Politicienii au evocat adesea momentul aderarii la Ue, si multi au multe reverii. O lume se deschide in fata romanilor. O lume intreaga si nu prea. Unele tari din Uniune discuta posibilitatea sa primeasca forta de munca din tarile care vor adera la 1 ianuarie 2007. In Spania, unde romanul e deja la munca de jos, decizia a venit usor. Tarii, cat mai multi capsunari! Forta lor economica e mai mare decat cea a mineritului romanesc. Si Finlanda s-a decis. Romanii pot munci in Laponia. Insa ce ar putea face acolo? Sa mulga reni? Sa dea la zapada?
Marea dezamagire este Marea Britanie. Aici s-a depasit bariera celor mai pesimiste prognoze in privinta migratiei dupa valul tarilor aderate in 2004. In Anglia au intrat si n-au mai iesit peste 400 de mii de oameni, unii muncesc cu acte in regula, altii ingroasa economia subterana, pana mai ieri ca si inexistenta. Straini care n-au gasit de lucru fac cozi la institutiile de caritate. Iau fata saracilor locali, putini, dar mai indreptatiti la compasiunea conationalilor. Ghinionisti, cei fara lucru tind sa se simta discriminati, persecutati. Ceea ce, considera sociologii si politicienii britanici, reprezinta o amenintare serioasa la adresa stabilitatii sociale. Experienta cu valul intai al aderarii ii face pe britanici sa fie reticenti fata de valul al doilea.
Occidentul are nevoie de forta de munca a noilor aderati, altfel sistemul de pensii si constructia sociala din multe tari europene s-ar altera sau ar trebui complet reformate. Speranta de viata si stagnarea demografica au facut ca numarul celor activi sa scada in detrimentul pensionarilor. Asa se face ca, acum, romanii isi gasesc cu milioanele de munca in tarile europene. Lucrurile nu vor arata altfel dupa 2007. S-ar spune ca migratia va creste, desi Irlanda sau Anglia vor accepta doar o migratie controlata si limitata.
Pentru salariatul din Romania, platit in bataie de joc, munca afara este o alegere buna. Unii se simt mai protejati de patronul capsunar din Spania, decat de Ministerul muncii din Romania. In ciuda unor deceptii, n-au motive sa simta altceva. Problema nu se pune din punctul de vedere al mainii de lucru. Oamenii se vor duce la mai bine si vor sta pana cand vor face suficienti bani. Problema este ce se lasa acasa. Daca granitele se vor deschide, profesionistii calificati vor pleca in tari mai calde. La fel necalificatii, care spera sa descarce vagoane pe bani mai buni intr-un triaj din Germania. Politicienii, pentru care aderarea a fost imnul campaniilor electorale, au omis sa vorbeasca de costurile integrarii si de consecinte.
Romania va primi, dar va trebui sa si dea. Nu luam in calcul cheltuiala pe care trebuie s-o faca sa se alinieze la standarde. Banii acestia curg, nu doar din bugetul uniunii, ci si din buzunarul nostru. Cheltuieli care presupun strategii si politici fiscale la care nu stim daca politicienii s-au gandit. Subiectul consecintelor a fost evitat mereu. Probabil ca prima consecinta va fi golirea pietei muncii. Vom deveni o tara de navetisti. Industria, atractiva pana acum, pentru ca mana de lucru era ieftina, va trebui sa gaseasca suplinitori la fel de ieftini, daca nu vrea sa dea faliment. Chinezii sunt cei mai dispusi sa ne repopuleze parcurile industriale. Abia acum, cand suntem in pericol sa pierdem mana de lucru, se pune serios problema reformelor economice si sociale. Marea provocare pentru politicieni, dupa 1 ianuarie, va fi sa-i convinga pe romani sa nu cedeze chemarii de sirena a unei vieti mai bune si sa ramana in tara. Obisnuiti sa fie mai degraba sirena lui Roaita decat cea a lui Ulise, politicienii vor trebuie sa puna burta pe carte. Discursul nationalist nu va mai tine. La alegerile viitoare, electoratul activ va fi cu treburi prin vecini.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
