Intre marile figuri de carturari romani, Alexandru Tzigara-Samurcas (1872-1952) merita in mod special admiratie si recunostinta. Fiindca nu a fost doar un savant in domeniul etnografiei, ci si un om al faptei, muzeolog si muzeograf care a ctitorit institutii fundamentale, viabile si azi (el este cel ce a condus, inca la 1906, Muzeul de arta nationala, stramosul Muzeului Taranului Roman). Descendent pe linie materna din vechi familii de boieri munteni, a dovedit din copilarie insusiri intelectuale stralucite (Mite Kremnitz si sotul ei il considerau un fiu adoptiv si prin ei ii va cunoaste, inca de la 10 ani, pe membrii Junimii, inclusiv pe Eminescu), iar la 20 de ani, student fiind, e numit custode al Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Urmeaza studii de arheologie si istoria artei cu profesori celebri la Munchen (unde isi va lua si un doctorat in folosofie), Berlin si Paris, iar in vacante cerceteaza mai toate marile muzee europene. Intors in tara, eruditul de 27 de ani devine angajat al Fundatiei Universitare Carol I (pe care o va sluji 47 de ani!) si profesor la Belle Arte. In 1900, se insoara cu tanara vaduva a printului Grigore Sturdza, Maria, nascuta Cantacuzino, si vor avea impreuna trei copii, toti artisti talentati: Sandu Tzigara-Samurcas - poet, Maria, casatorita Berindei - violonista si Ana, maritata Berza - pictorita.
Intreaga existenta, Alexandru Tzigara-Samurcas si-a pus-o, cu uluitoare putere de munca si energie, in slujba artei populare romanesti, pe care el o numea "arta nationala". In scris, prin conferinte, prin propaganda culturala in strainatate, prin toate mijloacele (inclusiv prin interpelari parlamentare), el s-a straduit sa convinga lumea ca frumusetea si valoarea artei populare autentice sunt cea mai buna oglinda a specificului national, a traditiei si istoriei romanesti. Bun organizator, cu spirit practic, capabil sa se zbata pentru a obtine fonduri, nu doar sa conceapa, ci si sa realizeze cadrul material in care sa adune tezaurul de obiecte (altfel supuse inevitabil degradarii), Alexandru Tzigara-Samurcas a reusit sa-si impuna convingerea in puterea artei de a face educatie patriotica. Patimas din fire, a dus campanii de presa, a purtat polemici rasunatoare cu N. Iorga (exista intre ei o aversiune reciproca), cu Vasile Parvan, cu George Oprescu si altii. Nu a ezitat chiar, cu riscul de a fi acuzat de colaborationism (si a fost!), sa accepte functia de prefect al politiei Capitalei sub ocupatie germana, in 1918, pentru a salva tezaurele artistice ale romanilor, care pentru el valorau mai mult decat opere de maestri, cu fabuloase cote internationale. Citind cronologia ce deschide acest (al IV-lea) volum de memorii, ramai uluit de cate a avut putere sa faca, pana in ultima clipa a vietii. Si drept rasplata, in 1949, regimul comunist ii suprima pensia. Avea 77 de ani. Dar asta nu-l impiedica sa-si redacteze in continuare memoriile, sub titlul "Lupta vietii unui octogenar". Timp de 35 de ani dupa moarte, numele lui a fost prohibit. Abia in 1987, d-l C.D. Zeletin, prieten al copiilor lui Alexandru Tzigara-Samurcas, reuseste sa-i publice un volum de "Scrieri despre arta romaneasca", din care cenzura scoate referirile religioase (inclusiv cuvinte ca biserica si manastire!). Memoriile n-au putut fi tiparite decat dupa 1990, cu distante mari de timp intre volume si la edituri diferite, astfel incat n-au putut fi urmarite in continuitate: Memorii I (1872-1910) a aparut in 1991, Memorii II (1910-1912) - in 1999 (ambele ingrijite de Ioan Serb si Florica Serb la Editura "Grai si suflet - Cultura nationala"), Memorii III (1919-1930) au fost editate de C.D. Zeletin in 2003, la Editura "Meridiane", iar acum, avem si volumul IV. Va marturisesc ca e singurul pe care l-am citit, despre restul - probabil in tiraje mici, prost difuzate si fara pic de publicitate - neavand cunostinta, desi umblu prin librarii. Poate ca se va gasi editorul dispus sa retipareasca intreaga serie, fiindca personalitatea lui Alexandru Tzigara-Samurcas si complexa perioada de istorie culturala romaneasca pastrata in memoriile lui o merita cu prisosinta.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
