Rosii cu cartofi la tigaie
Ingrediente (pentru 2 portii): 50 gr. slaninuta afumata, 1/2 kg de cartofi curatati si taiati pentru prajit (cartofi pai), 100 gr. telemea sau cascaval, 6 oua, 2 rosii, sare, piper, 1/2 legatura de patrunjel.
Mod de preparare:
* Se prajeste slaninuta intr-o tigaie (fara untdelemn) pana ce devine crocanta, apoi se scoate. Se pun la prajit cartofii in untura lasata, peste care - la nevoie - se mai adauga putin untdelemn.
* Se amesteca ouale cu branza rasa, se gusta de sare si de piper.
* Se spala rosiile, se oparesc si se curata de pielita, apoi se taie in bucatele mai mici.
* Se toarna masa de oua cu branza peste cartofi si se pune sa se prajeasca. Deasupra se asaza rosiile si bucatelele de slaninuta prajita. Se lasa pe foc mijlociu, vreme de 8-10 minute, acoperite cu un capac. La masa, se presara deasupra patrunjel tocat. Timp de preparare: 30 de minute
Supa de ardei gras
Ingrediente (pentru 2 portii): 500 gr. ardei gras, 2 cepe, 2 catei de usturoi, 200 gr. branza telemea (mai uscata), 1-2 linguri smantana, 1 crenguta de cimbru proaspat sau uscat, 1 lingura de untdelemn fin, 1 l de apa fiarta cu concentrat de carne de vaca (Maggi sau Knorr), 3 lingurite de boia dulce, putin piper macinat, sare.
Mod de preparare:
* Se spala ardeii, se curata de seminte si nervuri si se taie in lamele. Se curata ceapa si usturoiul si se toaca marunt.
* Se incinge uleiul intr-o oala, se caleste ceapa, apoi usturoiul si cimbrul (cui ii place, poate sa puna in loc de cimbru tarhon) la foc potrivit, amestecand intruna. Se adauga ardeii si se calesc si ei, amestecand in continuare.
* Se toarna in oala concentratul de supa, gata fiert, si se lasa sa dea un clocot. Se adauga boiaua, piperul si sarea si se lasa sa fiarba la foc potrivit circa 10 minute, pana ce se inmoaie ardeii.
* Intre timp, se taie branza cubulete. Cand supa e gata, se serveste in farfurii fierbinti, se presara deasupra cubuletele de branza si se adauga (dupa pofta inimii) smantana. Timp de preparare: 30 de minute.
Ingrediente (pentru 4 portii): 1 catel de usturoi, 250 gr. iaurt, 1 lingura de bulion, 2 linguri de untdelemn, sare, piper, un varf de cutit de paprica dulce, 1 legatura de menta, 2 copane de pui. Pentru sos: 250 gr. iaurt, 1 lingura de suc de lamaie, 1/2 legatura de menta.
Mod de preparare: Se zdrobeste catelul de usturoi si se amesteca cu iaurtul, bulionul, untdelemnul, condimentele si jumatate din legatura de menta tocata. Se toarna peste copanele crude si se lasa sa se marineze o ora.
* Se scot bucatile de pui din marinata si se prajesc in cratita cu ulei, sare si putina apa, pana ce se rumenesc. Pentru sos: se amesteca iaurtul cu sucul de lamaie, sarea, piperul si restul de menta tocata. Se serveste alaturi de pui. Timp de preparare: 35 de minute (fara timpul de marinat).
Doua aperitive cu rosii
Rosii umplute la borcan Ingrediente: 250 gr. rosii mici, 1 catel de usturoi, 1 legatura de busuioc verde, coaja rasa de la o lamaie, 50 gr. telemea, 50 gr. branza de vaci, sare, piper, ulei de masline sau altul fin.
Mod de preparare:
* Se spala rosiile, li se taie in partea de sus un capac, apoi se scobesc.
* Se curata usturoiul si se da pe razatoarea cea mica, se amesteca bine cu branza de vaci, telemeaua data pe razatoarea cea mare, busuiocul tocat, coaja de lamaie rasa, sare, piper. Cu crema obtinuta prin frecare se umplu rosiile, care se asaza in straturi suprapuse intr-un borcan. Deasupra se toarna ulei de masline. Se lasa sa se imbibe 12 ore. Tinute la frigider, rezista o saptamana.
Rosii picante
Ingrediente: 250 gr. rosii, o jumatate de ceapa, un ardei iute, 1 catel de usturoi, cateva frunzulite de busuioc, 1 lingura de untdelemn, 1 lingurita de suc de lamaie, 1/2 lingurita coaja de lamaie rasa, sare, piper.
Mod de preparare: Se oparesc rosiile cu apa clocotita, se curata de pielita si de seminte, se taie in cubulete. Se toaca jumatatea de ceapa, se taie ardeiul si se curata de seminte si nervuri, se toaca si el marunt, la fel ca si catelul de usturoi si frunzele de menta. Se amesteca totul cu untdelemn, sucul si coaja rasa de lamaie, sare, piper. Se serveste pe paine prajita, langa peste, pui, orez, macaroane.
Dulciuri
Tort de prune
Ingrediente (pentru 12 bucati): 1 kg de prune bistritene (care se desfac de pe sambure), 7 linguri de zahar, o bucatica de scortisoara, o cuisoara, 30 gr. praf de copt, 2 blaturi de tort din comert, 500 ml frisca, 4 foi de gelatina, 100 gr. migdale.
Mod de preparare:
* Se spala prunele, se taie in doua, li se scot samburii. 12 jumatati se pun deoparte. Restul se fierb cu 5 linguri de zahar, scortisoara si cuisoara intr-un sfert de litru de apa, vreme de 5 minute, apoi se strecoara. Lichidul se amesteca cu praful de copt, se lasa sa se raceasca, apoi se intinde pe unul din blaturi.
* Fructele se asaza deasupra, intr-un strat uniform. Se ia jumatate din frisca (gata batuta, dulce) si se amesteca cu gelatina inmuiata si dizolvata. Se intinde peste stratul de prune.
* Se asaza al doilea blat. Se decoreaza deasupra cu cele 12 jumatati de prune, frisca si cateva migdale pisate (nu este obligatoriu). Se baga la rece o ora.