-Eveniment literar - "Generatia 80 in proza scurta"
Eveniment literar
"Generatia 80 in proza scurta"
Lansata la recentul targ de carte "Gaudeamus", Antologia la care au trudit din greu Viorel Marineasa si Gheorghe Craciun este nu numai o piesa importanta din biografia generatiei 80, dar si un regal de proza scurta, din care nu lipsesc nume de referinta: Stefan Agopian, Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu, Ion Grosan, Bedros Horasangian, Sorin Preda, Cristian Teodorescu, Alexandru Vlad, Gheorghe Iova, George Cusnarencu, Adriana Bittel, Radu Tuculescu, Adina Keneres, Nicolae Iliescu, Daniel Vighi etc.
Antologia este o carte care trebuie citita si nu explicata, asa cum prozatorii optzecisti insisi nu-si propun sa explice nimic, ci doar sa relateze, ca niste cameramani febrili, obsedati de realitate si de autentic, filmand pe ascuns si vanand lacom cliseele antedecembriste: povesti auzite la coada, concedii la mare cu bani putini, restante la intretinere, iubiri liceene sau intamplari de naveta. In joaca aparent textualista a tinerilor prozatori, realitatea vorbeste despre ea insasi, cu aerul unei intalniri de absolvire - impresie marita si de fisele autobiografice, de fotografiile ce insotesc inspirat, lamuritor textele.
Prin reuniune apare un supratext in care individualitatile stilistice se contopesc, se completeaza. Rezulta o carte trista, o carte despre acei ani, o carte cu adevarat a unei generatii privite de atatea ori cu retinere si superioara incurajare.
Nu stiu daca au dreptate cei care s-au grabit sa inmormanteze spiritul optzecist, constatand ca autorii lui au naufragiat in presa si in invatamantul universitar, ca nu au mai scris in ultimul timp mare lucru.
Recunosc, insa, un anume sentiment de frustrare ce l-am incercat la capatul lecturii. Antologia se termina acolo unde, de fapt, incepe - acolo unde apar primele fraze dintr-un roman colectiv fundamental, plin de autentic si de surprize. Un roman capabil sa reuneasca prospetimea acelei varste si furia matura cu experienta de acum. Doar un asemenea text ar mai putea trezi la realitate somnolenta noastra literatura contemporana.
P.S. Miercuri, 20 ianuarie, orele 17.00, la Muzeul Literaturii Romane va avea loc lansarea cartii.