Povestea unei biruinte
Cum am invins "balaurul"
In urma publicarii in revista "Formula As", la rubrica "Cititorii raspund", a catorva sfaturi pe care le-am trimis pentru suferinzii de cancer, pentru ca eu insami am trecut prin "proba" unei astfel de boli, am primit si primesc inca numeroase scrisori direct de la cititori, in care mi se cer amanunte despre acest mic "balaur cu 7 capete" - cum l-a numit una dintre cititoare. Spun mic, pentru ca dupa ce incepi sa-l cunosti si sa-l tratezi ca pe un "animal domestic", si deci sa nu-l provoci brutal, agresiv (cum foarte bine l-a caracterizat dl prof. dr. Ion Brad), devine ca un sarpe de casa, inofensiv, cu care se poate convietui in pace. Dar sa nu uitam nici o clipa ca totusi... este un sarpe! Deci trebuie sa fim vigilenti, atenti, fara insa a ne stresa.
Cum am aflat ca "el" locuieste in "casa" mea
In vara anului 1990, dupa o perioada de 2-3 ani plina de intamplari neasteptate si stresante, m-am mutat din Capitala la Iasi, pentru a locui cu fratele meu. Cei apropiati mi-au spus atunci ca sunt cam palida, dar nu am dat prea multa importanta. Iarna "90-"91 trece tot incarcata de stress, de alta natura, dar care ma asteniza. Intr-o zi, in acea primavara, o familie de medici - prieteni - imi atrag atentia ca ma vad din ce in ce mai palida. Ma supara ceva? - Nu! - "Sa nu fie vreun parazit intestinal care-ti suge sangele!", imi sugereaza ei. Am inceput sa obosesc foarte repede, incat trebuia sa ma opresc la cativa pasi ca sa ma odihnesc. Observam inca ceva: ca scaunul, din constipat - cum era cu cativa ani in urma - devenise diareic si roscat; dar pentru ca mancam salata de sfecla si bulion, credeam ca aceasta este explicatia.
Se apropia Pastele. In Joia Mare il rog pe fratele meu sa plece singur la rude - pentru a sarbatori Pastele impreuna, conform traditiei - si eu raman singura la Iasi. In noaptea de joi spre Vinerea Mare, visez un vis cu o semnificatie aparte (sunt putine din acestea, dar ele raman foarte clar intiparite in memorie; in rest, visele obisnuite nu le retin). In vis, ma aflam impreuna cu altii intr-o sala mai putin luminata si nu prea inalta - un fel de mansarda - de la ultimul etaj al unei cladiri inalte. Cei care intrau inaintau tacuti, in sir indian, spre mijlocul salii, unde era un birou. In spatele lui, pe un scaun, un salariat cam neplacut la infatisare dadea fiecaruia cate un "pasaport"; unul cate unul il lua fara sa rosteasca nici o vorba. Cei care-l primisera deja ieseau pe un culoar stramt, inspre "pista de zbor".
Ajung si eu si intind mana sa-mi dea pasaportul. El se uita la mine putin mirat si ironic si intreaba, din gesturi, ce vreau: "Cum ce vreau?! Pasaportul!" A fost singura vorbire cu voce tare care a rasunat in acea sala. Unul din cei care trecuse deja intoarce capul si se uita mirat la mine. Il recunosc: era un prieten de-al nostru care murise cu un an in urma, de cancer. Functionarul imi raspunde:"Uite ca nu ti-l dau!", cu un zambet malitios care ma enerveaza. "Cum sa nu mi-l dai?! Dar ma duc la seful d-tale! Unde-l gasesc?" El imi face un semn, cumva, ca ordinul ar fi tocmai de la acel Sef, iar eu n-am cum sa ma duc sa-l caut. Visul se termina aici si uit complet de el, pana cand am venit acasa, dupa operatie.
Dupa Paste ma duc la spital, la doctorita cunoscuta a prietenilor nostri medici. Cand se uita la paloarea fetei si a pleoapelor mele, ma opreste pe loc in spital. Imi face pe rand toate investigatiile. Analizele sangelui erau la limita inferioara (hemoglobina - 5,2%, globule albe - 9000, hematocritul - 26%), dar cauza inca nu era depistata. La ecograf nu aparea nimic. Ultima analiza care mai ramasese de facut era irigoscopia (cu bariu) pentru a fi cercetat si colonul. Ma uit si eu pe ecranul aparatului si vad clar: cotul din dreapta al colonului (intre partea ascendenta si cea transversala) arata umflat, marit si in interiorul lui era prinsa ca o colonie de bureti mici cat bobul de mazare. Vazand "poza" pe ecran, am ramas mai intai incremenita de uimire si spaima. Dar am iesit imediat din blocaj si cred ca rationamentele pe care le-am facut atunci s-au produs intr-o fractiune de secunda. Mi-am zis:"Va sa zica este vorba de cutit!!" Am incercat sa ma "vad" pe masa de operatie si am gandit: pot fi trei posibilitati, trei variante:
1. Sa raman pe masa de operatie. Brusc, inima a tresarit, s-a zbatut, dar - tot fulgerator - spiritul a luat comanda. Stiam deja (din scrieri, conferinte) ca in situatiile cele mai critice, fortele noastre interioare - spiritul nostru - se mobilizeaza dintr-o data ca sa se gaseasca o modalitate de iesire din impas; dar acum, aceasta experienta o traiam eu, direct.
Si spiritul - "medicul" meu - a rationat: Ei, si?! Ce-ar fi asa de rau daca s-ar intampla sa ma desprind de tot si de toate, de aici, si sa plec "dincolo"?! De cand a murit un frate al nostru, medic - la 27 de ani - am citit si am auzit atatea despre viata "de dincolo", incat eram convinsa de mult (teoretic) ca prin moarte ne eliberam de temnita stramta si opaca a corpului fizic si ne simtim iarasi liberi - Liberi!
2. Apoi, m-am intors si am gandit: dar pe fratele meu cum il las? - caci el este barbat, si mai mare decat mine, diabetic si cu arterita, incat nu s-ar putea descurca bine singur, si nici nu i-ar placea. De cate ori vorbeam despre "plecare", spuneam ca eu voi ramane ultima ca sa fac tot ce trebuie pentru sufletul lui, care pleaca, si apoi pot pleca si eu.
3. A treia posibilitate ar fi fost una intermediara: in prima faza dupa operatie, ma fac mai bine; apoi "raul" revine si ma necajeste. Din nou iau masuri si revin la "linia de plutire" si tot asa - adica o cale cu sacaieli, care sa-mi puna la incercare rabdarea si tenacitatea si sa ma scuture din comoditate, sa ma "trezeasca" bine (ceea ce nu e rau deloc! - a conchis spiritul meu).
Deci, pana la urma, nici una din variante nu mi-a dat peste cap moralul, pentru ca demult sunt convinsa ca tot ce ni se intampla este pentru binele nostru, este stiut, supravegheat cu grija (asa cum o mama buna are grija permanenta de copilul ei, sa creasca bine), pentru ca "Cineva, acolo Sus, ne iubeste!". Asadar, oricum, tot bine iesea! Din acel moment, m-a cuprins o bucurie pe care n-o mai simtisem pana atunci, incat, cand m-am intors in salon, pacientele credeau ca am aflat ca n-am nimic si voi pleca acasa. Le-am explicat cum stau lucrurile si s-au inseninat, capatand curaj. In acea noapte nimeni n-a dormit, ci am stat de "povesti". Am dezbatut pe multe fete problema bolilor: daca boala provine din faptul ca am gresit - si de cele mai multe ori asa este (dar mai sunt si alte cauze) - prin boala ni se atrage atentia ca am gresit directia drumului, incat trebuie sa reflectam, sa ne uitam in urma si sa ne analizam cu toata severitatea si sinceritatea ce nu am facut bine, unde, cum si cand am gresit si gresim in continuare si sa facem "calea intoarsa", cerand iertare lui Dumnezeu, precum si celor carora le-am gresit (spovedanie) si iertandu-ne chiar si pe noi insine. Adeseori noi, oamenii, din cauza trufiei si orgoliului nostru, nu putem recunoaste ca am gresit, nici chiar fata de noi insine, nici fata de altii - nemaivorbind fata de Dumnezeu.
Pe masa de operatie
Fratele meu, afland de la doctor diagnosticul si "verdictul" - operatie - s-a framantat toata noaptea, iar la ora 7 dimineata a venit si a vorbit cu cel mai bun chirurg. Acesta i-a spus sa vin cat mai curand, pentru ca dupa aceea urma sa plece la un simpozion international. M-am transferat la chirurgie. Trebuia sa fiu operata intr-o vineri. Aud, insa, ca ing. Valeriu Popa, marele terapeut, a venit in Iasi si va tine o conferinta in acea zi, la ora 16.00. Vazand ca la ora 15.00 inca nu fusesem dusa la sala de operatii, speram ca voi fi amanata pentru a doua zi, iar intre timp m-as fi dus sa vorbesc cu dansul (il cunoscusem la Bucuresti si-mi spusese toate afectiunile pe care le aveam la acea data, in trei minute, cu exactitate uimitoare). Daca ar fi acceptat sa se ocupe de cazul meu, as fi renuntat la operatie si as fi urmat tratamentul indicat de el.
Dar nici nu vroiam sa fortez mana destinului. Si soarta a vrut sa trec prin experienta operatiei la ora 15.30.
M-am trezit la reanimare. Nu luasem cu mine nici lenjerie de schimb (absolut necesara, dar eu nu stiam) si nici bani; si nu rugasem pe nimeni, din familie sau prietene, sa vina sa stea cu mine in prima noapte petrecuta acolo.
La un moment dat mi-era sete. Cu greu m-am intins sa iau un pahar cu apa, aflat pe o etajera, sus, la capul patului, dar l-am varsat pe mine. Mai apoi, trebuia sa ma schimb, dar nu aveam cu ce. Nimeni nu ma "vedea" sau "auzea". Aratam jalnic. Spre dimineata, o femeie de serviciu s-a indurat si mi-a adus o camasa de noapte peticita, incat acum nu mai aveam nici o identitate. Dupa ce m-am autocompatimit - nu prea mult timp - spiritul meu mi-a aratat din nou partea buna a lucrurilor, incat experienta a devenit interesanta. Incercam sa ma vad cum arat: un nimeni, o fiinta neinsemnata, care nu are titluri si nume rasunatoare, nici bani. Nu o sa ma credeti, poate, dar asa, imbracata in niste haine vechi si straine, cand nu mai aveam nimic al meu, nici o "masca", nici macar identitate (nici un act care sa dovedeasca macar cine sunt sau am fost) si unde nimeni nu ma cunostea (serviciul il facusem in Bucuresti, iar in Iasi am venit dupa pensionare), m-am simtit dintr-o data libera.
Capetele balaurului
Am iesit din spital, totul a fost bine; am fost multumita ca nu mi s-a recomandat sa fac raze sau citostatice. Analizele inainte de operatie (dupa ce mi s-au facut transfuzii repetate, perfuzii etc.): hemoglobina 9,5%, hematocritul 31%. Dupa operatie, la iesirea din spital, valorile au fost de 10,4%, respectiv 33%, la doua luni de la operatie - 11,5% hemoglobina, 36% hematocritul, iar la patru luni - 12,5%, respectiv 40%.
Eram atenta si verificam aproape zilnic aspectul urinei, dar mai ales al scaunului, care avea tendinta de a fi diareic (tendinta pe care o are si astazi, din cauza scurtarii colonului). Evitam - si evit in continuare - alimentele care favorizeaza acest lucru, si il stopam cu orez, branza etc., precum si ceaiuri; iar cand era o situatie mai drastica, luam medicamente dezinfectante specifice (Furazolidon, Imodium).
Ma consultam din cand in cand cu un vecin care fusese operat si el tot la colon - de acelasi medic chirurg si in aceeasi perioada. El a facut in plus raze si citostatice. Cateva luni s-a simtit bine. Apoi, cand l-am mai intalnit, mi-a spus ca nu se simte prea bine si se va duce la control. Dupa aproximativ un an, am aflat ca a decedat.
Nu dupa mult timp, sunt invitata si eu la un control de rutina (trecusera aproape doi ani de la operatie). Simteam din cand in cand unele intepaturi si dureri la palpat in partea dreapta, aproape de operatie, dar nu voiam sa le dau importanta, considerandu-le normale. Mirarea nu mi-a fost mica atunci cand medicul radiolog ii arata chirurgului meu si inscrie: "In segmentul V al ficatului - condensare ecogena cu tendinte de dezorganizare, cu diametrul de 28 mm", iar la urmatorul control, dupa doua luni: "segmentul V - acelasi aspect, cu diametrul 48 mm; revine la control".
Deci formatia tumorala se marise de la 3 cm la 5 cm. Acum, ficatul ma intepa mai tare si mai des, desi analizele sangelui - atat la primul control, cat si la al doilea - aratau cam aceleasi valori (destul de bune).
15 dec. "92 25 febr. "93
- hemoglobina 12,8% 12,8%
- hematocritul 42% 41%
- leucocite 5900 6000
- V.S.H. 24 mm/ora 80 mm/ora
Se constata o viteza de coagulare marita, deci o infectie in sange, dar si valorile componentelor leucogramei erau modificate.
Trebuie sa va spun ca apropiindu-se din nou Pastele, m-am spovedit si impartasit si am cerut prin rugaciuni sa fiu ajutata ca sa aleg ce e bine, ce tratamente ar fi cele mai potrivite pentru mine, si am multumit pentru tot ajutorul primit, pentru grija si intelepciunea cu care suntem "scoliti".
La controlul bioenergetic a rezultat: S.O.S. ficatul (lobul V) fusese atacat de energii malefice care vroiau sa-l devoreze. Lupta era in toi, energiile ficatului erau slabite, in timp ce cele maligne - maronii - pulsau puternic in cercuri concentrice, incercand sa "inghita" vibratiile luminoase ale ficatului. Trebuia deci sa ma grabesc. Inca nu ma hotarasem la care tratament naturist sa ma opresc. Exact atunci a venit o cunostinta care, fara sa fi stiut ceva despre mine in acea perioada, imi aduce o copie dupa "Tratamentul cu ceaiuri si sucuri" al dr. Rudolph Breuss, austriac, carte care avea un subtitlu scris cu litere mari: "Sa nu va fie frica de cancer". (Pe d-na care mi le-a adus, n-am mai vazut-o de atunci. Sunt sigura ca a fost "trimisa" anume.)
N-am mai stat pe ganduri si am pornit sa fac tratamentul (a carui reteta o transmit integral, alaturat). (Vom republica "tratamentul Breuss" intr-un numar viitor al revistei. El a fost tiparit in "Formula As", in premiera absoluta, in anul 1995, tradus direct dupa original- N.Red.) Dat fiind ca primavara era spre sfarsit, n-am mai avut ingredientele necesare pentru o cura intreaga (42 de zile), incat am facut tratamentul numai pe jumatate (trei saptamani); dar acest post numai cu lichide (si, obligatoriu, 1-2 clisme pe zi cu ceai de musetel, precedat de o cantitate mica de ulei sau supozitor cu glicerina, pentru cei care sufera de hemoroizi) mi-a curatat tot traiectul digestiv, inclusiv ficatul si vezica biliara. La controlul bioenergetic, dupa o saptamana de la terminarea tratamentului, vibratiile pulsative verzui, transparente, luminoase, invinsesera pe cele de aspect maroniu-imbacsit, murdar, care inseamna "moarte". Asadar, invinsese viata. Analiza sangelui la data de 13 mai 1993 (hemoglobina - 14%, hematocritul - 44%, leucocitele - 4900, V.S.H. - 15 mm/ora) era cea mai buna din ultimii 15-20 de ani. Hemoglobina si procentul de hematocrit ridicat se datora in special sucului de sfecla. Am repetat acelasi tratament in toamna (inca trei saptamani), dupa care m-am simtit foarte bine si timp de vreo 3 ani n-am mai facut alte tratamente severe de acest gen, ci doar din cele de intretinere, cu diverse ceaiuri (pe care le voi mentiona).
Urmand acest tratament, se slabeste intre 5-15 kilograme. Primele 2-3 zile inainte de post, precum si dupa post, se va manca putin si mai mult zarzavaturi: legume, fructe - crude, daca se poate; se vor evita mancaruri prajite, cu sosuri, rantasuri, bauturile alcoolice, carnuri - care maresc aciditatea. (Sucurile si ceaiurile din timpul postului o scad). Dupa post se va consuma iaurt si lapte batut, pentru refacerea florei intestinale si se va continua sa se faca clisme (1-2 zile) daca este necesar. In timpul curei este bine sa se faca multa miscare, sa nu se stea in pat. Eu pregateam masa pentru familie si faceam multe alte treburi gospodaresti. Pot spune ca nu mi-a fost prea greu, nici prea pofta de mancarurile pe care le pregateam. Slabirea mi-a prins bine, dar dupa ce am reinceput masa normal, kilogramele date jos le-am repus la loc.
Viata, din gradina Domnului
Au trecut inca trei ani. In acest timp nu au aparut probleme deosebite. Desigur, la 6-9 luni repetam analizele care, ceva mai slabe decat cele de dupa cura cu sucuri, n-au aratat variatii mari (hemoglobina - in jur de 12,5%, hematocritul - 41-42%, globulele albe - in jur de 5000).
Nu am incetat insa sa fac cure cu ceaiuri (dupa cartea Mariei Treben), pe care le variam din cand in cand. Cel mai folositor s-a dovedit amestecul de coada soricelului, galbenele (filimica) si urzica (cate 3 cesti pe zi, la care adaugam cate o lingura de bitter suedez, inainte si dupa mese). In plus, cate o ceasca pe zi de coada calului sau salvie (dimineata si seara); iar pentru ca colecistul meu are o malformatie si vezica biliara este cu peretii ingrosati si-mi da din cand in cand ceva probleme, mai iau cate un flacon de "Anghirol" (produs de Hofigal), sau cate o frunza de aloe (planta foarte amara, dar mie imi place si-mi face bine). Am un dulap cu pungi cu ceaiuri uscate; uneori, cand am putut, le-am cules singura, asa cum se indica in cartile de plante medicinale. Bitterul suedez l-am preparat singura, dupa reteta Mariei Treben. Plantele necesare bitterului le-am cumparat de pe piata sau de la "Farmacia Verde" din Bucuresti, Calea Dorobanti nr. 90 (sau 190?), unde se vand pungi care contin toate plantele necesare (echivalentele romanesti). Acestea se dau prin masina de tocat carne si se adauga vodca sau tuica de 40. Nu e deloc greu! Incercati. Am preparat in casa si tinctura si unguent de tataneasa, de filimica (galbenele), ulei de sunatoare, tinctura si vin de leurda, tinctura de propolis etc.
Cel mai util si des intrebuintat a fost amestectul de ceaiuri: urzica, galbenele si coada soricelului. Ceaiul si compresele (si bai de aburi) cu coada calului (12 bai) m-au scos dintr-o artroza la genunchi, care ma imobilizase in casa; dupa aceste bai am continuat cu comprese si unguent cu "Vitalizant nr. 1", procurat de la S.C. Natura S.R.L. - Arad. (Vezi interviul cu dl. Groza, din "Formula As" nr. 257.)
De asemenea, tinctura si unguentul de propolis - dezinfectante - nu lipsesc din casa. Musetelul, de asemenea. Iar pentru raceli - dar si pentru rani - patlagina si nalba sunt foarte bune, iar ceapa (foi uscate si crude) - peste toate!
*
In vara anului 1996, nu-mi dau seama prea bine ce s-a intamplat, dar m-am trezit mai intai cu un deranjament abdominal, dupa care mi-a ramas ficatul marit, apasand in sus diafragma, incat imi ingreuna respiratia si imi dadea o durere difuza, un disconfort. Mi-am amintit ca trebuie sa fiu atenta atunci cand este vorba de cancer, pentru ca... este siret si vrea sa ne pacaleasca daca poate, si-i reuseste de multe ori.
Cu ani in urma, am citit intr-o revista medicala franceza un articol intitulat "Siretenia cancerului". Acesta era descris ca o entitate independenta, un "ins" smerit care vine sa se angajeze ca argat la stapanul atelierului (Adn). I se da de lucru si se arata harnic si supus; invata cu usurinta treaba pe care o fac ceilalti lucratori - fiii stapanului - si in curand, o face mai bine si mai repede. Stapanul, multumit, il pune administrator peste ceilalti si el se duce sa se odihneasca. Fostul argat, care venise cu intentii viclene, incepe sa se obrazniceasca si sa schimbe, treptat, comenzile stabilite de stapan, dand dispozitii sa fie facute pe dos, incat "scara" (Adn) in loc sa urce (spre Cer), coboara (spre Infern) si totul se darama, piere.
Aceasta parabola imi aminteste de continutul Evangheliei a V-a, a apostolului Toma (considerata apocrifa) in care, asa scurta cum este, vorbeste la fiecare pas de necesitatea treziei ("tresviei" isihaste) - a starii de veghe permanenta, a vigilentei zi si noapte - dar mai ales "noaptea" , cand "furii" (hotii) se strecoara in "casa" noastra (in fiinta noastra), ne leaga si se fac stapani in ea, fura ce-i mai de pret (constiinta) si distrug "casa" (corpul).
Asadar: atentie, vigilenta - pe care le capatam prin rugaciune, cat mai mult si din tot sufletul, implorandu-l pe Dumnezeu (Iisus Christos, Maica Domnului) sa ne trimita "Inger pazitor" care sa vegheze, sa ne pazeasca si ocroteasca: ..."izbaveste-ne de cel rau" - ne invata Iisus Christos sa incheiem rugaciunea catre Tatal nostru.
*
Istorisirea intamplarilor mele de sanatate-boala se apropie de sfarsit. De data aceasta, iarasi m-am adresat cartii Mariei Treben, care indica pentru ficat: intern - ceaiuri si extern - perinuta cu plante (pedicuta), iar apoi, o cura repetata cu radacina de obligeana, care mi-a reglat si echilibrat aciditatea pe tot traseul digestiv (chiar daca mi-a mai adaugat 1-2 kg. in plus). Inainte de aceasta cura, mergand cu o prietena la o conferinta despre produsele din plante ale firmei americane "Herba life", am cumparat, fiecare, in dolari, cate o doza pentru echilibrarea starii generale, urmata de una specifica suferintei fiecareia dintre noi. Pentru ficatul meu era potrivit "Herba life line". Mi-a facut bine pentru un timp; prietenei mele, insa, nu. Mi-am dat seama insa ca, pentru a avea rezultate de durata, ar trebui sa repet de cateva ori doza; or, in aceste conditii, costul era mult peste posibilitatile noastre. Atunci, m-am hotarat sa nu mai cumpar produse straine, pentru ca mi-am amintit de niste sfaturi intelepte care spun ca cele mai bune plante vindecatoare sunt cele care cresc in preajma noastra. Se spune ca: "Unde este boala, acolo este si leacul ei potrivit". Mama noastra, Natura, daca o ascultam, are grija de noi. Nu pot sa nu recomand o carte deosebita, pe care sunt sigura ca v-ar face placere sa o cititi - daca nu ati facut-o deja - si din care veti putea afla cu uimire ce capacitati bioenergetice si de comunicare au plantele. Este scrisa de doi cercetatori americani, Peter Tompkins si Christopher Bird: "Viata secreta a plantelor", editura "Elit", 1996. (La sfarsitul cartii se afla adresa unde se poate comanda: Ploiesti, Str. Gh. Doja nr. 141, cod 2000, tel. 044/12.63.40.).
*
La inceputul acestui an, intepaturile la ficat (in acelasi loc ca si in celelalte dati) mi-au dat de stire ca din nou este un blocaj la colecist, care afecteaza si starea ficatului. In aceeasi perioada a aparut cartea despre tratamentul cu urina, iar intre timp aflasem de la altii ca l-au urmat si au avut rezultate foarte bune, si-l fac in continuare. Asa se face ca am inceput acest tratament, care este comod si... nepretuit! (fara ceaiuri, preparate speciale, de sezon, sau care nu se gasesc). Deci este independent de orice situatie. De atunci, nu mai am probleme, si sper sa nu le mai am nici in viitor. Ca alimentatie - cat mai naturala (nefiarta, daca se poate) - multe zarzavaturi, branza de vaci, lapte crud (cine poate), peste proaspat, carne de pui sau de vita slaba, untdelemn, otet de mere, fructe etc.
*
Ca incheiere, as sugera cateva idei insusite in urma experientelor traite de mine:
Fiecare dintre noi venim pe lume cu o mostenire genetica, specifica, cu lucruri bune si mai putin bune. Dar venirea noastra pe lume nu este intamplatoare: venim intr-o familie anume, cu care avem afinitati psiho-fizice, si care ne leaga nu numai strict de parinti, ci de un intreg arbore genealogic, cu traditia lui, cu credintele religioase, cu crezul moral, modul de gandire, sentimente (pasiuni), sanatate sau boala - proprii. Mai venim si intr-un mediu ambiant determinat, familiar.
1. Mostenirea genetica si ambianta, ar trebui sa ne straduim sa o imbunatatim, nu sa o stricam. Putem, prin trai ponderat, sa avem un control mai bun al gandurilor si faptelor noastre, ganduri lipsite de negativitati - iertare, intelegere, iubire.
2. Eliminarea negativitatilor se poate face bine cand ne analizam cum am trait pana acum si ce am facut, inainte de a ne duce sa ne spovedim. Apoi, impartasania ne da acea stare de bine, de bucurie ca "am trecut examenul"; oricat de greu ne-ar fi, trebuie sa spunem adevarul in fata lui Dumnezeu si a constiintei noastre, care ne usureaza si ne reda linistea si sanatatea. Dumnezeu nu este un Tata aspru, crud, razbunator. Dimpotriva.
3. Este bine ca, in alegerea tratamentului pentru o boala, sa nu ne lasam influentati de cei din jurul nostru, daca noi "simtim" ca ne-ar face bine altceva decat cred ei - pentru noi. Daca ne e frica, daca suntem in deruta, nehotarati, si nu avem intuitia prea dezvoltata, sa ne rugam in liniste, cu incredere, incredintandu-ne problemele noastre in mainile Mantuitorului si a Maicei Sale, care este si a noastra. Ei ne vor ajuta sa alegem terapeutul si tratamentul potrivit noua. Pentru ca doi oameni pot avea aceeasi boala, dar cauza ei, precum si tratamentul, pot fi total diferite.
4. Pana nu demult, o serie de boli grave erau considerate incurabile. Dar la Dumnezeu totul este posibil, daca smeriti, il rugam sa ne ierte; pentru ca boala este efectul unor greseli, incalcarea unor Legi divine.
5. Sa nu ne fie frica, nici de boala, nici de reusita unui tratament, atata timp cat nu ne indoim de ajutorul Celor ce ne ocrotesc de Sus.
Frica ne tensioneaza si ne paralizeaza vointa si puterea de vindecare. Nu Dumnezeu ne pedepseste, ci noi insine, prin faptul ca gresim. Dar sa avem incredere in iubirea Lui nemasurata. El nu doreste ca omul sa sufere si sa se chinuie.
6. Sa nu acuzam pe nimeni pentru nimic, zicand sau gandind ca din cauza cutarei persoane sau cutarei "intamplari", am pierdut, sau sufar, sau am fost nedreptatit, pedepsit si deci nu pot ierta. Nimic nu este la intamplare, toate au un rost si un inteles. Intai sa ne examinam bine greselile noastre si vom constata ca cea mai mare parte din vina o purtam noi, cauza este in noi; iar nedreptatea, boala, pierderile sunt consecinta vinei noastre. (Am putea discuta in acest sens pe cazuri concrete.)
Deci, pentru a ne vindeca, trebuie sa eliminam toate negativitatile din gandire, actiune, comportament: ura, nemultumirea pentru orice, invidia, gelozia, tristetea, egoismul, avaritia, lacomia etc. Si peste toate: mama tuturor negativitatilor, mandria, orgoliul luciferic.
Cel mai bun mijloc de a ne schimba este:
- rugaciunea, prin care cerem ajutorul de sus spre a ne schimba in bine. (Nimeni nu cred ca a spus-o mai convingator decat cuviosul Siluan Athonitul in cartea "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei" - Editura Deisis, Sibiu, 1997).
- de asemenea, dorinta si bucuria de a-i ajuta pe altii ne va produce cel mai mare bine si ne va face sa nu ne mai gandim la propriile noastre necazuri si suferinte, carora, daca nu le dam importanta si nu le luam in seama, se indreapta de la sine, adeseori.
In final, cred ca merita povestit un caz si un mod de vindecare:
Un tanar din Sua (acolo unde oamenii nu se lasa cuprinsi de deznadejde, ci le place sa lupte si sa castige, nu sunt prapastiosi, pesimisti, nici apatici) s-a imbolnavit de cancer. Cam neglijent cu sanatatea lui, s-a dus la medic cand boala era foarte avansata. Medicul i-a spus ca nu mai are ce-i face si-i mai da de trait 3 zile. El, afland ca de acum tot nu mai are sanse, si-a cumparat pentru aceste trei zile tot ce i-ar fi placut sa manance si, ca sa nu stea sa se gandeasca la ce va veni, si-a cumparat o valiza plina cu videocasete, cu cele mai hazlii filme. Nu a dormit decat pe apucate, in rest a petrecut in hohote de ras si i-a revenit pofta de mancare. Apoi a plecat la serviciu. Dupa vreo trei luni, ducandu-se la medic pentru control, acesta a crezut ca are vedenii: tanarul arata bine, vesel, se ingrasase. Cancerul? Disparuse!
*
Imi permit sa mai recomand cititorilor doua carti care cred ca i-ar tonifica si le-ar da mai multa incredere in fortele lor proprii: Joseph Murphy - "Puterea extraordinara a subconstientului tau" (reeditata de curand) si "Cum sa-ti folosesti puterile de vindecare" (Editura Coloseum, 1995).
Doresc intregii redactii a revistei "Formula As", ca si cititorilor sai, sa se hraneasca cu un ras sanatos si sa uite de boli si necazuri. Ing. Maria Ghinea
Str Independentei nr. 1, Iasi, cod 6600
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
