„Am auzit că mulţi oameni şi-au ameliorat sau chiar vindecat unele boli cu Torser, dar ca să obţii rezultate trebuie să ai şi răbdare”
Eu nu am avut probleme cu sănătatea nici în tinereţe şi nici acum, dar port Torserul cu mine oriunde, ca să mă protejeze. Nefiind bolnav, am simţit doar o stare de bine şi un confort sporit. Mă mai dureau şi pe mine oasele, din cauza vârstei, însă acum mă ajută Torserul. Soţia mea are 80 de ani şi mai multe probleme de sănătate. Nu putea să doarmă bine, avea somnul agitat, circulaţia sângelui foarte proastă şi tensiune oscilantă. Mai are şi reumatism, i se umflă picioarele de la genunchi în jos, de aceea nu putea să meargă şi o dureau tare rău picioarele. Lua multe medicamente: preductal, nitromint, leridip, egilok şi altele. Pe ea, Torserul a ajutat-o vizibil. A mai redus din medicamente, dar nu în totalitate. De când îl foloseşte, poate să doarmă bine, merge la piaţă împreună cu mine şi este mai vioaie. Noi stăm la curte, avem o gospodărie, aşa că trebuie să şi muncim dacă vrem să avem. Torserul ne dă puterea şi energia de care avem nevoie. Am auzit că mulţi oameni şi-au ameliorat sau chiar vindecat unele boli cu Torser, dar ca să obţii rezultate trebuie să ai încredere şi răbdare. Sincer să fiu, la început nici eu nu prea aveam încredere, dar soţia mea mi-a dat un imbold, am văzut cum a ajutat-o şi acum cred în totalitate. Am o părere bună despre Torser, atât timp cât soţia mea este mult mai bine. Doamne ajută!
MARIN HAŢEGAN, pensionar (80 ani) - Braşov
„La cât de bine mi-a făcut Torserul, sunt foarte mulţumit de rezultate”
Sunt foarte mulţumit de acest dispozitiv, care practic m-a repus pe picioare, pentru că am fost foarte bolnav. Am avut probleme serioase cu inima, dar cu ajutorul Torserului mi-am mai revenit şi merg spre bine. Am tranzitul intestinal cu probleme, mă constipam foarte des şi puteam să fac ocluzie intestinală sau cine ştie ce altă problemă... Dar de când folosesc Torserul am înjumătăţit medicamentele, iar antioxidanţi nu mai iau deloc. În cartea tehnică scrie că nu trebuie să renunţăm definitiv la medicamente şi să mergem în paralel cu Torserul, pentru că grăbeşte procesul de vindecare. Am mai cumparat un Torser şi pentru soţia mea şi de când îl foloseşte se simte ca un fulg! Ea n-are probleme de sănătate, dar îl poartă pentru mai multă protecţie, mai multă energie şi pentru binele ei. La început n-am fost aşa încrezător ca acum; abia după ce l-am încercat am văzut ce poate să facă. La cât de bine mi-a făcut Torserul, sunt foarte mulţumit de rezultate. Prima dată am simţit mici schimbări în organism, iar după trei săptămâni i-am văzut efectele. Eu am avut boli cronice şi cred că din această cauză Torser nu şi-a făcut efectul mai repede, ca la alţii. Acum nu mai merg nici în spitale, nu mai iau nici medicamente, ficatul s-a vindecat. Ce mai, dacă merg pe picioare, conduc maşina fără probleme şi mă ocup de firmă înseamnă că sunt foarte bine şi asta numai datorită Torserului. Este o invenţie minunată, cu efecte miraculoase!
GHEORGHIŢĂ MATEESCU (58 ani) - Oradea
„Folosind Torserul, am observat o ameliorare semnificativă a vederii şi m-au lăsat durerile de spate”
Eu unul m-am convins că acest dispozitiv îşi face treaba. Pe mine mă ajută foarte mult, dar soţia mea este mai puţin receptivă, n-are încredere, cu toate că eu văd că i s-a îmbunătăţit sănătatea de când poartă Torser. Eu am lucrat ca mecanic la C.F.R., mă târam pe sub locomotive când făceam reviziile şi de acolo mi s-au tras multe probleme: am făcut o lombosciatică, am căpătat reumatism şi nici cu coloana nu stau prea bine. M-a lăsat şi vederea, asta poate că citesc şi stau la televizor cam mult. Folosind Torserul, am observat o ameliorare semnificativa a vederii şi m-au lăsat durerile de spate. Am lucrat tot anul trecut în grădină, la vie, la fân, merg şi la cumpărături cam un kilometru pe jos în fiecare zi, fără să mai am dureri. E bine că pot să fac din nou mişcare, însă cred că dacă n-aş avea dispozitivul la mine m-aş prăbuşi. Torserul îmi dă putere să lucrez, mă face mai energic, îmi alină durerile, mă fereşte de radiaţii. Pentru mine, este ca o minune de la Dumnezeu! Soţia mea are diabet şi avea glicemia cam mare, chiar dacă lua pastilele recomandate de doctor. De când are Torserul, ia numai o jumătate de Siofor seara, iar glicemia i-a scăzut de la 180-190 la 110. I-am împrumutat Torserul şi unei vecine de pe strada noastră, care s-a înţepat la picior şi i s-a făcut o umflătură urâtă; în nici o jumătate de oră piciorul i s-a dezumflat complet. Am o părere foarte bună despre Torser şi îl recomand din tot sufletul!
VALENTIN IOVĂNOIU, pensionar (71 ani) - Iaşi
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video: https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AS http://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informatii suplimentare pe http://torser-oferte.ro/