Joe se numără printre cei mai mari chitarişti ai lumii şi domină de ani buni topurile de profil. Cântă de mai bine de patru decenii şi a lansat până astăzi 16 discuri de studio, vândute în peste 10 milioane de exemplare. Multe dintre albumele lui i-au adus premii importante, printre care şase discuri de aur şi platină şi nu mai puţin de 15 nominalizări la prestigioasele premii Grammy. Dar Satriani se mai poate lăuda cu ceva: pe lângă o carieră muzicală de invidiat, a reuşit să şcolească o mulţime de alţi chitarişti cunoscuţi, precum: Steve Vai, Kirk Hammett (de la Metallica), Larry LaLonde (Primus), Rick Hunolt (Exodus), Andy Timmons sau Alex Skolnick (Testament).
Dom' profesor de chitară
Joseph Satriani s-a născut pe 15 iulie 1956 în Westbury, New York, şi este descendentul unor imigranţi italieni. De mic a fost atras de muzică şi a cochetat cu pianul şi tobele, dar nu a reuşit să exceleze la nici unul dintre ele. "Am petrecut ore întregi pe lângă mama care, chiar dacă nu era profesionistă, cânta fantastic la pian. Eram fascinat de talentul ei, căci ţinea ritmul melodic cu mare uşurinţă, iar citirea partiturilor era pentru ea doar o joacă. Ei bine, eu unul n-am avut niciodată talentul ăsta!", se confesa artistul într-un interviu.
Dar deşi nu a reuşit să exceleze la niciunul dintre cele două instrumente, Joseph nu a renunţat la dragostea lui pentru muzică. La 14 ani a descoperit, în sfârşit, instrumentul care i se potrivea cel mai bine - chitara. I-a venit ideea s-o încerce după ce l-a ascultat, vrăjit, pe Jimi Hendrix. "Când am pus mâna pe chitară am descoperit pe loc că era un instrument ale cărui mistere pot să le descifrez. Mi-au trebuit doar două zile ca să învăţ toate acordurile. Nu mi-a opus rezistenţă ca pianul sau tobele. Am început să cânt la chitară, pentru că eram mare fan Hendrix, dar am îmbrăţişat-o cu adevărat pentru că m-a lăsat ea. Am simţit adesea că nu m-am «născut» chitarist, şi cu toate astea, iată unde am ajuns azi!", povestea el.
Cu toate că în liceu era considerat o stea în devenire a fotbalului american, Joe a renunţat fără nici o urmă de regret la acest sport, imediat ce a aflat că Jimi Hendrix a murit. A plecat de la antrenament brusc, hotărât să se dedice chitarei. "Când le-am spus părinţilor mei că am renunţat la sport şi că vreau să mă fac chitarist, s-a făcut brusc linişte la masă. Tata, care avea un frate muzician nu s-a speriat aşa de tare, dar mama era şocată, căci eroul meu, Hendrix, pe care îmi propuneam să-l imit, murise în urma unei supradoze". Spre marea bucurie a mamei, el a reuşit să se ţină departe de droguri. Cu mai multă voinţă şi perseverenţă decât talent înnăscut, a studiat sârguincios, iar după ce a terminat facultatea, pentru a se întreţine, s-a apucat să predea lecţii de chitară. Unul dintre primii lui elevi a fost chiar Steve Vai, urmat mai apoi de Larry LaLonde (Primus) şi de Kirk Hammett (Metallica). "Cred că am fost cel mai norocos profesor de chitară din lume, căci am nimerit numai elevi grozavi!", spunea el cu mândrie.
Învăţându-i pe alţii, Joe şi-a neglijat o bună bucată de timp propriile-i vise. Aşa se face că mai toţi elevii lui, mai tineri decât el, şi-au lansat discuri înaintea lui. Abia în 1986, după opt ani de profesorat şi de cântat într-o trupă obscură, numită "Squares", Joe şi-a luat, în sfârşit, inima în dinţi şi şi-a lansat albumul de debut, intitulat "Not of This Earth". "Nu am găsit un producător, aşa că mi-am folosit toţi banii de pe cardul de credit. Privind în urmă, realizez că nu a fost chiar cea mai strălucită idee a mea, căci am rămas şi falit, şi dator. Din fericire însă, albumul nu a fost un fiasco total", îşi aminteşte el. Dar albumul lui instrumental nu a avut parte nici de vreun succes nebun. L-a adus însă în atenţia unor producători mai curajoşi, care i-au oferit şansa să înregistreze un nou album. "Când am înregistrat discul cu numărul doi, «Surfing With the Alien» (1987 n.r.), atât eu, cât şi co-producătorul meu am crezut că ăsta o să fie şi ultimul, căci melodiile nu erau foarte comerciale. Am rămas amândoi cu gura căscată când, imediat după lansare, el a ajuns în topul Billboard şi chiar a surclasat primul disc solo al lui Mick Jagger", spunea Joe. Albumul a primit două nominalizări la Grammy şi însuşi Mick Jagger l-a invitat să cânte cu el în turneu. În 1993, a fost în turneu cu altă trupă mare, Deep Purple, înlocuindu-l pe chitaristul Ritchie Blackmore.
De aici înainte, succesul s-a ţinut scai de Joe Satriani. De peste 30 de ani, este o figură predominantă pe scena muzicală rock, cel mai nou disc al său, "What Happens Next", lansat în urmă cu cinci luni, fiind, şi el, bine primit de iubitorii muzicii rock instrumentale.
(Pentru concertul de la Arenele Romane de pe 25 iulie a.c., biletele se găsesc în reţeaua Iabilet. Până pe 24 iulie acestea vor costa între 89 şi 249 lei, iar în ziua concertului vor costa între 100 şi 260 de lei.)