Martirii Ale Credintei - Parintele Zosim Oancea din Sibiel
"Aici a fost marea infrangere a comunistilor: au crezut ca ne pot lua credinta, dar tocmai prin ea am rezistat"
Preotul Sibielului, Zosim Oancea, desi la o varsta venerabila (88 de ani), inca uimeste prin vitalitatea sa, prin sufletul si pasiunea pe care le pune in tot ceea ce face. Detinut politic vreme de zece ani, creator al celui mai mare muzeu de icoane pe sticla din tara, parintele Oancea a demonstrat ca, singura, credinta in Dumnezeu poate alina toate suferintele, oricat de mari ar fi.
Bilet de drum fara-ntoarcere: Copsa Mica - Aiud
- Sfintia Voastra, cum ati ajuns in raiul din Sibiel? Putine locuri romanesti sunt atat de frumoase!
- M-am nascut intr-un sat de pe Valea Tarnavei Mari - Alma. Tatal meu a murit in razboi, iar bunicul m-a dat la un liceu din Dumbraveni, sa nu ajung sluga la sasi - spunea el. Dupa terminarea liceului, am continuat un an teologia la Sibiu, dupa care m-am transferat la Bucuresti, unde am absolvit Institutul Teologic. Am fost un an profesor de religie la Cristur, apoi am fost numit preot la catedrala din Sibiu si profesor la Scoala Normala de Fete, la Liceul "Gheorghe Lazar", dar si la alte licee din oras, pana in 1948. In acel an, ma intorceam cu trenul din Palos, locul de nastere al sotiei mele, iar in gara din Copsa Mica am fost arestat...
- Din ce motive ati fost arestat?
- Scosesem un calendar al anului 1948, intitulat "Credinta" si dedicat implinirii a 100 de ani de la evenimentul din 1848. Pe coperta calendarului am asezat portretele lui Andrei Saguna si al lui Avram Iancu, dar imaginea lui Andrei Saguna nu a fost acceptata si a trebuit sa renunt la ea. Motivul pentru care m-au arestat a fost faptul ca din banii castigati pe calendar eu as fi ajutat familiile celor arestati de comunisti. Am fost arestat in iulie 48, iar sentinta s-a dat in ianuarie 49, cand am fost condamnat la zece ani de inchisoare. In 57, cand am fost eliberat, in loc sa ma intorc acasa, am fost dus cu domiciliu fortat in Baragan, unde eram liberi pe o raza de 15 km si ne puteau vizita membrii familiei. Aici l-am cunoscut pe fiul cel mai mic, care se nascuse la doua zile dupa ce s-a dat sentinta... Dar si aici, au considerat ei ca e prea bine pentru noi si ne-au dus la Canal, la Noua Culme, apoi pe bratul Chilia, la Periprava.
- Cum au fost anii de inchisoare?
- Grei, nimeni nu-si poate inchipui cum am trait. Intr-o celula de doua persoane dormeam doisprezece, pe jos, acoperiti cu o patura. Imi aduc aminte ce bucurie a fost cand a venit unul cu un sac de paie, pe care l-am folosit drept perna. In loc de mancare primeam un terci gros, dar intr-o zi n-a mai venit nici terciul, iar atunci, fara sa le-o cer eu, toti cei din celula s-au ridicat si au spus rugaciunea "Tatal Nostru".
Biblia din podea
- Cum ati depasit momentele grele? Regimul inchisorilor comuniste a fost infernal.
- Credinta a fost singura care ne-a tinut in viata. Aici a fost marea infrangere a comunistilor: au crezut ca ne pot lua credinta, dar tocmai datorita ei am rezistat. In inchisoare, mi s-a intamplat un lucru extraordinar. Am observat ca in celula noastra o bucata din podea suna a gol. Unul dintre detinuti, care avea un cutit ascuns in proteza care ii inlocuia piciorul, a desfacut podeaua si inauntru am gasit o Biblie! A fost un lucru extraordinar, aceasta Biblie a fost marele nostru ajutor. De cate ori aveam o neintelegere, o cearta intre noi, scoteam Biblia si citeam.
- Gardienii nu v-au gasit Biblia?
- Veneau de multe ori in control, iar o data nu am reusit s-o ascundem in podea si am lasat-o intre haine. Gardianul care a venit in control a vazut-o, dar s-a facut ca nu o vede. Mai erau si oameni printre ei... Dupa doi ani, ne-au mutat din celula si nu am putut lua Biblia cu noi. Dar scriam fragmente din Biblie pe bucati de sapun care circulau dintr-o celula in alta.
- Comunicati cu detinutii din celelalte celule?
- Da, prin morse, de multe ori tineam si predici. Prin fiecare celula trecea o teava de calorifer de care lipeam un pahar si vorbeam. Ceilalti detinuti, tot cu ajutorul unui pahar, ascultau predicile mele.
- Toti erau credinciosi?
Tovarasi de suferinta
- Ati intalnit si cunoscuti la Aiud?
- Eu am fost arestat o data cu Aurel Cioran, fratele lui Emil Cioran, pe care il cunosteam dinainte de a fi arestat. L-am intalnit pe generalul Iacobici, pe Constantin Petrovinscu - fost ministru de interne, pe Decebal Codreanu.
- Ati fost foarte apropiat de Aurel Cioran...
- Da. In celula, fiindca nu aveam decat o patura fiecare, cu una ne acopeream, iar pe cealalta o tineam sub noi. Imi amintesc ca am intalnit un taran care nu stia si nu voia sa creada ca pamantul e rotund. Am incercat noi sa-i explicam omului, sa-l convingem, dar nu am reusit nicicum. Atunci, Aurel, ca sa incheie discutia, i-a dat dreptate taranului: "Lasa, Hagare - i-a spus - ai dreptate, daca pamantul ar fi rotund, ne-am rasturna...".
- L-ati cunoscut foarte bine si pe Emil Cioran.
- Am fost de doua ori la el, la Paris, ne-a primit cu caldura. Era un om modest si mai pastrase ceva din trasaturile taranului din Rasinari; stand in fata lui, aveam impresia ca stam de vorba cu un reprezentant al rasinarenilor.
- Ce amintire deosebita aveti in legatura cu Cioran?
- Ne-am intalnit intr-o zi cu mama lui, care ne-a povestit ca i-a scris lui Emil ca cineva a spus despre el ca si-a uitat tara. Raspunsul lui Cioran a fost: "N-as da tara mea pe-ntreg Apusul". Era foarte mirat cum de, in zilele de sarbatoare, bisericile din Franta nu sunt pline de credinciosi, ca la noi.
- In inchisoare, l-ati intalnit si pe Nichifor Crainic.
- Crainic era un om deosebit, un scriitor foarte bun, dar - in inchisoare - era informator.
- Ce credeti ca l-a determinat sa colaboreze cu comunistii?
- Crainic avea o singura fiica, la care tinea foarte mult, iar ei i-au promis ca - daca colaboreaza - o sa-i dea o carte postala de la fiica lui; cu asta l-au atras. Imi amintesc ca un soldat, Nae Paleacu, care era si el informator, s-a dus la Crainic si i-a spus: "Domnule Crainic, cum ati putut sa faceti asa ceva? Eu sunt un parlit de soldat, dar dvs., marele profesor?!". Marea mirare a lui Crainic era cum de s-a aflat ca este informator...
Minunea de la Sibiel
- Cand v-ati intors acasa?
- Pe 13 septembrie 1963 m-am intors la Sibiu si mi-am reluat postul de preot la Sibiel, iar prima lucrare pe care am facut-o a fost descoperirea vechii picturi a bisericii, care era acoperita cu cinci straturi de var. Biserica este din 1765, iar pictura a fost facuta in 1773.
- Sunteti creatorul unei adevarate institutii de cultura nationala: Muzeul de icoane pe sticla din Sibiel, o adevarata minune.
- Niciodata nu m-am gandit in mod special sa fac un muzeu de icoane, dar nu am putut sa nu fac ceva ce se putea face. Le-am explicat oamenilor ca icoana este foarte frumoasa in casa, dar o vad numai ei; in schimb, intr-un muzeu, s-ar bucura mai multa lume de ea. Asa, oamenii din Sibiel mi-au adus icoane, am facut echipe care adunau icoane si din alte parti ale tarii. La inceput, le-am tinut intr-o cladire mica, iar in 1982 am construit o cladire noua, care este actualul muzeu de icoane. Acum, muzeul are peste 700 de icoane.
- Este cel mai mare muzeu din tara?
- Este unul dintre cele mai mari muzee din lume, caci aceasta arta este rara, s-a mai pierdut in timp. Icoanele, prin temele si ideile pe care le exprima, sunt in stransa legatura cu nemultumirile sociale ale romanilor. In Icoana Maicii Domnului, cu crucea la margine de drum, pentru a arata ca este vorba de Romania, pictorul a facut drumul tricolor. Un alt exemplu este icoana invierii lui Iisus. In icoana, soldatii care sunt pusi sa pazeasca mormantul Domnului sunt: unul ungur, unul austriac si unul turc; mormantul lui Iisus este tocmai mormantul poporului roman, iar soldatii care il pazesc sunt asupritorii sai. Icoanele nu sunt doar o expresie religioasa, ci sunt expresia nemultumirilor si suferintelor romanesti.
Sorana Maier
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
