Sfinti cu chip de miel si alte uimitoare intamplari

* Nimeni nu ar putea imagina ceva mai dramatic si mai uimitor ca vietile Sfintilor - fie ei Martiri, Stalpnici, Anahoreti, Zavorati, Postitori, Chilioti sau Sfinti Copii. Daca Mantuirea e o Scara ce urca necontenit pana la marginea de sus a cerului, sfintenia e cu siguranta ultima treapta, cea mai de sus - treapta perfectiunii. Deloc intamplator, cartea Sfintilor si Mucenicilor crestini nu lipseste de pe strana niciunei biserici sau manastiri. Deloc intamplator, aceasta carte a vietii desavarsite nu are un autor anume, ci fiecare Sfant s-a scris acolo pe sine; si-a pus faptele si viata lui pagina de pagina, cu litere adanci, muncite si udate din belsug cu cerneala de lacrimi si sange *

Sfintenia si simetria sufletului

Sfantul este, de fapt, un om ca toti ceilalti. Cu nimic mai presus si mai deosebit. Sfantul iese din randul lumii doar prin faptul ca nu mai cere si nu mai doreste nimic. Nemaiavand nimic (nici avere, nici ganduri de prisos), el are de fapt totul - dragostea si apropierea de Dumnezeu. De acum, despatimit si rupt de cele ale lumii, poate face orice - sa zboare, sa iasa din trup, sa citeasca gandurile oamenilor si semnele viitorului, sa vindece, sa supuna duhuri si chiar sa invie morti in numele lui Hristos. E maximum de putere la care poate ajunge o fiinta pamanteana, putere pe care insa adevaratii sfinti cauta sa o ascunda, sa o faca uitata sau chiar vor sa o alunge, de teama mandriei si a inaltarii de sine. Nimic nu pare mai intunecat si plin de primejdii ca trufia. Toti cuviosii pustiei stiu asta si tac ingroziti.
Degeaba incercam sa aflam mai multe - cand vine vorba despre ei insisi, sfintii pastreaza tacerea, fug si se retrag intr-o discretie absoluta, cum a facut Sfanta Teofana, Imparateasa Bizantului, care a umblat in zdrente sub porfira ei de aur si nestemate, pentru a nu uita vreodata de cei saraci si in lipsuri. Cum s-a invrednicit Sfantul Marcian de la Cir, care a trait 60 de ani intr-o chilioara cat trupul lui si s-a hranit toata viata cu doar 24 de firmituri de paine pe zi, sau Sfantul Stefan Antipa, care a dormit pana la moarte intr-un mormant deschis, cautand prin aceasta sa se pedepseasca, doar pentru ca biserica manastirii unde era el egumen fusese daramata de un cutremur.
Sfintenia e un vas mistic, in care se cuprind puteri si semne uimitoare, imposibil de gandit pentru o minte omeneasca. De ziua Apostolului Ioan (8 mai), din mormantul lui izvoraste fara veste o pulbere sfanta ca o mana, pe care credinciosii o culeg si o folosesc in chip de leac la vindecarea cancerului si a altor boli fara speranta. De hramul Sfantului Visarion, pret de cateva ore, apa lacului sarat langa care a fost ingropat se transforma in apa buna de baut, iar pe 24 noiembrie, ziua Sfantului Clement, marea se retrage trei metri, vrand parca sa arate celor mai putin increzatori ca nimic din cele ale sfintilor nu trebuie sa ne mire. Nici ca Sfantului Sadot (19 octombrie) ii creste la loc limba taiata de pagani. Nici ca o singura picatura din sangele Sfantului Epimah poate face ca o oarba, aflata intamplator in preajma mucenicului, sa-si recapete vederea. Sau ca lemnul pe care a fost martirizat Sfantul Teodor Tiron poate infrunzi brusc, redevenind copacul care fusese odinioara, pentru a intari astfel adevarul ca orice este cu putinta celor pocaiti si nascuti a doua oara prin botezul lacrimilor.

"Lasati copiii sa vina la mine!"

Crestinismul cunoaste multi Sfinti copii, fiecare din ei ramanand in cartea Sinaxarului printr-un miracol sau un sacrificiu peste fire - de la Ignatie, zis si Teoforul (copilul luat pe genunchi de Hristos), pana la Sfantul Mamat, pe care mama lui il naste in puscarie si apoi moare, lasandu-l singur, sa mangaie zidurile reci si sa strige dupa ea - de unde si numele de Mamat. De la Teofil Marturisitorul - devenit pustnic la doar 12 ani, pana la Sfantul Luca din Elada, ce postea vinerea chiar la sanul mamei; de la Sfantul Chelsie, ucis la doar 3 ani, pentru ca strangea la piept o icoana a Mantuitorului Hristos, pana la Sfantul Sava, copilul cu minte de batran, care la nici 7 ani indemna oamenii sa se pocaiasca... Fara sa semene intre ei, Sfintii copii raman mereu aceiasi - nevinovati ca niste ingeri. Unii au devenit mucenici prin chiar viata lor, asemenea Sfantului Coprie, abandonat la nastere intr-o groapa de gunoi si alaptat apoi de o ciuta salbatica. Altii au suferit pentru credinta, cu mult curaj, alaturi de parintii lor, asa cum au fost fiii Brancoveni sau fiicele Sfintei Sofia (Agapis, Elpis si Pistis, cea batuta pana la moarte cu toiagul inrosit in foc si jupuita de vie, desi nu avea decat noua ani). Unii au facut minuni ca Sfantul Neofit, care la nici 10 ani lovea stanca si izvora imediat apa. Altii si-au dat viata numai pentru milostenia si sufletul lor bun, cum s-a intamplat cu Sfanta Filofteea de la Curtea de Arges (omorata de tatal ei pentru ca dadea mancarea la saraci) sau Sfantul Simeon Stalpnicul, din Muntele cel Minunat, care, orfan bogat cum era, a lasat toata averea sarmanilor, iar el, la doar 6 ani, a plecat in pustie, unde multime de ingeri si pasari il hraneau si-l invatau toata stiinta lumii, incat, suit pe stalpul nevointei, savantii timpului il ascultau si se minunau de toate lucrurile pe care le stia acest calugar simplu si fara pic de carte.

Stalpnicul sau monahul "spanzurat de cer"

In icoana, stalpnicii apar desenati ireal - doar de la brau in sus, restul trupului fiind o coloana inalta de lemn. Faptul ca iconarul nu a vrut sa respecte legea proportiei pare a spori si mai mult ciudatenia acestor "stalpnici".De multe ori, alesi inca din burta mamei de catre Hristos, stalpnicii se deosebesc de alti calugari prin faptul ca tanjesc din prima clipa spre cea mai aspra traire pustniceasca, de unde si nenumaratele lor conflicte cu egumenii manastirilor, cum a patit Sfantul Simeon, care a locuit mai multe luni intr-un put parasit si apoi s-a suit pe varful unui munte din Antiohia, unde s-a legat de picior cu un lant lung de 10 metri, pentru a se intari in fata ispitei de a pleca in alta parte.
Ostenitori fara egal, stalpnicii isi luau greaua nevointa de a trai in vazul lumii, drept pentru care oamenii, curiosi din fire, nu incetau sa vina si sa priveasca la ei. Pe multi ii admirau, dar, nu de putine ori, sfarseau prin a arunca spre ei cuvinte grele si pline de dispret, vazand cum stalpnicii, fara sa manance nimic, se aplecau mai tot timpul zilei in rugaciune si penitenta trupeasca. Desi cu greu poti imagina ceva mai chinuitor decat vietuirea indelunga pe stalp, cei care au ales acest fel de pustnicie s-au aratat a fi uimitor de longevivi. Simeon cel Batran a stat pe coloana 37 de ani si s-a mutat la Domnul la 70 de ani. Omonimul sau, Simeon cel Tanar, a trait 75 de ani, din care 69 pe coloana! La randul sau, Daniel Stalpnicul a atins varsta de 84 de ani si a vietuit suspendat de pamant 33 de ani, iar Sfantul Luca Stalpnicul a trait 101 ani, intrecandu-l astfel pe Alypie, care a ajuns doar la 99.
Fara acoperis si fara haine de schimb, plini de rani si bube dureroase, "stalpnicii" se protejau doar cu caldura rugaciunii si resturile carpite ale unui fost vesmant monahal, ocupandu-se, in rest, cu miile de metanii zilnice si cu psalmii pe care ii stiau obligatoriu pe de rost. Mai toti ascetii sirieni se adanceau in diferite forme de penitenta monahala. Doar stalpnicii erau "stationari", fiind urmasi ai primului "spanzurat de coloana", Sfantul Maro, care, de pe inaltimea unei platforme inalte de 16-18 metri si lunga de alti doi metri, avea grija sa nu se rupa de biserica si cerea ca Sfintele Taine sa se oficieze la baza stalpului, pentru ca apoi sa primeasca Sfanta Impartasanie, intr-un potir coborat cu franghia.
*
E greu sa pricepem motivarea launtrica a acestor mari asceti, care, nefortati de nimeni, traiau zeci de ani (adesea pana la moarte), suspendati intre pamant si cer, sub privirile adeseori ironice si neincrezatoare ale oamenilor. Desenati in icoane doar cu jumatate de trup, cu cerul drept acoperamant si Luna drept faclie de paza, Sfintii se arata a fi mai intregi si mai adevarati decat noi toti, traitorii de astazi - oameni tematori si precauti, inchisi ca niste melci solitari in propria casa, inchisi fara pic de lumina si dragoste in chiar inima noastra.

Sfinti cu chip de miel sau de asin

Sfintenia e continuu tainica si uimitoare. Cine se opreste din drum cateva minute sa viziteze Manastirea Lainici nu vede nimic. Vede cel mult culori si lucruri vremelnice - turle, incinte si ziduri; icoane, trepte, strane si lumanari. Secretul si forta locului raman pe mai departe in ascuns. Raman dosite sub chiar ochii nostri, in chiar racla cu moastele placut mirositoare ale staretului Irodion (canonizat de curand), sau in sirul ocnitelor de sub streasina bisericii vechi, unde apare cea mai stranie infatisare din toata iconografia ortodoxa - un sfant ireal si fara seaman, un sfant cu infatisare fioroasa, de neom. Cu cat privesti, cu atat mai putin iti vine sa crezi. O silueta longilina, cu capul desenat in semiprofil. Un trup abia schitat si o frunte acoperita de suvite sure, ce coboara catre obrazul care se incheie, cu totul neasteptat, printr-un bot de miel.Pare un monstru, dar de fapt, toata atitudinea lui inspira liniste si incredere. Cu vesminte luminoase, de sacerdot, strania faptura strange in mana dreapta o cruce - semnul martirajului. E Sfantul calatorilor plecati la drum lung, Sfantul Hristofor.
Multe intrebari ridica ocnita de la manastirea Lainici, dar ele se lamuresc imediat, daca ai norocul sa-l afli pe parintele Calist in preajma. Specialist in erminie bizantina si ghid al manastirii, parintele renunta la putinele lui momente de liniste si lectura filocalica, vorbind despre traditia sfintilor cu infatisare neomeneasca (cei mai cunoscuti fiind Sf. Castor si Sf. Hristofor), despre viata lor plina de suferinte si intamplari uimitoare, nu fara a uita sa pomeneasca nedreptatile la care a fost supusa iconografia lor, indepartata din biserici in mod rusinos - fie din nestiinta, fie din teama inchipuita a unor interpretari smintitoare. In multe biserici de parohie, icoana Sfintilor cu cap de miel a fost acoperita cu var. In altele - la Garlasi (Buzau), Braniste (Arges), Floru (Olt) - chipul de miel s-a antropomorfizat, iar la Urlueni (Arges), reprezentarea n-a mai supravietuit refacerii decorului mural, si Sfantul Hristofor i-a cedat locul in absida nordica Sfantului Teodor Tiron.
Parintele Calist de la Lainici stie multa istorie. Ascultandu-l, te uimesti si te cutremuri. Uneori, se intampla ca suferinta muceniciei sa nu fie de ajuns si continua mult dupa moarte. Uneori, se intampla ca Sfintii sa fie alungati, ascunsi sau pictati de-a dreptul peste alti sfinti. Sfinti martirizati a doua oara. Dozesti, Schitul Papusa (Valcea), bolnita manastirii Polovragi (1738), Campulung-Olari (1772), Campulung-Marina si Glambocata-Deal (Arges). Toata Tara Romaneasca e plina de icoana Sfantului Hristofor cu chip de miel, despre care se povesteste ca ar fi fost un pagan crestinat din Tara Chinocefalilor, un trib de oameni fiorosi, din desertul Siriei, daca nu dintr-o insula a Oceanului Indian, asa cum scrie Marco Polo, cand pomeneste de "chinocefali" - salbaticii cu fetele aidoma cainilor buldog; oameni care obisnuiau sa isi cresteze obrajii, sa isi pileasca dintii, sa isi ciunteasca urechile si sa remodeleze capetele copiilor inca de la nastere, numai cu scopul de a descuraja atacurile invadatorilor si de a fi lasati in pace, cum si astazi fac unele triburi ce vietuiesc in Rwanda, in Amazon sau Noua Guinee.
*
Extrem de diferite intre ele, legendele tesute in jurul Sfantului Hristofor par ca se contrazic, cand, de fapt, se completeaza. In una, Sfantul e nascut diform tocmai spre a se apropia de Dumnezeu si a-si descoperi frumusetea sufletului. In alta, Sfantul e, dimpotriva, un fecior de o frumusete rapitoare, care, asemenea Sfintei Tatiana sau Sfintei Parascheva cea veche, a preferat sa-I ceara lui Dumnezeu sa-i urateasca fata, pentru a scapa de gandul pacatului si de insistentele patimase ale femeilor, ce nu-i dadeau pace nici o clipa.
Ocrotitor al calatorilor si pazitor de moarte napraznica si fara veste, Sfantul Mucenic Hristofor apare des in frescele bisericilor, dar in moduri diferite (aproximativ opt variante), ceea ce ne face sa credem ca Hristofor poate fi intruparea mai multor sfinti cu chip fioros, unul dintre ei (puternic, inalt si umeros) avand misiunea de a trece oamenii printr-o apa adanca.Facea aceasta munca de mai multi ani, sperand in sinea lui ca i se va implini candva dorinta lui cea mai mare (aceea de a putea sluji celui mai puternic din lume), pana cand pe mal a aparut un copil, care l-a intrebat daca e in stare sa-l poata trece apa. Uriasul a ras si l-a ridicat pe umeri, dar cu cat inainta, cu atat trupul copilului se facea tot mai greu, incat doar printr-o minune uriasul nu s-a prabusit in apa si a ajuns teafar pe malul vecin. Abia asa va afla uriasul numele copilului si-l va descoperi pe cel puternic, pe pruncul Hristos, asa cum numele si icoana il vadeste: Hristofor - adica "Purtator de Hristos".
E o intreaga stiinta inclusa in aceasta oglindire iconografica. Cine cauta sa vada sfintenia trebuie sa priveasca icoanele cu atentie si sa se adanceasca meditativ in detalii, in falduri, in pozitia mainilor, in latul metaniilor, in micile insemne sau obiecte ce puncteaza desenul. Ca sa intelegem ceea ce vedem, trebuie sa stim si sa ne reamintim mereu ca sfintenia e intregul. E chiar simetria sufletului ingemanat in simplitatea celor mai smerite linii si culori, ce se regasesc apoi integrator in conturul unor figuri luminoase si transfigurate de sfant, de mucenic, de stalpnic sau cuvios fara prihana.