaneste de Lia si Platon Pardau, editia a Ii-a revazuta, Editura "Humanitas", colectia "Cartea de pe noptiera", 96 pag. Daca aceasta colectie, initiata cu bijuteria literara pe care v-o recomand azi, va continua cu opere de aceeasi valoare (e enuntat un alt titlu celebru, "Vuietul muntelui" de Yasunari Kawabata) - bine ar fi ca ele sa poata sta la indemana cat mai multor cititori. Yasushi Inoue (1907-1991) a debutat tarziu, in 1949, chiar cu aceasta nuvela ce i-a adus cel mai mare premiu literar japonez, Akutagawa. Astfel a inceput o cariera literara ce a facut din el unul dintre marii romancieri si poeti japonezi contemporani, mondial cunoscut prin traduceri. Nuvela "Pusca de vanatoare" are ca subiect celebrul "triunghi amoros" - un barbat si doua femei - dar tratat cu o delicatete, o poezie a sugestiilor si un rafinament al sentimentelor uluitoare pentru un european. Daca - asa cum fac publicatiile straine - ar trebui sa desemnez cu puncte valoarea cartilor aparute, acesteia i-as da fara ezitare cinci stele. Adica de citit neaparat.
Adriana Bittel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
