In 1985, la Editura "Litera", singura care publica in acei ani, pe banii autorilor, carti refuzate de alte edituri, a aparut volumul de debut (si, din pacate, unicul) al arhitectului octogenar Paul Emil Miclescu, "Din Bucurestii trasurilor cu cai". Evenimentul - caci eveniment a fost in acele conditii - se datora in mare masura scriitorului Radu Albala - si dansul un mare indragostit de Bucuresti si de savorile limbii romane - care a fost redactorul cartii si a semnalat prietenilor sai bijuteria subversiva. Zvonul s-a raspandit si in cateva zile cele 3000 de exemplare s-au epuizat. In timp ce dictatorul Ceausescu distrugea cu furie memoria culturala a Bucurestilor, un arhitect de spita boiereasca o evoca, povestind tocmai despre farmecul si lumea Capitalei de pana la instaurarea comunismului. Cei care reusisera sa-si procure cartea, voiau sa impartaseasca si cu altii desfatarea unei asemenea lecturi si o faceau sa circule printre cunostinte pe "lantul slabiciunilor". Exemplarul meu cu dedicatie, obtinut prin Radu Albala, a trecut prin atatea maini pana in 1989, incat o investigatie detectivistica pentru recuperare a mers pana la Paris, unde i s-a pierdut urma. De aceea, reeditarea de la "Vremea" (a carei directoare, Silvia Colfescu, e si dansa o iubitoare de Bucuresti, de vreme ce i-a dedicat o colectie speciala) mi s-a parut un dar de pret, in special pentru noile generatii, ce nu pot fi decat seduse de vraja acestor "povestiri desuete" si de persoana povestitorului, pe care nu te saturi sa-l "asculti". Ca si alta comoara de boier povestitor, Jurgea-Negrilesti (in "Troica amintirilor. Sub patru regi", Editura "Cartea Romaneasca", 2005), Paul Emil Miclescu stia o multime de istorii de demult, auzite in familie sau traite de el insusi si e norocul nostru ca n-au disparut odata cu detinatorul lor. Le-a pus pe hartie cu un har al concretului, pentru portretistica si atmosfera, cu o bonomie si un umor, incat nu poti sa nu te gandesti la dansul cu drag in timp ce citesti, ca la un om viu. Editia recent aparuta, ingrijita de fiul lui, e completata cu mai multe desene in text, cu numeroase portrete pictate si fotografii de familie, cu o evocare - "Hoinar prin Bucurestii de altadata" - aparuta in 1972 in revista "Arhitectura", precum si cu o sectiune ce contine citate din recenzii si din scrisori trimise autorului - marturii ale interesului si placerii starnite de prima editie.
Paul Emil Miclescu a trait aproape cat veacul 20, din 1901 pana in 1994. Descindea din mari familii boieresti - Grecianu si Miclescu, inrudite cu floarea aristocratiei romane si nu numai (mama lui era nepoata contelui Kiseleff, iar pe linie paterna avea un strabunic francez, inalt ofiter in armata lui Napoleon). Evocandu-si, mereu prin anecdote fermecatoare, bunicii, parintii, rudele si lumea acestora, traiul lor cotidian in secolul 19 si inceputului secolului Xx, arhitectul le leaga mereu, cu verva, de istoria Capitalei in care locuiau, de modernizarile la care a asistat, de la tramcarul din zorii veacului, la inaugurarea, in 1912, a liniei de tramvai electric ce lega Oborul de Gara de Nord, si de la evolutiile lui Aurel Vlaicu la aerodromul de la Cotroceni, la "trasurile automobile" comandate in Franta. Apar in paginile cartii si nume foarte cunoscute - Delavrancea, Stefan Luchian, George Enescu, Elena Vacarescu, doctorii Ion Cantacuzino si Matei Bals, Al. Rosetti s.a. - cu totii in ipostaze inedite si intr-o lumina joviala, niciodata rautacioasa. Memoriilor propriu-zise le este adaugata o proza, Caleasca Mamei Zinca - asemanatoare in spirit nuvelelor lui Radu Albala si venind, ca si acelea, dintr-un filon pretios si nu prea frecventat al literaturii romane (Ion Ghica, Mateiu Caragiale). Rafinamentul erudit bine topit in naratiune, subiectul "desuet" al unei lumi crepusculare nu sunt la indemana oricui. A lui Paul Emil Miclescu - erau.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
