Povesti de dragoste prin scrisori

De la o vreme incoace, scrisorile cu probleme sentimentale sosite pe adresa redactiei le egaleaza, ca numar, pe cele cu probleme de sanatate. Iar plangerile continute in ele arata ca boala nu loveste doar trupul, ci mult mai rau sufletul, in forme acute, adesea, imposibil de vindecat. Pentru suflet nu exista medicamente.


Nici interventii chirurgicale. Exista doar sfaturi calificate, oferite de psihologi, sau sfaturi prietenesti, cand suferinta nu mai are rabdare sa fie dusa la doctor. In ce ma priveste, nu sunt nici una, nici alta, dar cu toate acestea, majoritatea scrisorilor cu probleme sentimentale imi sunt adresate direct. Nu stiu ce magie functioneaza. Ce resort declanseaza atata incredere. Marturisirile ce imi sunt adresate sunt adesea coplesitoare, de o intimitate fara suport real, fiindca autorii scrisorilor si cu mine nu ne-am vazut niciodata, suntem necunoscuti, singura noastra intermediere fiind revista "Formula As". In plus, nu sunt specialist in probleme de suflet si nu pot garanta competenta cand dau un sfat. Garantez doar buna credinta si dorinta de-a ajuta. Dar acestea sunt vorbe. Realitatea este ca teancul de scrisori ce imi sunt adresate sporeste intruna si ca poarta in ele incredere, stima si un orizont urias de asteptare, pe care nu pot sa il ignor. Voi raspunde, deci, la scrisori. Am facut-o si pana acum, dar rar si cu mari intreruperi. De data asta, scrisorile cu probleme de suflet vor afla in "Formula As" o pagina permanenta, dublata in mod sistematic si de parerea unor specialisti - psihologi, medici, preoti, ba chiar si cititori ai revistei, pe care ii invit sa-si exprime opinia, intinzandu-le celor cu suflet bolnav o mana de ajutor. Si fiindca orice nastere are nevoie si de-un botez, pagina se va numi Asul De Inima. O pagina de suflet si pentru suflet, dedicata celei mai grave probleme a mileniului in care traim: lipsa iubirii si a afectiunii. Inghetul sentimental, chiar si pe timp de canicula, ca acum, cand termometrele explodeaza sub vipiile solare.
(Va asteptam in continuare scrisorile, dar si opinii legate de continutul lor.)

Sanziana Pop


Un unchi ciudat

Stimata doamna Sanziana Pop,
Sunt o fata de 19 ani din Bacau. M-am gandit mult pana sa va scriu. Se spune ca descarcandu-ti sufletul in fata cuiva, te simti usurat, dar oare asta nu-ti da un sentiment de vulnerabilitate, in sensul ca cineva stie prea multe despre tine si ca le poate folosi impotriva ta? Cu dvs. nu se pune problema in acest fel, dar raman totusi, prejudecati. De aceea mi-a fost foarte greu pana am luat stiloul in mana si v-am scris. Toti avem probleme, le rezolvam, apoi dam de altele. Eu insa nu prea mi-am rezolvat treburile. Iata la ce ma refer. In urma cu doi ani, o ruda foarte apropiata, de sex masculin, a venit la noi in casa, in vizita. Eu eram singura. Am vorbit de una, de alta, apoi a venit momentul plecarii. La iesire, absolut pe neasteptate, s-a intors si m-a sarutat pe gura, exact ca pe o iubita. Am ramas paralizata, nu stiu daca de frica ori de repulsie. Probabil ca neavand timpul necesar, s-a oprit aici. Pe mine, insa, gestul m-a terminat. Mi-a daramat tot echilibrul interior, facandu-ma sa-mi fie teama de eventualitatea unei repetari. Am crezut pana atunci ca asemenea lucruri se intampla numai in romane. Sa va mai spun inca ceva: el este sotul surorii mai mici a mamei mele, iar eu tin foarte mult la aceasta matusa a mea. N-am putut sa spun nimanui din familie acest lucru, iar intamplarea mi-a provocat, pur si simplu, un stres. De atunci inainte, mi-a fost frica sa-i vizitez, desi doream cu ardoare sa-mi vad matusa, sa stau catva timp alaturi de ea si sa ma simt copil, ca altadata. In schimb, au venit ei la noi, si dumnealui a incercat sa repete gestul, desi eram acasa, cu toata familia, iar de fata era si fiul lui, in varsta de 10 ani. Sunt sigura ca n-ar intelege nimic daca i-as explica, de altfel, nici eu nu inteleg ce l-a apucat. Oi fi eu draguta, nu zic, dar nu sar de gatul nimanui, iar faptul ca sunt sociabila nu inseamna ca sunt neserioasa. Si ca sa va mai fac inca o marturisire, anul trecut am cazut la examenul pentru facultate. Nu vreau sa arunc toata vina asupra acelei rude ale mele, dar sunt stresata in mod real. Ce sa fac ca sa scap de teama ca intr-o zi va veni la mine, pentru a continua ceea ce a inceput? Ciudatenia este ca e un om destul de in varsta si nu e genul de barbat caruia sa-i placa sa zboare din floare in floare (pana acum n-a demonstrat ca este afemeiat). Nu prea imi vine sa le spun parintilor asa ceva, ar incorda prea mult relatiile dintre rude, si cine stie daca problema nu s-ar complica si mai mult. Va multumesc ca mi-ati citit epistola si astept un raspuns.
Ana Maria
Draga Ana Maria,
Problema ta este mai mult jenanta decat complicata. Daca barbatul despre care vorbesti n-ar fi fost unchiul tau, gestul lui ar fi fost aproape normal. Spre 50 de ani, barbatii fac adesea puseuri erotice, vrand sa-si dovedeasca, probabil, ca nu sunt inca batrani. Dar pentru tine, unchiul tau nu este un barbat. El este doar unchi, sotul surorii mai mici a mamei tale, pe care o respecti si-o iubesti. Parerea mea este ca nu poti lasa lucrurile de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Lipsa reactiei s-ar putea sa-l incurajeze, sa creada ca jocul lui stupid iti face placere. Pe de alta parte, o asemenea tentativa ar putea sa fie surprinsa si atunci victima ai fi tu. O matusa care isi vede nepoata sarutandu-se cu barbatul ei va accepta greu ideea de nevinovatie. Si-asa, varul tau, in varsta de 10 ani, v-a vazut. Nu fii prea sigura ca intr-o zi nu se va apuca sa spuna ce s-a-ntamplat. Iarasi vei cadea vinovata. Tacerea ta te va acuza. Incearca sa spargi cercul vicios in care ai intrat: fara scandal, dar cu fermitate. Eu cred ca omul cu care ar trebui sa te sfatuiesti este mama ta. Ea va stii cum sa puna problema, menajandu-si sora, dar dandu-i cumnatului ei un avertisment. Ce-ar putea sa se intample? Fie ca va respinge acuzatiile, motivand ca a fost o imbratisare parinteasca pe care ai inteles-o gresit, fie ca va recunoaste (greu de presupus) adevarul, marturisindu-si slabiciunea fata de tine. Si mai exista o alternativa, cam ticaloasa: sa spuna ca tu l-ai provocat pe el. Dar avand in vedere ca plangerea iti apartine, va fi foarte greu de crezut. Fireste, sfatul pe care ti-l dau se potriveste numai daca tu comunici cu mama ta, daca intre voi exista un dialog destul de sincer, pentru a-i putea incredinta un atare secret. Daca nu, abordeaza-l direct pe "indragostit", explicandu-i ca singurul sentiment pe care i-l porti e respectul pe care i-l datorezi ca sot al iubitei tale matusi. Iar daca nu inceteaza, avertizeaza-l ca vei recurge la sfatul parintilor tai. Asta, cu siguranta, ii va taia cheful de aventuri in familie.
Nu intarzia sa actionezi. Printr-o simpla imprejurare, vinovata de ridicola intamplare s-ar putea sa pari tu.

"Sufletul mi-a murit odata cu ea"

Ma numesc Ovidiu Rebedea, am 21 de ani, sunt din Sibiu, iar momentan imi satisfac stagiul militar. Iata povestea mea: in urma cu cateva luni, inainte de a fi recrutat, am avut o prietena. Am cunoscut-o la o petrecere. Era singura si retrasa, parea timida si melancolica, si cum si eu eram intr-un moment de singuratate si de deceptie sentimentala, mi-a placut. Au fost de ajuns cateva priviri schimbate si cateva intrebari, ca sa petrecem toata noaptea impreuna si sa ne dam seama ca avem ceva in comun. Ne-am indragostit fara sa ne dam seama. Noaptea a trecut, petrecerea a luat sfarsit si ne-am despartit doar ca simple cunostinte. Dar intr-o zi, cand stateam pe o banca in parc, gandindu-ma chiar la ea, iat-o ca apare pe pietrisul aleii. S-a asezat langa mine, am inceput sa vorbim, si fiecare cuvant ne apropia tot mai mult de dragoste. De atunci, ea a fost totul pentru mine, iar eu am fost totul pentru ea. Intre noi n-a fost decat iubire sincera, o prietenie pura, dar cu atat mai puternica. Iar apoi, a venit ziua cand a trebuit sa plec in armata. Dupa multe juraminte si imbratisari ne-am despartit, dar nu pentru mult timp, pentru ca au urmat permisiile. Cu fiecare reintalnire, iubirea noastra crestea si mai mult. Dar la ultima venire acasa, faptura care ma astepta totdeauna in gara cu bratele deschise nu mai era. N-am putut rabda sa aflu ce s-a intamplat si m-am dus direct la locuinta ei. Acolo, parintii si vecinii, cu o tristete sfasietoare, mi-au spus ca pentru mine, ea a disparut. Am crezut mai intai ca ma compatimesc pentru ca ma parasise, dar atunci, aproape ca o strigare, mama ei a spus: "Nu stii ca a murit? S-a sfarsit intr-un accident". Am inlemnit. Nu pot sa accept acest lucru. Timpul a trecut, dar nu pot sa cred ca ea a disparut. O vreau doar pe ea. Nu voi mai gasi niciodata o faptura atat de aleasa precum a fost. Ochii imi plang impreuna cu sufletul. Ce sa fac? Ce ma fac fara ea? Va rog sa ma ajutati. Nu pot sa va rog din tot sufletul, deoarece sufletul meu s-a spulberat odata cu ea. Poate ma ajutati cu un sfat.
Ovidiu
Draga Ovidiu,
La varsta pe care o ai, Dumnezeu se va ingriji sa-ti aline durerile sufletesti. Esti tanar si incet, incet, vei uita. O iubire atat de curata ca aceea pe care ai trait-o nu se va risipi, insa, fara sa lase o urma. Aura ei iti va lumina toata viata si, in momentele grele, amintirile te vor sprijini. Si va mai ramane ceva: acel model de iubire desavarsita, care va deveni o masura a existentei tale, impiedicandu-te sa gresesti. Nu mai esti singur. Cu tine se afla un inger pazitor. In momentele tale de liniste, roaga-te pentru sufletul prietenei atat de iubite si cheama-ti in minte faptura si zambetul ei. Va fi prin preajma si se va bucura.

In dezbaterea cititorilor

"Fata mamii, iubita tatii"

Stimata d-na Sanziana Pop,
Va spun din capul locului ca pentru scrisoarea mea nu exista raspunsuri. Stiti de ce? Pentru ca exista si situatii din care nu se poate iesi. Situatii care seamana cu moartea. Oare daca nu esti Hristos, poti sa invii din morti? Dar sa ma recomand si eu, ca toti corespondentii dvs. Ma cheama Luiza, si cu numele asta ar fi trebuit sa traiesc intr-o gradina cu trandafiri. Si cand colo, eu traiesc in iad. Am 17 ani, nu sunt deloc urata, dar satana m-a facut tiitoarea lui. Vine acasa, descuie usa si se baga cu mine in pat. Cand pleaca de-acasa dimineata, e tata. Cand se-ntoarce, e amantul meu. De fapt, tatal vitreg. Sotul cel de-al doilea al mamei mele, fiindca tatal meu a murit. Si nici n-a murit bine si mama s-a maritat. Cu un ins mai mic decat ea cu 10 ani. Din clipa cand a intrat pe usa, am stiut ce se va intampla. Am rugat-o pe mama in genunchi sa nu se marite, dar nu m-a ascultat. Cand m-a sarutat prima data, in baie, i-am spus mamei. Cum credeti ca a reactionat? S-a uitat la mine ca la o "isterica sexuala" (chiar asa mi-a spus): . Ce-i drept, pe atunci aveam doar 14 ani. Pe urma, lucrul acesta a devenit o obisnuinta. Orice plecare a mamei de-acasa devenea o lectie de initiere. Intai am vrut sa ma sinucid. N-am frati, n-am surori, n-am rude, sunt singura pe lume, cu mama si "tatal" meu. Ce sa fac la 15 ani? Sa strig ajutor, sariti, tata ma violeaza? Sa ma duc singura la politie si sa-l denunt? Mama il adora, renunta maine la mine, dar niciodata la el. Si-n afara de asta, am inceput sa cred ca ma iubeste cu adevarat. Nu pot sa compar: nu m-am culcat niciodata cu alt baiat, n-am iubit niciodata pe nimeni, singurul barbat care m-a tinut si ma tine in brate e el. In orice caz, e singurul om de pe lume care imi arata afectiune. Imi cumpara daruri, ma rasfata si ma alina, si singura noastra teama e sa nu fim descoperiti. Dar eu si satana vom avea foarte repede un copil. Nu stiu daca l-am facut sub dusul din baie sau pe bancheta masinii, cand "tata" ma aducea de la scoala, dar in curand mama va trebui sa afle ca sunt insarcinata cu tata, ca traim amandoi si ca singurul rol care ii mai ramane in casa e de bunica a copilului sotului. Ce ziceti? Frumos lucrat! Cu toate ca sunteti un fel de sora de caritate a perdantilor sentimentali si aveti pentru toata lumea raspunsuri in buzunare, eu nu doresc sa mi se raspunda. La moartea mea, doar, poate, un epitaf. "Luiza, fata mamii si amanta lui tata." Candva, am avut si eu talent literar.