Cuvantul n-a apus
Cuvantul n-a apus...
Prin praf si prin noroaie,
Prin viscoliri si ploaie,
Trece smerit Iisus.
Hristos se afla-n noi,
In sufletele noastre,
In straluciri de astre
Si-n lacrimari de ploi.
Bate la usi de gand,
El vrea sa-Si odihneasca
Privirea-mparateasca
In cel ce-i bun si bland.
Moarte, inviere
Lacrimi si durere,
Sange si suspine,
Moarte, inviere,
Peste vechi ruine...
Cruce pe un munte,
Munti intregi de cruci,
Spini peste o frunte,
Cerul peste lunci...
Noapte, zi senina,
Norii dusi de vant,
Viu e in lumina
Vesnicul Cuvant!
La cina cereasca a Domnului Sfant
Mai caut Cuvantul in noapte la denii,
In casa lui Simon Leprosul mai merg
Cu gandul, si lacrimi adun la ectenii
Din rugile-atator strabuni, nu le sterg...
Cu roua de lacrimi in duh adunata,
Genunchii si fruntea imi plec la pamant
La masa iubirii, in noaptea-nstelata,
In fata Cuvantului Vesnic si Sfant.
N-am miruri de nard in potirul din suflet
La cina cereasca a Domnului Sfant,
Se frange-a Cuvantului paine in cuget
Si-n noaptea pascala sunt viu in Cuvant.
Se frange o prescura
In noapte, in ura
Se-mbraca pamantul
Si cerul ne-ndura,
Se frange-o prescura
Si moare Cuvantul.
Si flori sunt, de sange,
Le-ascunde mormantul
Si cerul isi strange
Lumina si plange,
Tacut e Cuvantul.
Un fulger strabate
In noapte pamantul
Si zarile-s toate
De El luminate,
Invie Cuvantul!
Preot COSTICA MOROIANU
Icoane din Biserica de lemn de la Slobozia - Ilfov