Vara Vedetelor
Iarina Demian
"Orizonturi tinere" si un vis al familiei: Vama Veche
A venit canicula, dar pentru familia mea vacanta e inca departe. Repet alaturi de fiul meu, Tudor Chirila, o piesa americana de mare succes pe Broadway. De la "Trei femei inalte" n-am mai jucat impreuna; el e extrem de ocupat si acasa ne vedem pe fuga, noroc cu repetitiile. Dar pe caldurile astea, visam cu ochii deschisi la o casa langa ocean, cu pereti de sticla si cu iesire direct pe o plaja curata, nu cu resturi alimentare si coceni de porumb ca la noi. M-as multumi si cu coltul meu de la Marea Neagra din Vama Veche, daca statul mi-ar restitui, conform legii, acel pamant mostenit de la tata...
Cum se cheama piesa pe care o repetam? Are un titlu trasnit: "O, tata, sarmane tata, mama te-a agatat in dulap si eu sunt foarte trist". Este o comedie horror, cum nu prea s-a vazut pe la noi. Perechea lui Tudor din spectacol e Dorina Chiriac, a mea e Constantin Draganescu si toti patru repetam sub bagheta unui foarte tanar regizor, proaspat absolvent - Claudiu Goga - plin de idei noi si indraznete. Si scenograful e tanar, la fel si coregraful Florin Fieroiu. Nu degeaba, fundatia care ne sponsorizeaza in intregime se numeste "Orizonturi tinere". Presedintele ei, dl Gheorghe Belean, e un om de afaceri serios, care iubeste cu adevarat teatrul, nu vine la premiera doar ca sa fie vazut, cum fac altii care destupa sticlele de sampanie in loja oficiala pe timpul pauzei. Ce sa mai spun? Ca abia astept sa se linisteasca Tudor cu lansarea noului lor compact disc "Vama Veche", ca sa ne reunim familia si sa plecam cu totii, macar cateva zile, in vacanta.
Tudor Chirila
Intre "Iluzii"... si realitati
Are dreptate mama: macar la Vama sa putem fugi toti trei. Da, Vama Veche e si titlul casetei si Cd-ului pe care le lansam pe 11 iulie, intr-o emisiune la Antena 1. Vom pleca in turneu cu formatia, probabil la Bistrita si pe Litoral, atunci cand nu repet la piesa de care va vorbea Iari, cum o alinta tata. Daca noile noastre cantece vor fi la fel de triste ca pe primul Cd? Vor fi, noroc cu invelisul lor comic. Cum altfel poate fi un cantec care vorbeste despre ratarea primei iubiri si esuarea intr-o casnicie stupida sau despre visarea zadarnica de emigrare cu calul din Marlboro. O noua propunere a formatiei se bazeaza pe vechea melodie americana "Hotel California". A noastra se va numi "Hotel Cismigiu" si are ca text versurile unui coleg de actorie, Cristi Iacob. Le-a scris in urma unui accident care l-a zguduit: o fata s-a prabusit de la etaj in casa liftului. Alta melodie e dedicata copiilor bolnavi si se intituleaza "Copilul si durerea" si el va da probabil numele viitorului Cd, ale carui incasari vrem sa le oferim pentru ajutorarea copiilor bolnavi de Sida. Vreti sa dam o tenta mai vesela interviului nostru? Iat-o: regizorul Ducu Darie mi-a prilejuit de curand cea mai mare bucurie a mea ca tanar actor, cand m-a distribuit in "Iluzia comica". Un spectacol-eveniment, care ne-a facut fericiti si pe noi, interpretii, dar si pe spectatorii care ne aplaudau frenetic. Ducu mi-a acordat sansa unei compozitii comice si lirice totodata, imbogatindu-mi astfel substantial mijloacele de expresie scenica. Daca visez sa realizez un musical? Cum sa nu, ar fi implinirea unui mare vis. Dar deocamdata, pe canicula de azi, mi-as dori realizarea unui vis mai mic: sa pot rupe cateva zile si sa plec cu parintii, cum fac de cand ma stiu, la Vama noastra cea veche. Iubita? Va veni si ea, nu va faceti griji.
Alice Manoiu
Ecouri La Festivalul "Smithsonian" Din America
Jazz romanesc, in fata Capitoliului din Washington
Harry Tavitian
"S-a dansat si s-a jucat de la primele acorduri si pana la sfarsitul concertului"
Festivalul "Smithsonian Folklife", organizat anual in America, ce a avut anul acesta in prim plan Romania, s-a incheiat, iar eroii sai - cei ce au aratat Americii adevaratul spirit romanesc - se intorc acasa cu misiunea indeplinita. Unul dintre acesti ambasadori este Harry Tavitian, jazzman de talie internationala, ce a avut un mare succes la festival, alaturi de formatia sa "Orient Express" (Hanno Hofer, El Lako Jimi, Mario Florescu, Zsolt Meier, Octavian "Barila" Andreescu, Eddie Neumann, Zoltan Hollandus). La cateva minute de la sosirea sa in tara, Harry Tavitian a avut amabilitatea sa acorde un interviu in exclusivitate revistei noastre.
- In numarul de saptamana trecuta, "Formula As" a publicat impresii ale unor oaspeti de seama ai festivalului, incantati de traditiile romanesti desfasurate in fata Capitoliului din Washington. Cum s-a vazut festivalul din interior?
- Care a fost contributia "Orient Express"-ului la acest eveniment?
- Noi am avut doua concerte - unul la Muzeul National de Istorie al Statelor Unite si unul in cortul cel mare al Romaniei, situat intre Capitoliu si monumentul lui Washington. Cel din urma a fost cu totul special: am avut peste o mie de spectatori, atat americani cat si romani, veniti cu multa emotie din Washington, New York, Chicago, cat si din alte orase si state ca sa-si intalneasca fostii lor conationali. Prezenta noastra a insemnat ceva deosebit la acest festival, pentru ca am fost singurii ce au reprezentat latura balcanica, de Sud-Est, a Romaniei, aceasta deschidere a ei prin muzica spre Orient, spre Levant. Celelalte formatii au reprezentat in special Transilvania si foarte putin Moldova si Oltenia. Concertul nostru s-a desfasurat intr-o atmosfera foarte dinamica, exuberanta. Publicul a simtit aspectul multicolor al temelor noastre balcanice, diversitatea foarte mare de ritmuri, iar reactia a fost prompta: s-a dansat si s-a jucat de la primele acorduri si pana la sfarsitul concertului, ce a durat circa o ora si un sfert. Alaturi de muzica, un impact deosebit l-a avut si vestimentatia - creata de sotia mea, Manuela - cat si micile noastre elemente de scenografie si regie. Concertul l-am inceput din culise, am pornit cantand "Marsul Miresei" cu vioara, saxofoane, tobe, zurgalai, trecand toti opt in sir indian printre spectatorii care stateau pana in fata scenei, pe iarba, pe pamant, caci tribunele erau arhipline. Publicul american este deschis catre orice lucru de calitate, facut cu dragoste, pasiune si munca. De doi-trei ani incoace, etno-jazzul este un curent foarte puternic, asa cum de-a lungul istoriei jazzului au fost: bee-bopul, swingul, free jazzul, jazz-rockul. Pentru noi, care venim dintr-o zona atat de bogata in traditii, lucrul asta e aur curat. Jazzul este contributia cea mai importanta a Americii la cultura si civilizatia lumii, iar noi am vrut sa propunem publicului american un punct de intalnire intre traditia muzicala romaneasca, balcanica si cea americana.
- Care a fost atmosfera in delegatia Romaniei? Au comunicat intre ei artistii din diferite zone ale tarii, a existat un spirit de echipa?
- Da, m-am simtit ca intr-o echipa, chiar daca a fost una foarte mare, de mai bine de o suta de oameni. Legatura se tinea mai greu pentru ca fiecare avea treaba lui si incerca sa si-o duca la capat cat mai bine, dar comunicarea a existat si a fost una benefica - ne-am simtit bine unii cu altii acolo. Acum, nu stiu daca mesterii populari de acolo or fi avut ceva de invatat de la noi. Noi insa ne inspiram din traditiile romanesti vechi, iar acolo am avut ocazia sa fim in contact direct cu pictori de icoane, cu cioplitori de fluiere, cu cei ce au ridicat Biserica Maramureseana, cu oameni ce creeaza in spiritul acestei traditii. Traditie care la noi inca exista, inca este vie. Poate ca aici lucrul asta pare banal, insa eu zic ca dincolo de granitele fostei Cortine de Fier, in Occident, aceste traditii incep sa cam dispara. Au computere, stau foarte bine cu tehnica, si-au creat o alta civilizatie, dar au pierdut vechile forme de exprimare, acele legaturi cu ritmul si magia naturii.
Iulian Ignat
Muzica Populara
O intrebare si trei raspunsuri:
- Suntem la mijlocul verii. Cum v-ar placea sa o petreceti?
Sofia Vicoveanca
"Ce mi-ar placea sa fac vara asta? Sa cant!"
Ce mi-ar placea sa fac in vara aceasta? Sa cant! Am destui "petitori" - propuneri pentru concerte. Sunt acum angajata a Ansamblului "Rapsozii Botosanilor", dar sunt ca si acasa, ca Bucovina-i doar la cativa pasi. Anul acesta, in toamna, fac 40 de ani de cantec - Doamne-ajuta sa ajung la mai multi! Nu, nu-mi doresc un concert aniversar, pentru ca a mi se repeta mereu in auz "patruzeci de ani, patruzeci de ani..." mi se pare o "tortura" greu de suportat. Nu stiu cand au trecut acesti ani... "Electrecordul" imi pregateste o surpriza - un Cd cu toate succesele mele repurtate de-a lungul anilor. Am mai scos, de curand, un Cd cu firma "Roton", material realizat cu Ansamblul "Lautarii" din Chisinau. Si apoi, am material nou, care asteapta sa fie inregistrat, lucru pe care as vrea sa-l fac mai repede. Unde-mi refac eu fortele, unde-mi incarc bateriile? Iacata, chiar zilele trecute, am fost in satul meu, in Vicov, intr-o mica plimbare printr-o faneata - a fost un timp superb, care a tinut cu mine si am simtit cum mi se usureaza sufletul, cum mi se duc de pe umeri greutatile si gandurile. De cand au murit parintii, mai rar poposesc in satul meu, dar aici ma simt eu cel mai bine, pentru ca aici imi sunt radacinile. Vreau sa va mai spun ca "Formula As" este o revista pe care eu o citesc cu foarte multa placere (si o recomand chiar tuturor prietenilor mei, de cate ori am ocazia) - o revista care demonstreaza, cu fiecare pagina, ca nu traim un sfarsit al traditiei si al datinilor strabune, si care ne da curaj sa infruntam mileniul care vine curand.
Gheorghe Turda
"Sa merg la fan, la cosit, in varf de munte"
Eu nu ma despart de Sapanta, satul meu, care e tot asa de falnic ca si in vremea copilariei mele, dar numai imi pare ca astazi tinerii se cam grabesc sa uite datina strabuna. De aceea, impreuna cu un prieten din copilarie - Ioan Pop Todiut (cu care m-am legat si frate de cruce - mai am inca semnul pe mana), pe care l-am batut la cap mult timp sa facem ceva cu tinerii satului - am infiintat Ansamblul "Sapantana". Sunt tineri ambitiosi, n-a fost usor sa-i aduni din baruri si discoteci si din fata jocurilor mecanice. (Sapanta, ca si tot Maramuresul, e plina acum de astfel de "distractii".) Cea mai mare dorinta a mea este sa ajung sa organizez, impreuna cu prietenul Todiut si Ansamblul "Sapantana", o sarbatoare a Fiilor Satului la Sapanta. Lucrez la o carte acum - monografia satului meu - pe care sper sa o termin vara aceasta. In curand voi scoate pe piata un disc de romante - pot sa spun ca am maturitatea necesara pentru a aborda un asemenea gen; am in plan un disc de muzica transilvaneana de petrecere, cu cantece foarte vechi, necantate pana acum; vreau sa realizez mai multe imprimari la Radio si Televiziune, impreuna cu Ansamblul "Sapantana" si doresc sa-i duc pe acesti copii minunati intr-un turneu in strainatate, cat de curand. Cand vine vara in satul meu, imi place sa merg la fan, la cosit, in varf de munte, la Miresti sau in Nadasa, cu prietenul meu Todiut, asa cum mergeam cand eram feciori. Multi m-au intrebat de ce am ales muzica populara si nu am ramas sa fac canto clasic (mi-am dat examenul final la Conservatorul din Cluj, cu "Nunta lui Figaro" de Mozart). Eu le spun ca imi place mai mult palinca de Maramures decat berea lui Mozart.
Mioara Pitulice
"Vom avea turnee si spectacole toata vara"
Recent, am fost invitata la una din editiile concursului "Mostenitorii", care a avut loc la Botosani si am fost impresionata de numarul de spectatori din sala, ceea ce demonstreaza, o data in plus, ca lumea vine sa asculte folclor de calitate. Am fost foarte bucuroasa sa constat ca in public erau si foarte multi tineri care au drag de folclor - probabil asa au fost educati de parinti: sa nu uite datinile stravechi. Lumea se reintoarce la traditii. Eu m-am lansat in 76, prin concursul "Floarea din gradina". Raportandu-ma la acest lucru, gasesc ca reluarea acestui tip de concurs prin care sa fie lansati tinerii interpreti, in forma realizata de d-na Marioara Murarescu - concursul "Mostenitorii" - este extrem de binevenita si folositoare nu numai lor, tinerilor (carora le-ar fi fost foarte greu sa se lanseze doar inregistrand pentru radio sau televiziune, neavand girul unui juriu de concurs de specialitate), ci si noua, celor lansati deja, pentru ca promoveaza si un dialog intre generatiile de interpreti de muzica populara. Fiica mea cea mica, avand si ea o voce foarte frumoasa, este laureata a primei editii a acestui concurs. Suntem o familie de artisti: cea mai mica dintre fetele mele canta la nai si este laureata a mai multor concursuri - este eleva la Liceul de Muzica "Dinu Lipatti", cea mare a terminat Academia de Teatru si Film, iar sotul meu este solist instrumentist. Vom avea turnee si spectacole toata vara (sunt solista a Ansamblului "Ciocarlia" de zece ani), sper sa plec cu familia doua saptamani la mare si, printre picaturi, vreau sa fac si niste imprimari noi la Radio.
C. P.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
