Edict

Ofensiva basarabeana continua: Trupa Edict.

I-ati vazut la Mamaia, la Cerbul de Aur, si cu un videoclip la televizor: Tu erai cerul. Recent, cei cinci muzicieni de la Chisinau au lansat si un disc, cu marca depusa: "Trandafir de la Moldova". O muzica vesela si fierbinte, menita sa alunge brumele lui noiembrie

Ce viseaza, la douazeci si ceva de ani, niste tineri muzicieni basarabeni? Sa cante! Cu foc! Sa aprinda scena si publicul. Si daca se poate, si sufletul iubitorilor de muzica buna. O reteta ce nu da gres niciodata si pe care trupa Edict a folosit-o cu mult succes in alcatuirea noului lor album, Trandafir de la Moldova", lansat recent pe piata: Margareta Iarovoi (voce, vioara), Elena Gatcina (claviaturi, voci aditionale), Adrian Sanduta (chitara),Valentin Derisciuc (bass) si Adrian Cataraga (tobe) - ofera publicului din Romania o selectie din repertoriul lor. Sunt 14 piese pop-rock, in registre variate, dar emanand aceeasi forta si sensibilitate cu care si alti artisti din Moldova ne-au obisnuit. Paul Nanca (Fundatia "Phoenix"), managerul lor din Romania, cand i-a vazut acum doi ani pentru prima data la Tvr, a inteles imediat ca sunt "adevarati", a pariat pe ei si a castigat. Drept dovada, noul disc include piese de care ii leaga deja actiuni de succes in Romania: Tu erai cerul (You are my moonlight), al carei videoclip (realizat in Romania) a fost laureat la Festivalul de scurtmetraj "Chronograph-Chisinau", Trandafir de la Moldova, cu care, participand la Festivalul "Mamaia 2006" (ca singura trupa in concurs!), si-au adjudecat premiul "Teo Peter", si Vine badea, pe care au fost invitati sa o interpreteze in seara inaugurala a Festivalului "Callatis 2006". Daca muzica este in totalitate semnata Valeriu Cataraga, textele apartin preponderent solistei Margareta Iarovoi, dar consemnam si o colaborare cu Mugurel Vrabete (Holograf), cel care i-a recomandat intotdeauna si i-a sustinut cu caldura, pentru piesa Iubirea mea.
Romania e, de fapt, casa lor. Cand vin aici, se bucura mai ales ca aud pe strada, in magazine si in institutii, vorbindu-se romaneste. Viseaza ca intr-o zi asa va fi si la Chisinau. In ce priveste reputatia lor, ea se extinde constant. Moldova ii cunoaste, Romania ii iubeste, iar ei viseaza ca si restul Europei va auzi, in curand, de Edict. Si de ce nu? De ce n-ar zbura sperantele lor atat de departe? Au tot ce le trebuie: suflet curat (nepervertit in scenarii comerciale), care se traduce pe scena intr-o aparitie sincera si extrem de convingatoare, modestie si temeritate, talent cu carul si, in sfarsit (dar nu in ultimul rand), scoala serioasa de muzica. Toti sunt absolventi de Conservator, si unii chiar profesori de muzica sau asistenti universitari. Au muzica in suflet, de mici, de acasa, de la parinti si bunici, si apoi dintr-o educatie serioasa. Stiu ca pentru a ajunge mai sus, trebuie sa munceasca mai mult, si, slava Domnului, au un chef de munca cum nu prea se vede in alte curti, la casele unor artisti mult mai cunoscuti decat ei. Mentorul, fondatorul grupului, compozitorul si orchestratorul pieselor este profesorul Valeriu Cataraga, tatal unuia dintre membrii trupei, care are "state vechi" de activitate la Centrul de Creatie al Copiilor din Chisinau, unde a indrumat mai multe generatii spre "muzica de estrada", cum se numeste muzica usoara acolo. Margareta cu vioara, Elena cu clapele, Adrian cu chitara, Valentin cu bassul si un alt Adrian, cu tobele - acum cinci ani, cand s-au adunat pentru a forma trupa Edict - nu-si doreau decat sa cante. Asa, doar pentru bucuria de a canta impreuna. "Pentru setea de a canta! Eram foarte insetati de cantare", spune Adrian chitaristul, cu mare entuziasm. Banii nu sunt nici acum scopul lor, desi le prind bine, pentru ca salariile lor de profesorasi la Chisinau sunt, n-o sa va vina sa credeti, cat o jumatate de pensie mica de la noi. Ca unica formatie de genul ethno-pop-rock din Moldova, dar si prin stilul lor autentic, prin dorinta de a fi ei insisi in tot ceea ce fac, au cucerit imediat publicul. "Cred ca suntem singura formatie din Moldova care n-a platit televiziunile sau radiourile din Chisinau ca sa ne filmeze sau sa ne difuzeze, asa cum fac altii! Ca la noi se practica asa ceva. Intotdeauna, am mers doar invitati, ceea ce inseamna ca a placut ce facem!", spune Margareta, care e si "economista" trupei. In Romania au aparut pentru prima oara la emisiunea "Taverna", de pe Tvr1, la invitatia moderatorului sau, Mugurel Vrabete, chitarist in trupa Holograf. "Atunci am cantat pentru prima data si live, si in direct. Ca la noi nu exista posturi de televiziune la care sa poti sa-ti permiti asa ceva!", spune Adrian.

Povestea lor

Adrian Sanduta a invatat de la sapte ani acordeonul la Scoala de Muzica, apoi a studiat chitara clasica, apoi cobza si s-a specializat ca folclorist. Parintii l-au impins spre muzica si-l sustin si acum moral.
Margareta Iarovoi a mostenit talentul in familie: "Bunelul meu, Dumnezeu sa-l ierte, era un foarte bun saxofonist, cunoscut in tot nordul Moldovei", spune fata cu vioara. Isi aminteste ca era mica-mica, era iarna si ea statea langa soba, venise de la sanius si dupa o zi intreaga de zbenguiala, Mos Ene i se aseza pe pleoape. Ingana cu glas subtirel un cantec de copii, nu si-l amintea pe tot, si iar o lua de la capat. In casa era cald si bine... cand, deodata, vocea aspra a bunicului a dezmeticit-o brusc: "Fata, hai! Ori imi canti cantecul ista di la insieput si pan` la urma, ori nu-l canti diloc!". A tacut atunci, dar a doua zi i-a cerut mamei s-o duca la scoala de muzica si a inceput sa studieze cu inversunare, de la patru ani, vioara. "Asta pentru mine a fost ceva strasnic: un copil de patru ani, cu vioara in mana, sa cante la scoala, acasa, incolo si-ncoace. Dar mi-a prins bine. Am terminat Colegiul de Muzica si acum sunt profesoara de vioara. Compuneam inca din studentie piese si versuri, cantam si cu vocea in diferite ocazii, cand am auzit ca o trupa noua are nevoie de solist. M-am dus la o ascultare si de-atunci am ramas cu ei. E un sentiment foarte frumos cand esti pe scena si publicul raspunde la ceea ce ii daruiesti. Simti cum se amesteca energiile, si toata lumea, artisti si public, paraseste pentru cateva momente realitatea, pentru o stare sublima."
Elena Gatcina, fata cu pianul, crede ca: "Pentru un artist, prima etapa a unui concert sunt emotiile. A doua - adrenalina. Si a treia, la sfarsit - extazul! Iar cand simti ca publicul vibreaza la mesajul tau si merge pe mana ta pana la capat, esti cel mai fericit!".

Paul Nanca pariaza pe ei

"Trandafir de la Moldova" este al doilea album Edict, primul fiind lansat acum doi ani, la Chisinau. Paul Nanca, managerul trupei, spera ca Edict sa starneasca interesul publicului romanesc cu acest nou album si, de ce nu, poate chiar invidia "Miticilor" din lumea muzicala de la noi. "Pentru ca fata de artistii de la noi, au un plus de sensibilitate cu totul special, si un plus de educatie muzicala si culturala, in general. Si eu cred mai mult in sensibilitatea profunda si in educatie, decat in "prospetimea" de ocazie! Faptul ca au un mentor in spate, un om cu experienta si har pedagogic, ii face sa sune incredibil de corect si de rotund, sa fie unitari si omogeni ca expresie artistica." Deja, Edict are in program mai multe concerte in Bucuresti si in tara. Primul lor videoclip, al piesei Tu erai cerul, facut in Romania, in dubla varianta de text (romana si engleza) si pe pelicula cinematografica, cu actori din Romania, a fost premiat la un festival de scurtmetraj de la Chisinau. Aparitia lor in cateva cluburi din Bucuresti a starnit entuziasmul publicului.

Romaneste, adica "animaleste"

Desi in ultima vreme vin in Romania aproape lunar, inca se emotioneaza cand li se vorbeste in limba romana. O limba pe care au vorbit-o acasa doar sub obroc, pentru ca acolo, si acum, in magazine sau in institutii, trebuie sa ceri in ruseste ca sa primesti ceva. ""Ce limba vorbiti voi acolo? Vorbiti omeneste!", ni se spune, daca cerem in limba romana. De parca am vorbi "animaleste". Dar chiar si pe strada, daca ii ceri unui rus o informatie in limba romana, iti raspunde in rusa, evident: "Eu sunt cetatean de rangul unu, tu de rangul doi, trebuie sa-mi vorbesti pe limba mea!". Romanii s-au deprins si raspund inapoi ruseste. Dar suntem foarte indignati ca rusii, stabiliti de foarte multi ani la noi, nu stiu un cuvant romaneste. Dar va rog, nu scrieti despre asta. Iar cand venim dincoace, ne este foarte greu cu acsientu` asta, unii se amuza cand ne aud cu graiul nostru, dar numai noi stim cat ne-am straduit sa-l pastram curat, de saizeci de ani incoace", zice Margareta. "Dar aici oamenii sunt foarte buni cu noi si foartedraguti. Pacat ca n-a venit asa, un val, nici din partea asta, nici din cealalta, ca sa facem o unire. In 1991, am fost si noi, cu parintii, la Podul de Flori peste Prut. Erau sute de mii de oameni adunati in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, patrioti ai poporului roman, care asteptau unirea. Eram copii, dar a fost un moment extraordinar. Nu vreau sa cred ca n-o sa mai vina niciodata. Sper sa ajungem sa traim clipa aceasta", spune Adrian. "Dar macar prin muzica sa ne unim. Sunt multe trupe din Basarabia care s-au lansat in Romania. Vrem sa facem si noi parte din muzica romaneasca. Suntem o formatie tanara si foarte entuziasta si credem ca putem face fata scenei romanesti cu fruntea sus!"
Foto: Fundatia Culturala "Phoenix"