"Ce-I De Facut?"
Miercuri, 25 noiembrie, la Bruxelles, in cadrul unei intalniri a ambasadorilor Nato, intitulata "16+1", presedintele Constantinescu a incercat, intr-un demers al ultimei sanse, sa mentina Romania pe pozitia de prim candidat la admiterea, cu cel de-al doilea val, in cunoscuta Alianta. In urma cu aproape doi ani, la Madrid, tara fusese nominalizata pe aceasta pozitie, confirmata de vizita presedintelui Sua, Bill Clinton, la Bucuresti. Nato pusese atunci o serie de conditii pe care, pentru a fi admisa cu al doilea val, Romania trebuia sa le indeplineasca. Reforma economica si institutionala trebuia sa fie accelerata, problemele minoritatilor trebuiau rezolvate, relatiile cu vecinii trebuiau stabilite printr-o serie de tratate de baza care sa excluda posibilele surse de conflict regional. Noul regim, instalat la Bucuresti dupa alegerile din noiembrie 1996, parea capabil sa rezolve toate aceste probleme, cu atat mai mult cu cat, dupa "anii pierduti" sub regimul Iliescu, se bucura de simpatia Occidentului.
Lucrurile n-au evoluat insa in aceasta directie. In lunile scurse dupa reniunea Nato de la Madrid, Romania a ratat pe rand aproape toate obiectivele care i-ar fi certificat aspiratia la primul loc in urmatorul val al primirii in Alianta. Cu exceptia unei fragile stabilitati sociale si politice, toate celelalte "reusite" s-au vadit a fi formale, declarative. Atat in plan intern, cat si pe plan extern, administratia a esuat, oprindu-se - practic - la jumatatea drumului. Sub cele doua guverne de pana acum, Reforma si-a pierdut suflul, restructurarea si privatizarea batand pasul pe loc. Cele cateva reusite in domeniu sunt minate de contextele obscure in care s-au finalizat, de interesele partinice sau de grup ce au stat in spatele lor. Pib-ul a scazut catastrofal, iar celebra stabilitate macroeconomica, realizata printr-un control sever al monedei nationale, este pe cale sa explodeze. Situatia economica a Romaniei a devenit mai grava decat acum doi ani, la schimbarea de regim, punand complet sub semnul intrebarii capacitatea ei de a suporta costurile inalte ale integrarii. Pe plan extern, in ciuda semnarii tratatelor de baza cu Ungaria si Ucraina, relatiile cu vecinii nu au devenit mai cordiale. Noul guvern nationalist de dreapta de la Budapesta a inceput sa incurajeze pe fata pretentiile autonomiste ale minoritatii maghiare din Romania, iar guvernul de la Kiev a continuat, in ciuda acceptarii - de catre Bucuresti - a mutilarilor teritoriale la care a fost supusa Romania, sa excluda drepturile semnificative ale romanilor de pe teritoriul sau. Relatiile cu Bulgaria sunt, in continuare, ambigue, grevate in special de problemele de tranzit ale diverselor magistrale - energetice, rutiere etc. - europene. "Trilateralele", concepute de diplomatia bucuresteana in primul an al noului regim, par a se fi golit de sens, desi presedintele incearca inca - asa cum s-a intamplat in recenta vizita la Varsovia - sa le reanimeze. In loc sa exploateze cu maximum de eficienta singurele atuuri stabile, pozitia geostrategica si marimea teritoriului, diplomatii romani s-au lansat, in ultima vreme, in demersuri propagandistice, desi - se stie - in relatiile actuale dintre state conteaza doar interesul concret. Nu este de mirare, de aceea, ca deschiderile economice spre Asia ori spre piata traditionala a Rusiei par a fi pierdute. Cum, din aceleasi motive, "drumul matasii" - transformat in "drumul petrolului" - pare a ramane, pentru Romania, o continua aspiratie.
La Bruxelles, presedintele Constantinescu a incercat, din rasputeri, sa conserve cel putin avantajul obtinut la Madrid. "Am venit la Bruxelles cu un mandat ferm din partea tuturor fortelor politice din Romania, pentru a sustine cauza Romaniei pentru integrarea in Nato", a declarat el in fata celor 16 ambasadori ai Aliantei. La intalnirea cu Javier Solana, secretarul general al organizatiei, presedintele a precizat ca "eforturile Romaniei nu au fost deloc usoare, constand in sacrificiile poporului roman", dar ca - in ciuda dificultatilor - ultimele evolutii din economie vor da "un nou implus pentru Nato", criza economica momentana neafectand aceasta dorinta. "Romania poate sa faca fata costurilor pe care le implica integrarea in Nato", a spus, in concluzie, dl Constantinescu. Or, se pare ca, in ciuda capitalului de simpatie pe care Romania il mai are - tari ca Franta, Italia, Turcia, continuand sa o sprijine cu tarie - sansele acceptarii in Nato s-au diminuat. Javier Solana a sustinut ca inca "nu s-a luat nici o decizie" si ca "important este faptul ca politica Nato este politica portilor deschise", dar s-a ferit sa mai confirme pozitia privilegiata de la Madrid. Sua, care decid asupra extinderii Aliantei, Marea Britanie si Germania sunt, in ultima vreme, mult mai sceptice in privinta necesitatii unui al doilea val. Iar unii reprezentanti ai lor vorbesc de cuprinderea in el, daca se va realiza, doar a Sloveniei si a unor tari baltice. Demersul presedintelui tarii a fost deci mai degraba formal, de imagine. La Bucuresti, realitatea este alta.
Dl Constantinescu a afirmat ca toate fortele politice sprijina integrarea in Nato. Lucru perfect adevarat, daca tinem cont de declaratiile tuturor liderilor partidelor parlamentare. Dar aceasta teza, ce presupune o minima solidaritate politica a Puterii si Opozitiei in deblocarea Reformei - conditie sine qua non a admiterii in Nato - este contrazisa de fapte. Opozitia a intrat in greva parlamentara exact inaintea demersului prezidential de la Bruxelles. "Greva" nu a fost insa conceputa pentru a stimula Puterea in accelerarea Reformei ci, mai degraba, pentru a provoca instabilitatea politica, obligand astfel la alegeri anticipate. Unii observatori au vorbit chiar si de motive ceva mai "lumesti", cum ar fi numirea unor reprezentanti ai Pdsr in Ca-ul Bnr, adica de o lupta pentru ciolan. Refuzul dialogului propus de liderii majoritatii parlamentare confirma ca, intr-adevar, in ciuda formelor demagogice despre Reforma, Stat de Drept, Democratie etc., Opozitia nu vrea decat sa revina cu orice pret la putere. Chiar si cu pretul "adancirii crizei", cum a declarat cu cinism C.V.Tudor, liderul Prm. "Anticipatele", care ar tulbura si mai tare imaginea externa - deja deteriorata - a Romaniei, nu sunt insa o solutie. Criza, adancita de incompetenta actualilor guvernanti, a fost generata in anii regimului Iliescu. Cine i-a impiedicat, atunci, pe politicienii grupati - intre 1992 si 1996 - in "tetragonala rosie" sa rezolve masurile pe care le propun cu atata osardie acum? Poate crede cineva ca, reveniti la putere, Pdsr-ul si aliatii sai vor reusi, prin masuri reformiste ferme, sa rezolve problemele de integrare europeana si euro-atlantica pe care guvernantii actuali doar mimeaza ca le rezolva? Presupunand chiar ca Pdsr-ul si-a schimbat nu numai parul, ci si naravul, care a constat in jaful fara limite al averilor tarii, nu putem sa nu ne intrebam cum va guverna el spre Europa, cand liderul principalului sau partid aliat, Prm-ul, lanseaza lozinci de un sovinism turbat, aproape incitari pe fata la conflictele interetnice. Europa ar izola imediat o asemenea guvernare si Romania, asfixiata lent de guvernarile de pana acum, ar intra intr-un colaps definitiv. Unanimitatea fortelor politice, de care vorbea dl Constantinescu, in demersul pentru acceptarea in Nato este, deci, vorba goala, o chestiune formala, ca multe din actele clasei politice romanesti.
Dl Constantinescu a sustinut, la Bruxelles, ca - dupa raportul Comisiei Europene, care constata stagnarea Reformei in Romania - lucrurile au inceput sa se miste in economia tarii. Presedintele a putut pomeni de privatizarea Romtelecom, a Bankpost si Brd, de restructurarea Romgaz, Renel, Sncfr, ori de posibilitatea unui nou acord cu Fmi-ul. Dar aceste "miscari" sunt amenintate continuu de chiar cei ce trebuie sa le puna in aplicare. Premierul promite ca va taia in carne vie in cazul intreprinderilor nerentabile, dar tot el intervine - prin formule de subventionare mascata - pentru mentinerea in functiune a unora dintre ele. Liderul Pd, dl Petre Roman, da ultimatumuri pentru demararea unei reforme radicale coalitiei din care face parte, dar tot el sustine necesitatea unei "cotituri social-democrate" a partidului sau, adica a unor masuri de protectie sociala care, in actualul context, suna cel putin populist. Conducatorii Udmr-ului afirma peste tot ca sustin Reforma, dar nu scapa nici un prilej sa zgaltaie executivul si legislativul cu pretentiile lor particulariste, cu obiectivele lor strict individualizate, desi - dupa legislatia europeana - au obtinut aproape tot ce si-au dorit. Coalitia guvernamentala este, asadar, sfasiata de o lupta surda, vizand interese - materiale sau electorale - de grup. Ea traverseaza in fond o grava criza de incredere. Nimic nu prevesteste, din aceasta perspectiva, o schimbare interna a raporturilor, care sa o faca apta ca, in anul ce vine, pana la reuniunea Nato de la Washington - decisiva pentru al doilea val - sa faca ceva pentru a creste sansele Romaniei.
Presedintele nu poate schimba, cu de la sine putere, clasa politica actuala. Ea este asa cum este si numai o selectie de tip uninominal, practicata de electorat, o mai poate improspata. Totusi, intr-o situatie de criza generalizata, cum este cea in care se zbate acum tara, el isi poate depasi conservarea stricta a prerogativelor constitutionale, propunand solutii pe masura. Una dintre acestea ar fi, cum sugera un cunoscut analist si om politic, un cabinet format din personalitati din diverse partide, indiferent de orientarea lor, personalitati decise in aplicarea unui program minimal anticriza. Aceste personalitati, actionand ca independenti, ar putea - pe baza unui acord intre partidele parlamentare - ca intr-o perioada relativ scurta, de 12-18 luni, nu doar sa gestioneze criza - cum s-ar intampla sub un guvern de tehnicieni - ci sa deblocheze Reforma. Partidele implicate intr-un astfel de pact ar avea astfel ragazul unor clarificari interne din perspectiva structurii si a doctrinei, putand prezenta apoi o oferta clara electoratului. Sugestia este poate idealista pentru ca, mai mult ca sigur, partidele nu vor accepta ca presedintele sa selectioneze el insusi reprezentantii lor intr-un guvern, fie el si de criza. Ea este totusi o solutie si, acum, tara are nevoie de solutii. Rapide si concrete, definite si coerente. In magma denumita clasa politica exista destui oameni dispusi sa se inhame in gasirea si rezolvarea lor. O decizie, in acest sens, trebuie luata. Si singurul care o poate lua este presedintele. Orice amanare, orice retragere in spatele formulelor constitutionale, vor face astfel ca prestatia sa istorica sa aiba aceleasi caracteristici precum cele ale discursului de la Bruxelles. "Am vrut, dar nu s-a putut pentru ca nu am fost ajutat de altii!" Or, la Bruxelles i s-a spus presedintelui, ca replica la acuzele aduse Occidentului, ca este dezinteresat de Romania in discursurile din recentul periplu nordic: "Nu poti acuza pe altii de ceea ce nu ai facut singur acasa!". Si, din pacate, mai sunt foarte putine de facut.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
