În tinereţe am avut şi eu un necaz asemănător celui al soţului dvs. (negi pe organul genital), necaz de care am scăpat folosind un procedeu pe cât de simplu, pe atât de eficient. Am legat fiecare neg în parte, la rădăcină, cu un fir de păr de cal, legătură pe care am strâns-o câte puţin în fiecare zi. După câteva zile, au început să cadă unul câte unul, fără prea mari dureri, ci doar cu puţină răbdare. Dacă între timp soţul dvs. nu a rezolvat acest necaz, cred că merită să încerce soluţia recomandată de mine şi vă garantez că nu va regreta.
V. POIENARU - Suceava
"Am 24 de ani şi sufăr de enurezis nocturn"
(Răspuns pentru OANA - Cluj, F. AS nr. 923)
Sunt surprins de faptul că vă e ruşine să vă prezentaţi la medic pentru tratarea afecţiunii de care suferiţi, care ar putea fi o cistită cronică netratată deloc sau neglijată în decursul anilor şi care v-a adus într-o situaţie disperată, aparent fără soluţii de vindecare.
Numai un medic specialist urolog vă poate pune un diagnostic precis pe baza unei uroculturi, care va determina eventuala existenţă a unui agent patogen, natura acestuia şi antibioticele la care este sensibil.
Pe această bază vi se va institui un tratament eficient ca doză şi durată, până la obţinerea unei uroculturi sterile şi, odată cu ea, eliminarea enurezisului nocturn. Tot medicul specialist urolog ar putea depista şi o eventuală altă cauză a bolii, care va fi tratată corespunzător. Până atunci, căutaţi să reduceţi consumul de apă, seara, pentru a reduce cantitatea de lichid şi presiunea exercitată de acesta în interiorul vezicii urinare.
De asemenea, puteţi încerca şi medicamentul Driptane tablete, care vă poate fi de folos, dar care tratează temporar numai efectele bolii, nu şi cauza ei, care poate fi stabilită numai de medici, de care un centru medical universitar de prestigiu (de pildă Clujul) nu duce lipsă.
Sunt convins că apelând la ei, vă veţi vindeca definitiv. Vă doresc succes şi în primul rând curajul de a vă prezenta la medic.
VALERIU M. - Timişoara
"În urma unui atac de cord, am rămas cu o panică de moarte"
(Raspuns pentru ION, F. AS nr. 957)
Stimate domn, v-aş sfătui ca în acest moment delicat al vieţii dvs. să vă orientaţi către energia dătătoare de viaţă care este rugăciunea. De-a lungul timpului, atenţia oamenilor înţelepţi, a unor oameni de ştiinţă (chiar medici) a fost atrasă de efectele curative ale rugăciunii. Acolo unde rugăciunea a fost şi este practicată, s-au obţinut şi se obţin vindecări, mai ales acolo unde terapeutica medicală este ineficientă, de exemplu: cancere, lupus al feţei, infecţii renale, tuberculoză osoasă şi pulmonară, bolnavi cu deficienţe de vorbire. Miracolul a constat în accelerarea proceselor de vindecare. Dumnezeu îl ascultă pe om şi dă răspuns rugăciunii sale. Rugăciunea nu trebuie să fie însă o soluţie de apărare contra bolii şi a fricii de moarte, ci o necesitate, o acţiune pornită din adâncul fiinţei dvs. Rugăciunea vă va ajuta la regăsirea echilibrului dvs. interior. Evitaţi mânia, invidia, răzbunarea, evitaţi oamenii agresivi în vorbă şi faptă şi căutaţi să uitaţi de nereuşite şi de neîmpliniri. Gândiţi pozitiv, depăşiţi-vă teama, credeţi cu adevărat că Dumnezeu vă ocroteşte, iar sănătatea trupului dvs. se va restabili încet, dar sigur. Cu cele mai sincere urări de sănătate,
EUGENIA - Bucureşti
"Am fost operat de acalazie esofagiană, dar starea proastă a sănătăţii continuă"
(Răspuns pentru DAN F. - Bucureşti, F. AS nr. 1002)
Vă propun câteva tratamente ajutatoare: * Ceai de pedicuţă - o ceaşcă dimineaţa. * Gargară profundă cu ceai de drăgaică (sânziene), nalbă şi podbal (infuzie). * Ceai de rădăcină de obligeană, preparat la rece (se pune o linguriţă de rădăcină rasă în 250 ml apă rece şi se lasă de seara până dimineaţa, când se încălzeşte uşor şi se strecoară). Se bea câte o lingură, cu 1/2 oră înainte şi după mese - deci în total 6 linguri pe zi. * Ceai de pelin, puţin şi rar, la 2-3 zile. Timp de tratament, minimum 6 săptămâni.
D.M. - Iaşi
"Fata mea are spasme şi convulsii la trezire"
(Răspuns pentru INA, F. AS nr. 1163)
În urma a două operaţii pe creier, pe care le-am suportat la 15 şi 16 ani (perfect reuşite), mă confrunt şi eu cu problema aceasta, foarte gravă: fac crize convulsive de tip epileptic, cu toate că sunt sub tratament medicamentos. Însă crizele mele sunt foarte rare şi de scurtă durată (maximum 1 minut) şi le cunosc cauza: eforturi foarte intense. Deci, le pot evita printr-un mod de viaţă adecvat. Referitor la problema fiicei dvs., vă recomand să luaţi legătura cu d-l prof. dr. Vlad Ciurea. Este unul dintre cei mai buni medici specialişti din ţară şi un om cu totul deosebit. Dacă există cineva care să vă poată ajuta în mod avizat, dânsul este persoana. Mie mi-a salvat viaţa. Spitalul Bagdasar este orientat tocmai pe acest profil (neurochirurgie, epilepsie etc.) şi, datorită aparaturii moderne aduse de curând din străinătate, puteţi face investigaţii foarte aprofundate, în legătură cu boala fiicei dvs.
DANA - Bucureşti
"Caut tratament pentru tremor esenţial pe bază nervoasă"
(Răspuns pentru IRINA - Piatra-Neamţ, F. AS nr. 1287)
Doamnă Irina, nu vă îngrijoraţi, tatăl dvs. se va face bine cu siguranţă. Acelaşi diagnostic l-am avut şi eu. Nici nu puteam vorbi, îmi tremura limba-n gură, nici dinţii nu-i puteam opri din clănţănit. M-am internat, dar după câteva injecţii era să mor. Noroc că a venit o vecină să mă vadă, a semnat că va avea grijă de mine şi m-am externat. Un medic mi-a spus să nu mănânc carne de porc. Avea perfectă dreptate. Am renunţat, treptat, la carne, trecând pe un regim de legume, fructe şi lactate. Este esenţial! Am început să fac bai cu conuri de brad şi de pin. Am fiert mult ovăz şi am băut zeama. În fiecare zi, pe stomacul gol, am luat drojdie de bere, câte o linguriţă, dizolvată în apă de tărâţe. Am consumat mult propolis şi polen, câte o linguriţă de bitter suedez în ceai. Am înlocuit zahărul cu mierea şi pâinea cu cereale încolţite (grâul încolţit face minuni, prin conţinutul său de vitamina B). Am evitat persoanele şi situaţiile care mă stresau. Merg la biserică, merg în locurile unde mă simt bine, candela mea arde tot timpul. Eu cred că această boală e un blocaj de energie. Pe mine m-au ajutat foarte mult exerciţiile yoga, care pot fi făcute şi la 90 de ani. Ele deblochează energia şi aduc multă vitalitate. Yoga nu este o sectă. Ea este practicată de oameni bolnavi, care nu se mai pot recupera cu medicamente. Înainte, nu puteam să stau pe picioare, iar acum stau cu capul pe mâini şi cu picioarele în sus, precum copiii. Mulţumesc lui Dumnezeu, toate bolile se pot vindeca, numai să avem răbdare şi încredere.
Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute!
MARIA T. - Iaşi
"Cum mă pot recupera mai repede după o fractură?"
(Răspuns pentru SIMONA - Cluj-Napoca, F. AS nr. 1301)
Eu am avut o fractură la picior în urmă cu 30 de ani şi vă împărtăşesc din experienţa mea. Am stat cu piciorul în ghips, 56 de zile. Am făcut rost de cârje şi umblam cu ele şi după ce am scăpat de ghips. Când l-au tăiat, am avut dureri groaznice la glezna piciorului (se blocase complet). Ca de obicei, după fracturi, se recomandă gimnastica. Am făcut câteva şedinţe, dar încheietura nu ceda. La recomandarea unui moşneag din sat, care a avut şi el accident şi m-a văzut cât de disperat sunt, am început ascensiunile pe un deal. În apropierea locuinţei, am un teren cu o pantă de aproximativ 35-40 grade. Am început să urc panta, prima dată cu cârjele, apoi fără. Urcam încet la început, măream viteza treptat şi în câteva zile, încheietura a cedat. În 5 zile, urcam normal şi umblam fără beţe, fără a face eforturi mari. După 3 săptămâni am început să umblu normal, iar după două luni, eram ca şi înainte de accident. Din experienţa mea, fracturile se vindecă şi nu au urmări neremediabile, nu trebuie să ne descurajăm.
LEONTIN C. - Hunedoara
"Îmi sângerează limba"
(Răspuns pentru VIO, F. AS nr. 1307)
O prietenă a venit la mine disperată. Avea limba uscată şi cu multe crăpături adânci. Am sfătuit-o să meargă la medic, să-şi controleze colonul. Mi-a spus că sunt cretină, a izbit uşa şi a plecat. După ce s-a liniştit, s-a hotărât să meargă la medic. Colonul era bolnav. L-a tratat şi limba şi-a revenit. După o săptămână, a venit la mine să-şi ceară iertare. Vă doresc multă sănătate,
LUCREŢIA - Iaşi
"Caut un remediu pentru retinopatie pigmentară"
(Răspuns pentru GABI M. - Galaţi, F. AS nr. 1307)
Vitamina A este esenţială pentru sănătatea ochilor. Consumaţi regulat alimente bogate în această vitamină: ouă, lapte, ficat. * Mâncaţi 300 g morcov crud pe zi şi luaţi, după mesele principale, drajeuri cu vit. A + D2 (4 pe zi). * Faceţi ceai de rostopască în fiecare zi şi ştergeţi-vă ochii (extern) de 5-6 ori pe zi, la fiecare ochi cu altă bucăţică de vată. * Faceţi gimnastică medicală, cu mişcări oculare sus-jos şi lateral, câte 5 minute, de trei ori pe zi (întăreşte musculatura ochilor). Nu obosiţi ochii prin citit şi televizor. Pentru sănătate, trebuie să ne luptăm cu credinţă că vom învinge.
VALERIA - Braşov