Tablou de familie
Bucurestiul fierbe. Vanzatorul de fructe din coltul strazii imi spune ca da, poetul s-a intors acasa. Din Germania, unde este profesor-asociat la Universitatea din Stuttgart. Imi arata cu degetul unde sta. Sun, usa mi se deschide, si in camera din dreptul intrarii, asezat pe podea, se afla un copil si un puzzle: Gabita Cartarescu. Trei ani, dolofan, in chilotei de bumbac, habar nu are cat de celebru e tatal sau, poetul si prozatorul. Stie doar ca e mereu ocupat, intelege ca eu am venit ca sa-l ocup si mai tare, tocmai cand credea ca o sa-l ajute la puzzle-ul cel complicat. Bosumflat, isi urmeaza tatal in birou si se ascunde in spatele scaunului, hotarat sa ramana acolo. Ioana Cartarescu, balaie si gratioasa, toata un zambet, aduce de la bucatarie doua pahare cu apa si-l ia pe Gabita, inainte de a inchide usa in urma lor. Mircea Cartarescu il priveste cu ochi umezi si vinovati. Copilul i se agata de gat si-i spune, apasandu-si nasucul de obraz: "Tati, te iubesc!". Doamne, unde am nimerit? Unde e scrumiera plina de tigarile noptii, paharul de absint, cearcanele de sub ochii umflati ai poetului nostambul, excitantele psihedelice, deranjul unei mansarde cu turnuri de manuscrise si carti? Dar iubirile inspiratoare? Ma intorc spre interlocutorul meu cu fata prelunga si smeada si il atac ca la scrima. "En garde!" Doar de asta am venit! Autorul unei carti de succes, numita De ce iubim femeile, nu poate fi doar un simplu sot si tatic. Trebuie sa existe, ascuns pe undeva, un secret.
Agonie si extaz
- Sa vorbim despre dragoste, d-le Cartarescu. Cartea dvs. "De ce iubim femeile" lasa sa se inteleaga ca avem a face cu un expert...
- La cincizeci de ani, dragostea este pentru mine un subiect incheiat!... Din punct de vedere al cautarilor.
- Se spune, totusi, ca este cel mai bun combustibil pentru pana poetilor. O sursa fabuloasa de "stare artistica".
- A fi indragostit e o stare in care mintea are o forma de functionare cu totul speciala. O forma excitanta, efervescenta, ca si nebunia, cu care poetii au comparat-o de foarte multe ori, si prin asta ea e interesanta, nu doar pasional, ci si intelectual. De altfel, cei mai mari poeti ai dragostei, italienii din "dolce stil nuovo", Dante insusi, Petrarca, socoteau dragostea "una cosa mentale", un lucru intelectual, in primul rand. In ce ma priveste, eu cred ca dragostea este si pasionala, are si acea caldura animala, despre care se vorbeste atat, dar si intelectuala. Din acest motiv, ea nu a fost ocolita nici macar de catre poetii cei mai cerebrali - Mallarme, Valery... Au scris extraordinare poezii de dragoste. Toti marii poeti ai lumii au cantat dragostea. Eu nu ma cred un mare poet, dar am debutat ca poet si am scris despre dragoste. Inca mai scriu.
- Talentul literar inflameaza? Poetii iubesc altfel decat omul obisnuit? Mai inflamat, mai pasional?
- Pentru poeti iubirile sunt "climate", cum ar fi spus AndrE Maurois, se simt foarte bine in ele, indiferent ca sunt fericiti sau nefericiti, stari la fel de prolifice pentru creatie. Pentru mine, iubirile sunt "planete" diferite, fiecare cu geologia, cu flora si fauna ei, iar fiecare femeie pe care am iubit-o a reprezentat o lume in care m-am trezit si care mi s-a deschis explorarii. Fiecare dintre noi a adunat mai multe iubiri de-a lungul vietii, si fiecare din ele a fost altfel. La fel ca si o carte, la fel ca si o melodie, o dragoste este o poarta catre o lume speciala. Daca nu ai deschis acea poarta, n-o sa stii niciodata ce e in spatele ei, probabil n-o sa regreti, dar daca ai curajul sa treci de ea, vei fi imbogatit pentru totdeauna. Literatura, arta au nevoie de experiente puternice, afective, de o viata sufleteasca intensa. Dragostea este la fel de profunda ca o experienta mistica sau ca o experienta existentiala la limita, ca experienta trecerii pe langa moarte, de exemplu, si, prin urmare, fiind o experienta fundamentala, dragostea imbogateste. Este foarte ciudat pentru mine sa ma gandesc la un om care n-a avut nici o iubire. Mi se pare ca acel om, fara sa-si dea seama, a pierdut foarte mult. In general, marile iubiri sunt cele neimpartasite, neimplinite, cele in care, cum spunea Arghezi, femeia ramane "logodnica de-a pururi, sotie niciodata", ori sunt cele pe care ni le amintim din adolescenta. Ele ne raman intotdeauna ca un etalon, ca un punct de referinta. Mai tarziu, multi dintre noi sunt surprinsi ca si-au ales partenerii de viata in asa fel incat sa semene cu primele iubiri. Lucrurile nu sunt deloc intamplatoare. Ne formam atunci o imagine interioara despre cum ar trebui sa fie sufletul-pereche si probabil ca intreaga viata cautam o concretizare cat mai apropiata de acea imagine mentala. La fel mi s-a intamplat si mie.
- Daca ar fi sa va revedeti viata ca pe o lunga calatorie sentimentala, ar fi multe halte pe drum? Ati fost norocos la capitolul dragoste?
- Eu am foarte putina experienta de viata, mult mai putina decat foarte multi alti poeti si prozatori. Diferenta fata de ei este ca eu am stors la maximum fiecare dintre aceste experiente. Cum spunea odata mi se pare Ana Blandiana, nici eu nu am biografie, propriu-zis. Am o biografie standard, de om mediu, care a trait jumatate din anii de pana acum in perioada regimului comunist si jumatate dupa aceea, si care nu a trecut, din fericire, sau din pacate, prin evenimente coplesitoare sau tulburatoare, poate cu aceasta exceptie sociala a Revolutiei din 1989, prin care am trecut cu totii. Eu cred insa ca viata adevarata a omului este viata interioara, si acolo s-au intamplat mult mai multe evenimente decat in exterior, decat in realitatea imediata. Substanta scrierilor mele este mai ales una interioara, este o substanta a reveriei, a visului, a imaginatiei. Sunt expeditiile mele, in lumile mele si ale personajelor mele, luate din viata reala. Asemenea experimente le-am inceput inca din studentia si tineretea mea, petrecute in timpul regimului comunist, cand nu traiam decat prin si pentru poezie, pentru literatura, pentru ca oferta existentiala era foarte saraca si limitata: slujba, familie, slava partidului comunist. De aceea, datele concrete, exterioare, din scrierile mele mai curand le-am inventat decat le-am trait. Creierul uman poate crea lumi si
- "De ce iubim femeile", cartea dvs. cu titlu atat de incitant, a avut un succes mai mare ca celelalte scrieri ale dvs. in proza sau poezie. Povestile de dragoste cuprinse in volum sunt reale sau, mai degraba, metafore?
- Doar cinci sau sase din ele s-au petrecut cu adevarat, dar nici acelea concretizate in vreun fel. Sunt jumatati, sferturi de povesti de dragoste, despre care mi-am adus aminte, de cele mai multe ori, nu ca sa scriu o poveste de genul "un baiat iubea o fata...", ci pentru alte efecte colaterale. Pentru o anumita atmosfera pe care criticii o numeau crepusculara, intr-una dintre povestiri, pentru un exercitiu de stil, intr-alta, asa ca cele mai multe scrieri de acolo sunt un fel de exercitii pentru mana stanga, niste crochiuri al caror succes pe mine m-a surprins si m-a speriat foarte tare, pentru ca, foarte sincer va spun, nu m-am asteptat la el. "De ce iubim femeile" a devenit un fel de caz, un fel de fenomen social, desprinzandu-se de zona literara si patrunzand in fantasmagoria sociala. Oamenii nu vor sa citeasca volume de 1000 de pagini, ca "Orbitor", de exemplu, cartea care, din punctul meu de vedere, e succesul meu suprem, ci vor sa citeasca carti usoare, subtiri, si mai ales de dragoste, daca se poate, asa incat sa aiba sentimentul ca au capatat experienta de viata din carti.
- Imaginea dvs. atat de casnica, de sot si tata perfect, contrazice imaginea pe care lumea o are despre poeti. Majoritatea lor, de la Dante si pana la Eminescu, n-au fost fericiti in iubirile lor, au carat mereu dupa ei o umbra de nefericire si de tristete. Si-apoi, scrisul este o iubire exhaustiva, care nu accepta tradari. Cum va reuseste aceasta compartimentare pragmatica a vietii?
- Aceste idei despre literatura, despre scriitori, despre poeti sunt romantate de multe ori, sunt idealiste. Ne imaginam ca am cunoaste vietile scriitorilor din biografii sau din filme, ca si cum scriitorul respectiv ar fi fost un personaj monumental, un personaj central in epoca. De fapt, erau bieti oameni. Fiecare dintre ei era ca dumneavoastra si ca mine. Fiecare dintre ei au avut si parti minunate, si parti de umbra, la fel ca portretele rembrandtiene. De
In ceea ce ma priveste, experientele mele in dragoste sunt foarte putine, eu nu am nevoie de cantitate, prefer experiente in profunzime. Si o cunoastere empatica, adanca si deplina a celor foarte, foarte putine persoane cu care eu comunic, cu care am "comert" intelectual si sentimental. Am foarte putini prieteni, am foarte putini oameni la care tin cu adevarat, dar pe aceia ii pretuiesc nespus de mult. Nu-mi e deloc greu sa duc o viata de familie fireasca. Intotdeauna am dus o astfel de viata, sunt un om destul de echilibrat la nivelul acesta, caruia nu-i este greu sa se controleze in toate aspectele vietii sale, un om care a refuzat din capul locului boema, chiar si in studentie, preferandu-i experiente intelectuale mai substantiale. Viata mea normala este intr-o familie, iar asta nu-mi ingradeste absolut deloc libertatea. Dimpotriva, mi-ar fi foarte greu sa ma imaginez de unul singur, intr-o lume cu care n-as avea ce face. Mai multe grade de libertate decat familia imi ia societatea in care traim, in care, daca esti normal, cinstit si de buna credinta, esti privit drept suspect. Din acest punct de vedere, societatea romaneasca e cel putin ciudata, daca nu chiar are simptome patologice. Eu nu am o constiinta de persoana publica. Eu traiesc intre cativa oameni, pe care-i cred normali, asemenea mie.
Planseul vietii
- Ati spus la inceputul discutiei noastre ca, la 50 de ani, cati aveti, cautarile dvs. sentimentale au incetat. Cum arata dragostea la varsta aceasta?
- Am patru ani de casnicie cu actuala mea sotie, Ioana (pentru mine, cuvantul "casnicie" e destul de ciudat, doar una dintre multele hartii semnate pe care le am intr-un dosar, alaturi de chitante si de facturi platite sau neplatite), si cred ca in acest moment, istoria iubirilor mele s-a incheiat. Sunt pe deplin multumit si, in mod absolut natural, nu mai am nevoie de "altceva". Eu si Ioana suntem foarte buni prieteni, ne intelegem mai mult decat bine, nu am descoperit decat, poate, a zecea parte fiecare din celalalt, ceea ce ne da mari sperante de viitor. Aceasta relatie este totala si satisfacatoare, din toate punctele de vedere, mai ales ca Gabriel, fiul nostru, ne completeaza vietile, si ca parinti, nu doar ca parteneri intr-un cuplu. Flacara pasiunii inca exista intre noi, nu am spaima ca se va stinge. Acolo unde dragostea exista, ea devine o certitudine, la un moment dat nici n-o mai observi, asa cum nu mai observi un tablou pe care-l ai pe perete de douazeci de ani, dar care, daca ar disparea, ai vedea imediat. Este un planseu al vietii tale, o certitudine pe care o ai in momentul in care pornesti spre directii mult mai incerte. Pentru mine, relatia cu Ioana, sotia mea, este fundamentala, in sensul concret al cuvantului. Este un fundament. Contez pe ea si nu ma indoiesc de ea, asa incat pot merge mai departe, in alte zone. Nu ca ne-am facut niste juraminte pe care, din principiu, le respectam, ci pur si simplu ne simtim bine impreuna. Ne umplem viata cu acele mici gesturi, marunte si necesare, pe care intr-un fel le presimti, le anticipezi, si care formeaza aceasta tesatura a vietii. Ele trebuie sa fie acolo, este o mare consolare ca sunt acolo, si pentru asta simti si foarte multa recunostinta. Este o relatie de fiecare zi, dar la fel de temeinica ca si orice obiect concret din lumea de fiecare zi: ai incredere in podea, stii ca nu te poti prabusi la etajul de jos al locuintei tale. La fel ai incredere si intr-o iubire. E important ca este acolo si ca tine.
- Aproape intotdeauna, marii poeti au avut nevoie de-un drog, de ceva care sa le deschida universul fantastic. N-aveti chiar nici un viciu?
- Nu sunt un ascet, duc o viata absolut normala, beau social cum se spune, e adevarat ca nu fumez, n-am fumat niciodata, n-am fost atras natural de acest viciu, si nici de altul, desi am incercat si eu, in Statele Unite si in Olanda, cate un strop de marijuana si alte droguri, care nu m-au pasionat absolut deloc. Am insa alte pasiuni, sa le zicem, benigne, care nu-ti distrug creierul cu desavarsire. De exemplu, ma relaxeaza foarte tare sa lucrez pe computer, sa navighez pe Internet si, uneori, dar din ce in ce mai rar, din pacate, ca nu mai am timp, sa intru in lumea aceasta fantastica a
- Dar si niste schimbatori de directie, care incep multe lucruri fara sa le duca la bun sfarsit...
- Eu cred ca orice om ar trebui sa traiasca pe cat mai multe planuri existentiale. Mi se pare stupid sa fii doar sofer, sa stii ca esti sofer si ca toata viata vei fi sofer. Sau critic literar, sau scriitor, sau orice altceva. Eu cred ca fiecare individ trebuie sa incerce sa traiasca in cat mai multe zone, sa incerce - de vreme ce i s-a dat uluitoarea sansa, aceasta minune de a exista pe lume - sa se impregneze de cat mai multe niveluri ale acestei lumi. De la nivelul cel mai de baza, instinctual, erotic, sau mai stiu eu cum, pana la nivelul cel mai inalt, al meditatiei mistice religioase. Eu cred ca un om are datoria sa treaca prin toate acestea. Poate el sa fie multimiliardar, sau poate fi Miss Univers, sau poate fi un scriitor de geniu, dar daca nu traieste tot ce i s-a dat de trait, tot ce-i scoate in cale viata, daca nu-i accepta provocarile, usoare sau grele, el nu este intreg si nu va fi fericit.
Isterie si degradare
- Psihologii spun ca marii castigatori in competitia vietii sunt oameni care stiu si pot sa-si exprime emotiile. Din pacate, lumea de astazi se raceste, isi pierde valentele afective. Nu vi se pare ca oamenii comunica tot mai greu, ca au uitat sa iubeasca?
- Din pacate, lumea in care noi traim (ma refer la cea romaneasca, pentru ca cea din afara este foarte diferita) se degradeaza in mod evident. Este o lume din ce in ce mai marginala, in sensul unei invazii a mahalalei, a mitocaniei, a prostului gust, a revoltei si a violentei in aproape fiecare ins pe care-l intalnesti zilnic. M-am intors din Germania de numai trei zile, si-n acest interval, am avut experiente care pe oricine l-ar fi dezgustat definitiv de Romania. Nu si pe mine, pentru ca, fireste, ma simt foarte legat de acest spatiu in care m-am nascut si in care am trait. Eu cred, insa, ca pana la urma vom trai ca sa vedem sfarsitul acestei degradari. Sperantele mele se leaga de patrunderea intr-un spatiu european, in care josnicia de zi cu zi a vietii din Romania, vulgaritatea si dispretul reciproc si permanent al oamenilor sa nu mai aiba cautare, sa nu mai fie moneda de schimb. De acum vor putea calatori mult mai des, vor face comparatii, vor vedea diferenta intre o tara cum este Germania, din care eu m-am intors de curand, si care este o tara fara stres!, si Romania. Germania e o tara in care oamenii isi respecta extraordinar de mult viata privata, fac absolut orice pentru asta, ajung pana la evitari caraghioase, de-a dreptul, a oricarui motiv de nervi, de stres, de ciocnire, de confruntare. Si-au dezvoltat niste zambete din acestea sociale care pot parea unui roman foarte false, foarte contextuale, dar ele au un rol foarte clar: servesc drept tampon. Imblanzesc oamenii, ii fac sa le scada adrenalina din sange. In cazul nostru, se intampla exact invers. Viata in Romania este isterica. Nu sunt critic numai cu conationalii mei, ci si cu mine insumi: cand ajung in Romania, devin eu insumi la fel. Pentru ca aceasta este atmosfera aici. Asta respiram zi de zi. Nu respiram numai praful si dioxidul de carbon din atmosfera (care de fapt ne taie cate zece ani din viata, fiecaruia), dar traim si in atmosfera aceasta de inveninare generala. La noi, violenta si agresivitatea sunt cultivate pe toate caile si in toate modurile, in loc sa fie inhibate si indivizii agresivi exclusi din societate. Iar lucrul asta il face, cu precadere, mass-media. La noi este o productie de televiziune si presa scapata de sub orice control rational si care, de dragul rating-ului, se pliaza pe cele mai joase dorinte ale consumatorului: de a vedea violenta, sex, de a citi si de a auzi un limbaj suburban si asa mai departe.
- Cum va simtiti ca poet, in aceasta zvarcolire din lumea politica romaneasca? Cum faceti sa nu va murdariti hainele albe de poet?
- Ce proiecte aveti pentru rastimpul pe care il petreceti in Romania?
- Ne sta in fata o vacanta de doua saptamani acasa, timp in care trebuie sa ne vizitam familiile, parintii, sa ne revedem cu toata lumea, sa ne refacem legaturile sociale, sa ne rezolvam situatii de diferite feluri, ca niste oameni asezati ce suntem. Ne revedem prietenii cu foarte multa bucurie. Si apoi, pentru mine, vacanta adevarata va fi cand am sa ma intorc la Stuttgart, unde am sa continuu sa predau cursuri de limba romana studentilor si, ceea ce nu e pentru mine o munca, ci e un fel de a trai, am sa continuu lucrul la romanul meu, "Orbitor", volumul trei. Sper sa-l si termin anul acesta. Si cu asta, cred ca o etapa din viata mea se va termina. Ce va fi mai departe, am doar cateva banuieli. Vom vedea!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
