Nanasa satului

O taranca din Maramures a increstinat zeci de prunci

Are peste saptezeci si cinci de ani si in Hotenii Maramuresului i se spune "nanasa satului". O cheama Ileana lui Gheorghica a lui Doca si e cunoscuta in toate asezarile de la poalele Gutinului, pentru ca ea este femeia care a botezat si cununat pe cei mai multi "coconi" din aceste locuri. "E mare bucurie in casele morosenilor cand se naste un cocon, rad si cheutorile de la usa si ceru-i mai bogat cu o stea. Cu steaua pe care Dumnezau o pune acolo ca sa-i vegheze pruncului drumul in viata", imi spune matusa Ileana cu voce molcoma, intr-o dimineata de mai, la umbra unor meri infloriti. Curtea in care stam se deschide intr-o ulita larga, ce coboara catre mijlocul satului. In departare, de pe munti se ridica o ceata albastruie.

Coconuta dintre pietre

Ileana lui Doca imi raspunde linistita la intrebari. E o femeie blanda, trupesa, asa cum sunt muierile din nordul Ardealului. Obrazul deschis, luminat, si ochii blanzi te imbie la vorba. Imi spune cum a ajuns de-a botezat atatia prunci si-mi mai spune ca e lucru de mare cinste sa crestinezi coconi, ca nu oricine poate face lucrul acesta, ca trebuie sa ai o viata tare curata ca sa poti duce un prunc in fata crucii si ca e o mare raspundere pe care o porti cat traiesti. Nu mai stie matusa Ileana cati fini are si nici nu-si aduce aminte care a fost primul botezat. Stie doar ca era si ea tare tanara atunci, la putina vreme dupa ce s-a maritat. "N-am avut saptispe ani cand m-am maritat. M-am distrat bine cand am fost tanara. Am fetit cu drag. Cand auzeam muzica, gandeai ca aveam urzaci in picioare si ca ma piscau furnicile. Asa eram. Intr-o zi m-am dus in Desesti cu un lecru (cojoc) la un croitor bun, sa-l stramtez. Si acolo, la croitor, l-am vazut pe el, pe feciorul care o fost apoi barbatul meu. Sedea langa un ladoi. Doamne, ce mi-o placut de el, de cum l-am vazut! N-am putut sa-l pretaluiesc prea bine, ca mi-era rusine sa ma uit de-a dreptul, dar mi-am tapat ochii la el, ase dintr-o lature, si mi-am dat seama ca n-oi mai putea trai fara el. Ce minte aveam io pe-atunci?" Matusa povesteste mai departe cum abia a asteptat duminica urmatoare ca sa mearga dupa cojoc, caci spera sa-l vada iara pe feciorul cel mandru care se uita la ea "pe sub sprancene". Drept plata pentru lucrul facut a trebuit sa duca un sac de malai si a luat cu ea pe un baiat din sat ca s-o ajute. "El mergea pe cal si tanea sacu' de malai, eu mergeam pe jos, pe langa cal, de-a fetelea, si tot drumul m-am gandit numai la fecioru' ala mandru sa-l intalnesc. Si-asa o fost, gandeai c-o stiut c-oi trece pe ulita, ca l-am vazut de departe cum statea la fantana de langa biserica, de unde ia tot Desestiul borcut (apa minerala). Mi-a dat binete si m-o petrecut pana la croitor, si-apoi m-a dus sa ma arate la mama lui, fara sa ma intrebe de vreau sau nu vreau.Da m-am dus nesalita, de parca m-o impins careva de la spate. Mi-o picat tare bine cand o zis soacra, Dumnezau s-o ierte, ca era o femeie tare rugatoare, o zis niste vorbe pe care le stiu si acuma, dupa atata vreme: "O, tuca-va mamuca, da' de unde aduci tu coconuca asta mandra?", ase o zas." Matusa Ileana imi povesteste cum au venit apoi socrii s-o ceara de nevasta pentru baiatul lor, care parca era "beteag", de cand a vazut-o. Cum s-au invoit si parintii si cum au "credintat", adica s-au logodit. Imi mai spune cum a umblat un alt fecior, al lui Usturoi din Hoteni, dupa ea, ca sa rupa credintarea si sa se marite cu el, cum i-a promis el c-o sa aduca la nunta muzicanti din Vad, care erau mai buni decat Stangau din Busag, ce-a cantat la nunta ei. Si cum de nacaz ca a pierdut-o, feciorul acela a baut catava vreme numai horinca de-aceea tare si slatina (apa sarata) dupa ea, ca sa-si otraveasca sufletul si mai rau. "Degeaba, ca toate-s stiute de la inceput, la Dumnezau, toate-s potrivite si nu te poti pune impotriva, oricat ai vrea", zice matusa cu un fel de resemnare, parca, in glas. Si-mi spune apoi cum inainte sa se cunoasca ei doi, Vasalie, barbatul ei, a ajunat in noaptea de Santandrei ca sa-si viseze ursita, si cum i s-a aratat in vis o coconuta frumoasa, care i-a aparut in cale dintre niste pietre si i-a dat sa bea apa dintr-un ulcior. Ea era-n visul ala. Cand a vazut-o venind pe drumul de la Hoteni spre Desesti, mergand cu calul sa-si ia cojocul, a-nteles ca era coconuta ce-i daduse sa bea din ulcior. Si ca din ceasul acela a stiut el ca ea va fi a lui, c-asa a fost scrisa lui de la-nceput, de cand Dumnezau a facut lumea.
Matusa Ileana se opreste si cauta parca sa descalceasca firul amintirilor de-acum o jumatate de veac. Au fost si bune si rele de-a lungul anilor, zice ea. Cateodata, bautura a stat intre ea si barbatul ei, dar a trecut peste asta, ca-i de-a barbatilor; alteori, de-abia mai putea sta in picioare seara, dupa ce venea de la lucru, tocmai de la pamanturile din capatul satului, catre Budesti, dar se bucura sa-si auda coconii pe langa ea si sa-l vada si pe el in capul mesei. Cine sa le mai tina minte pe toate cate au fost? Isi mai aduce aminte si cum ii salta inima, cand el ii zicea asa cateodata, cand erau numai ei doi si lucrau cate oarece prin gradina, mai departe de prunci, cum ii zicea "coconuta mea dintre pietri" si se uita la ea cu drag. "Asta a ramas de-atunci, celelalte le-am amestecat cu anii", mai zice matusa Ileana si se ridica de pe banca si face cativa pasi prin curte. Cateva gaini mari si grase isi fac de lucru la radacina unui prun si matusa le alunga cu vorbe domoale. Apoi se-ntoarce si se asaza iara pe laita de lemn.

Camesa de botez

Ne-ntoarcem iar la povestile despre "coconii" botezati, si matusa Ileana imi spune ca, de la o vreme, s-au mai schimbat obiceiurile si ca se cheama nanasi tot dintre oamenii care-s mai avuti, dintre cei cu bani, da' ca pe vremuri nu se uita nimeni dupa asta. Trebuia sa alegi pentru pruncul tau ca nanas un om de omenie, care sa stie binele si raul si care sa fie de model pentru prunc si sa-l poata sfatui, daca ar cere nacazurile vietii. "Increstinarea-i cel mai mare lucru dupa nastere, e ca o a doua nastere", zice matusa. "Si nu poti lasa pe sama oricui lucrul aiesta.Ca nanasa, trabuia sa ma duc in zaua botezului acasa la cocon si sa-i duc camesa de botez, hainutele, crusma, adica panzatura in care-l stergea preotul dupa ce-l boteza, si lumanarea de care prindeam un strut de busuioc, ca sa sie tat mandru si cu noroc coconu'. Ajungeam acolo si ma primea mama pruncului si cu tatanele lui, cu mare cinste, ca era o zi mare pentru tat neamu' lor." Imi povesteste apoi cum dezbraca pruncu' de hainele cu care era imbracat si-l imbraca cu altele, pe care le aducea ea, ca nanasa, il infasa si-l lua apoi in brate, lua crusma si lumanarea instrutata si mergea cu el la biserica. "Eram mandra ca o imparateasa cu pruncul in brata, pe drumul pana la biserica, ca aveam misiune mare in zaua aceie. Mai demult, nuntile se faceau joia, dar botegiunile numai duminica, dupa ce se gata slujba. Apoi, dupa botegiune, aduceam coconul acasa si-l puneam pe masa, in casa buna, si ziceam catra parintii lui: "V-am luat un pagan, v-am adus un crestin./ Cum ati ajuns sa-l crestinati, sa ajungeti sa-l si cununati". Si apoi nanasul ii punea bani pruncului, ii baga in crujma lui de botez si-i zicea: "De la noi mai putan, de la Dumnezau mai mult" si apoi si ceilalti care au fost chemati la cumetrie, la petrecere, veneau si cinsteau pe cocon, care cu cat putea. Asa erau mai demult botegiunile la noi si ne bucuram de cate ori auzeam ca s-o mai nascut un cocon, ca stiam ca fiecare vine cu bucurie in casa si cu norocu' lui pentru neamul din care ii. Sunt unele case in care nu s-o nascut decat cate-un cocon, c-ase o vrut Bunu' Dumnezau, in altele s-o auzat mai multe glasuri, c-ase o fost oranduit, tat de la Cel de Sus."
Matusa imi povesteste apoi de casa Anutei lui Ionu Diacului, in care s-au nascut opt prunci si "tati-s de mandria satului, ca s-au aranjat care mai de care mai bine prin lume pe unde-au ajuns si n-au facut de rusine nici pa mamale si tatale lor, dar nici pe noi, ca nanasi." Si ea s-a rugat la fiecare rugaciune, si pentru sanatatea coconilor pe care i-a botezat. "Tare multe rugaciuni o fost in toate partile si nu le-o manat apa, acarcat or fost de multe. Pe toate le-o insemnat Dumnezau acolo, in cartea Lui, si poate ca oi avea si eu un loc inaintea Lui, ca n-am lasat sa se piarda in lume si-n necredinta sangele atator prunci din neam. M-or chemat oameni mai gazdaci si oameni mai nevoiasi si la toti m-am dus, n-am facut diferente."
Matusa Ileana imi povesteste apoi ca ori de cate ori este o nunta in sat este si ea chemata, pentru ca musai a botezat pe vreunul din cei doi care se casatoresc, daca nu chiar pe amandoi. "Ase m-or chemat si pruncii Anutii lui Ionu Diacului, cand parintii lor or implinit cincizeci de ani de la nunta. N-o stiut nimic batranii, numa' ce s-o trezat cu tati coconii acasa si cu bucate pregatite gata, ca sa le puie pe masa. Am stat la masa, langa sarbatoriti, ca acuma cincizeci de ani, si ne-am petrecut si i-am multamit lui Dumnezau ca ne-o dat zale sa ne bucuram laolalta unii cu altii. Nimica pe lumea asta nu-i mai de pret ca dragostea si intalegerea intre oamini.
Cateodata, cand mi se pare ca nu mi-i tare bine, ca-s mai obosata, mai trudita de viata, stau si ma gandesc ca poate toate stelele alea de s-or aprins pe cer cand s-or nascut coconii pe care i-am botezat, poate m-or lumina si pe mine, pe ceia lume, si nu mi-a si urat. Ase ma gandesc ca mi-a si multamita ca am crestinat atatia prunci, ca i-am invatat numa' de bine, pe mamale si tatale lor, ca i-am indrumat cat am putut si cat am stiut, ori de cate ori mi-o calcat casa, de am ajuns sa-mi zaca lumea nanasa satului."
Foto: KOSEI MIYA (2)