- Va pun o intrebare ceva mai lunga, fiindca incepe cu o reverenta: stimata Ileana Stana Ionescu, sunteti o actrita adorata de spectatori, nu doar pentru talentul dvs. exploziv si exuberant, dar si prin prezenta dvs. plina de farmec si de caldura, ce depaseste luminile rampei si ale ecranului. Permanent tonica si solara, reusiti, in orice imprejurare, sa transmiteti energii pozitive, un clocot contagios de viata si bucurie. Care va e secretul? Succesul artistic, viata personala implinita, familia?
- Sa zicem ca fiecare in parte si toate la un loc, armonizate cu trecerea anilor si a experientelor, nu doar fericite, care te invata sa pretuiesti fiecare clipa ce ti se da, si care de la o varsta inainte, devine un dar de la Dumnezeu. M-am bucurat de o adolescenta fericita (de obicei atunci apar primele crize), de o familie care mi-a inteles pasiunea pentru teatru, de prieteni ce m-au incurajat si indrumat. Am intalnit devreme omul potrivit, actor si el, impatimit de scena, am evoluat impreuna, ne-am sustinut si ne sustinem de vreo cinci decenii incoace, si in profesie, si acasa. La bine si la rau, cum ne-am legat in tinerete. Am devenit cu vremea o singura fiinta. Impartasim aceleasi vise, aceleasi bucurii si emotii. Daca ai bucurii in viata, dar n-ai cu cine sa le imparti, degeaba e totul. Avem un fiu de 36 de ani, nascut din iubire si crescut cu iubire. E si el un om vesel si la fel de optimist ca noi, indragostit de ceea ce realizeaza: e medic in SUA, dar vine acasa de cate ori poate, ori mergem noi sa-l vedem. Revederile cu el sunt marile sarbatori ale existentei noastre, traim asteptandu-le cu emotii, le pregatim din timp, ca pe un suprem eveniment. Nu i-am reprosat plecarea. L-am inteles si l-am sustinut. Abia asteptam sa ne bucure candva si cu un nepotel, sa devenim si noi bunici. Dar niste bunici inca sanatosi, care sa-si poata lua in brate urmasii. Drept care, dupa inchiderea stagiunii, plecam sa ne reincarcam energiile la Baile Herculane. Un peisaj energizant, din pacate neglijat in ultima vreme, neexploatat cum trebuie. Dar pana atunci, eu ma pregatesc pentru o premiera foarte importanta in cariera mea: rolul principal intr-o drama psihologica, scrisa de Radu F. Alexandru: "Domnul Sisif. E povestea a doi soti ce imbatranesc impreuna si trebuie sa se pregateasca sa-si intampine varsta cu problemele ei. Personajul meu, o fire activa, energica, nu se impaca deloc cu noua stare, e deprimata si deprimanta pentru cei din jur. Nu-i usor, dar imi mobilizez optimismul si tonusul si incerc, prin aceasta partitura originala in repertoriul meu, sa ma eliberez de propriile nelinisti. Care exista, chiar si la o fire mai optimista ca a mea. Am emotii uriase, si pentru ca joc, pentru prima data, alaturi de marele actor Ion Lucian. Prezenta lui ma stimuleaza si ma ajuta sa-mi inving temerile. E un model de curaj si longevitate artistica. Un "domn Sisif plin de eleganta si demnitate umana si artistica. Repetitiile cu publicul ne-au dat curaj si convingerea ca e un spectacol care emotioneaza toate varstele. Dupa o repetitie, au venit in cabina doua tinere care ne-au imbratisat si, cu lacrimi in ochi, ne-au multumit pentru ce le-am oferit. Avem motive de optimism, nu credeti?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
