Doi mari istorici romani, despre o problema care nelinisteste si atata:
Kosovofinalul sau inceputul Apocalipsei minoritare?
Florin Constantiniu - "Nu prin ura se asigura stabilitatea in Balcani!"
- In ultima vreme, presa noastra e animata de o problema care nelinisteste si atata starea de spirit: posibila rediscutare a granitelor europene, stabilite prin Tratatul de la Versailles, deci si granita dintre Romania si Ungaria. Oare conflictul din Kosovo va permite activarea unor atare scenarii?
- As vrea, mai intai, sa precizez ca, dupa opinia mea, criza din Kosovo este departe de a fi incheiata. Agresiunea Nato (eu consider ca a fost o agresiune, atat timp cat Alianta Nord-Atlantica a actionat fara un mandat al Consiliului de Securitate al Onu) nu a solutionat problema regiunii Kosovo, pentru ca forta poate aduce doar solutii de moment, nu de durata. A crede ca sarbii se vor resemna cu pierderea unei provincii, incarcate - pentru ei - de amintiri istorice inseamna a nu cunoaste trecutul sarbilor (si la Washington, atat la Casa Alba cat si la Departamentul de Stat si Pentagon, istoria Europei de Sud-Est este practic necunoscuta. A dovedit-o Bill Clinton, spunand ca al doilea Razboi Mondial a izbucnit in Balcani).
In ceea ce priveste problema schimbarii frontierelor, cred ca trebuie pornit de la o constatare fundamentala: Razboiul Rece a fost, in realitate, un al treilea Razboi Mondial, dar un altfel de razboi decat cel clasic. Juan-Manuel, regentul Castiliei si Leonului (1282-1349), parintele formulei "Razboi Rece", il definea ca pe un conflict militar inceput fara declaratie de razboi si terminat fara un tratat de pace (el avea in vedere confruntarea dintre crestini si arabi in Peninsula Iberica). Razboaiele se termina, de regula, cu schimbari teritoriale fixate in tratatele de pace. La incheierea Razboiului Rece nu s-a semnat nici un tratat de pace, dar toate modificarile de pe harta Europei si a Asiei, intervenite dupa 1989, sunt consecintele terminarii celui de-al treilea Razboi Mondial. Si pentru ca invingatorii si invinsii nu s-au asezat la o masa pentru a incheia un tratat, asistam la toate aceste schimbari - unele pasnice, altele violente - ale frontierelor si sferelor de influenta ale marilor puteri. Kosovo este doar o etapa, precedata de multe altele (destramarea Urss, a Cehoslovaciei, a Iugoslaviei etc.) si urmata - cred eu - si de alte schimbari teritoriale, chiar daca acum se afirma ca provincia Kosovo va ramane in frontierele Serbiei.
- In Romania traiesc peste doua milioane de rromi si de etnici maghiari. Ce politica ar trebui sa adopte autoritatile noastre statale, pentru a evita un episod de tip Kosovo?
- In principiu, cred ca zonelor locuite de o compacta minoritate etnica ar putea sa li se acorde un statut de autonomie. De ce spun "in principiu"? Pentru ca, in functie de particularitatile etnice si de circumstante istorice, exista primejdia ca minoritatea care beneficiaza de autonomie teritoriala sa o transforme intr-un "stat in stat" si sa-i prigoneasca pe majoritarii aflati in acea arie in minoritate. Cred ca solutia cea mai potrivita este respectarea drepturilor individuale ale minoritarilor in conditiile descentralizarii administrative.
Cred ca fiecare situatie reclama o solutie adecvata imprejurarilor etnico-teritoriale si istorice. Nu exista o reteta universala. Ceea ce se potriveste in Spania, poate sa fie inaplicabil in Serbia sau Romania. Voi reaminti ceea ce am spus si alta data (reiau, de fapt, ceea ce mi-a impartasit un intelectual maghiar din Romania): orice minoritate - chiar daca beneficiaza de cele mai bune conditii de conservare si afirmare a individualitatii ei etnico-lingvistice si culturale - traieste cu teama ca va fi, in cele din urma, asimilata. Din aceasta cauza, ea are o hipersensibilitate, care o face sa vada discriminari chiar acolo unde nu exista. Iata de ce eu cred ca populatia majoritara trebuie sa manifeste mai multa intelegere fata de revendicarile minoritarilor (in ce ma priveste, nu vad nici un temei serios de a refuza existenta unei universitati cu limba de predare maghiara). Majoritarii nu trebuie sa-i suspecteze mereu pe minoritari de lipsa de loialitate sau de intentii ascunse. Comprehensiunea reciproca nu este lesne de stabilit, dar, asa cum spune un proverb, "drumul de 1000 de km incepe cu primul pas".
In cazul Romaniei, cred ca aplicarea consecventa a drepturilor individuale ale minoritarilor si trecerea la descentralizare administrativa (reala, nu pe hartie) este solutia cea mai potrivita.
Cat priveste atitudinea generala fata de minoritatile din Romania, cred ca ea este corecta, la nivelul standardelor internationale, dar - ca sa fiu sincer - am impresia ca in anumite segmente ale societatii noastre, exista suspiciune - si chiar ostilitate - fata de maghiari si ca se manifesta un adevarat rasism anti-tiganesc. Romani, maghiari, rromi, mai avem multe de facut pana sa extirpam aceste atitudini cu radacini multiseculare.
- Cum vedeti, ca istoric, rezolvarea unei atare situatii?
- Tocmai pentru ca - istoric fiind - stiu ce istorie indelungata au litigiile teritoriale sau diferendele etnice si confesionale, nu cred ca rezolvarile se pot gasi de azi pe maine. Mai mult, asistam la o recrudescenta a separatismelor locale (pe baza etnica sau religioasa), ca reactie la mondializare sau globalizare. As vrea sa fiu un fals prooroc, dar nu cred ca cei de varsta mea si chiar mai tineri vor vedea incheiate conflictele din Irlanda, Tara Bascilor sau Kosovo. Deosebit de primejdioasa mi se pare instrumentalizarea problemei minoritatilor pentru a provoca destabilizarea unui regim politic. Este ceea ce ma tem ca se intampla acum, prin agitarea situatiei maghiarilor din Voivodina (cu implicarea guvernului de la Budapesta), in scopul de a provoca tulburari in Serbia, in vederea rasturnarii lui Milosevici. Orice amestec din afara in problema raporturilor majoritari-minoritari este nefast.
- Romania este, si ea, o tara bogata in populatii care traiesc dincolo de granitele ei. Cum apreciati politica noastra oficiala fata de milioanele de romani - unii traitori in provinciile noastre istorice (Basarabia, Bucovina), altii in restul lumii?
- Cred ca, in prezent, nu exista o politica temeinic elaborata si de lunga durata fata de romanii din afara granitelor tarii. In virtutea unei paguboase traditii nationale, se traieste din improvizatii, din campanii purtate cateva zile si, apoi, abandonate. De romanii din nordul Bucovinei, autoritatile noastre isi aduc aminte cu prilejul vreunei vizite oficiale, dar nu exista un plan sistematic de a-i ajuta sa reziste deznationalizarii. Ceea ce mi s-a parut nu numai stupid, ci - iertati-mi termenul - chiar dezgustator, a fost subitul interes aratat de autoritati - si, vai, si de unii intelectuali - pentru romanii timoceni, atat timp cat a durat agresiunea Nato impotriva Iugoslaviei. Intrucat marea majoritate a opiniei publice romanesti era pro-sarba, se cautau motive pentru a-i invrajbi pe romani impotriva sarbilor: atunci s-a "descoperit" ca romanii timoceni sunt persecutati, ca trebuie ajutati etc. Acum, cand criza iugoslava a trecut, nu se mai spune nimic despre romanii timoceni. Este regretabil - repet - ca s-au gasit intelectuali de valoare care sa intre in acest joc, nu numai stupid, ci si abject, al puterii. Nu prin ura se asigura stabilitatea in Balcani!
Prin telefon, din America
Dinu C. Giurescu"Uniunea Europeana si Nato nu par sa fi luat in considerare efectele <<Modelului Kosovo>>"La 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate Onu a adoptat o Rezolutie care, implicit, ratifica bombardamentele asupra Iugoslaviei (24 martie - 10 iunie) si autorizeaza desfasurarea in Kosovo, sub egida Onu, a unei forte militare internationale cu intreaga dotare necesara, inclusiv armament greu, tancuri si aviatie.Scopul ei: realizarea unui mediu sigur pentru reintoarcerea sutelor de mii de albanezi refugiati si instituirea unei administratii internationale.Teoretic, Rezolutia Consiliului de Securitate precizeaza ca provincia ramane, in anume conditii, in "cadrul Republicii Federale Iugoslavia".In realitate, in Kosovo se instaleaza administratia militara internationala, cu eliminarea totala a autoritatilor iugoslave. Intr-un viitor apropiat, provincia se va desprinde, in fapt, de sub suzeranitatea Iugoslaviei.Intr-adevar, Rezolutia Consiliului de Securitate prevede:- autonomie substantiala si autogestiune;- crearea unor institutii provizorii necesare unui guvern autonom si democratic;- determinarea viitorului statut al provinciei.Determinare care nu ridica nici un fel de semne de intrebare: peste 95% din populatie este albaneza, iar armata "de eliberare" kosovara se si grabeste sa preia administratia si toate mecanismele conducerii.In concluzie, Rezolutia Consiliului de Securitate din 10 iunie a.c. a instituit mecanismele militare, administrative si juridice pentru desprinderea in fapt, dintr-un stat european, a unui teritoriu locuit compact si in majoritate absoluta de o minoritate etnica."Modelul Kosovo" va deschide, probabil, o reactie in lant care - mai devreme sau mai tarziu - nu va putea fi oprita. Primele semne au si aparut la comunitatea maghiara din Voivodina (Iugoslavia). Dar Macedonia, cu peste 20% din populatie de etnie albaneza, locuind chiar in hotar cu Albania si Kosovo? Cum va arata "autonomia substantiala", "guvernul autonom" si "autogestiunea" pentru: kurzii din Turcia, turcii din Cipru, rusii din Crimeea si rusii din rasaritul Ucrainei (aflati in hotar direct cu Federatia Rusiei); pentru comunitatile maghiare din Romania si Slovacia?Rezolutia Consiliului de Securitate mai sus aratata si forurile de conducere ale Uniunii Europene si ale Nato nu par sa fi luat in considerare efectele "Modelului Kosovo" pentru ariile similare din Europa de Centru-Est si Sud-Est, pentru Ucraina si Turcia. Se va extinde, oare, "Modelul Kosovo" in Europa de Vest? Sau in Rusia? Sau pe continentul african?
Pagina realizata de
Sanda Anghelescu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
