Declaratia-i Universala, drepturile nu-s
Lumea intreaga a sarbatorit, la 10 decembrie, 50 de ani de la adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (mai jos, Dudo). Cuvantul "Universal" trebuia sa apara cu necesitate in titlu, daca fie si numai o jumatate de francez a participat la redactarea documentului. Titlul ar fi putut fi "Declaratia Drepturilor Omului Universal" sau "Declaratia Drepturilor Universale ale Omului". Pina la urma, a ramas Dudo. Asta induce oricum ideea de Univers, desi, in Universul asa cum il cunoastem deocamdata si daca exceptam o planeta minuscula (Pamint), notiunea de drept nu-si gaseste nici un sens. Ideea de drept apare putin dupa ce apare fiinta numita om, iar pentru asta trebuie sa ne rezumam la o singura planeta din Univers, dar intre aniversarea a 50 de ani de la adoptarea Dudo si durata istorica a existentei omului, a statului si a dreptului sint diferente cam mari. Asta e un fel de a spune ca Dudo are si ea stramosi, printre care ar putea fi amintit Spinoza, cind vorbeste despre "dreptul natural". Pe scurt, dreptul natural inseamna ca toate nevoile pe care le am implica si dreptul meu natural de a mi le satisface. Mi-e foame - caut ceva care sa-mi astimpere foamea; mi-e sete - ma duc imediat sa beau apa; mi-e frig - ma retrag unde-i caldura; mi-e cald - ma duc spre racoare s.a.m.d. Problemele apar, fireste, instantaneu. Exercitarea dreptului meu natural nu trebuie sa impiedice exercitarea dreptului natural al altei persoane. Mai recent, apar limitari ale dreptului natural si prin protejarea dreptului ciinilor, al balenelor, al animalelor cu blana etc. Un drept de limitare asupra exercitarii dreptului natural al fiecarui om incepe sa aiba Mediul (cu M mare), ceea ce ne trimite iarasi la Univers. Dreptul meu de a bea apa rece de la frigider, cind am un frigider model vechi, sau dreptul de a-mi trata subsuorile cu deodorant trebuie limitat de gaura din stratul de ozon. Aici Dudo se trezeste deja depasita de evenimentele chiar din... Univers. Poate ar trebui reformulata: Declaratia Drepturilor Omului fata de Univers. Dar daca tot am pornit pe calea reformularilor, as nota si ca aceasta aniversare din acest an induce ideea ca, de vreme ce declaratia a apucat sa existe 50 de ani, ea este si perfecta si trebuie monumentalizata. Ca nu e perfecta, se vede chiar din faptul ca exista sute de asociatii care lupta pentru apararea drepturilor omului si din faptul ca ea, declaratia, oricit de universala s-ar dori, drepturile prevazute in ea nu au fost nicicind respectate peste tot, nici macar pe Pamint, ce sa mai vorbim de Univers. In context, Pinochet e extradat. Bulgaria abroga pedeapsa cu moartea si o ia inaintea citorva state din Sua, din punctul de vedere al Dudo. Asta inseamna a sarbatori. Eu cred insa ca e vremea demitizarilor si a reformularilor. Mircea Nedelciu