Despre Bucuresti, la trecut, prezent si viitor
Alexandru Beldiman
Presedintele Uniunii Arhitectilor din Romania,
vicepresedinte al Uniunii Internationale a Arhitectilor
"E foarte bine ca se protesteaza, dar e foarte bine si ca se construiesc lucruri noi"
- Domnule arhitect, in ce stadiu se mai afla acel "Bucuresti 2000" - un foarte ambitios si bine venit proiect, lansat in urma cu mai multi ani si foarte mediatizat la vremea lui?
- Ar trebui sa reamintim motivul sau motivele care au nascut acest proiect. Toata lumea cunoaste intinderea vasta a pustiului pe care l-au creat buldozerele in mijlocul Bucurestiului in anii de dupa cutremurul din 1977, pentru a face loc "Centrului Civic" pe care si-l dorea Ceausescu. Aceasta zona desertica este comparabila cu teribila rana creata de Zidul Berlinului, care a generat in mijlocul sau un urias "no man"s land". Dupa 1989, acest teritoriu a trebuit reconstruit. Nemtii nu au tergiversat treaba, au facut-o repede si bine. Au organizat mai multe concursuri la care au participat arhitecti celebri din lumea intreaga. Si astazi, Berlinul este pe cale sa redevina o mare capitala europeana si mondiala. Revenind la concursul "Bucuresti 2000", acesta a fost organizat de catre Guvernul Romaniei, Primaria Bucurestiului si Uniunea Arhitectilor din Romania - cu sprijinul Unesco si al Uniunii Internationale a Arhitectilor, concursul aflandu-se sub inaltul patronaj al Presedintiei Romaniei. Concursul isi propunea sa gaseasca solutii viabile pentru cicatrizarea enormei rani care taia in doua orasul, o retesere a tesutului urban distrus. El a fost castigat de o echipa germana - una dintre cele mai importante firme de arhitectura din Europa de azi. Conducatorul ei este profesorul Meinhard von Gerkan - o personalitate de prima marime a arhitecturii si urbanismului din Europa zilelor noastre. Uniunea Arhitectilor face eforturi pentru ca foarte reusitul proiect castigator sa fie pus in aplicare si astfel concursul "Bucuresti 2000" sa nu ramana un simplu si steril gest cultural. Lucrurile s-au prelungit destul de mult, in orice caz, peste ceea ce speram noi in momentul lansarii sale. Astazi insa pot sa va spun ca, in sfarsit, s-a semnat protocolul intre Primaria Capitalei si C.B.C. (Central Bucharest Consortium) - o firma romano-britanica, aleasa prin licitatie. Prin acest protocol, urmeaza sa fie creata Agentia care va gestiona post-concursul. Important este ca oamenii politici, indiferent de culoarea lor, sa se comporte normal, adica sa nu arunce la gunoi proiecte incepute de predecesorii lor, daca acestea sunt benefice orasului si locuitorilor sai. Din pacate, la noi, acest comportament ciudat de a arunca la cos tot ce vine dintr-o alta guvernare a devenit mai degraba regula. Vreau sa sper ca in acest caz ea va fi infirmata. S-au facut eforturi mari pentru organizarea concursului international de urbanism "Bucuresti 2000" si rezultatul este pe masura investitiei.
- Urmeaza, asadar, sa vina si banii. Ceea ce, avand in vedere buzunarele goale ale Romaniei, pare a fi de-a dreptul imposibil!
- Banii vin relativ usor daca aplici o politica manageriala inteligenta. Un exemplu de astfel de politica inteligenta este realizarea Cartierului Dfense de la Paris. El s-a nascut in urma unor concursuri internationale. Statul francez nu a investit nici un ban in aceasta "afacere". I-a scutit, in schimb, de impozite si le-a creat diverse alte facilitati celor ce voiau sa investeasca. Iata ce numesc eu o politica manageriala inteligenta. Investitori de tot felul, incurajati de existenta facilitatilor fiscale in primul rand, au construit unul din locurile cele mai active ale Parisului zilelor noastre. La sfarsitul anului 1992, statul - care nu investise decat inteligenta - avea un castig de doua miliarde de franci!
Revenind la noi, nu ma indoiesc ca cei care au castigat licitatia - "Central Bucharest Consortium" (C.B.C.) - vor sti sa foloseasca acest exemplu care, de altfel, este departe de a fi singular in lumea marilor investitii imobiliare. Mai este o conditie importanta pe care, din punctul meu de vedere, C.B.C. trebuie s-o aiba in calcul: investirea echipei castigatoare a premiului I cu continuarea proiectului. Astfel vor fi create premisele ca Bucurestiul sa redevina o capitala a Europei demna de mileniul viitor.
- De la o vreme incoace, Bucurestiul se umple de cladiri "occidentale" moderne, frumoase in sinea lor, dar deloc potrivite cu vechea arhitectura a orasului. Cum de a fost posibila plasarea - alaturi de superba cladire a C.E.C.-ului de pe Calea Victoriei - a acelui trufas building american, tras in aluminiu si sticla? Ca sa nu mai vorbesc de celelalte sedii de banci colorate si lucitoare care ranesc, pur si simplu, stilul vechiului Bucuresti?
- Tin sa spun ca sunt un impatimit al Bucurestiului, caruia in plimbarile pe care le fac ii descopar tot mai mult valentele. Bucurestiul are si azi cartiere cu foarte mult caracter, pe care nu le-am regasit in aceasta forma nicaieri in drumurile mele prin lume. Ma gandesc la cartiere precum Jianu, Kiseleff, Dorobanti, Domenii, Cotroceni. Si pentru mine, mai presus de toate, cel situat la sud si la nord de B-dul Carol, in dreptul Bisericii Armenesti. Bucurestiul are si cateva artere importante: B-dul Lascar Catargiu, B-dul Magheru-Balcescu, B-dul Carol si Elisabeta sau, mai presus de toate, Calea Victoriei. Ele pot figura in orice catalog european al arterelor ce definesc orasul. In acelasi timp, trebuie sa admit ca Bucurestiul este un oras neterminat, ceea ce teoretic ne da posibilitatea noua, arhitectilor de astazi, sa continuam sa construim un oras care pe de o parte sa puna in valoare ceea ce este azi valabil in el (cartierele mai sus enumerate intre altele), iar pe de alta, sa-l completam cu o arhitectura contemporana, care insa sa nu-l faca sa-si piarda calitatile si caracterul, ci sa le sporeasca si sa le puna in lumina. Pentru ca acest fapt sa se intample este necesara indeplinirea mai multor conditii, intre care ridicarea nivelului de intelegere a problemelor arhitecturii si urbanismului in societatea romaneasca. O lupta de lunga durata, in care Uniunea Arhitectilor din Romania s-a inhamat inca din 1990. Pana atunci, arhitectul la planseta lui, in dialogul cu clientul sau, dar si cu o administratie nu de putine ori dezinteresata de obtinerea calitatii, trebuie sa lupte pentru punerea in evidenta a rolului extrem de important pe care spatiul creat il are asupra devenirii celor care il locuiesc.
Din pacate, lucrurile nu se intampla totdeauna astfel, si arhitectul cedeaza la presiunile clientului sau, care arareori este interesat de calitate in sensul celor de mai sus, interesul lui fiind, cel mai adesea, acela de a-si recupera in modul cel mai rapid banii investiti. Cladirea ce se inalta alaturi de palatul Cec-ului - una dintre bijuteriile arhitectonice ale Capitalei - este un caz tipic, in care investitorul a fortat mana arhitectului, pentru a creste suprafata, constructia devenind astfel mai rentabila. Aceasta presiune a dus la aparitia turnului din planul doi, care nu isi gaseste nicicum locul acolo. Dupa parerea mea, nu modernitatea constructiei face aceasta investitie nepotrivita cu locul unde se afla, ci faptul ca aceasta modernitate nu se naste din dialogul cu constructiile preexistente, palatul Cec-ului in primul rand. Revenind la afirmatia de mai inainte, anume aceea ca Bucurestiul este un oras neterminat, trebuie spus ca, mai mult ca alte capitale, Bucurestiul este un oras care se pune mereu in discutie. Cand s-a construit Palatul Telefoanelor, proiectul a starnit valuri de proteste din partea intelectualilor vremii. Multi si importanti la numar. Sa nu uitam ca acolo fusese Terasa Otetelesanu, faimos loc de intalnire al unor intelectuali si artisti de mana intai, dintre care i-as pomeni printre altii pe Camil Ressu, care a si imortalizat-o intr-un tablou celebru, pe Minulescu, Iser, Steriadi. Astfel de proteste au aparut, apar si vor mai aparea. Astazi, Palatul Telefoanelor se afla pe Lista Monumentelor Istorice. E foarte bine ca se protesteaza, dar e foarte bine si ca se construiesc lucruri noi. Un oras este interesant si viu daca se afla intr-o continua dezvoltare, ceea ce presupune si o perpetua cautare de sine, incitanta intelectual pentru arhitecti. Acest demers naste in cele din urma valori reale, care vor constitui patrimoniul de maine. Din pacate, societatea romaneasca nu a fost si nu este atenta la aceasta devenire, reactiile ei sunt generate mai ales de aspectul de scandal al unor astfel de aparitii si mult mai putin de ratiuni estetice sau functionale.
Dupa parerea mea, in cazul pe care l-ati evocat, al Palatului Telefoanelor, operatia va fi benefica pentru Bucuresti, daca proiectul castigator al concursului din 1990 va fi respectat si daca investitorul nu va cere, ca in cazul evocat mai sus (Cec), sa creasca suprafata construita si, implicit, numarul de etaje.
- Cum ramane, insa, cu monstruozitatile care apar, sub forma de case particulare (sau de "sedii de firme"), atat in Bucuresti, cat si prin mai toate orasele tarii, cladiri inaltate la repezeala, cu bani multi si, cel mai adesea, fara urma de bun gust? Nu puteti interveni?
- Direct, evident, nu! Uniunea Arhitectilor nu are "armele" necesare unei interventii directe; in schimb, prin aprobarea de catre Parlament a "Legii exercitarii profesiunii de arhitect" - pentru a carei aparitie Uniunea Arhitectilor din Romania lupta de mai bine de 7 ani - s-ar crea un important instrument cu care sa se puna frana unor astfel de practici. In alta ordine de idei, trebuie spus ca fiecare oras, fiecare asezare ar trebui sa aiba un plan urbanistic general cu regulamentul aferent. La noi, asa ceva nu exista inca! Si as zice ca, de cele mai multe ori, aceasta politica a fost deliberata. Haosul legislativ prieste celor ce vor sa se imbogateasca repede si nu tocmai legal. In continuare, sunt multi cei care pun piedici aparitiei acestui plan si a regulamentului respectiv. Existenta lor ar insemna ca, pentru fiecare cartier al Bucurestiului, de pilda pentru fiecare strada, sa fie stabilit: un regim de inaltime, un procent de ocupare a terenului si un coeficient de utilizare a acestuia. Aceste date genereaza un volum al constructiei care nu poate fi depasit si care il "incurca" pe cel ce vrea sa se imbogateasca peste noapte. Am mai spus-o: fara existenta reala a unei vointe politice care sa reglementeze domeniul investitiilor si constructiilor, haosul va continua sa existe si, foarte curand, riscam sa ne gasim intr-o situatie fara de intoarcere.
Silvia Kerim
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
