Zece ani de la moartea parintelui Arsenie Boca
Luna noiembrie a anului 1989 avea sa desparta faptura trupeasca a parintelui Arsenie Boca de turma de credinciosi care n-au incetat sa-l iubeasca si sa-l urmeze, nici atunci cand accesul ca preot in biserica i-a fost interzis. L-au urmat, de altfel, si dupa ce magica sa faptura duhovniceasca s-a adunat intr-un nume, pe crucea din cimitirul de la Manastirea Prislop din Hateg. Il urmeaza si astazi. Satele ardelene ii traiesc aievea invatatura si pilda, considerandu-l drept sfant. In semn de omagiu fata de marele duhovnic si martir ortodox, revista noastra persevereaza in stradania de a-i reface portretul, pe baza marturiilor celor care l-au cunoscut: preoti, intelectuali si tarani din Tara Fagarasului si Brasov
Preot Nicolae Baboia
(Porumbacu de Sus - Brasov)
"Dupa mine, parintele Arsenie Boca este un sfant. Daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor"
L-am cunoscut pe parintele Arsenie Boca in urma cu vreo 30 de ani, la Manastirea Schitul Maicilor din Bucuresti. Era in "67. Pe vremea aceea, parintele era acolo cu domiciliu fortat. Am fost, chipurile, cu o icoana degradata, ca sa ne-o refaca. In Tara Fagarasului, se incetatenise obiceiul ca, inainte de a-si intemeia o familie, preotii tineri sa treaca pe la parintele Arsenie. Fiindca intentionam sa ma logodesc, am fost si eu cu viitoarea mea sotie la el, pentru a ne binecuvanta si a ne da sfaturi. Ne-a privit si ne-a spus fiecaruia felul nostru de-a fi. Cu toate ca atunci parca nu ne-a venit sa credem, de-a lungul anilor ne-am dat seama ca a avut dreptate. "Da, a zis el, va potriviti, va completati unul pe altul." Ne-a binecuvantat, apoi m-a luat deoparte: "Frate Nicolae, mi-a spus, cand vii de undeva, sa-i aduci totdeauna sotiei tale o floare. E gingasa si se va bucura".
Cititor al inimii
De-a lungul timpului, mi-am dat seama ca parintele Arsenie era un cititor al inimii. Dupa mine, el este un sfant, iar daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor. Caci adesea intre oameni sfintii nu sunt cunoscuti. Chiar si Mantuitorul s-a aratat oamenilor si acestia nu L-au vazut, nu L-au cunoscut. Viata sfintilor este tainica. Departe de ei gandul de a-si afirma in vreun fel sfintenia, caci ei se smeresc. Declar fara nici un fel de retinere: pentru mine, parintele Arsenie a fost un prooroc al zilelor noastre, un om al lui Dumnezeu, pe care putini l-au cunoscut cu adevarat, atat dintre cei mari, cat si dintre cei mai mici. Avea, de exemplu, darul inainte vederii - fapt pe care cei de astazi se cam retin a-l recunoaste, si poate pe drept cuvant. Nu e bine sa ne hazardam in afirmarea unor lucruri ca acestea! Dar in ce ma priveste, mai ales in calitate de preot, trebuie sa recunosc ceea ce este adevarat, ceea ce am trait si-am vazut, stand alaturi de el.
Aici, in Tara Fagarasului, parintele Arsenie a fost mai respectat si mai iubit ca nicaieri. Ca dovada a acestui respect, noi - satenii din Porumbacu de Sus - l-am pictat in biserica. Sigur, nu in randuiala canonica a bisericii - nu poti declara pe cineva sfant, pana nu este recunoscut de Sfantul Sinod - ci intr-un fel de randuiala de suflet si constiinta, care ne-a indemnat sa-i facem dreptate si sa-l trecem printre sfintii romani. I-am spus pictorului sa scrie: Sfantul Parinte Arsenie de la Prislop.
Puterea de a sti gandurile
Nu pot sa spun ca eram in permanenta in preajma lui, dar niciodata nu ii simteam lipsa, pentru ca efectiv imi dadeam seama ca, daca-i cer ajutorul, ma ajuta oriunde as fi. Avea puterea asta de a-ti sti gandurile. De pilda, am trimis-o odata pe cumnata noastra la el, pentru ca eram nemultumit de ceea ce realizasem in parohia mea pana atunci, din punct de vedere spiritual. Si l-am rugat sa ne spuna ce sa fac ca sa-i apropiem si mai mult de biserica pe credinciosii de la noi. El a spus (va redau intocmai): "Sora Maria, du-te si spune-le la parinti (eram preotii de la doua parohii invecinate) caci cu forta nu se poate mantui nimeni. Sa-si faca datoria si atat. Cine vrea sa vina la biserica, vine! Cine nu - nu il putem mantui cu forta". Cand tocmai realizam pictura bisericii, ne-a trimis vorba: "Grabiti-va, ca vor veni vremuri mai grele si o sa fie un timp cand n-o sa mai puteti face nimic". Si intr-adevar, la un an dupa Revolutie, n-am mai putut face nimic cu putinii bani ai micii noastre parohii.
Minuni
Multi dintre credinciosii pe care i-am intalnit in calitate de preot de-a lungul timpului mi-au spus despre minunile parintelui. Unele dintre acestea sunt pe cat de simple, pe atat de greu de explicat. De pilda, imi spunea o doamna de la oras ca sotul ei era tare betiv si nu stia cum sa scape de aceasta patima. A fost la parintele Arsenie si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa se roage pentru indreptarea lui. Si, intr-o buna zi, acestui om dintr-o data i-a pierit orice atractie fata de bautura...
In ultimii ani de viata, parintele Arsenie era complet detasat. Iti vorbea exact ca un trimis al lui Dumnezeu, care nici nu se plange si nici nu ia parte la bucuriile efemere ale acestei lumi. Avea o raspundere serioasa, apostoleasca, o autoritate spirituala extraordinara. Cuvantul lui iti patrundea pana in inima si simteai ca-ti cunoaste sufletul. Puterea lui duhovniceasca era de dincolo de cuvant.
Moartea
La Biserica Draganescu, parintele Arsenie pictase un calugar rastignit pe cruce. Multi credinciosi zic ca s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se stie nimic. Nici cauzele mortii nu sunt prea clare. Parintele Horia, care era peste vale si care l-a cunoscut mai indeaproape, a spus ca a fost la Ceausescu cu cateva luni de zile inainte de moarte si i-a spus: "Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mancare la oameni, da-le libertate, ca nu e bine". Dupa ce a iesit de acolo, l-a urmarit Securitatea si la iesirea din Bucuresti au fost somati sa se opreasca. Soferul nu voia sa opreasca. Parintele i-a spus: "Opreste, ca te impusca, te omoara, si tu ai copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine nu ramane nimic in urma". Si atunci soferul a oprit. Au venit doi securisti, l-au scos din masina, l-au batut cumplit si de acolo i-a venit sfarsitul. Ce spun este din auzite si nu este sigur.
Dupa cum este stiut, inmormantarea a fost in vremea lui Ceausescu si se fereau oamenii sa vorbeasca despre parinte, ba unii dintre noi au refuzat sa fie fotografiati, ca sa nu se poata dovedi ca au participat la inmormantare. A fost o minune ca am putut tine un necrolog, cat de scurt, pentru ca nu ne dadeau voie sa vorbim. Inainte de moarte, parintele Arsenie ne-a avertizat: "Sa nu vorbiti!". Dumnezeu a facut o minune, ca atunci cand am ajuns la mormant cantaretii nu mai cantau, nimeni nu mai vorbea nimic, era un moment de suspendare. Si atunci, am zis catre maica stareta si catre parintele Daniel: "Imi dati voie sa spun cateva cuvinte?". Intr-un fel, poate le-a parut rau dupa aceea, pentru ca am avut cam mult curaj atunci. Am spus: "Iubiti credinciosi, ne dam noi seama pe cine am adus aici? Nu am adus un om de rand, eu, nevrednicul, am adus pe umar un sfant. Un sfant am adus, nu un om oarecare. Invatatura pe care acest sfant ne-a dat-o, cine va fi mai intelept va pune-o la inima si va pune-o in practica". La urma, maica stareta mi-a spus ca am exagerat cand am spus ca este un sfant. I-am spus: "Maica stareta, iti dau un raspuns - sfantul Ioan Iacov a lasat in scris: . Si a ramas douazeci de ani in mormant si dupa douazeci de ani s-a descoperit trupul sau ca sfinte moaste, ca n-a putrezit. Eu am credinta ca peste ani de zile, ne vom inchina moastelor parintelui Arsenie". Cand m-am intors acasa, m-au provocat oamenii in biserica, intrebandu-ma: "Cum a fost, parinte, la inmormantarea parintelui Arsenie?". Atunci, spune sotia mea, m-am dezlantuit in biserica si am spus tot ce aveam pe suflet. Cand m-am intors de la biserica, ea mi-a spus: "Mananca, ca acum ai facut-o! Vine Securitatea sa te ridice". Nu am avut, din fericire, dupa aceea probleme pentru ca era in noiembrie 1989, cand lucrurile se precipitau si nimeni nu mai avea timp sa ne ia din scurt.
Un an de zile dupa aceea, la primul parastas, maica care-l ingrijise bolnav pe parinte mi-a spus: "Puteti vorbi, parinte, dar numai adevarul sa-l spuneti". Si numai adevarul l-am spus. Era o ploaie rece, marunta si deasa: "Iubiti credinciosi, dati la o parte umbrelele, pentru ca aceasta nu este o simpla ploaie, ci acestea sunt lacrimile pe care parintele Arsenie Boca le-a varsat pentru poporul acesta". Si nu am gresit, pentru ca dupa inmormantare mi-a marturisit cineva ca, intr-adevar, la Sambata, cand predica, parintelui ii curgeau lacrimile ca dintr-un izvor.
Parintele-calugar Dometie
Manastirea Sambata - Fagaras
(decedat in 1995)
"A fost mot, din Tara Motilor"
Acest sfant prea cuvios parinte a fost mot din Tara Motilor. S-a nascut in satul Vata de Sus, langa Brad, judetul Hunedoara, din parinti bine credinciosi, Iosif si Cristina. Tatal sau cunostea meseria de pantofar si-l punea pe fiul sau sa invete sa bata cuie de lemn, si acesta le rupea si povestea ca-l batea cu cureaua cu care tinea papucii.
A mai avut si o sora, pe care o chema Constanteana, si care a murit de tanara. Iar bunica lor, pe care o chema Ana, fiind si ea tare credincioasa, a ingropat-o pe Constanteana intr-un loc frumos, mai inalt, si a facut peste mormantul ei o bisericuta, cu altarul chiar peste mormantul fetei. Daca fratele ei, Zianu - caci asa l-a chemat de botez pe parintele Arsenie - se va face preot, cand va sluji in biserica sa fie si sora lui acolo.
Facandu-se Zianu marisor si terminand scoala primara, l-a dat mai departe si la Teologie, ca sa se faca preot. Caci mama copilului, Cristina, dupa ce a ramas insarcinata, a visat ca are in pantecele ei soarele si luna, si mereu se intreba ce va fi cu copilul pe care il va naste si l-a dat la scoala ca sa se faca preot. Tatal copilului, Iosif, murise intre timp si mama lui, tanara fiind, a fost silita de mama ei sa se marite a doua oara. Dar Zianu s-a suparat: "De ce s-a maritat?" si n-a mai vrut sa treaca pe acasa, iar cu timpul mama-sa n-a mai stiut de dansul.
Zianu fiind elev bun la Teologie, mitropolitul Balan l-a sfatuit sa se faca calugar la Manastirea "Brancoveanu" - Sambata de Sus, Fagaras. Venind la manastire, l-a calugarit si i s-a pus numele de Arsenie.
Dupa un timp, mitropolitul l-a trimis in Grecia, la Muntele Athonului (Athos - n.r.), ca sa se induhovniceasca. Ajungand la Sfantul Munte si necunoscand pe nimeni, a spus parintele ca s-a dus intr-o padure si s-a rugat mult Mantuitorului sa-i trimita un bun povatuitor, dar nu a fost ascultat. "Dar de la o vreme - a spus parintele - mi-am dat seama ca Mantuitorul are o Mama buna si m-am rugat ei cu lacrimi in ochi, sa-mi dea un povatuitor, sa ma invete in cele ale calugariei, spre mantuire." Si a zis parintele ca insasi Maica Domnului a venit si l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte inalt, ce era intre doua prapastii, de iti era frica sa privesti in jos. Si muntele era ascutit, de numai cat calcai cu talpa piciorului. Si l-a urcat Maica Domnului si l-a dat in grija unui sfant care traise pe pamant cu doua sute de ani mai inainte - dupa unii ar fi fost chiar Serafim de Sarov. Iar Maica Domnului s-a facut nevazuta. Si spunea parintele ca se ducea in fiecare zi pe creasta acelui munte si nu ii mai era frica ca va cadea in prapastie.
Cat timp, n-a spus, dar probabil ca 40 de zile a primit invatatura de la acest sfant. Aceasta a spus-o o singura data, la cativa credinciosi (sigur ca pentru smerenie). Desigur ca Maica Domnului l-a intarit de a postit atunci 40 de zile incontinuu, timp in care l-a povatuit sfantul ce i se aratase. Dupa un an de zile, a venit la Manastirea Sambata intarit cu Duhul Sfant, cu mare dar proorocesc si cu putere, ca daca te privea, simteai un curent in suflet si te umileai. Si-ti descoperea gandurile, iti spunea numele, iti descoperea pacatele si faptele ce le-ai facut, cunoscand si viata.
A consemnat
Ilie Tudor
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
