Din scrisorile primite de la cititorii acestei rubrici, aflu ca interesul lor pentru istorie este cel putin la fel de mare ca si cel pentru literatura de fictiune. Azi va recomand o carte de istorie neconventionala, scrisa de un mare prozator sarb, Borislav V. Pekic (1930-1992), care si-a trait ultimii 20 de ani in Anglia. Initial, capitolele cartii au fost prelegeri tinute la BBC intre 1988 si 1991 si au caracterul "conversational", spiritual si ironic al emisiunilor de radio, fara sa piarda nimic din rigoarea, fiabila documentare a istoricului. In plus, prin deschiderile de orizont insolite, prin paradoxuri si comparatii neasteptate, care tin de arta prozatorului, volumul lui Pekic are un farmec special, care te captiveaza. Se stie ca istoria poate fi scrisa in numeroase feluri. Exista "scoli" ce cauta in succesiunea evenimentelor legi sau principii obiective sau, dimpotriva, personalitati si contexte unice care au marcat evolutia in timp a unei comunitati. Chiar aceste evenimente istorice in sine au valori simbolice diferite pentru cei ce le-au infaptuit si pentru cei care le-au suportat consecintele si pot capata conotatii anume in functie de grila prin care sunt abordate. O grila "tehnica" scapa mutatiile subtile din orizontul de asteptare al comunitatii cercetate, iar una "literara" poate mistifica adevarul (de exemplu, scriitorul scotian Walter Scott a impus o viziune romantica asupra regelui Richard Inima de Leu, fara legatura cu faptele reale, de aventurier fara scrupule, ale acestuia). De fapt, prezentul unui popor si trasaturile lui specifice sunt produsul unei multitudini de factori obiectivi si subiectivi, necesari sau accidentali, greu de integrat intr-o "logica a Istoriei". La o astfel de concluzie ajunge Borislav V. Pekic, care abordeaza literar istoria Imperiului Britanic, fara a face insa literatura. Faptul ca nu e englez ii permite nu numai privirea din afara a modului de formare a specificului national britanic, ci si sesizarea esecurilor si accidentelor pe care memoria colectiva si analizele istoricilor locali le eludeaza ca neconvenabile. Explicandu-ne pasionant cum s-a constituit "modul de viata englez", el constata ca acesta a fost definit mai degraba de ceilalti europeni si in raport cu politica Angliei fata de ei. Situata la marginea Europei si despartita de ea prin Canalul (destul de ingust) al Manecii, Anglia a evoluat diferit, tocmai fiindca evenimentele prin care a trecut continentul au atins-o mai putin si i-au indus sentimentul unei alteritati, al unei identitati superioare, ce trebuia mentinuta cu orice pret. Cartea selecteaza si analizeaza in primul rand epocile de cotitura si personalitatile care au modelat spiritul englez, intreprinzator si egoist, metodic si, uneori, aberant. Dupa secole de romanitate, urmate de invaziile germanice (saxonii), nordice (vikingii) si cucerirea normanda, sfarsite in contopirea cuceritorilor cu cei cuceriti, conditia de mica tara, excentrica fata de magistralele istoriei europene, s-a schimbat in timp prin contributia personalitatilor ce au guvernat-o si a contextelor. Anglia a evoluat spre dominarea imperiala a lumii pentru ca o serie de accidente istorice i-au impus reactii neasteptate. De exemplu, trecerea la crestinismul reformat s-a produs nu pentru ca statul englez era gelos pe luxul (si luxura, acuzata de Luther) bisericii romane, ci fiindca papalitatea "s-a amestecat prea mult in patul lui Henric al VIII-lea". Parlamentul - da Pekic alt exemplu - a devenit constient de puterea lui si pentru ca una din cele trei "doamne de fier" ale Britaniei, regina Elisabeta I-a (precedata de antica regina Boadice si urmata in modernitate de d-na Thatcher), neavand urmasi, a trebuit sa accepte succesiunea la tron a fiului verisoarei si dusmancei Mary Stuart. Pe scurt ascensiunea imperiala a Angliei s-a produs pentru ca institutiile si personalitatile au stiut sa fructifice si sa asimileze experienta accidentelor istorice. Am rezumat aici, arid si pe sarite, o carte exceptional de antrenanta, scrisa intr-un mod care te face pur si simplu sa iubesti istoria.
SELECTIA FORMULA AS
Borislav V. Pekic, "O istorie sentimentala a Imperiului Britanic", traducere de Constantin Ghirda, Editura "Historia" (tel. 021/317.90.56), 434 pag., 39 lei.
Din scrisorile primite de la cititorii acestei rubrici, aflu ca interesul lor pentru istorie este cel putin la fel de mare ca si cel pentru literatura de fictiune. Azi va recomand o carte de istorie neconventionala, scrisa de un mare prozator sarb, Borislav V. Pekic (1930-1992), care si-a trait ultimii 20 de ani in Anglia. Initial, capitolele cartii au fost prelegeri tinute la BBC intre 1988 si 1991 si au caracterul "conversational", spiritual si ironic al emisiunilor de radio, fara sa piarda nimic din rigoarea, fiabila documentare a istoricului. In plus, prin deschiderile de orizont insolite, prin paradoxuri si comparatii neasteptate, care tin de arta prozatorului, volumul lui Pekic are un farmec special, care te captiveaza. Se stie ca istoria poate fi scrisa in numeroase feluri. Exista "scoli" ce cauta in succesiunea evenimentelor legi sau principii obiective sau, dimpotriva, personalitati si contexte unice care au marcat evolutia in timp a unei comunitati. Chiar aceste evenimente istorice in sine au valori simbolice diferite pentru cei ce le-au infaptuit si pentru cei care le-au suportat consecintele si pot capata conotatii anume in functie de grila prin care sunt abordate. O grila "tehnica" scapa mutatiile subtile din orizontul de asteptare al comunitatii cercetate, iar una "literara" poate mistifica adevarul (de exemplu, scriitorul scotian Walter Scott a impus o viziune romantica asupra regelui Richard Inima de Leu, fara legatura cu faptele reale, de aventurier fara scrupule, ale acestuia). De fapt, prezentul unui popor si trasaturile lui specifice sunt produsul unei multitudini de factori obiectivi si subiectivi, necesari sau accidentali, greu de integrat intr-o "logica a Istoriei". La o astfel de concluzie ajunge Borislav V. Pekic, care abordeaza literar istoria Imperiului Britanic, fara a face insa literatura. Faptul ca nu e englez ii permite nu numai privirea din afara a modului de formare a specificului national britanic, ci si sesizarea esecurilor si accidentelor pe care memoria colectiva si analizele istoricilor locali le eludeaza ca neconvenabile. Explicandu-ne pasionant cum s-a constituit "modul de viata englez", el constata ca acesta a fost definit mai degraba de ceilalti europeni si in raport cu politica Angliei fata de ei. Situata la marginea Europei si despartita de ea prin Canalul (destul de ingust) al Manecii, Anglia a evoluat diferit, tocmai fiindca evenimentele prin care a trecut continentul au atins-o mai putin si i-au indus sentimentul unei alteritati, al unei identitati superioare, ce trebuia mentinuta cu orice pret. Cartea selecteaza si analizeaza in primul rand epocile de cotitura si personalitatile care au modelat spiritul englez, intreprinzator si egoist, metodic si, uneori, aberant. Dupa secole de romanitate, urmate de invaziile germanice (saxonii), nordice (vikingii) si cucerirea normanda, sfarsite in contopirea cuceritorilor cu cei cuceriti, conditia de mica tara, excentrica fata de magistralele istoriei europene, s-a schimbat in timp prin contributia personalitatilor ce au guvernat-o si a contextelor. Anglia a evoluat spre dominarea imperiala a lumii pentru ca o serie de accidente istorice i-au impus reactii neasteptate. De exemplu, trecerea la crestinismul reformat s-a produs nu pentru ca statul englez era gelos pe luxul (si luxura, acuzata de Luther) bisericii romane, ci fiindca papalitatea "s-a amestecat prea mult in patul lui Henric al VIII-lea". Parlamentul - da Pekic alt exemplu - a devenit constient de puterea lui si pentru ca una din cele trei "doamne de fier" ale Britaniei, regina Elisabeta I-a (precedata de antica regina Boadice si urmata in modernitate de d-na Thatcher), neavand urmasi, a trebuit sa accepte succesiunea la tron a fiului verisoarei si dusmancei Mary Stuart. Pe scurt ascensiunea imperiala a Angliei s-a produs pentru ca institutiile si personalitatile au stiut sa fructifice si sa asimileze experienta accidentelor istorice. Am rezumat aici, arid si pe sarite, o carte exceptional de antrenanta, scrisa intr-un mod care te face pur si simplu sa iubesti istoria.
Din scrisorile primite de la cititorii acestei rubrici, aflu ca interesul lor pentru istorie este cel putin la fel de mare ca si cel pentru literatura de fictiune. Azi va recomand o carte de istorie neconventionala, scrisa de un mare prozator sarb, Borislav V. Pekic (1930-1992), care si-a trait ultimii 20 de ani in Anglia. Initial, capitolele cartii au fost prelegeri tinute la BBC intre 1988 si 1991 si au caracterul "conversational", spiritual si ironic al emisiunilor de radio, fara sa piarda nimic din rigoarea, fiabila documentare a istoricului. In plus, prin deschiderile de orizont insolite, prin paradoxuri si comparatii neasteptate, care tin de arta prozatorului, volumul lui Pekic are un farmec special, care te captiveaza. Se stie ca istoria poate fi scrisa in numeroase feluri. Exista "scoli" ce cauta in succesiunea evenimentelor legi sau principii obiective sau, dimpotriva, personalitati si contexte unice care au marcat evolutia in timp a unei comunitati. Chiar aceste evenimente istorice in sine au valori simbolice diferite pentru cei ce le-au infaptuit si pentru cei care le-au suportat consecintele si pot capata conotatii anume in functie de grila prin care sunt abordate. O grila "tehnica" scapa mutatiile subtile din orizontul de asteptare al comunitatii cercetate, iar una "literara" poate mistifica adevarul (de exemplu, scriitorul scotian Walter Scott a impus o viziune romantica asupra regelui Richard Inima de Leu, fara legatura cu faptele reale, de aventurier fara scrupule, ale acestuia). De fapt, prezentul unui popor si trasaturile lui specifice sunt produsul unei multitudini de factori obiectivi si subiectivi, necesari sau accidentali, greu de integrat intr-o "logica a Istoriei". La o astfel de concluzie ajunge Borislav V. Pekic, care abordeaza literar istoria Imperiului Britanic, fara a face insa literatura. Faptul ca nu e englez ii permite nu numai privirea din afara a modului de formare a specificului national britanic, ci si sesizarea esecurilor si accidentelor pe care memoria colectiva si analizele istoricilor locali le eludeaza ca neconvenabile. Explicandu-ne pasionant cum s-a constituit "modul de viata englez", el constata ca acesta a fost definit mai degraba de ceilalti europeni si in raport cu politica Angliei fata de ei. Situata la marginea Europei si despartita de ea prin Canalul (destul de ingust) al Manecii, Anglia a evoluat diferit, tocmai fiindca evenimentele prin care a trecut continentul au atins-o mai putin si i-au indus sentimentul unei alteritati, al unei identitati superioare, ce trebuia mentinuta cu orice pret. Cartea selecteaza si analizeaza in primul rand epocile de cotitura si personalitatile care au modelat spiritul englez, intreprinzator si egoist, metodic si, uneori, aberant. Dupa secole de romanitate, urmate de invaziile germanice (saxonii), nordice (vikingii) si cucerirea normanda, sfarsite in contopirea cuceritorilor cu cei cuceriti, conditia de mica tara, excentrica fata de magistralele istoriei europene, s-a schimbat in timp prin contributia personalitatilor ce au guvernat-o si a contextelor. Anglia a evoluat spre dominarea imperiala a lumii pentru ca o serie de accidente istorice i-au impus reactii neasteptate. De exemplu, trecerea la crestinismul reformat s-a produs nu pentru ca statul englez era gelos pe luxul (si luxura, acuzata de Luther) bisericii romane, ci fiindca papalitatea "s-a amestecat prea mult in patul lui Henric al VIII-lea". Parlamentul - da Pekic alt exemplu - a devenit constient de puterea lui si pentru ca una din cele trei "doamne de fier" ale Britaniei, regina Elisabeta I-a (precedata de antica regina Boadice si urmata in modernitate de d-na Thatcher), neavand urmasi, a trebuit sa accepte succesiunea la tron a fiului verisoarei si dusmancei Mary Stuart. Pe scurt ascensiunea imperiala a Angliei s-a produs pentru ca institutiile si personalitatile au stiut sa fructifice si sa asimileze experienta accidentelor istorice. Am rezumat aici, arid si pe sarite, o carte exceptional de antrenanta, scrisa intr-un mod care te face pur si simplu sa iubesti istoria.