Nascut in 1922, ca fiu al preotului Gavril si al presbiterei Maria Iovan, a studiat Dreptul timp de trei ani, a absolvit Facultatea de Teologie si a facut studii pentru doctorat cu Parintele Dumitru Staniloae, fara sa-si mai sustina insa teza. In 1947 a intrat la Manastirea Vladimiresti (Galati), unde, pe 27 noiembrie 1949, a fost tuns in monahism, cu numele de Ioan, o luna mai tarziu fiind hirotonit ieromonah. Parintele Ioan a slujit la Vladimiresti pana in anul 1955. Predicile si sfaturile sale duhovnicesti au facut din manastire loc de mare pelerinaj. In plina prigoana asupra Bisericii, veneau sa-l asculte, in aer liber, pe orice vreme, stand in genunchi, 20.000-30.000 de oameni. Autoritatile comuniste au trecut de la uimire la furie si apoi la panica. Sfintia Sa facea spovedanii colective si era pentru impartasirea cat mai deasa, zilnica, daca era posibil, chiar daca dreptcredinciosul nu apuca sa se curate prin canon si rugaciune. Din aceasta pricina, intr-o scrisoare deschisa semnata de cativa mari duhovnici, intre care Parintele Ilie Cleopa, Parintele Petroniu Tanase de la Sfantul Munte Athos, Parintele Arsenie Papacioc si Mitropolitul Antonie Plamadeala, in anul 1954, Parintele Ioan a fost acuzat de erezie. In 1955, Parintele Ioan a trimis un memoriu conducerii Statului si Sfantului Sinod, in care spunea: ... de ce se pedepsesc elevii, studentii, militarii, invatatorii si alti membri de partid pentru ca merg la biserica? In ce consta libertatea religioasa, care sunt limitele ei? Daca este o colaborare intre Biserica si Stat, atunci de ce Statul are drepturi nelimitate si se amesteca grosolan in toate ale Bisericii, inclusiv in predici si slujbe, pretinzand sa fie scurtate sau chiar anulate in anumite zile? Unii au zis ca suntem reactionari: in sens duhovnicesc, au dreptate - vrem sa fim reactionari pana la moarte, impotriva diavolului si a ucenicilor sai.
A fost acuzat de instigare la terorism si condamnat la munca silnica pe viata. A supravietuit regimului de exterminare din inchisorile prin care a trecut - Galati, Vacaresti, Jilava, Gherla si Aiud -, desi a suferit multe torturi si s-a imbolnavit grav de TBC. In temnita, Parintele Ioan a continuat sa oficieze Sfanta Liturghie in fiecare zi, cu ajutorul unor detinuti de drept comun, care aveau o mai mare libertate de miscare si puteau introduce in inchisoare vin pentru impartasanie. Antimisul il avea cusut pe spatele maieului. Potirul era o cutie de medicamente din ebonita sfintita.
Parintele Ioan a fost printre putinii care au rezistat reeducarii de la Aiud. A fost eliberat in 1964, cu decretul de gratiere generala. Dupa inchisoare, Mitropolitul Antonie Plamadeala a cerut si a obtinut in Sinod ridicarea caterisirii Parintelui Ioan, pentru dovezile de credinta pe care le-a dat. Dupa 1990, a devenit duhovnicul manastirii de maici Nasterea Maicii Domnului de la Recea, de langa Targu-Mures. Acolo a si fost ingropat, pe 19 mai a.c.
IPS Andrei, arhiepiscopul Albei Iuliei, a spus: Parintele a fost un marturisitor al lui Hristos. Cu orice risc si-a exprimat crezul sau, fiind un mare misionar. Misiunea lui pornea din convingerea ca se poate regenera viata noastra duhovniceasca printr-o regasire a comuniunii cu Hristos in Sfanta Euharistie. Nadajduim ca Domnul nostru Iisus Hristos il va face partas al ospatului credintei cel vesnic.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!