De-a lungul secolelor, tincturile si licorile din plante folosite in medicina populara si-au demonstrat pe deplin virtutile tamaduitoare. In Evul Mediu, in tari precum Germania si Elvetia, laboratoarele manastiresti in care se preparau diferite "hapuri", tincturi si pomezi trebuie sa fi aratat aidoma unor laboratoare alchimice, unde se preparau licori pentru farmece, descantece sau vraji. La fabricarea elixirelor, calugarii foloseau plante medicinale, radacini, fructe si alte ingrediente doar de ei stiute. Ulterior, leacurile erau "incercate" pe bolnavii adapostiti in chiliile devenite, mai tarziu, bolnite. Faptul ca monahii nu aveau doar cunostinte despre eficienta anumitor plante, ci dispuneau si de un tezaur de experienta alchimica in materie de fiert si distilat explica aparitia a numeroase retete exceptionale, printre care si o serie intreaga de licori tamaduitoare pe baza de alcool.
Astazi se stie de ce tocmai acest mod de preparare a elixirelor s-a dovedit a fi atat de eficient: un mare numar de substante vegetale active sunt greu solubile sau total insolubile in apa, ele dizolvandu-se, in schimb, in alcool. Alcoolul in stare lichida contine, insa, si o cantitate mica de apa, astfel ca la componentele dizolvate in el se adauga si cele dizolvate in apa, rezultand, deci, un extract de maxima eficienta.
Plantele medicinale pentru prepararea elixirelor se gasesc peste tot in natura. Mai problematice sunt radacinile folosite la "fabricarea" unui celebru bitter medieval numit Teriac! Ingredientele pentru aceasta licoare amara, a carei reteta originara dateaza din antichitate si pe care o bea, preventiv, insusi imparatul Nero, speriat de o eventuala moarte prin otravire, nu se gasesc decat la plafar. Restul plantelor se culeg din padure, de pe pajisti sau se cumpara de la culegatorii de ierburi medicinale, care au aparut si la noi. Dar ele trebuie culese si depozitate cu multa grija, ca sa nu se deterioreze.
Acelasi lucru este valabil si pentru fructele folosite la prepararea unor elixire, cum ar fi de pilda "lichiorul vrajitoarelor". Ele trebuie sa fie proaspete, coapte, nevatamate si, pe cat se poate, netratate chimic. Inainte de a le pune in sticle, testarea este obligatorie: doar asa se poate constata daca aroma lor este deplina, nealterata. De aceea ar fi ideal ca licorile tamaduitoare sa fie preparate in plina perioada de recoltare a ingredientelor folosite.
Alcoolul in care se macereaza plantele medicinale, radacinile sau fructele trebuie, de asemenea, sa fie de calitate superioara. Recomandat este, in special, cel oferit de tarani sau de micii producatori, adica rachiul de casa, cu o concentratie ridicata de alcool, care poate fi diluat fara a-i fi afectata calitatea. E vorba, mai ales, de rachiul de fructe - mere si pere - ce se armonizeaza perfect cu plantele inflorite, ori de rachiul de secara, simplu sau dublu, mai potrivit cu semintele, scoarta (coaja) si radacinile. Cu cat este mai ridicat continutul de alcool, cu-atat mai eficient va fi extractul din plante.
Tincturile pentru uz extern, aplicate direct pe piele, sub forma de comprese ori de adaos pentru bai, se prepara la fel. Si in cazul lor, aria de utilizare depinde de ingrediente: tinctura de sunatoare, rosie si frumoasa, vindeca ranile si potoleste durerile, extractul de paralute are un efect antiinflamator si se foloseste in tratamentul acneei si al pielii cu impuritati, arnica este eficienta in cazul luxatiilor si al contuziilor etc.
Ustensilele necesare prepararii elixirelor si tincturilor sunt prezente in orice bucatarie. Cei care folosesc sticle cu dopuri de pluta este bine sa se asigure ca acestea sunt compacte, nu poroase, fiindca altfel alcoolul se va volatiliza incetul cu incetul. Mult mai placute la vedere sunt elixirele atunci cand plantele raman in sticle, dar daca prezenta lor deranjeaza, ele pot fi indepartate, filtrand lichidul printr-o strecuratoare deasa sau printr-un tifon.
1. Elixir din flori de camp
Ingrediente: cate 7-10 flori de paraluta, ciubotica-cucului, toporas si papadie, cate 7-10 frunze de patlagina, coada-soricelului, vinerita (Ajuga septans) si iedera; 1 l de rachiu de fructe.
Mod de preparare: * Se spala bine florile si frunzele si se zvanta. Se scurteaza frunzele de vinerita si se taie coditele paralutelor. * Se pun toate plantele intr-o sticla si se toarna peste ele alcoolul. * Se lasa elixirul sa stea 8 saptamani, intr-o incapere calda.
Utilizare: sub forma de cura, se bea cate un paharel (de tuica) de doua ori pe zi. Stimuleaza metabolismul, detoxifiaza si curata organismul.
Ingrediente: radacina de angelica, valeriana, curcuma (sofran de India), sclipeti (Potentilla erecta) si papadie, 20 g coada-zmeului (Calla palustris), 5 g scortisoara pisata, 2 g smirna, 10 g cardamom (boabe), 10 g menta, 30 g stafide, 1 l rachiu de secara dublu rafinat, 10 lingurite miere de salcam, 3 virnanti (Ruta graveolens).
Utilizare: se bea cate un paharel plin, in caz de probleme digestive acute.
3. Lichiorul vrajitoarelor
Ingrediente: 15 trandafiri parfumati proaspeti, 1 baton de vanilie, 10 frunze proaspete de verbina, 10 g flori uscate de hibiscus (zamosita), 100 g zmeura, 6 linguri miere de salcam, 1 l rachiu de fructe.
Mod de preparare: * Se rup petalele de trandafir si se pun in sticla, impreuna cu miezul (razuit) de vanilie, frunzele de verbina taiate, florile de hibiscus si zmeura. * Se adauga mierea si rachiul si se scutura sticla, ca sa se amestece. * Elixirul trebuie sa se odihneasca cel putin 6 saptamani intr-un loc cald.
Utilizare: are un efect relaxant si calmant asupra intregului organism.
4. Tinctura de sunatoare
Ingrediente: circa 40 g flori de sunatoare, proaspete sau uscate, 200 ml alcool de secara dublu rafinat.
Mod de preparare: * Se pun florile de sunatoare intr-o sticla si se acopera cu alcoolul. * Se-nchide bine sticla si se lasa sa stea 2 saptamani intr-un loc luminos. * Se strecoara elixirul si se pastreaza intr-un loc intunecos.
Utilizare: ajuta in tratamentul ranilor si al durerilor, in caz de febra musculara si nevralgii. Calmeaza.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
