Un primar si promisiunile lui: Viorel Lis
Cu doi ani in urma, revista "Formula As" (nr. 265 (22), 9-16.06.1997) publica un interviu luat Primarului - interimar pe-atunci - al Capitalei, dl Viorel Lis care, plin de entuziasm organizatoric, declara: "Dati-mi patru ani Bucurestiul pe mana si-l schimb complet!". Ne aflam spre sfarsitul termenului propus de Primarul General al Capitalei, iar promisiunile-surpriza de atunci intarzie sa se concretizeze. Sa recapitulam:
"Voi lasa Bucurestiul cu sursa de apa si de caldura asigurate". Dupa o licitatie de opereta, in stilul celor de la Fps, castigata (la indicatii superioare, pare-se) de o firma franceza incompetenta (englezii, care incepusera lucrarile, au plecat fara sa mai priveasca-n urma) reteaua de apa si de canalizare a Bucurestiului se afla in aceeasi deplorabila stare...
"Pentru drumuri, am acum o oferta scrisa... oricum, incep sa refac drumurile"... De inceput, o fi inceput Primaria sa le refaca, dar deocamdata noi dam in gropi.
"Sunt foarte dur in relatiile de serviciu", ameninta dl Lis, sugerand ca va fi "groparul" coruptiei. Masuri? "Afacerea" plasarii de ceasuri publice inutile si opulenta - la fel de impresionanta - a unor functionari bugetari.
"Ori de cate ori a venit cineva intr-o vizita oficiala, am cautat sa aiba legaturi cu municipalitatea, sa-l sensibilizez in legatura cu Bucurestiul." Marile "realizari" enumerate au fost: botezarea unei piete cu numele lui Charles de Gaulle (vizita lui Chirac), o plimbare cu un troleibuz romano-maghiar (cu presedintele Ungariei), mutarea celebrei statui a Lupoaicei din Dorobanti in piata Mihai Eminescu (vizita premierului Italiei). In schimb, gunoaiele stau gramada prin tot Bucurestiul, raspandind miasme otravite, cladirile incepute pe vremea lui Ceausescu (acum 10 ani) au ramas pe rol de stafii, in vreme ce "noua" arhitectura occidentala - colosi de sticla si de beton - distruge stilul vechi al orasului.
Referitor la "calatoriile" facute ca Primar al Capitalei, dl Lis a raspuns modest, rusinat parca: "Am fost numai pe-aproape. In general, nu-mi place sa calatoresc cu avionul...". Numai ca, intre timp, ca orice primar ce se respecta, domnia-sa a prins gustul plimbarilor indepartate, platite din banul public. In incheierea interviului, dl Lis declara patetic: "De cinci ani de zile, toti asteapta de la mine, toti imi cer, dar eu nu am cui sa ma plang... tin totul in mine".
Imi pare sincer rau ca dl Lis se simte un napastuit, dar daca i se pare (si a dovedit-o cu prisosinta!) ca scaunul de primar nu-i prieste, se poate duce-n vacanta. Pentru el, aerul Capitalei a devenit de nerespirat.
S. A.