Tatari, si totusi frati
In "Coran", Cartea Sfanta a musulmanilor de pretutindeni, fiecare "sura", adica "paragraf", incepe cu formularea "In numele lui Allah, cel milostiv si indurator". De aproape un mileniu si jumatate, fiecare zi din viata musulmanilor din intreaga lume, ca si a tatarilor care traiesc in Romania, incepe cu o asemenea exclamatie coplesita de evlavie! In numele lui Allah s-a facut pace sau razboi, in numele lui Allah a inflorit viata ori a fost raspandita moartea, in numele aceluiasi Allah tatarii au parjolit de nenumarate ori Tarile Romane, fara sa stie ca va sosi o zi cand multi dintre ei se vor aseza la Gurile Dunarii pentru a incepe o noua viata, tihnita, alaturi de romanii bastinasi, cu care au impartit istoria de atatea ori...
Compendiu Istoric
Conform referintelor documentare, tatarii sunt un popor asiatic de origine mongola, cu o vechime de circa 1500 de ani. Aria principala de formare a etniei tatare se intindea de la stepele din nordul Marii Negre pana la Muntii Caucazului. Datorita caracterului nomad si insusirilor razboinice, inca din secolul al Xii-lea tatarii cucerisera, pentru diferite perioade de timp, o parte din China, Turkestanul, Iranul, Anatolia, Irakul, Siria, o mare parte a Rusiei si aveau sa invadeze, de nenumarate ori, Europa Rasariteana si chiar Centrala, de-a lungul Evului Mediu. In pofida acestor migratii cotropitoare, tatarii au reusit sa creeze o civilizatie infloritoare, al carei centru politic si etnic il constituia Peninsula Crimeea. Intre secolele al Xv-lea si al Xviii-lea, in aceasta regiune a existat puternicul Hanat al Crimeei. La cativa ani dupa incheierea pacii de la Kuciuk-Kaynargi, trupele Imperiului Rus au ocupat si anexat, definitiv, Crimeea din ordinul tarinei Ecaterina a Ii-a. Incepand din 1783, vreme de doua secole a continuat un fenomen de amploare, considerat de istorici drept marele exod al tatarilor din Crimeea. Punctul culminant al acestei dezradacinari, fara precedent pentru etnia tatara, l-a constituit campania de deportare in masa inceputa din ordinul direct al lui I. V. Stalin, la 18 mai 1944, sub conducerea generalului Vorosilov. Pierderile de vieti omenesti suferite de populatia surghiunita atunci se ridica la un procent zguduitor: 46,2% din intregul cortegiu al deportatilor, adica de cincisprezece ori mai mult decat numarul tatarilor morti in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Anul acesta, minoritatea tatara din Romania, ca si intreaga comunitate mondiala a tatarilor, au comemorat 55 de ani de la acel genocid.
Emigrarea etnicilor tatari spre Romania s-a accentuat pe la jumatatea secolului trecut si a capatat o amploare considerabila la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Actualmente, exista un recensamant oficial, dar si o statistica neoficiala referitoare la numarul de tatari care traiesc in Romania. Intreaga diaspora a acestei etnii, raspandita pe cinci continente, se ridica la aproape zece milioane de membri. Liderul mondial al tatarilor de pretutindeni este Mustafa Abdulcemil Kirimoglu.
Dictionar Explicativ
Coran - Cartea Sfanta ("Biblia") a musulmanilor de pretutindeni, scrisa de profetul Mohammed. Singura traducere in limba romana dateaza din anul 1912, a fost tiparita la Cernauti si apartine profesorului universitar Silvestru Octavian Isopescul.
Muftiu - Lider spiritual (echivalentul unui "sef rabin" sau "arhiepiscop"), conducatorul cultului musulman al unei comunitati locale.
Moschee - Lacas de cult de dimensiunile unei catedrale crestine.
Geamie - Lacas religios asemanator ca proportii unei biserici parohiale.
Imam - Principalul slujitor al ceremoniilor religioase, echivalentul preotului crestin.
Hogea ("Hoge") - "Invatat", "intelept"; in cazuri speciale, poate oficia slujba religioasa in locul imamului.
Muezin - Cantaret religios (un fel de "diacon crestin") care cheama credinciosii, zilnic, la slujba.
Minaret - Constructie cu caracter ritualic, extrem de importanta pentru arhitectura unui lacas religios musulman; locul de unde muezinul isi lanseaza apelul catre credinciosi.
Anul "Kamer" - Anul "Lunii", care difera ca durata de anul astronomic obisnuit (deoarece se calculeaza dupa rotatia Lunii in jurul Pamantului, ceea ce face ca lunile si anii "Kamer" sa aiba o durata mai scurta decat in calendarul traditional crestin); este folosit de credinciosi pentru stabilirea datei la care incep marile sarbatori musulmane.
Ramazan - Cea mai importanta sarbatoare traditionala a tatarilor, ca si a musulmanilor din intreaga lume, celebrata in fiecare an prin post aspru si rugaciuni, timp de o luna.
Ramazan Bairam - Luna calendaristica de ospete si bucurie ce urmeaza sarbatorii "Ramazan"-ului.
Kurban Bairam - "Sarbatoarea Sacrificiului"; dureaza patru zile in fiecare an, incepe la 70 de zile dupa incheierea "Ramazan"-ului si are drept scop sacrificarea rituala a batalului (berbecul castrat); este a doua sarbatoare religioasa, ca importanta, dupa "Ramazan".
Minoritatea tatarilor din Romania numara - conform recensamantului din 7 ianuarie 1992 - circa 25.000 locuitori, desi cifra este controversata.
Muftiul comunitatii locale din Dobrogea, unde se afla cea mai mare densitate de populatie tatara, este Osman Negeat, iar deputatul ce reprezinta interesele minoritatii tataresti in Parlamentul Romaniei, in actuala legislatura, este conferentiarul universitar Saganai Nusfet.
La data de 23 iulie 1990 a fost fondata "Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania" (U.D.T.T.M.R.), care isi alege presedintele din doi in doi ani. Secretarul general al Uniunii este filologul si scriitorul Yasar Memedemin, iar actualul presedinte in exercitiu este economistul Sali Negiat.
In judetele Constanta si Tulcea exista peste 50 de geamii si moschei, dintre care unele fac parte din patrimoniul national, cum ar fi, de pilda, geamia "Hunchiar" din municipiul Constanta, ce dateaza de la 1864, si moscheea "Kiral" ("Carol"), care este unul dintre cele mai mari lacasuri de cult musulmane din tara si a fost construita cu sprijinul direct al Regelui Carol I, la 1910.
Unul dintre cei mai pretuiti intelectuali ai acestei comunitati este scriitorul Yusuf Neuzat, care traieste astazi la Bucuresti. De o mare consideratie s-a bucurat si regretatul istoric Ablay Mehmet, recent decedat, fost asistent al lui Nicolae Iorga si autor al cunoscutelor carti "Arabii, de la Mecca la Cordoba" si "Istoria tatarilor, de la Genghis-Han la Gorbaciov".
Marile personalitati ale minoritatii tatare din Romania raman avocatul Selim Abdulakim, de doua ori deputat in Parlamentul Romaniei din epoca interbelica si viceprimar al Constantei, in aceeasi perioada; omul de afaceri (in egala masura, avocat si ziarist) Mustegip Hagi Fazil, primul editor al publicatiei "Emel" ("Speranta"), care a emigrat in 1940 in Turcia, unde continua sa apara la Ankara, pana in ziua de azi, revista fondata de el; eroul Kiazim Abdulakim, ofiter in Armata Romana, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; precum si legendarul erou national Negip Hagi Fazil, luptator pentru drepturile tatarilor, asasinat de Kgb si Securitatea Romana in anul 1948, la Constanta.
Radiodifuziunea Romana difuzeaza, prin intermediul postului teritorial Radio Constanta, o emisiune saptamanala in limba tatara, transmisa in fiecare zi de miercuri, cu incepere de la ora 14.00, ai carei realizatori sunt tinerele redactoare Denis Mologani si Seila Acseit, alaturi de apreciatul ziarist Uteu Seldal.
"Patria este acolo unde te nasti!"
Interviu cu Yasar Memedemin, secretar general al Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania
Domnul Yasar Memedemin este un pretuit intelectual dobrogean, licentiat al Facultatii de Filologie din Bucuresti, sectia Limbi si Literaturi Orientale. Scriitor de limba tatara, Yasar Memedemin a publicat, chiar anul acesta, un volum de poeme, tiparit la Editura "Europolis" din Constanta - "Yildizlarga Asilgan Emel" ("Speranta deschisa stelelor") - si colaboreaza frecvent la publicatiile etniei tatare, ca si la alte reviste de cultura din Dobrogea.
- Domnule Memedemin, cati tatari traiesc in Romania, astazi?
- Cifra oficiala este de 24.649 locuitori, dar cifra neoficiala, rezultata din estimarile noastre, reprezinta mai mult decat dublul statisticii oficiale, adica aproape 55.000 tatari.
- Care este explicatia acestei controverse?
- Lumea ne considera - cel mai ades - "turci", confundandu-ne cu etnia vecina, suficient de numeroasa in Dobrogea, motiv pentru care multi dintre noi sunt consemnati eronat in recensaminte.
- Cu ce scopuri a fost infiintata Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania?
- Asociatia noastra este o organizatie etno-confesionala, cu caracter socio-economic, cultural si umanitar. Asemenea uniuni exista pe toate continentele si in orice tara unde traiesc minoritati tatare. Asociatia noastra nu face insa politica, precum Udmr-ul. Desi suntem de origine tatara, nu avem revendicari teritoriale, spre deosebire de alte minoritati, pentru ca ne-am nascut aici si am primit cetatenia romana, deci suntem cetateni ai acestei tari, intre granitele careia traim. In plus, in Dobrogea exista un amestec atat de mare de etnii care traiesc in pace si prosperitate, incat nimanui nu-i mai arde sa faca vreo revendicare de acest fel! Pentru un popor cu reputatia nomada pe care o avem noi, patria este acolo unde te nasti, indiferent de unde se trag stramosii tai... Sigur ca statul nostru national istoric ramane Crimeea - pe care o dorim independenta din nou - dar asta nu are nici o legatura cu integritatea teritoriala a Romaniei.
- Nu vi se pare tulburator faptul ca etnia dvs., cu stramosi atat de razboinici si aprigi, ce au navalit nu o data in tarile Romanesti, a ajuns sa convietuiasca pasnic, astazi, cu romanii de la Gurile Dunarii?
- Ba da, insa toata istoria noastra, privita din aceasta perspectiva, a avut o evolutie neasteptata, ca sa nu zic de-a dreptul paradoxala, dovada ca tatarii, pe masura ce deveneau mai pasnici si mai sedentari la ei acasa, s-au pomenit cotropiti de straini, mai exact de "muscali", cum le spunem noi rusilor, ca si cronicarii romani! Dupa ce curerisem, pe vremea "Hoardei de Aur", Asia si o jumatate din Europa, de la Oceanul Pacific la Marea Adriatica si Podisul Boemiei, am ajuns in ultimele doua veacuri sa traim drama unui exod aproape fara precedent, in afara de cel al evreilor, iar nenorocirea aceasta a fost incununata tragic de genocidul ordonat de Stalin acum 55 de ani, cand o populatie intreaga a fost deportata din Crimeea, foarte multi pierzandu-si viata atunci.
- In Biblia crestina scrie: "Cine scoate sabia, de sabie va pieri"...
- Nu sunt imam sau hoge, ca sa va spun daca Allah i-a "pedepsit" pe urmasii indepartatilor nostri stramosi sangerosi, dar va asigur ca majoritatea vorbelor urate despre tatari se datoreaza mai ales rusilor!
- Cum traiesc urmasii lui Genghis-Han in Romania de azi?
- Ne bucuram si noi de caderea comunismului si de libertatea castigata dupa 1989, dar suferim pentru fratii nostri din Crimeea care au inceput sa se intoarca acasa dupa decenii de deportare in Siberia. Ei sunt foarte saraci si au nevoie de sprijinul nostru. In schimb aici, in Romania, tatarii sunt destul de multumiti si pot fi considerati un caz fericit de integrare.
Urmasii lui Genghis-Han
Cand se gandeste la stramosii necunoscuti, nea Paric intoarce capul spre rasarit, acolo unde - peste gardul de piatra alba al ograzii si peste acoperisurile cu olane ondulate ale caselor tataresti din Albesti - se vede intinderea agitata a Marii Negre, pe care el o numeste "Karadeniz". Undeva, dincolo de ape, in spatele orizontului, se afla Crimeea inaintasilor sai misteriosi, stepele pe care nea Paric nu le-a cunoscut niciodata. Barbatul de 73 de ani este nascut in Dobrogea, pe valea Sarighiolului, unde au trait parintii, bunicii si strabunicii lui. La randul sau, Veli Paric s-a casatorit si a facut copii, dar acestia au plecat la oras, lasandu-l singur la batranete. Nea Paric nu intelege treaba asta, pentru ca el nu a iesit din sat decat de doua ori in viata: o data, cand a fost obligat sa plece pe front, ca sa lupte in armata romana, si-a doua oara, in urma cu cativa ani, cand a ajuns pana la Mecca. In rest, el a trait printe cai, vite si pasari de curte, invatand din ce in ce mai bine romaneste si numarand, de la an la an, cum se imputineaza vecinii sai de etnie, care fie ca plecau la oras, fie ca mureau de batranete. Lui nea Paric i-au ramas doar mormintele din vechiul cimitir musulman, amintirile personale si povestile celor cativa conationali, care - ca si el - nu s-au incumetat sa paraseasca satul. Copiii traiesc la Mangalia si Techirghiol, dar il viziteaza foarte rar, fiindca si-au gasit amandoi servicii (fata este camerista de hotel, iar baiatul frizer), s-au casatorit si nu mai au timp sa vina la Albesti. Nea Paric se bucura de reusita copiilor sai, insa se simte stingher numai cu nevasta in casa. Pana la generatia parintilor lui Veli Paric, tatarii se fotografiau foarte rar, acest lucru fiind interzis de traditia musulmana. Doar cativa dintre vecinii batranului au cate o fotografie ingalbenita de vreme, pe care o scot s-o contemple din cand in cand. Nea Paric n-are, insa, fotografii. De cate ori il apuca dorul de amintiri, inchide ochii, incercand sa-si aminteasca chipurile bunicilor sai, asprite de vanturile Dobrogei. Sa fi mostenit ceva de la ei? Rasul tuguiat al bunicului sau zambetul subtire al bunicii? Daca ar avea vreo oglinda in casa si s-ar privi de sus si pana jos, nea Paric si-ar vedea fata rotunda, ridurile dese de pe frunte, parul albit, gatul gros si bronzat, umerii foarte largi si mainile neobisnuit de lungi, cu degete groase, ca de oier, ce au strans haturile si coada biciului inca de la cinci ani. Pe vremea aceea, tatal sau avea 180 de vite, sute de oi si carduri nesfarsite de gaste. Dintre toti caii parintelui sau, copilul Veli Paric il iubea cel mai mult pe Cerkez, de coama caruia se agata ca la circ, cu o saritura maiastra, cazandu-i in spinare si pornind-o intins la galop. In amintirea acelui roib "pur sange", nea Paric si-a botezat singurul armasar pe care il are astazi cu acelasi nume. De cate ori il incaleca acum, la batranete, pe tatar il trec fiori de placere, amintindu-si cum calarea pe dealuri si in padurea Hagieni, pe vremea copilariei.
De la trecut, la prezent...
Stirpea nomada a stramosilor lui Veli Paric si-a pierdut complet violenta pe campiile romanesti, unde s-a imblanzit. Dar biciul care le-a domolit pentru totdeauna trufia i-a lovit pe tatari de la Rasarit. Tarii Rusiei Imperiale, bolsevicii din fosta Uniune Sovietica, K.G.B.-ul, Stalin, precum si anii comunismului romanesc i-au facut pe descendentii hanilor de odinioara sa se transforme din calai in victime, impartasind o suferinta comuna in marele Rasarit ortodox al Europei, cu toti vecinii ale caror capatani taiate le puneau la saua cailor, in alte vremuri. Asa a ajuns nea Paric, ca urmas al aprigilor navalitori, sa traiasca impreuna cu alti semeni de aceeasi religie intr-o domoala convietuire cu romanii din ziua de azi, alaturi de care incearca sa stearga amintirea crancena ce se mai pastreaza doar in cartile de istorie. Ce-i drept, Veli Paric nu prea stie ce scrie in ele, caci isi vede de vitele, oile si caii sai din anii indepartatei lui tinereti si pana acum, la batranete, asteptand doar inaltarea la Allah. Singurul lucru care amana intalnirea cu moartea sunt taclalele la care sade frateste impreuna cu cei doi prieteni ai sai din copilarie, pe care ii viziteaza aproape zilnic. Nici unul nu-si scoate fesul de pe cap atunci cand intra la celalalt in casa. In schimb, nevestele se ascund in alte camere, caci nu au voie sa participe la adunarile barbatesti. Nici la carciuma sau prin rarele magazine satesti nu vezi tipenie de femeie tatara. Daca totusi ies pe strada, impreuna cu sotii lor, ori servesc ceva de mancare cand au musafiri, cele mai in varsta isi pun pe fata "voalul islamic", spre uimirea romancelor, alaturi de care convietuisc de atatia ani. Cand nea Paric se intalneste cu cei doi prieteni de-o viata, barbatii se descalta ca la moschee, asezandu-se pe podea. La acelasi ritual se supune oricare crestin venit in vizita. Unii tatari mai emancipati au renuntat la aceasta exigenta (mai ales generatiile tinere, care au facut casatorii mixte, cel mai adesea cu moldovence), dar cei varstnici au ramas la fel de fundamentalisti. Ei asteapta, ca si Veli Paric, sa fie serviti de neveste cu o fiertura cat mai simpla, ca la intrarea cortului, in stepa. Pana acum vreo douazeci de ani, tatarii nici macar nu cultivau "radacinoase"- adica patrunjel, marar, leustean - iar alcoolul era cu desavarsire interzis de "Coran", lucru pe care orice imam il sustine pana in ziua de azi, stiind cat de apriga este firea tatarilor la bautura. In ce priveste mancarea, nea Paric a mostenit de la stramosii sai obiceiul de a se hrani ca pe vreme de lupta, mancand un singur fel de mancare plus iaurt (acesta din abundenta). Sambata si duminica, cand venirea musafirilor este aproape sigura, in casele tatarilor se gateste... "romaneste", ori se face o mancare traditionala musulmana, cunoscuta si savurata chiar si de romani! Uneori, nu lipseste narghileaua, desi prietenii lui nea Paric accepta interdictia fumatului, prevazuta de acelasi "Coran". Abia cand toate aceste detalii au fost indeplinite intocmai, cei trei prieteni incep sa vorbeasca bolborosit, amestecand cuvinte romanesti si tatare, la nimereala. Limba prieteniei in care istoria si prezentul se contopesc.
"Tatarii de mana a doua"
Toata viata lui nea Paric s-a petrecut intre munca si lungi povesti. Cand tatal sau i-a povestit, la 20 de ani, ce fraza a rostit primul stramos din familia lor dupa ce calcase pe pamantul Dobrogei si isi intemeiase o gospodarie, tanarul de atunci s-a ascuns in geamia satului si a plans. Strabunicul lui Veli Paric spusese: "Dupa ce am fugit din Crimeea, singura mea ruda in Romania, pentru tot restul vietii, a ramas Allah!". De atunci si pana in ziua de azi, musulmanul de origine tatara a avut insa grija sa-si schimbe felul de viata complet. Atunci, demult, daca se atingea porcul de pantalonii sai, trebuia sa taie bucata de stofa "spurcata" si sa puna un petec. Mai mult, daca ii cadea pe vesminte vreo picatura de vin de la paharul vreunui strain, tatarul era obligat sa le arda. Citea din "Coran" in fiecare zi si facea curte viitoarei lui neveste, dupa cum povesteste chiar Paric: "Stateam la geam si vorbeam cu ea, dar eu eram afara si ea era inauntru, iar fereastra era inchisa, caci nu aveam voie altfel... Afara ploua si eu abia o desluseam in intunecimea camerei. Era interzis sa o vad pana dupa cununie!". Abia la "spartul" nuntii venea semnalul, cand se puneau pe masa "suberel" si "kobete" in forma de semiluna. Cele doua placinte sarate, facute cu orez si carne tocata, invelite in coca, incheiau "bairamul" si dezlegau mirii sa-si cunoasca chipurile... Pe vremea tineretii lui nea Paric, dupa razboi, fetele se "cumparau" de la parinti, printr-o garantie in aur, depusa la muftiat inca inainte de cununie. Muftiul sau oricare dintre urmasii sai pastra aceste depozite de aur pe toata durata vietii, deoarece in cazurile foarte rare de divort o parte a acestei averi trebuia inapoiata barbatului, iar cealalta parte - echivalenta cu durata convietuirii cuplului - ramanea femeii. Tatarii puteau sa tina pana la sapte neveste, caci asa le ingaduia "Coranul", dar trebuiau sa aiba o avere serioasa, pentru a depune aceste garantii la muftiat! Nea Paric a avut o singura nevasta toata viata, fiindca nu voia bataie de cap... Din primii ani de casatorie, tinerii miri au inceput sa-si mobileze casa de la Albesti, deoarece parintii lor mancasera si dormisera pe jos. Tot atunci a fost si prima oara in viata cand nea Paric si-a facut o fotografie, ca urmare a obligatiei de a avea buletin de identitate. Dupa incheierea colectivizarii, tatarii tineri si unii varstnici mai instariti au plecat la oras, iar la tara au ramas cei considerati prosti, ori lipsiti de curaj. Asa a aflat Veli Paric ca este "tatar de mana a doua"... Dar asta nu l-a impiedicat sa-si vada visul cu ochii, calatorind dupa Revolutie tocmai la Mecca, unde fiecare musulman stie ca trebuie sa mearga, cel putin o data in viata, pentru a i se ierta pacatele. Cand s-a intors in Dobrogea, nea Paric nu s-a mai atins de femeia sa si nu va mai face niciodata acest lucru, asa cum o cere traditia musulmana. La inceputul primului "Ramazan" de dupa revenirea sa acasa, barbatul si-a pus fesul alb la care ii dadea dreptul pelerinajul facut la Mecca, si-a imbracat nevasta cu paftaua de zile mari si s-a dus la geamie sa primeasca binecuvantarea prin care i se ingaduia, in cazuri exceptionale, sa oficieze slujba in locul imamului. Din acea zi, Veli Paric se duce regulat pana la Constanta, cel putin o data pe luna, pentru a participa la marea slujba religioasa oficiata de Bagis Shanghirai in moscheea "Kiral" ("Carol"). In fata acestui imam mult iubit si venerat de toti tatarii dobrogeni, nea Paric isi acopera ochii cu mainile de parca si-ar scutura praful pacatelor de pe fata. Acest gest de suprema evlavie reprezinta echivalentul inchinaciunii crestine, dupa care credinciosul musulman se chirceste brusc, cu fruntea la pamant, cand muezinul face ultima chemare la rugaciune. Apoi, nea Paric se intoarce fericit si linistit la Albesti, unde se intalneste pe ulita mare cu consatenii sai crestin-ortodocsi, carora le spune: "Selam Aleicum", ducandu-si mana in dreptul inimii. Atat romanii, cat si batranul tatar convietuiesc in tihna pe pamantul Dobrogei, ducand o viata plina de pasnica bunastare la acest sfarsit de veac si mileniu, in Romania, indiferent cum se numeste Dumnezeul fiecaruia dintre ei. Dupa atatea furtuni ale istoriei, la Portile Orientului pare sa se fi asezat pacea pentru inca o mie de ani...
In loc de epilog
In sudul cel ars de soare al Dobrogei, la Albesti, pe valea Sarighiolului, se afla vechiul cimitir musulman al satului. Acolo sunt ingropati stramosii lui Veli Paric, de la cel dintai care a venit in Romania, acum un secol si jumatate, si pana la parintii sai. Batranul tatar stie ca se apropie ziua cand osemintele sale vor odihni in acelasi loc si si-a pregatit deja piatra de mormant, pe care a daltuit o fraza ce se intalneste atat in "Coran", cat si pe legendarul scut al lui Genghis-Han: "Dumnezeu este unic si Mohammed este singurul sau Profet!"...
Marius Petrescu
Fotoreportaj: Emanuel Tanjala
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
