Infinitul ondulat este calcat in picioare de turistii de duminica si sufocat de mormane de gunoaie. Parcul auto se muta de la oras la munte, pe malul raului sau in inima codrului, unde se incing spiritele, gratarele si paharele - romanul incepe sa petreaca. Si cand scapa din tarcul de beton in care-si petrec cea mai mare parte a existentei, turistii simt nevoia sa se razbune pe natura.
Turismul festivist ocupa o buna parte a timpului liber al multor oraseni. Ei se imbarca de la prima ora in masina, cu familie, catel, purcel si cosul de picnic, pentru a semna condicuta de prezenta la marginea padurii, unde trebuie sa ocupe un loc cat mai aproape de natura, accesibil pe patru roti. Ei au dus turismul pe patru roti la performante de invidiat. Au urcat cu masinile lor de oras la toate cabanele, muscand cu rotile poteci de nesters in peisajele patriei. Aproape ca nu exista albie de rau in care sa nu gasim niscaiva bujii, ceva piulite si sigurante sau chiar o baterie auto, cu totul.
Asa s-au strans, dupa sarbatorirea Pastelui, sute de tone de gunoi care se adauga, cum spuneam, endemicei mizerii adunate pe marginea drumurilor nationale, parca pentru a trasa un contur pestrit peisajelor si zonelor de agrement. Ca de obicei, si de asta data, cei care ar fi trebuit sa tina in frau barbaria turistica nu au facut-o. Asa au putut fi jumulite lizierele care marginesc zonele unde au campat turistii de duminica, iar petrecaretii si-au putut duce masinile pe drumuri de munte fara sa-i intrebe nimeni de sanatate. Abia asa, cand vedem ce se strange dupa turistii autohtoni, de pe marginea lacurilor sau raurilor aflate pe harta zonelor de agrement, intelegem de ce nu merge, cu adevarat, turismul romanesc. In primul rand, pentru ca, pentru prea multa vreme, pretentiile europene legate de curatenie si ecologie au fost privite drept niste inventii, niste capricii, sa nu ne mearga integrarea lin, asa cum am fi vrut. Contractele de privatizare ale marilor monstri industriali care poluau in mod traditional atmosfera eternei si fascinantei Romanii prevedeau angajamente referitoare la investitiile in protectia mediului, angajamente de care nu s-a tinut mai nimeni. Nici chiar autoritatile statului, care ar fi trebuit sa urmareasca modul in care se tin de cuvant cumparatorii, nu au facut-o. Poate si pentru ca mizeria marilor combinate avea si o semnificatie culturala.
Literatura propagandistica a innobilat murdaria, transformand-o intr-un simbol al muncii revolutionare si al planurilor cincinale depasite. De aceea, nu ne mai mira cand descoperim ca centrul salbei de statiuni montane de pe Valea Prahovei, de pilda, este otravit de siluetele inconfundabile ale ctitoriilor industriale comuniste. De ce ar fi nevoie ca aceste ruine poluante sa mai intre si astazi in rama celor mai frumoase peisaje din Romania? De ce nu le culca nimeni la pamant, mai ales ca nu produc nimic?
Romania pitoreasca este sufocata de gunoaie. O parte dintre ele - produse de oameni a caror bucurie, anemizata de grijile de zi cu zi, a ajuns la proportia scheletica a zgomotului de manea si a productiei de gunoaie menajere. Unii spun ca am dat mizeria comunismului pe cea a consumismului. Dar cea mai consistenta contributie la mizerie a adus-o industria comunista. Cu siguranta, o radiografie a naturii din Romania ar scoate la iveala pete pe plamani si metastaze in Delta, in munti si in luncile raurilor. Picioarele ei de plai si gurile de rai trebuie spalate bine. De aceea ar trebui ca procesul comunismului si curatenia prin dosare sa fie insotite de o curatenie generala, iar examenul medical, prin care trebuie sa trecem toti in acest an, ar trebui aplicat si Romaniei.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
