Emilia Popescu

Teatru - O intrebare, un raspuns.

Emilia Popescu: "Cafeneaua nu se inchide"

- A trecut toamna, se apropie iarna, dar pe tine te gasesc intr-o dispozitie plina de soare. Ce ti se intampla?

- Sunt fericita ca mi-am revenit complet dupa accidentul care ma tintuise la pat luni intregi. Slava Domnului, mi-am reluat activitatea si la teatru, si acasa. Fac din nou gospodarie, ca inainte, si am inceput repetitiile pentru o apropiata premiera. Am reluat spectacolul cu Marlene Dietrich, la Chirita am renuntat din pricina accidentului, in schimb, am revenit la Teatrul Bulandra, cu un rol drag inimii mele, cel din Cafeneaua. In spectacol traversez toate anotimpurile vietii eroinei: de la elanul tineretii, la resemnarea ultimei etape. E o provocare stimulatoare aceasta "compozitie la vedere", fara mult machiaj si costume. Ma stimuleaza si partenerii, care imi sunt prieteni de suflet, Dana Dogaru si Horatiu Malaele (ca interpret si regizor). Cred ca facem o echipa solida si armonioasa, dovada ca spectacolul nostru se joaca de 10 stagiuni, cu sali arhipline. E o poveste simpla si adevarata, despre oameni ca noi, care stiu sa infrunte cu demnitate incercarile vietii. Uneori, Horatiu mai rade de Dana si de mine, si ne intreaba daca nu ne-am plictisit sa jucam in aceeasi piesa, de-atatia ani. Cum sa ne plictisim, atata vreme cat spectatorii rad si plang alaturi de noi, ba uneori, revin sa ne vada? Fireste, fiecare din noi am mai avut succese in cariera, dar piesa asta ne da o bucurie la puterea a treia. Nici vorba, deci, ca domnul regizor sa ne inchida fara motiv Cafeneaua. Si ca sa revin la timpul prezent, ma mut pe scena Teatrului Comedia, unde repet intens in celebra piesa scrisa de Bertold Brecht, Intoarcerea lui Galileu, in regia lui Lucian Giurchescu. E o noua provocare artistica si sunt pregatita sa o infrunt. Pentru ca si eu m-am intors cu elan si energie, dintr-o minunata vacanta in insulele Eladei. O vacanta de vis, petrecuta alaturi de Ionut, sotul meu, si de fiica noastra, Mariuca, care in toamna asta a intrat la liceul "Tonitza", spre fericirea noastra si-a ei. Pictura e visul ei inca din anii copilariei. Deja, in afara peisajelor, realizeaza si portrete expresive, cum e cel al tatalui ei, cantand la flaut. Nu e deloc usor sa poti sugera in linii si in culoare, miscarea unui solist in concert. Cat am fost imobilizata la pat si-mi puteam misca numai ochii, Ionut imi canta din concertele care imi plac cel mai mult, iar Mariuca imi arata tablourile pe care urma sa le prezinte in concurs. Si asa, casa noastra se umplea din nou de armonie si fericire, iar durerile mele se domoleau. Fara tandretea si sustinerea lor, cred ca n-as fi acum atat de bine pregatita sa o iau de la capat. Dorinte? Sper sa mai apuc cateva zile insorite, ca sa ajung la Manastirea Caraiman din Busteni, pentru a-I multumi Domnului ca mi-a redat sanatatea si puterea de munca.