"De când port Torserul, nu mai am atacuri de panică şi nu mă mai sufoc în somn"
Vreau să vă povestesc despre necazul meu, care m-a chinuit ani buni şi mi-a transformat viaţa într-un calvar. Sufeream de mulţi ani de bronşită cronică obstructivă, cu insuficienţă respiratorie. Din această cauză, aveam dese atacuri de panică: la două-trei zile chemam ambulanţa, chiar şi în timpul nopţii, pentru că îmi era teamă să nu mă sufoc în somn. De fiecare dată aveam impresia că mor. Mă cuprindea o teamă cumplită şi nu mai puteam să dorm toată noaptea. Într-o zi, o prietenă mi-a arătat dispozitivul Torser şi era foarte convinsă că mă poate ajuta şi pe mine. Îmi era greu să cred că, după atâţia ani de chin şi după tot felul de tratamente, îmi voi găsi salvarea. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a luminat şi am cumpărat acest aparat. A doua zi dimineaţa, stăteam în pat perfect odihnită şi nu-mi venea să cred că am dormit toată noaptea, fără să am crize de panică. De când îl port, mă culc seara la zece şi mă trezesc pe la ora şase dimineaţa, iar tot timpul ăsta dorm liniştită. De când port Torserul cu faţa pe zona pieptului, am început să expectorez (ceea ce nu reuşeam până acum) şi - ceea ce este absolut uimitor - nu mă mai sufoc în somn! Acum îmi permit chiar şi o cafea dimineaţa, lucru pe care nu-l mai făcusem de mult. Cât beau cafeaua, pun Torserul la flori şi apoi îl folosesc din nou. Mi-e cel mai bun tovarăş de somn şi de plimbare. Cu Torser mă simt minunat! Simt din nou că trăiesc!
HÂNCU FLORICA (64 ani) - Târgovişte
"Căutam ceva care să mă protejeze de energiile negative"
Lucrez la un cabinet de terapii cu aparatul de diagnosticare prin biorezonanţă şi iau contact cu foarte multe persoane zilnic. Probabil că am dezvoltat anumite sensibilităţi, pentru că după fiecare zi de lucru mă încărcam negativ de la pacienţi. Am ajuns să mă simt foarte rău şi căutam ceva care să mă protejeze de acele energii negative. Pe lângă această problemă, mi se mai descoperise şi un fibrom uterin, iar de două săptămâni sângeram abundent, aveam transpiraţii nocturne puternice şi eram atât de slăbită, încât nu mai puteam merge. Simţeam că sunt la un pas de moarte! Pentru că sângerarea era prea puternică, am ajuns la spital. Medicii nu mi-au recomandat nici un tratament medicamentos, singura soluţie propusă de ei fiind intervenţia chirurgicală. Nici nu voiam să aud de aşa ceva! Am aflat despre dispozitivul Torser şi l-am achiziţionat imediat. Încet, încet, sângerarea s-a oprit şi astăzi totul merge spre bine. Am reînceput serviciul şi, atunci când lucrez cu pacienţii, port Torserul tot timpul asupra mea. Îl folosesc şi noaptea, în zona picioarelor, pentru că le simt uneori grele, şi-mi uşurează pe loc suferinţa. Acum mă simt bine, am un tonus excelent şi sunt foarte mulţumită că am Torserul în viaţa mea.
GRAUR LUMINIŢA (41 ani) - Bucureşti
"Folosesc Torserul când am dureri, iar efectul este benefic de fiecare dată"
Am cumpărat dispozitivul Torser pentru că aveam tot timpul o stare de nelinişte şi insomnii. De când îl port sunt mai calmă, dorm bine şi mi s-a reglat şi tensiunea oscilantă, de care sufeream. Am observat că mi s-a reglat şi tranzitul intestinal, eu având o malformaţie congenitală a colonului, fiind obligată să iau zilnic medicamente pentru aceasta. De când port dispozitivul Torser, iau mult mai rar pastilele recomandate de medic. Îl folosesc şi când am diferite dureri, iar efectul este benefic de fiecare dată. Sunt foarte încân?tată de efectele acestui dispozitiv.
NIŢU ELENA (75 ani) - Cluj-Napoca
"De când folosim dispozitivul Torser, avem alt tonus"
De multă vreme nu mai condusesem maşina, pentru că o teamă cumplită mă reţinea să mai urc la volan. Am văzut în „Formula AS” o reclamă despre aparatul-minune şi m-am gândit că ar putea să mă ajute şi pe mine. De când folosesc dispozitivul Torser conduc din nou, pe distanţe mari, fără să mai obosesc la drum. De asemenea, mi-am reglat şi somnul. Soţia mea e şi ea foarte mulţumită, fiindcă nu mai simte oboseala când merge la piaţă sau face diverse treburi prin gospodărie. Avem alt tonus şi asta este extraordinar, la vârsta noastră.
MIRON ION (78 ani) - Constanţa
"Cu ajutorul Torserului, nu mai iau antiacidice şi simt că am o energie ca-n tinereţe"
Aveam o hernie hiatală veche, care-mi dădea mereu aciditate. Timp de 20 de ani m-am tratat cu medicamente naturiste, iar la 2-3 zile trebuia să iau neapărat antiacidice. Am vrut să mă tratez la un bioenergoterapeut, dar costul şedintelor era destul de ridicat, pentru că trebuiau făcute timp îndelungat, cel puţin o dată pe săptămână. Am citit despre Torser în „Asul Verde” şi am văzut câţi oameni au scă?pat de tot felul de probleme cu ajutorul acestui aparat. M-am gândit că mi-ar putea fi şi mie de ajutor, aşa că l-am achiziţionat. Pentru hernia hiatală l-am purtat sub stern (la epigastru - cum scrie în recomandări), iar rezultatele nu au întârziat să apară: de circa o lună nu mai iau antiacidice şi simt că am o energie ca-n tinereţe, cu toate că nepoţii mă solicită mai tot timpul. Am făcut şi conservele de toamnă, fără să mai simt oboseala de altă dată... Acum mănânc bine şi dorm bine. Sunt foarte mulţumită de efectul Torserului şi-l recomand tuturor celor care au probleme de sănătate. Chiar face minuni!
POPESCU SILVIA (69 ani) - Brăila
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video: https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AS http://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informaţii suplimentare pe http://torser-oferte.ro/