„Recomand tuturor Torserul. Este de mare folos!”
Toata viaţa mea am lucrat în industria uşoară, la o fabrică de tricotaje. De acolo m-am căpătat cu probleme la picioare. Am proteză la articulaţia piciorului stâng, genunchiul drept mă durea tot timpul şi mai sufăr şi de lombosciatică. Iau şi medicamente în paralel cu Torser, dar nu chiar aşa de multe ca înainte. Dorm foarte bine acum, sunt mult mai liniştită şi mai optimistă. Nu am mai mers de mult la medic, dar trebuie să mă duc pentru nişte analize, la endocrinologie. Sunt sigură că vor ieşi bune. Toată familia foloseşte astfel de dispozitive. Soţul meu doarme mai bine şi nu mai are palpitaţii. Băiatul meu n-are probleme de sănătate, dar ţine unul în permanenţă în buzunar, pentru protecţie împotriva radiaţiilor. Sunt amândoi mulţumiţi, spun că de când au Torsere totul le merge mai bine. Eu ar trebui să-mi scot tiroida, dar mai aştept un pic, poate îmi rezolvă Torserul şi această problemă. Îl recomand tuturor. Este de mare folos!
OTILIA MOCANU (64 ani) - Suceava
„Despre Torser am aflat la televizor, de la o emisiune a lui Emil Străinu, şi imediat m-am hotărât să-l cumpăr”
Aveam probleme de sănătate minore: ameţeli, tulburări de vedere, probleme cu menopauza, aşa că am decis să-l încerc, poate mă ajută şi pe mine, ca pe atâţia alţi suferinzi. În plus, am tensiune oscilantă şi dacă iau medicamente pentru cea mare, îmi scade prea mult cea mică, aşa că n-am cum să le controlez. De când folosesc Torserul, mă simt foarte bine. Mă ajută să am mai multă energie şi nu-l folosesc decât de-o lună şi ceva. Dorm mult mai bine şi sunt mai liniştită. De medicamente am scăpat, mai iau doar vitamine Alfa, care conţin minerale şi magneziu. Numai cu Torserul şi cu aceste vitamine mă simt în formă. Simţeam cum mi se încălzeau picioarele până la jumătatea pulpei şi nu-mi dădea pace să dorm, aşa de fierbinţi erau. Acum, văd că dorm şi nu mai am acele călduri. Soţul meu are diabet (ia Siofor de câţiva ani) şi m-am gândit să încerce şi el Torserul, poate scapă măcar de medicamente. Într-adevăr, acum mai ia doar o pastilă pe zi, nu 3! Aşa că eu sunt foarte optimistă şi am mare încredere în Torser. Părerea mea despre dispozitiv este următoarea: ca să ai rezultatele dorite, înainte să fie folosit, trebuie citite cu atenţie instrucţiunile din manual. Îmi pare rău să vă spun, dar noi suntem atenţi la tot felul de bârfe, în loc să analizăm şi să alegem ce este bine pentru noi. Sunt mii de oameni din ţară care folosesc Torserul şi se declară mulţumiţi. Pentru mine, acest dispozitiv este foarte bun. Am simţit asta chiar pe pielea mea. Mă bucur că faceţi sondaje şi tineţi cont de părerile noastre. Este minunat să ştii că poţi scăpa de unele boli aşa de simplu, cu un micuţ Torser!
SAMOILĂ PETRUŢA (68 ani) - Bacău
„De când are Torser, soţia mea a uitat de migrene, i s-a reglat somnul şi a scăpat de durerile pe care le avea la picioare, iar cei doi băieţi n-au mai răcit deloc anul acesta”
Pe mine, Torserul m-a ajutat foarte mult. Mi-am recăpătat liniştea pe care nu o mai aveam, sunt mai energic am mai multă poftă de viaţă. Acest dispozitiv îşi face datoria. Eu am fost electronist şi nu prea am avut probleme de sănătate. Am comandat patru Torsere, pentru toata familia, pentru că am auzit numai păreri bune despre acest dispozitiv, de la persoane diferite. M-am convins şi eu de eficienţa acestui aparat, în timp. Fiii şi soţia mea ţin Torserele permanent la ei şi n-au mai avut mari probleme de sănătate. Soţia mea a uitat de migrene, i s-a reglat somnul şi a scăpat de durerile pe care le avea la picioare, iar cei doi băieţi (oameni mari, la casele lor!) n-au mai răcit deloc anul acesta, cu toate că sunt cam bolnăvicioşi din fire. Tuturor ne dă o stare de bine şi multă energie, deci suntem foarte mulţumiţi de Torser.
GHEORGHE TROFIN (71 ani) - Bucureşti
„Recomand Torserul tuturor celor cu probleme de sănătate”
Eu am avut mari probleme cardiace şi sunt operată la picior. De când am Torserul, parcă sunt alt om. Îl ţin când la inimă, când la piciorul care mă doare, când la umăr. Seara îl pun sub pernă şi dorm foarte bine toată noaptea. Suntem mulţumiţi de rezultate şi eu, dar şi soţul meu. Eu am lucrat la gaz metan, funcţionar principal, iar soţul a fost şofer. Problemele de sănătate nu s-au acumulat de aici, ci au fost moştenite. Personal, efectul Torserului l-am simţit cam după prima săptămână. De-atunci sunt mult mai liniştită, iar durerile mi s-au ameliorat. Luam Cardoral pentru inimă, Sandovil pentru tensiune şi vitaminele date de doctor (care ne lipsesc la vârsta asta), dar acum le-am redus mult dozele, la sfatul medicului de familie. Suntem încântaţi de efectele Torserului, am simţit că ne-ajută. Recomand acest dispozitiv tuturor celor cu probleme de sănătate, ca tratament adjuvant şi mijloc de protecţie.
TATU GEORGETA (72 ani) - Bucureşti
„Torserul este benefic, ajută la diferite dureri şi îl recomand cu drag la toţi”
Nu avem mari probleme de sănătate, noi îl folosim mai mult preventiv. Am luat un Torser pentru că ne simţeam sleiţi de puteri şi nu mai aveam pic de energie. Îl ţinem seara pe marginea patului sau lângă televizor şi simţim cum se schimbă atmosfera în casă. Eu am mai avut unele dureri de spate, dar cu ajutorul Torserului mi-au trecut. Suntem mulţumiţi de el, pentru că ne dă mai multă încredere în noi şi liniştea de care aveam atâta nevoie. Ne-am convins că este benefic, ajută la diferite dureri şi îl recomand cu drag la toţi cei care vor să se simtă mai bine!
GEORGE POPESCU (61 ani) - Voluntari
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video: https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AS http://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informaţii suplimentare pe http://torser-oferte.ro/