Coalitia guvernamentala scartaie din toate incheieturile. Dupa ultimele iesiri la rampa ale protagonistilor, nimeni nu mai poate sustine ca certurile dintre parteneri sunt simple speculatii de presa. Mediile scrise consemnasera inca inainte de caderea guvernului Ciorbea ca - in ciuda vorbelor frumoase despre unitate, a portionarii "algoritmice" a responsabilitatilor si sarcinilor, a constituirii de diverse "comitete si comitii" pentru coordonare si control - alianta Cdr-Pd-Udmr functioneaza doar ca o grupare conjuncturala de interese, si nu ca o formula administrativa solidara, constituita in principal pentru realizarea "Schimbarii". Sustinatorii publici ai Puterii au incercat tot timpul sa mascheze conflictele mocnite, sa le prezinte drept simple neintelegeri cu privire la caile de urmat pentru relansarea si finalizarea Reformei. Treptat, insa, chiar si electorul de rand a sesizat ca ele sunt mai mult decat o concurenta (benefica!) de competente. Bataliile din interiorul aliantei de guvernare s-au vadit tot mai clar drept ciocniri acerbe, generate de tentativele fiecarei grupari partinice de a-si satisface propriile-i interese si interesele clientilor sai. Apropierea anului electoral, dar si pierderea catastrofala a popularitatii guvernarii - reflectata in sondajele de opinie - au facut ca disputele sa fie purtate pe fata, fara menajamente. S-a ajuns chiar la situatia paradoxala ca reprezentanta unuia dintre partidele coalizate sa declare ca alianta de guvernare este una "contra naturii". Ceea ce - dupa aproape trei ani de convietuire la Putere - suna cel putin paradoxal. Paradoxul este insa numai aparent.
Dupa entuziasmul inceputului, majoritatea observatorilor prevazusera o asemenea evolutie. Desi reunea practic toate componentele ideologice ale unei societati normale - crestin-democratia, liberalismul si social-democratia - coalitia nu putea functiona coerent atata vreme cat respectiva reuniune era doar formala, partidele componente fiind mai putin structurate doctrinar si mai mult ca grupari clientelare in jurul unor lideri carismatici. Alianta nu s-a constituit, in fapt, din aspiratia spre restructurarea societatii civile, ci din nevoia inlocuirii detinatorilor temporari ai Puterii, fostii "emanati ai revolutiei", compromisi de o guvernare pe care - in ciuda declaratiilor populiste - au realizat-o in special in folos propriu. Daca partidele actualei coalitii urmareau transformarea radicala a societatii, ele trebuiau sa inceapa printr-o restructurare profunda a sistemului institutional, printr-o reducere drastica a birocratiei parazitare. Ele ar fi motivat astfel ideologic o schimbare produsa in realitate ca urmare a respingerii celorlalti. Mentinand sistemul administrativ mostenit, ele au ajuns - cum am scris si cu alte prilejuri - sa-si insuseasca "naravurile" lui. Nu este de mirare, in acest context, ca electoratul a optat - ca si in cazul trecutului regim - pentru o reactie de respingere in bloc, reactie bazata pe motivatii extradoctrinare, afective. Cum nu este de mirare faptul ca actualii guvernanti procedeaza acum aproape la fel ca inaintasii lor, cautand - la ananghie - "tapi ispasitori" pentru toate nerealizarile administratiei lor. In 1995, sperand ca va orienta nemultumirile in alta parte, Pdsr-ul s-a despartit de aliatii sai din "tetragonala rosie" - Prm, Punr, Pdar. Pentru Cdr, principala grupare a coalitiei guvernamentale in functiune, "tapul ispasitor" nu putea fi decat Pd-ul. Partidul etnic al maghiarilor din Romania, Udmr-ul, nu putea fi prins in mira pentru ca el si-a urmarit cu tenacitate doar telurile autonomiste, fara sa se amestece prea mult in problemele economice. Facand parte din Cdr, Pnl-ul nu putea fi atacat pentru ca, prin "remorcarea" la Pntcd, ar fi transformat acuzele in autoacuze.
Situatia nu este, totusi, simetrica celei de la sfarsitul mandatului Pdsr. Partidul d-lui Petre Roman a "jucat" mereu cu gandul la o asemenea eventualitate. Toate "miscarile" sale la guvernare au vizat formarea unor convingeri ca reprezentantii sai sunt cei mai reformisti membri ai administratiei, cei mai dinamici si cei mai onesti. Pd-ul a fortat rasturnarea guvernului Ciorbea pe motivul lipsei de orizont in promovarea Reformei. Ministrii sai au devenit tot mai populari prin iesiri spectaculoase la rampa, prin sublinieri repetate ale fermitatii si deciziei lor. In opozitie cu taranistii (cantonati in formule paseiste, ba chiar fundamentalist-revansarde) si liberalii (compromisi de nenumaratele divizari interne si de obedienta fata de Pntcd), Pd-ul parea - la un moment dat - castigatorul bataliei mediatice prin modernitatea deschiderilor sale, prin coerenta atitudinii sale. Este drept ca eliminarea "grupului Severin" a stimulat o serie de intrebari cu privire la ceea ce se intampla in acest partid, dar cei mai multi cetateni au luat-o drept o reglare interna de conturi. Adrian Severin a fost acuzat, in principal, pentru celebra "lista cu spioni", pe care - la vremea respectiva - nu a probat-o. Desi, ulterior, serviciile de informatii si anchetele de presa au validat-o. Adevaratul motiv al excluderii fostului ministru de externe a fost altul, mai putin sesizat in focul evenimentului. Adrian Severin sustinuse ca Pd-ul trebuia sa-si modereze ambitiile, mergand la alegerile din anul 2000 pe sustinerea actualului presedinte si a coalitiei in functiune. El bloca astfel aspiratiile prezidentiale ale liderului Pd-ist, Petre Roman, si posibilitatile de negociere (avantajoasa) a altei coalitii guvernamentale a partidului dupa alegeri. Retragerea intr-o tacere decenta a exclusului si continuarea actiunilor spectaculoase a reprezentantilor partidului din administratie au permis Pd-ului sa-si mentina pozitia fruntasa, cu atat mai mult cu cat in presa au inceput sa apara, tot mai des, aluzii la coruptia unor demnitari ai Pntcd. Pd parea, pentru multi cetateni, singurul partid realmente ingrijorat de soarta celor multi.
Inceputul lunii iunie a adus insa o "bomba de presa". In ineficienta campanie anticoruptie s-a produs o revigorare. Au fost arestati pentru afaceri oneroase d-nii Liviu Nita, presedintele companiei "Sunoil" si prefectul Pd de Brasov, Ion Nicolae Opris, pentru afacerea "Cicoarea". Filmul evenimentelor este cunoscut si nu are rost sa-l repetam. Dar in ambele cazuri s-a aflat ca sunt implicati deputati si senatori Pd-isti, lideri centrali si locali ai partidului. Pentru electorat, dar si pentru membrii de baza ai Pd-ului, surpriza si deruta au fost totale. Mitul partidului curat si ferm s-a prabusit. Iar prabusirea lui s-a datorat si reactiei ciudate si exacerbat-rancuniare a unora dintre liderii Pd-isti, in primul rand a d-nei Paula Ivanescu, vicepresedinta Camerei Deputatilor, si a d-lui Traian Basescu, ministrul transporturilor. Dupa o tacere jenanta de doua zile, acestia au acuzat presedintia de atacul "marsav si mincinos" si l-au numit chiar pe fiul presedintelui, Dragos Constantinescu, drept cauza acestor spectaculoase arestari, datorate unor interese economice ale acestuia. Intr-un contraatac haotic, amestecand amenintarile cu dezvaluirea afacerilor partenerilor de coalitie, a comploturilor anti-Pd - instrumentate in special de consilierul prezidential, Dorin Marian - si cu santajarea presedintelui prin fiul sau, liderii Pd au cautat sa demonstreze ca, daca partidul lor nu-si mai poate mentine aura, nici partenerii nu au cu ce se lauda. Mai mult, ca o expresie a derutei, au reinceput atacul impotriva gruparii Severin, desi - cum am mai spus-o - liderul acesteia nu s-a mai amestecat in problemele partidului. Punand "complotul prezidential" impotriva Pd pe seama acestuia, ei i-au facut o poetica dreptate, Adrian Severin militand, inainte de excludere, pentru reinnoirea partidului.
Reactia violenta a liderilor Pd la o problema asupra careia - chiar daca este vorba de sustinatori fideli ai partidului - doar Justitia trebuie sa se pronunte are si alte explicatii. Nu pot sa cred ca, asa cum sustinea d-na Paula Ivanescu, ea s-ar datora tentativei d-lui Emil Constantinescu de a bloca o noua candidatura prezidentiala, in anul 2000, a sefului Pd, dl Petre Roman. Pentru dl Constantinescu sunt, acum, mult mai primejdioase candidaturile d-nilor Iliescu si Melescanu. Petre Roman ar mai avea sansa de a realiza, la prezidentiale, un scor ca in 1996 numai daca s-ar produce in anul ce urmeaza cine stie ce rasturnari spectaculoase. Dl Constantinescu ar avea, in schimb, nevoie si de voturile Pd-istilor pentru a accede cu siguranta in turul secund al prezidentialelor. Incercarile lui de intelegere cu acestia sunt explicabile, desi ele anuleaza libertatea de miscare post-electorala a partidului lor. Ceea ce este surprinzator in replica Pd este faptul ca, desi a atacat si conducerea Pntcd si, mai ales, pe seful aripii conservatoare a acesteia, dl Remus Opris, ea nu l-a implicat nici o clipa pe primul-ministru, Radu Vasile. Adica, tocmai pe liderul taranist care a ajuns in varful administratiei cu ajutorul Pd-ului. O explicatie ar fi ca, anuntand ca doreste sa devina presedintele Pntcd, dl Radu Vasile nu-si mai ascunde ambitiile prezidentiale. O eventuala nominalizare a lui si o probabila victorie, l-ar obliga sa mentina pe mai departe relatiile cu partidul care i-a facut posibila actuala cariera. Reactia Pd-ului este, deci, si o expresie a razboiului surd dintre palatele Cotroceni si Victoria.
Aceasta reactie s-a produs, din pacate, intr-un moment foarte neconvenabil pentru toti membrii coalitiei la Putere. Declansarea unui lant de "dezvaluiri" reciproce va accentua prabusirea tuturor in preferintele electoratului. Musamalizarea "afacerii" ar produce acelasi efect. Favorabil in primul rand Pdsr-ului, care - prin vocea deputatului sau, Ioan Honcescu - a anuntat ca detine date privind implicarea conducerii Pd in escrocheria "Sunoil". Efectul cel mai dur il vor resimti insa chiar cei ce au declansat scandalul: liderii Pd. Raspunsul exacerbat la o chestiune de Justitie a intarit impresia implicarii lor in oneroasele "jocuri".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
