„Când mă mai doare un deget sau ochiul, pun Torserul şi cam într-o oră durerea mă lasă”
Avem o părere bună despre Torser şi suntem foarte mulţumiţi de beneficiile pe care ni le oferă. De exemplu, când mă mai doare un deget sau ochiul (de fapt, oriunde mă doare), pun Torserul pe locul respectiv şi cam într-o oră, o oră şi ceva, durerea mă lasă. Pe soţul meu îl dureau mâinile şi picioarele, avea insomnii de când a ieşit la pensie, iar de când a făcut diabet, simte mereu mâncărimi la picioare. De când avem Torserul, îi merge mult mai bine! Disconfortul picioarelor a dispărut de tot şi dormim amândoi foarte bine când punem Torserul sub pernă. Îl tot plimbăm ziua de la unul la altul, iar seara îl punem obligatoriu în faţa televizorului, ca să fim protejaţi împotriva radiaţiilor. Recomandăm Torserul tuturor oamenilor, pentru că dispozitivul s-a dovedit eficient şi fără efecte adverse.
MARIANA ŞERBAN (66 ani) - Turda
„Am ţinut Torserul la piept circa două săptămâni şi am putut să expectorez toată sputa din plămâni”
N-am cuvinte să vă mulţumesc pentru Torser, pentru că mi-a fost de mare folos. Iarna asta am avut o răceală puternică, de-am crezut că mor. Am făcut până şi injecţii cu ampicilină, timp de zece zile! Uşor, răceala a dat înapoi, dar am rămas cu o râcâială pe coşul pieptului, cu o spută care nu se rupea. Am ţinut Torserul la piept circa două săptămâni şi, în final, am putut să expectorez toată sputa din plămâni. Mai fac tratament cu Torser şi la genunchi (am un început de gută şi mă mai deranjează din când în când) şi văd că-mi face bine, pentru că nu mă mai dor. Să ştiţi că de când îl port cu mine, nu mă mai doare absolut nimic!
JAN ŞTEFĂNESCU (76 ani) - Constanţa
„Ţineam Torserul pe braţ, exact cum mi-a explicat la telefon profesorul Constantin Teodorescu. După nici 10 minute, am simţit că-mi eliberează braţul, că nu mă mai doare!”
Eu am luat Torserul când am aflat că sufăr de hipertensiune arterială, ştiind că ajută în această boală. Doctorul mi-a dat un tratament în urma căruia, din păcate, eu n-am simţit nicio ameliorare. Când am primit Torserul, am început tratamentul cu aplicaţii pe zona pieptului. Spre surprinderea mea, tensiunea mi-a scăzut destul de repede, în numai câteva zile. Înainte de Torser o aveam 18 cu 10, acum o am 14 cu 8. Tot atunci aveam şi dureri în braţul stâng. Ţineam Torserul pe braţ, cu partea colorată pe corp, exact după cum mi-a explicat la telefon profesorul Constantin Teodorescu. După nici 10 minute, am simţit că-mi eliberează braţul, că nu mă mai doare! Vă daţi seama: după aşa rezultate, cum să nu fiu mulţumită de Torser? Odată, a venit în vizită o prietenă şi i-am pus Torserul pe umăr, pentru că nu-şi mai putea ridica mâna. Cât a stat la mine, vreo jumătate de oră, l-a ţinut sub bluză, pe articulaţia umărului. A doua zi m-a sunat şi mi-a zis bucuroasă că nu-i vine să creadă că poate ridica braţul şi că nu o mai doare. Sunt foarte mulţumită de această minunăţie numită Torser!
IRIMIA ANGELA (55 ani) - Focşani
„Când am răcit, am pus Torserul direct pe piept şi de atunci n-am mai tuşit, durerile musculare au slăbit şi nu mi-a mai curs nici nasul”
Am luat un Torser pentru mine şi soţia mea, apoi, văzând ce modificări au apărut la noi, am luat unul şi pentru părinţii mei. Noi considerăm că aparatul ăsta este foarte bun, şi am să vă explic şi de ce: când am răcit, l-am pus cu partea activă direct pe piept şi i-am simţit efectul aproape instantaneu: n-am mai tuşit, durerile musculare au slăbit, nu mi-a mai curs nasul şi n-am mai avut acea senzaţie de „sfârşeală”. L-am folosit şi pentru dureri precordiale la inimă, pentru dureri de cap şi de fiecare dată am avut rezultate benefice imediat. Mama mea are o coxartroză şi din când în când o doare rău şoldul, de nu mai poate să meargă. Dar pune Torserul pe zona dureroasă şi nu peste mult timp se linişteşte, nu o mai doare deloc. Suntem cu toţii foarte mulţumiţi de rezultate! Felicitări pentru această invenţie!
DOREL MĂRCUŞ (59 ani) - Huedin
„Tuşeam foarte rău, rămâneam fără aer, dar cu ajutorul Torserului m-am vindecat fără să iau Nurofen sau alte medicamente”
Aveam mari dureri de articulaţii, dar după ce am făcut tratament cu Torserul, pot să spun cu mâna pe inimă că nu mă mai deranjează nici măcar la schimbarea vremii sau a anotimpurilor, ca până de curând. M-a ajutat imediat şi la o răceală, pe care am făcut-o în februarie. Tuşeam foarte rău, aproape că rămâneam fără aer când mă apuca, dar cu ajutorul Torserului (l-am aplicat pe piept, sub „mărul lui Adam”) m-am vindecat mult mai repede, fără să iau Nurofen sau alte medicamente. Aveam probleme vechi şi cu tensiunea oscilantă, mai ales când îmi creştea brusc (simţeam cum îmi zvâcnesc urechile şi trebuia să mă aşez imediat, că ameţeam), dar de când port Torserul tot timpul la mine (şi ziua, şi noaptea!) nici nu mi-am mai măsurat tensiunea, pentru că mă simt bine şi n-am mai avut niciun puseu. Interesant este că Torserul ajută în orice durere, care dispare la scurt timp, iar problemele mai grave se ameliorează. Eu luam foarte multe medicamente, mai ales pentru tensiune, dar de când am Torserul, mai iau doar vitamine.
FLORINA MATEI (62 ani) - Iaşi
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video: https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AS http://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informaţii suplimentare pe http://torser-oferte.ro/