Manevre electorale
Legea caselor nationalizate
Camera Deputatilor a adoptat, in sfarsit, Legea caselor nationalizate. Votul de miercuri, 25 august a.c., s-a derulat in absenta partidelor din Opozitie care, cu exceptia ApR, s-au retras de la dezbateri dupa ce au constatat ca nici unul dintre amendamentele propuse de ele nu se regaseste in textul final. In aceasta situatie, din cei 205 deputati prezenti, 198 s-au pronuntat in favoarea proiectului Puterii. Pentru a exclude orice posibila intarziere, chiar si deputatii Udmr au renuntat la cererea ca restituirea unor imobile apartinand cultelor religioase sa fie specificata in mod expres in proiect. Guvernul le-a garantat, de altfel, ca legea va opera si in acest caz. Legea - ce prevede ca pentru imobilele preluate in mod abuziv de stat, organizatii cooperatiste sau alte persoane juridice dupa 6 martie 1945, sa se stabileasca masuri reparatorii in natura sau prin echivalent - era necesara. Ea face ca, dupa aproape zece ani de la rasturnarea dictaturii comuniste, Romania sa se alinieze schimbarilor produse in aproape intreg Estul Europei. Se poate spune deci ca astfel s-a reintrat in normalitate. Modul de adoptare si data votarii legii ne obliga insa la o serie de intrebari. Pentru ca - asa cum s-a mai intamplat si in cazul altor legi - votul din 25 august pare, mai degraba, conjunctural. El este legat, desigur, de apropierea alegerilor.
O lege care sa garanteze dreptul la proprietate trebuia sa functioneze inca din 1990. In Constitutia adoptata atunci, din interese mai mult sau mai putin obscure, proprietatea era doar ocrotita. Guvernantii momentului nu aveau siguranta unei rupturi definitive cu formula instaurata de comunism. O garantare a dreptului de proprietate ar fi insemnat restituirea a tot ceea ce comunistii preluasera, prin diverse acte, in cei aproape cincizeci de ani de dominatie. Problema, desigur, greu de rezolvat pentru ca, intre 1945 si 1989, in Romania s-au produs transformari sociale si economice profunde. Fie si numai schimbarea generatiilor a afectat o evolutie pe care paranteza comunista a perturbat-o complet. Cei nascuti dupa instaurarea regimului de tip sovietic nu pot fi invinovatiti in nici un fel de faptul ca au "beneficiat" de schimbarile pe care acesta le-a realizat. Contributia lor la concretizarea proiectelor, mai mult sau mai putin aberante ale comunismului a fost egala cu a tuturor celorlalti. Multi au acceptat statutul de chirias in casele nationalizate pentru ca statul comunist nu a fost capabil sa le ofere, in ciuda unui ritm de constructie destul de inalt, o locuinta decenta pentru care ratele platite erau aproape echivalentul chiriilor. Sub Ceausescu, s-a vandut, totusi, unor chiriasi, si o parte a fondului locativ nationalizat. In plus, in ciuda legislatiei care obliga proprietarul-stat sa ingrijeasca spatiile inchiriate, reparatiile si transformarile au fost suportate, in cea mai mare parte, de cei ce le locuiau.
Legea proprietatii ar fi trebuit insa adoptata inca din 1990, asigurand - desigur - chiriasilor o protectie ferma si anume posibilitati de compensare. Asa cum s-a intamplat in Cehia, Polonia sau Ungaria, socul ar fi dus, in anii care au urmat, la relansarea constructiilor, la gasirea unor modalitati de asigurare a celor pe care restitutio ii punea intr-o situatie delicata. Cu sprijinul statului, miile de constructii neterminate ale "epocii de aur" ar fi fost finalizate, absorbind o parte dintre cei pe care tranzitia, dar si probabila lacomie a proprietarilor, i-ar fi afectat drastic.
Regimul stabilit intre 1989 si 1996 a preferat - in aceasta problema - o politica de tergiversare. Guvernantii de atunci au fost, evident, interesati in special de propriul lor viitor. Daca nu ar fi reactionat conjunctural si populist, Pdsr-ul, care si-a asumat guvernarea in 1992, ar fi rezolvat problema mult mai devreme, fie si in formula Legii 112 - care a dat posibilitatea chiriasilor sa-si cumpere locuintele. Legea a fost insa adoptata abia in 1995, cu un an inaintea alegerilor, cu scopul vadit de a atrage voturile miilor de locatari din casele nationalizate. Pentru salvarea electorala a regimului, ea a venit prea tarziu. Guvernarea Pdsr-ista era, pentru cei mai multi cetateni, compromisa prin coruptia si jaful averii colective patronate de ea. Legea 112 din 1995 i-a stimulat insa pe foarte multi chiriasi sa accepte orice fel de privatiuni pentru a-si asigura definitiv acoperisul. Promisiunile actualei Puteri, prin care se sustinea ca nu se va proceda la o restitutio in integrum, pentru refacerea proprietatii distruse de comunisti urmand sa se gaseasca anume formule de compensare, i-au linistit, facand astfel posibila schimbarea din 1996. In plus, foarte multi stiau ca, in drept, legile nu actioneaza retroactiv. Legile ce urmau sa fie adoptate nu mai puteau schimba efectele celor deja in functiune. Cutuma juridica permite anume corijari ale lor, chiar anularea nefacand altceva decat sa blocheze continuarea - pe viitor - a efectelor. Legea 112/1995 - fie si "stramba", cum a parut la acel moment - permitea fostilor proprietari recuperarea in natura a unor bunuri, cu conditia solicitarii lor intr-un termen dat. Daca nu existau contestatii legale dupa acest termen, chiriasul putea - pe temeiul bunei credinte - sa-si cumpere spatiul in care locuia.
Legea adoptata miercuri, 25 august a.c., sufera de aceeasi boala ca si Legea 112. Afectati de pierderea grava a popularitatii, datorata unor pacate (incompetenta, indecizie, coruptie) ce par copiate la indigo dupa cele ale trecutei guvernari Pdsr-iste, liderii principalului partid al coalitiei majoritare, Pntcd-ul, s-au gandit sa salveze ce se mai poate inca salva. Sa obtina, altfel spus, sprijinul fostilor proprietari, ce alcatuiesc principalul nucleu clientelar al partidului. Puterea economica dobandita astfel de acestia i-ar putea influenta pe amaratii care se vor trezi dependenti in mod absolut de ei. In plus, noua lege satisface si una din principalele cerinte ale Occidentului - fara ajutoarele caruia economia romaneasca, in criza, s-ar prabusi - aceea de refacere a dreptului de proprietate. Dupa ce aproape trei ani nu au miscat, practic, nimic in finalizarea tranzitiei, ca si in cazul angajamentelor de ultima ora fata de Fmi, guvernantii vor sa arate ca sunt, in sfarsit, decisi sa rezolve si aceasta problema. Conotatia electorala a actiunii este deci evidenta. Cum evidenta este si cea a reactiei partidelor din Opozitie.
Pdsr-ul a sesizat ca, prin noua lege, miile de improprietariti de Legea 112 se vor simti amenintati. O posibila renationalizare, pentru a permite refacerea vechii proprietati, i-ar face dependenti de arbitrariul fostilor stapani. Ei nu se simt vinovati de faptul ca au respectat o lege pe care un Parlament, ales - totusi - democratic, a redactat-o. O noua lege cu efect retroactiv i-ar face sa nu mai creada in nici o lege a statului roman. Considerand ca sistemul de despagubiri propus de aceasta noua lege echivaleaza cu "opt pana la zece bugete actuale ale Romaniei", si intrebandu-se cine le va suporta, Pdsr-ul a cautat sa o amendeze cu propunerile bazate pe argumente incontestabile din punct de vedere juridic, economic sau moral. Dar el a si supralicitat, din dorinta de a specula temerile fostilor si actualilor chiriasi. Uitand ca in primavara, cand s-a petrecut celebra "schimbare la fata" a Pdsr-ului, propusese chiar si reconstituirea fostelor proprietati industriale, d-l Adrian Nastase, vicepresedintele partidului, a ajuns acum sa sustina (electoral) necesitatea unui referendum asupra proprietatii. Un referendum care mai mult ca sigur ca ar exclude orice necesara si normala reparatie. De unde si replica simetrica a guvernantilor care, excluzand orice amendament, au preferat sa adopte legea in lipsa Opozitiei. O lege care, departe de a-i multumi pe fostii proprietari, ii va nemultumi profund pe beneficiarii Legii 112/1995. Beneficiari care - sa nu uitam - in 1996 au votat in cea mai mare parte cu Cdr-ul sau Pd-ul.
Retragerea Pdsr-ului si a celorlalte partide din Opozitie de la votarea legii initiate de Pntcd a reprezentat, in consecinta, o manevra electorala clara. Tot asa cum o manevra de aceeasi natura a fost si adoptarea ei fara nici o schimbare, in lipsa oponentilor, de catre actuala coalitie guvernamentala. Proprietatea particulara este insa elementul fundamental al societatii pe care Romania incearca acum sa o reconstituie. Soarta ei nu poate fi jucata in functie de interese conjuncturale de partid. Incredintat ca o sa castige alegerile, putand astfel sa corecteze legile adoptate de actualul Executiv, Pdsr-ul a inscenat retragerea spectaculoasa de la dezbateri. Bazandu-se pe faptul ca se va mentine la Putere, Pntcd-ul a refuzat dialogul si, sustinut de aliatii sai, a adoptat legea in forma pe care a initiat-o, impunand astfel necesitatea amendarii ei dupa viitoarele alegeri. Ambele partide au uitat insa ca aceste jocuri de-a legiferarea sunt, in primul rand, pagubitoare pentru tara. Cata vreme proprietatea privata nu va fi refacuta si garantata de un sistem legislativ stabil si corect, nimeni nu trebuie sa se mire ca in Romania lucrurile merg asa cum merg, ca investitorii ne ocolesc, ca cetatenii sunt disperati si nu mai stiu ce sa creada. Pentru Romania de azi, politicianismul se vadeste a fi ruinator.
Toma Roman
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
