Maruca Enescu-Cantacuzino
Viata mondena si culturala a inceputului de veac Xx a fost marcata de trei femei, "Cele trei M", cum erau botezate in lumea high-life-ului bucurestean: principesa Maria, viitoarea regina a Romaniei, Martha Bibescu, castelana de Mogosoaia, si printesa Maria Cantacuzino, viitoarea sotie a lui George Enescu. Fascinant si misterios totodata, portretul Marucai - pe care il acordam la marele eveniment muzical al toamnei, Festivalul Enescu - va fi realizat pe baza unor marturii de exceptie, apartinand unui martor al epocii, dl Ilie Kogalniceanu, avocat roman de prestigiu, cu domiciliul la Paris.
Maruca Rosetti Tescani s-a nascut la 18 iulie 1878, parintii ei fiind descendenti ai vechii boierimi moldovene: Dimitrie Rosetti Tescani si Alice, nascuta Jora. Pentru ca tatal ei s-a sinucis in 1896, Maruca a fost adanc marcata pentru toata viata de aceasta amintire dureroasa si a avut, la randul ei, mai multe incercari de sinucidere. Era descrisa ca o persoana bizara, cu stari cand depresive, cand de maxima exuberanta. Credea in magie si spiritism. Casatoria cu Mihai (Misu) Cantacuzino (ministru de justitie in 1910, in guvernele lui Petre Carp, Titu Maiorescu, Ionel I.C. Bratianu, membru al Partidului Conservator condus de Take Ionescu), i-a permis sa poarte titlul de printesa, ceea ce o situa, asa cum isi dorise dintotdeauna, in randul aristocratiei europene. Dupa moartea intr-un accident a lui Misu Cantacuzino si dupa aventura sentimentala cu filosoful Nae Ionescu, Maruca a legalizat legatura ei cu George Enescu (inceputa inca din 1914). De aici incolo, viata ei se confunda cu cea a marelui compozitor, alaturi de care a ramas pana la moartea acestuia, in 1955.
Intalnire pe peluza de iarba
In seara zilei de 1 martie 1898, sala Ateneului Roman era plina pana la refuz. Sub inaltul patronaj al Regelui Carol I avea loc prima auditie a Poemei Romane de George Enescu, un adolescent pe care Regina Elisabeta, castigand disputa cu Elena Bibescu, il tinea pe langa sine si numai pentru sine. Dragostea ei materna, ingropata tragic in 1874, se desteptase brusc din somnul care parea etern si se revarsa in valuri, ca o simfonie continua, asupra acestui "copil drag" coborat din nordul Moldovei, despre care profesorii lui din Viena si din Paris spuneau cu mana pe inima ca are geniu. Sosise, in sfarsit, momentul consacrarii. Se aflau in sala si cativa invitati pretiosi: parintii compozitorului si tanara familie Cantacuzino. Nu intram in amanunte. Evenimentul ne intereseaza dintr-un singur unghi: a fost prima intalnire a Marucai Cantacuzino cu muzica lui George Enescu.
Foarte curand avea sa se produca si intalnirea cu omul George Enescu, chiar dupa concert, la receptia fastuoasa data in cinstea compozitorului de elegantul Spiru Haret, ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, in saloanele Hotelului Continental. Nu se stie ce impresie a facut Enescu asupra printesei - probabil ca nu a vazut in el decat un adolescent extrem de manierat, cu o conversatie afectata de protocolul inaltei societati. Mai tarziu, in vremea confesiunilor, Maruca avea sa afle ca in pieptul tanarului muzician batea o inima de barbat si ca frumusetea profilului ei, intr-o strafulgerare de privire, l-a aruncat cu putere in vartejul celei mai inflacarate iubiri. Enescu a indurat in secret focul misterios al dragostei pana in 1907, cand a reintalnit-o pe printesa Cantacuzino, in parcul Castelului Peles. Si-a ascuns tulburarea, mimand surpriza primei intalniri. "Cine este aceasta minunata doamna?", l-a intrebat intr-o doara pe violoncelistul Dimitrie Dinicu. Peste cateva ceasuri, dupa obisnuitul concert cameral care-i facea atata placere reginei, s-a aflat fata-n fata cu ea. Misterioasa si fascinanta, pe peluza de iarba din fata castelului il astepta, in toata splendoarea ei, Maruca...
- Domnule Ilie Kogalniceanu, l-ati cunoscut din copilarie pe George Enescu si ati fost in preajma sa, in vila "Luminis", de la Sinaia, in locuintele sale bucurestene, la recitalurile si concertele lui. Puteti sa ne spuneti, asadar, cum era, cum arata Maruca Cantacuzino, femeia pe care Enescu a adorat-o toata viata? "Printesa iubita" - cum o numea marele nostru muzician?
- Eu am vazut-o cand era trecuta de 60 de ani, marcata de batranete si de boala. Dar Nineta Duca, mama mea, imi spunea despre ea: "Nu era frumoasa, era belle". Adica mai mult decat frumoasa, era eleganta, distinsa. Maruca avea un fel maiestuos de a-si tine capul - un gat lung, cu umerii usor cazuti - era semnul fizic al aristocratiei, dupa cum spunea Talleyrand. Tinuta ei dreapta o arata mai inalta decat era in realitate, purta tocuri inalte si rochii lungi. Pentru ca avea tendinta de a calca cu talpa intoarsa spre interior, isi corectase mersul, facand exercitii in fata oglinzii, inca din anii adolescentei. Avea ochii mari, negri, si o privire strapungatoare. Mainile ii erau frumoase, degetele lungi, subtiri. Avea ceva special fata de alte femei! Mama mi-a povestit ca Maruca iesise odata in oras cu fiul ei din prima casatorie, Bazu Cantacuzino, iar lumea a crezut ca Maruca era o noua cucerire a acestuia!
- Cum a inceput legatura ei cu George Enescu?
- Cand l-a cunoscut pe Enescu, casatoria ei cu Misu Cantacuzino era deja un esec (desi aveau doi copii: Alice si Bazu Cantacuzino). Ea era o femeie capricioasa si plina de toane, el - un politician ambitios si, mai ales, un afemeiat recunoscut (a avut o aventura chiar cu sora Marucai). S-au cunoscut la Sinaia, la o plimbare prin imprejurimile castelului. Legatura lor a inceput insa mult mai tarziu, la sfarsitul anului 1914 - inceputul anului 1915. Enescu acceptase, cu toata spaima lui de penibil, sa fie "cantaret de Curte" in casa Marucai, Palatul Cantacuzino (actualul Muzeu Enescu - n.n.), desi toata lumea buna a Bucurestiului - aristocrati romani si straini - care participa la seratele muzicale date de Maruca in casa sotului sau, stia in ce calitate era el prezent acolo. Cel putin, vara, la Peles, unde era invitat de regina Elisabeta, Enescu era la adapostul barfelor de acest gen. Marucai, insa, nu-i pasa de ce vorbeste lumea si nici de ceea ce ar fi spus Misu Cantacuzino care, el insusi, se complacea in aceasta situatie.
- In anii aceia, Romania se afla in plin razboi mondial. Mai avea lumea chef de mondenitati?
- Intre anii 1917-1918, Bucurestiul fiind ocupat de trupele germane, guvernul, Curtea Regala, armata, s-au retras in Moldova. Cu toate nenorocirile aduse de razboi, viata mondena continua si la Iasi. Maruca inchiriase o vila care apartinuse lui Mihail Kogalniceanu si acolo dadea receptii si reuniuni muzicale, la care Enescu, bineinteles, oferea oaspetilor minunatele sale interpretari la pian si la vioara. In Memoriile Reginei Maria este consemnat faptul ca Revelionul dintre 1917-1918 se petrece la Maruca acasa, in prezenta regelui Ferdinand si a reginei Maria, invitat sa cante fiind Enescu. Desi toate cucoanele aristocrate, in frunte cu regina Maria, colindau spitalele aducand alinare soldatilor raniti, Maruca se tinea departe de ororile razboiului, continuandu-si si aici stilul ciudat de viata pe care o ducea la Bucuresti: prefera sa stea in casa ei, in semi-intuneric, nu iesea decat foarte rar, dar primea multa lume. Dupa terminarea razboiului, Enescu si-a reluat seria turneelor si a concertelor in strainatate, care se derulau intr-un ritm foarte alert. Era tot timpul pe drumuri, timp in care Maruca era, inca, sotia lui Misu Cantacuzino, fruntas al Partidului Conservator. Pentru ca nu putea comunica decat prin scrisori cu "Printesa iubita", pe durata lungilor sale turnee, scrisori care puteau fi interceptate si transformate in dovezi concrete ale legaturii lor, Enescu a rugat-o pe mama mea, Nineta, ca pe o veche prietena ce-i era, sa primeasca la adresa ei scrisorile catre Maruca si sa i le duca personal acesteia. Si astfel, din 1919 pana in martie 1924, Nineta a primit si transmis peste 40 de scrisori emotionante, rascolitoare, de la Enescu catre femeia vietii sale, printesa Maruca Cantacuzino, cea care ii va deveni mai tarziu sotie.
Ratacire de 7 ani
- Misu Cantacuzino a murit in 1928, intr-un accident de automobil. Ramasa vaduva, Maruca nu a renuntat la numele sotului si la titlul de printesa, nici chiar dupa casatoria ei cu Enescu! Dar asta s-a intamplat mult mai tarziu, pentru ca in viata Marucai apare acum Nae Ionescu, marele filosof roman, profesorul si mentorul marilor cugetatori romani, Mircea Eliade, Emil Cioran, Noica, Mircea Vulcanescu si altii. Desi era mai mare decat Nae Ionescu cu aproape 13 ani, Maruca l-a iubit, cu siguranta: a afirmat-o si ea, transpare si din cartea scrisa de Mircea Vulcanescu despre Nae Ionescu - marturisesc si contemporanii (Cella Delavrancea, fiica lui Barbu Delavrancea, pianista de renume si prietena foarte apropiata a printesei, care-i va lua locul in inima lui Nae Ionescu). Mircea Vulcanescu afirma chiar ca a avut in mana Memoriile Marucai Cantacuzino, din care s-a inspirat pentru a-si scrie aceasta carte, dar ce s-a facut cu aceste memorii, nu se mai stie nimic! Legatura lor a durat aproape sapte ani si cred ca si aceasta diferenta de varsta a motivat ruperea ei: Maruca avea atunci 56 de ani si Nae Ionescu - 44.
- O legatura de sapte ani, tolerata fara revolta de George Enescu?
- Fidel si rabdator, Enescu astepta sfarsitul acestei pasiuni care, spera, va fi trecatoare. Cand Nae Ionescu a provocat ruptura sa cu Maruca si ea a suferit o grava cadere psihica, Enescu a fost cel care i-a stat alaturi si a facut totul - si sufleteste, si financiar - pentru refacerea sa. Isi anulase concertele din strainatate, inchiriase o casa la Soseaua Kiseleff, special pentru Maruca, si suporta toate cheltuielile cauzate de starea ei. Supraveghind-o pe Maruca si urmarind evolutia bolii sale, poate ca incerca un sentiment vag de egoism, consolandu-se ca "Printesa iubita", in acele momente grave, era in sfarsit doar a lui. Ingrijita cu mare atentie de medicii de la Bucuresti si, mai ales, la o clinica de boli nervoase de langa Viena, unde a stat timp indelungat si unde Enescu venea deseori s-o vada, Maruca s-a insanatosit si a acceptat, in sfarsit, sa devina sotia lui George Enescu. Slujba religioasa, in prezenta unui singur martor - Cella Delavrancea - s-a desfasurat in noua lor locuinta dintr-un imobil cu vedere spre Cismigiu.
- In anii duri ai celui de-al doilea razboi mondial, Enescu nu si-a incetat activitatea concertistica, cantand, pana la epuizare, pe scena Ateneului Roman. Nelipsita de la nici un concert, Maruca il urmarea din loja ei, de unde cuprindea cu privirea toata sala. In ce fel s-a schimbat felul lor de viata imediat dupa razboi, cand comunistii s-au instalat la putere?
- In 1945, ii gasim pe Enescu si pe Maruca instalati in casa mica din spatele Palatului Cantacuzino din Calea Victoriei. Palatul revenise copiilor lui Misu Cantacuzino, Bazu si Alice, dar Maruca ar fi putut sa locuiasca in el, daca ar fi dorit, beneficiind de uzufructul respectiv. N-a facut-o, pentru ca Enescu avea oroare de palatul in care cantase, ani la rand, in fata sotului Marucai. Si aici, in casa mica, Maruca isi formase o Curte, invitand lumea buna la seratele muzicale date de Enescu. Se cunostea obiceiul ei, in timpul auditiilor: pe mici bucati de hartie pregatite dinainte, scria impresiile si gandurile inspirate de muzica lui Enescu si le trimitea pe rand, din mana-n mana, de obicei, cucoanelor prezente. Respectiva persoana il citea si dadea din cap afirmativ. Maruca urmarea cu privirea reactia persoanei si, incurajata, manca o bomboana de ciocolata din cutia pe care o avea intotdeauna alaturi, apoi mai scria un biletel. Unii considerau acest gest ca o lipsa de respect fata de actul artistic, care se desfasura in fata lor, dar Maruca voia prin aceste biletele sa-si impuna prezenta, sa creeze atmosfera.
Maruca mai avea si darul de a mobila si a decora o locuinta cu mult bun gust. In salonul din casa mica, in care se desfasurau auditiile, domina o atmosfera boiereasca de secolul trecut, data de tablourile mari, cu chipul Cantacuzinilor (tablouri pictate de Sabin Popp, la comanda Marucai), cu cadre vechi, icoane, perne acoperite cu kilimuri, lumini discrete. La reuniunile muzicale, Maruca invita, de obicei, cam douazeci de persoane. Subiectele de conversatie erau insa legate tot mai mult de situatia politica a tarii si mai putin de teme artistice. Daca in locuinta pe care o ocupasera anterior in strada Lahovary (actualmente, George Enescu), Maruca primise pe printul de Hohenzollern, aici, in casa mica, primea pe Kaftaratze, noul ambasador al Uniunii Sovietice care, auzind de reputatia mondiala a marelui compozitor, ceruse sa fie primit.
"Cele trei M"
- La inceputul secolului, in Bucuresti, lumea mondena vorbea despre o adevarata rivalitate intre "Cele trei M", adica Maria - principesa mostenitoare, Martha Bibescu si Maruca Cantacuzino. Puteti sa ne povestiti ceva despre relatiile dintre ele?
- Cu principesa Maria, viitoarea regina a Romaniei, Maruca intretinea legaturi prietenesti, tratand-o aproape ca de la egal la egal: ea se deplasa foarte rar la Cotroceni si atunci prefera s-o primeasca la palatul ei din Calea Victoriei. Regina Maria accepta cu amuzament capriciile Marucai si nu se sinchisea de fel de comportamentul ei bizar: uneori, Maruca o primea alungita pe o canapea, intinzandu-i mana, fara a se ridica in picioare! Iata cum apare portretul Marucai in "Memoriile Reginei Maria": "...ocupa un loc de frunte in grupul prietenilor mei. Era uneori ciudata si avea, de netagaduit, o fire originala. Tovarasia ei te insufletea, dar zadarnic ai fi incercat sa te opui ideilor ei... Traia dupa bunul ei plac, fara sa-i pese de critici... Maruca avea manii, si una din ele era gustul de a sta aproape in intuneric... ii placea sa ne adune acasa la ea... ne facea sa ne supunem zambitoarei ei tiranii... De obicei, ne intruneam ca sa ascultam pe George Enescu, minunatul nostru violonist si compozitor, mare prieten al casei. Prietena mea avea o dragoste ciudata pentru absurd, in toate formele sale".
- V-ati numarat printre privilegiatii care s-au aflat in preajma lui Enescu si a Marucai si la vila "Luminis". Care era atmosfera in casa aceea, atat de draga marelui nostru muzician?
- Se spune ca Enescu a construit aceasta vila anume pentru Maruca, economisind cu avaritie banii stransi in concertele din America, in 1923 si 1924. Cred ca zilele petrecute de Enescu aici au fost cele mai minunate din viata sa. Aici viata se desfasura dupa un protocol instituit de Maruca si aplicat cu strictete. Persoanele invitate (care-si confirmasera participarea dinainte printr-un telefon dat Marucai), soseau pentru pranz la ora 13.00. Pentru ca se culca tarziu, Maruca se trezea in jurul orei 11.00 si lua micul dejun la 12.00-12.30. Masa de pranz era servita abia in jurul orei 16.00, dupa ce lumea facuse deja destula conversatie in salon, in prezenta matroanei, ceea ce facea tuturor o pofta de mancare grozava. La "Luminis" se manca bine, toate bucatele erau gustoase. Masa era servita dupa acelasi protocol stabilit de Maruca: erau servite mai intai doamnele, sfarsind cu Maruca, iar apoi barbatii, incepand cu cel mai tanar, sfarsind cu gazda, Enescu. Seara erau reuniunile muzicale.
Crepuscul parizian
- La data de 6 septembrie 1946, Enescu si Maruca paraseau definitiv tara, stabilindu-se intr-o "banlieu" pariziana - in vila de la Bellevue. Puteti sa ne dati mai multe amanunte despre aceasta perioada a vietii lor?
- Enescu si Maruca au locuit in vila de la Bellevue pana in 1950 cand, constransi sa-si reduca cheltuielile, s-au mutat in micul apartament din Rue de Clichy. Dar curand dupa stabilirea lor la Bellevue, in noiembrie 1947, a sosit la Paris si Mircea Eliade, discipol al lui Nae Ionescu, pe care Maruca dorise de mult sa-l cunoasca, chiar din timpul legaturii ei cu marele filosof. Eliade este invitat la Bellevue de Maruca si petrece ceasuri lungi in compania acesteia. In jurnalul sau, Eliade marturiseste ca a fost impresionat de Maruca. Vehiculand in conversatia ei notiuni filosofice ca: Absolut, Viata, Ideal, Spirit, Maruca i-a parut lui Eliade a fi o femeie vanitoasa, care vrea sa-si dovedeasca superioritatea. Si-o inchipuia chiar ca pe o femeie care numeste ministri, schimba guverne! Maruca i-a marturisit lui Mircea Eliade, inca de la prima lor intalnire, ca l-a iubit pe Nae Ionescu si i-a inmanat doua foi de hartie batute la masina, in care facea portretul fostului sau iubit. Ii adaugase ca vedea in marele filosof pe diavol si definea relatia lor drept "eterica noastra tovarasie in domeniul Spiritului si al Exaltarii metafizice". Acesta era stilul Marucai - stilul frazelor pe care ea le scria pe biletele, in timpul auditiilor muzicale de la Bucuresti sau "Luminis". Eliade aminteste in jurnalul sau ca Maruca i-a evocat-o pe Cella Delavrancea, cea care o inlocuise in inima lui Nae Ionescu, drept "cea mai seducatoare si inteligenta femeie pe care o cunoscuse vreodata". Dupa cum aflam din volumul lui, "Scrisori catre cei de acasa", in decembrie 1947 Cioran este invitat si el la ceai la vila de la Bellevue. A fost fermecat de personalitatea marelui Enescu si s-a declarat incantat ca sotia acestuia, Printesa Maruca, l-a invitat in loja ei la un concert. Sunt inclinat sa cred ca, dintre cei doi discipoli ai lui Nae Ionescu, Maruca s-ar fi inteles mai bine cu Cioran, cu care avea idei comune despre existenta.
- Maruca i-a supravietuit lui Enescu mai bine de 13 ani. Stiti cum s-a desfasurat viata ei dupa disparitia marelui nostru compozitor?
- Enescu a murit in mai 1955, iar Maruca - in decembrie 1968, la varsta de 90 de ani. Parasise modestul apartament din Rue de Clichy din Paris, si locuia in Elvetia, la Vevey, intr-un hotel luxos, aflat pe malul lacului Leman, "Hotelul celor trei capete incoronate" se numea - tocmai potrivit pentru Printesa Cantacuzino, titlu pe care vaduva lui George Enescu continua sa-l poarte si acolo. Avea in acest hotel un apartament de lux si o infirmiera care o ingrijea. Manca la restaurantul hotelului sau i se aduceau mesele in camera, indeosebi spre sfarsit, cand ii slabisera puterile. La 90 de ani, tot mai bolnava, a fost transferata la o clinica din Montreux, unde a murit. In 1972, ramasitele ei pamantesti au fost aduse la Paris si depuse alaturi de cele ale lui George Enescu, la cimitirul Pre Lachaise, implinindu-se vointa marelui compozitor. Placa frumoasa de marmura aflata pe mormantul lui Enescu a fost inlocuita cu o alta, de piatra, in care era gravat numele marelui compozitor, ca si cel al Marucai, femeia pe care a iubit-o atat de mult. Pe piatra, numele ei apare ca: "Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescani". Ultimul ei gest a fost sublim: nici titlul de printesa, nici numele de Cantacuzino nu era amintit! S-a prezentat in fata eternitatii, cu esenta vietii ei: originea si iubirea. Corina Pavel
Multumesc pe aceasta cale domnisoarei Ilinca Dumitrescu, pianista de exceptie si director al Muzeului National "George Enescu" din Bucuresti, prin amabilitatea careia l-am cunoscut pe dl Ilie Kogalniceanu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
